Stiri scurte: 29.09.2012

– Taifunul Jelawat se indreapta spre Fukushima, dar ar putea scadea in intensitate pana atunci devenind doar o furtuna tropicala!

Monster typhoon nears Japan — Forecast shows storm to hit Fukushima Sunday (MAPS & VIDEO)

My Way

– Pres. Obama blocheaza cumpararea de catre China a 4 „ferme de vant” (generatoare eoliene) din N. Oregonului aproape de o baza militara Navy, de unde se piloteaza drone si avione de razboi elec6tronic isi fac antrenamentele! (Chinezii nici nu stiau, voiau doar sa cumpere moristi si briza vantului! Da’ sa cumpere o „cabanuta” pe acolo, se poate? Sau teren…Fac ei cabanute!GV)

Obama blocks Chinese purchase of US wind farms

– Administratia Obama tocmai s-a angajat sa livreze 45 milioane $$$ ajutoare neletale si umanitare pentru rebelii sirieni,  pentru a-l rasturna pe Assad! (Poate toata lumea ar fi fost multumita, daca „ajutoarele” ar fi fost trimise de ex. catre „separatistii texani” si din alte „cateva state ale uniunii”? Adica… Sau lasa..! GV)

US aims to rally Syrian opposition with new aid

– Turcia este „pornita” (declarativ!) contra Rusiei si Chinei, pentru ca ar tine partea Siriei (guvernamentale)!

Turkish premier lashes out at Russia, China over Syria stance

Stock Market Commentary & Forecasts, Financial & Economic Analysis

– 13 state americane ar dori sa treca la monezile din aur si argint pentru a fi puse in circulatie!

13 States Now Considering Gold and Silver as Money

– Un conflict militar intre China si Japonia pluteste in aer, dupa ce ambele tari au declarat ca nu au de gand sa renunte sau sa faca compromisuri in ce priveste insulele din Marea Chinei de Est! (Pai daca  e „Marea Chinei…” insulele din mare, ale cui sunt, ale Japoniei?!! Si fara gluma, daca America ar dori sa tina mintile Chinei cat mai departe de interesele Americii, apoi japonezii ar fi de impins in fata!Wakarimashte?GV)

Military conflict ‘looms’ between China and Japan

– Pentru a-si intari pretentiile de stapanire asupra Polului Nord, Episcopul Ortodox rus Iacov, s-a dus pe spargatorul de gheata nucleara Rossiya in expeditia polara „Arctic-2012″ si dupa o slujba religioasa a scufundat o capsula inscriptionata:” Cu binecuvantarea Patriarhului Kiril al Moscovei si a Toata Rusia consacrarea Polului Nord marcheaza 1150 de ani de Statatalitate Rusa”! (Эхх… простит им Господь!GV)

Russia ‘consecrates’ North Pole to reassert ownership

– Pentru a cimenta relatiile de prietenie dintre cele doua tari, Vladimir Putin a daruit Pres. Chavez al Venezuelei, un… catel! Un pui de 3 luni de terrier negru rusesc, pe care Chavez a promis ca-l va boteza (in ziua de) Vineri! ( Nu scrie daca terrierul a venit sau nu cu zgarda. Poate da, poate nu. „Ei iepurasule, asteapta!”GV)

Vladimir Putin gives Hugo Chavez a puppy

– OMS vrea sa puna o „taxa globala” de pana la 70% din vanzarile de tigari! Asta ar trebui sa fie introdusa pe ordinea de zi la conferinta din Noiembrie de la Seoul!

Taxes Without Borders

– Ha! Atacurile cibernetice majore asupra marilor banci din america, n-ar fi altceva decat pura fictiune si parte dintr-un plan al acestor banci de a „fura din banii deponentilor”! (Nu e bine domnule Morgan, nu e bine!GV)

Mega-Banks Plan to Steal Your Money and Blame Fake Muslim Cyber Attack

– Prognoza emisiilor de plasma solara!

WSA-Enlil Solar Wind Prediction

– Un virus misterios a imbolnavit in Germania de Est 4000 de scolari! Simtomele sunt greata, voma si diaree excesiva! Video

Mystery virus sickens German school children

– Cum s-ar dori controlul asupra …internetului!


83 comentarii on “Stiri scurte: 29.09.2012”

  1. Gabin spune:

    Taxa de 70% din vanzarea tigarilor e cam mare, iar OMS nu pare ca e interesata de sanatatea „maselor amorfe” (ce mi-a placut asta!). Chiar daca se va discuta la Seoul, se va aplica din 2027…poate. „Eu zic sa-i lasam sa …mai fumeze! pentru armonie in familie.)
    Bancnotele „reale” se pot uda, pot lua foc sau pot fi pierdute; banii electronici pot fi virusati, trecuti prin remove sau delete. Si cine ar fi de vina in al doilea caz? Orice tara care „dezvolta” tehnologie nucleara de ex. Iran. Si populatia …nu-si doreste decat sa ..se faca dreptate.
    Cum, au fost explozii sub aeroportul din Denver, ala de avea desenele ciudate pe pereti si mega-buncare in subsol?
    Hei, George, care ar fi primul pas pt crearea unei comunitati (sustenabile), adica ecovilage?…Si al doilea pas? Stiu doar ca posesia terenului este poate pasul 3 sau 4.

    • Anastasia spune:

      Bonsoir, Gaben, cred ca mi-era dor de tine, chiar daca acum m-am mai limpezit ca sa pot sa-mi dau seama si cred ca nu voiam sa vorbesc nici macar cu tine. Dorul asta e cuminte si statornic, ca de ceva re-regasit , ca oaza pe care-o stii ca e si nu-ti trebuie decat sa te gandesti la ea cand ti-e sete de Frumos, pace, liniste, incredere. Intotdeauna mi-ai fost „reper” (chiar daca nu ne stim), statornicia ta in Frumos mi-e precum sunt pietricele lui Hansel si Gretel pe „poteca”. Sunt siropoasa,da, da’ vreau sa stii, pen’ ca nu stiu daca o sa mai fiu atat de indulcita 🙂 vreodata, aici, ca sa-ti spun toate astea si sunt lucruri care nu vreau sa se piarda..
      Bonne nuit !
      P.S. Esti un pic…diferit in ultima vreme..Nu stiu ce, dar cred ca-i (de) bine..
      Si, nu-mi imaginez cum ar suna atat de multa „Il Silenzio” http://youtu.be/WNhbuYGOZe4 pe „tărâmul” Valahului , ar fi …impotriva firii (lui) 🙂 , asa ca, spune tu mai bine, CUM vezi TU un asemenea…BonGreenVillage ? Pentru ca trebuie sa simti toate astea ca sa poti descrie care ar fi primul si-al doilea pas..sau sa stii ca asta VREI si nimic altceva nu-ti mai poate fi pe plac/suflet

      • Gabin spune:

        hei, ma bucur sa te aud! Saru’ mana!
        …comunitatea trebuie sa exista inaintea terenului, asta e clar. Asta am gasit undeva:
        ” Dar un simplu grup de oameni nu formează neapărat o comunitate. De aceea o scară de bloc, o secţie dintr-o fabrică, o stradă, un sat sau un oraş nu sunt neapărat comunităţi, chiar dacă acolo locuiesc oameni diferiţi, cu păreri şi idei diferite sau asemănătoare, cu bune şi cu rele. Chiar dacă acei oameni interacţionează într-o oarecare măsură, tot nu sunt o comunitate. Ei formează doar un grup de oameni. Pentru a forma o comunitate mai e nevoie de un ingredient foarte important: relaţiile dintre oameni.
        Într-o comunitate relaţiile dintre oameni sunt de interdependenţă, sunt complexe, sunt multiple, exact ca în natură sau ca într-o familie. O comunitate este practic o familie mai mare. Cu cât relaţiile sunt mai profunde, mai diverse, mai ramificate si mai complexe cu atât comunitatea este mai rezilientă, mai puternică şi mai comunitate, în adevăratul sens al cuvântului.
        Când relaţiile sunt ca într-o familie, iar comunitatea este închegată, nici nu mai contează dacă comunitatea are sau nu un teren în proprietate comună sau individuală. Nici nu mai contează cu ce aport intră fiecare. Nici nu mai e nevoie de ideologii pentru a ţine comunitatea legată. Când relaţiile interumane funcţionează, comunitatea este vie, comunitatea evoluează şi de autodefineşte.
        Cât despre pământ, unelte, roade şi alte bunuri precum şi despre modul în care sunt împărţite beneficiile, drepturile şi obligaţiile fiecărui individ toate astea emerg, rezultă din interacţiunea vie între oameni şi evoluează de la o perioadă de timp la alta, astfel încât să se potrivească cât mai bine structurii comunităţii. Chiar şi componenta spirituală sau ideologică se poate naşte şi e bine să izvorască tot din sânul comunităţii, nu să fie impusă de nişte guru.
        Ăsta e visul meu, aşa aş vrea să arate o comunitate din care să fac parte. Bazele unei astfel de comunităţi încerc să pun în Poiana cu Permacultura, dar nu vreau să o clădesc singur. Nici nu aş putea, pentru că m-aş abate exact de la principiile enunţate mai sus. E nevoie de oameni şi de crearea de legături între aceşti oameni pentru a forma o comunitate. Tot ce pot eu sa fac este sa creez niste premise, sa facilitez accesul intr-un spatiu in care sa exersam aceste legaturi, în care să vedem dacă suntem în stare să formăm o astfel de comunitate.”
        eee, obiectii, completari…??
        (apoi mai trimit ceva despre o alta incercare romaneasca -aflata tot la inceput de drum)

        • George Valah spune:

          Mirific tablou !…
          Din pacate nu vad zeci/sute de familii lasand totul balta unde sunt, pentru a se aduna si pune bazele unei noi societati pe un deal inverzit sau nu, dupa anotimp! Apoi… oamenii se mai si schimba, daca nu ei copiii lor, mai afla o veste, mai se imbolnavesc, mai ii lasa puterile… chestii! Si-atunci?! Ca daca nu fug „de buna voie” ca in „Deep impact” sau alta calamitate masiva, ramane doar „visul”!
          Asadar… „ce se POATE face”?
          Ce e „o comunitate si ce rol are”? Presupune un numar de persoane/familii, locuind un teritoriu comun/apropiat, legati prin interese si afinitati.
          A. Teritoriul comun –
          Avantaje:insemana ‘apropierea fizica – posibilitatea de aparare, intrajutorare, comunicare, confort psihic dat de siguranta si relaxare.
          Dezavantaje: posibile conflicte, dificultatea de relocare in caz de neintelegeri personale, sentiment de submisie „liderului local” (de care depind unele proiecte personale sau comune)-frustrare, etc.

          B. Varianta teritoriu disipat

          Absenta unui „teritoriu comun”, existenta unui teritoriu …disipat (imprastiat)
          Dispare constrangerea fizica de apartenenta, ramanand acceptarea benevola! Comunitatea exista, comunica, schimba informatii. se asigura un confort psihic relativ mai slab ca in cealata varianta. factor de aparare/protectie – mic. Intrajutorare =f. slaba.
          Poate constitui prin dezvoltare de relatii directe, nuclee pentru asociere si trecerea in forma A.

          Deci: hai sa facem fiecare pe unde putem agricultura aia bio, perma, ceva, cumva si sa capatam ceva ‘avant”! Apoi…vazand si facand!

      • Gabin spune:

        Noapte buna si tie, Gretel! 🙂

      • Anastasia spune:

        N-am exersat stapanirea de sine (desi asa credeam si eu in timp ce va citeam) ci doar mi-am dat seama ca nu mai pot vorbi (prea multe cuvinte.. si-atat ..) . Nici acum nu simt c-as vrea sa mai vorbesc, insa ma straduiesc sa o fac, ca pe un …ultim cantec de lebada, desi in ultima vreme ma gandesc cat de ridicola par (sau si mai rau, o visatoare / naiva, fara acoperire in fapte..) cu prea multa mea speranta/incredere/credinta in bine si-n frumos, intr-o lume care nu mai are aproape deloc asemenea …trasaturi/trairi. De citit insa, nu cred ca ma voi opri sa va citesc. Gaben, stiu sigur ca se poate sa creezi o „comunitate” asa cum o visezi tu, eu sau altii ca noi (nici n-as numi-o comunitate, ar fi mai degraba o gura de Aer Curat sau in alt fel, boteaz-o tu mai bine). Agreez doar lucrurile bine facute, responsabil. Pur si simplu nu pot sa fiu altfel, decat asa, chiar daca nu-mi e prea bine din motivul asta… Asa ca, m-as aseza la ” masă „, mi-as sufleca manecutele si n-as pleca de-acolo pana n-as intelege tot si ce sanse sunt, ti-as pune un milion de intrebari, tie sau celor pe care-i „vad” aici ca STIU (STIU = dincolo de stiinta de carte, ceea ce vine din ..ancestral, ca sa zic asa). Sigur, ar ramane multe intrebari in aer, multe lucruri de pus la punct..Insa, cred ca privim lucrurile intr-un fel care deformeaza realitatea:
        – pare a fi de neacceptat, pentru ca o gandim ca si cum ne-am izola de civilizatie, de restul lumii sau ca pe-o epoca de piatra (ceea ce nu-i deloc adevarat)
        – atata vreme cat o privim ca pe-un sacrificiu, ca pe o fuga din lumea asta nebuna-nebuna, si nu ca pe o ALEGERE constienta, pentru ca stii ca asta VREI si nimic altceva nu-ti mai poate fi pe plac/suflet (cum spuneam mai zilele trecute), asa va fi, un sacrificiu / o supravietuire (acest cuvant, „supravietuire” imi suna cam asa :” sa reusesc eu si-ai mei, nu-mi pasa ce-i in jurul meu „). Si ea de fapt, „comunitatea”, poate pentru prima data in viata noastra, trebuie sa poarte in sine, amprenta ADEVARATA a creatiei noastre, poate ca, pana la asta, n-am simtit cu adevarat ce inseamna SA CREEZI, sa-ti creezi propriul drum, asa cum il simti tu, nu cum ti-l impune altcineva/ altceva, oricare ar fi acela sau aceia..(si, stii ca, atunci cand n-ai entuziasm, totul iese nu tocmai cum ar trebui; in schimb, placerea/bucuria/entuziasmul, creeaza energie din belsug)
        – consideram ca copiii nostri n-ar putea sa invete nimic aici, ar fi niste mici salbatici (ceea ce este exclus); apoi, ne invinovatim in avans, considerand ca le-am alege un sens gresit al vietii ( alegerea mi se pare a fi in firea lucrurilor, intr-un fel e foarte firesc sa o faci, atata vreme cat esti parinte si CREZI/STII ca la acel moment, asta e alegerea potrivita pentru el si pentru un ALTFEL de viitor; fiecare copil din lumea asta, si-a ales alt drum, apoi, sau l-a pastrat pe acela, ales de parinti, ca profesie ma refer acum, eu, spre exemplu nu mi-am ales profesia, din pacate..nici nu simteam atunci ce-as vrea sa fiu, insa am facut-o, apoi, responsabil cu entuziasm, ca si cum ar fi fost alegerea mea, ca si cum am ales s-o iubesc..)
        – in asemenea „comunitati” nu s-ar putea strecura „badmani”, pentru ca, pur si simplu n-ar rezista vibratiilor inalte (nu zic ca-s din cele mai inalte ale noastre, dar stiu ca suntem aparte, asta mi-e clar) si ca atare, „comunitatea” s-ar crea de la sine, ar exista doar cu oameni asemenea noua si-ar fi viabile tocmai din motivul asta (ma indoiesc ca altfel de oameni decat cei ca noi ar accepta sa-si faureasca o astfel de „ţară”)
        – lipsa unui lider (stiu foarte bine ce efect fantastic poate avea asupra unei „comunitati” prezenta unui lider adevarat, stii, simti ca orice s-ar intampla, o scoti la capat, bine, impreuna)
        Ar mai fi multe de spus. Ma opresc. Sper ca intr-o zi, sa te intalnesc (si nu doar pe tine, mai sunt cativa aici pe care-i admir pentru „marca”.. „AUTENTIC pour toujours”. As fi onorata (si asta nu-i siropel). Si, iti doresc sa-ti creezi propria ta „comunitate”, acolo la mosie, sa transformi vecinatatea in „comunitate”. Mie, asta mi s-ar parea intr-adevar o mare reusita. Si eu cred ca tu poti asta. E …un fel de har al tau.

        Pe zi ce trece, in ţara mea (pe care-o iubesc, nu ma-ndoiesc de asta-desi am realizat mai tarziu cat de mult o iubesc-fiecare frunza si bucatica de pamant mi-e draga) am sentimentul de zădărnicie pe care nu l-am avut niciodata pana azi 😦 . Si cred ca sunt plamadita din entuziasm, dragoste, putere, credinta si incredere, am crezut, aproape de cand ma stiu, in sufletul meu, nu-mi amintesc despre mine sa fi dat vreodata inapoi, sau sa fi stat in genunchi decat atunci cand am avut nevoie, pentru un timp, sa ma „odihnesc” acolo si m-am „intins” un pic, atat cat mi-a trebuit ca sa-mi revin..
        Si-acum, mi-a face o ţară a mea..asta aş face, Gaben 😦

        • George Valah spune:

          Anastasia… Gabin si cu tine aveti dreptate. Atata dreptate incat sa prefigurez toate piedicile posibile, pentru a nu fi luati prin surpridere si SA SE REUSEASCA in visul lui Gabin!

        • Gabin spune:

          uau, Anastasia, sa o luam pe rand:
          -a fi visator, ridicol, increzator si naiv, in contextul actual, arata ca o doza f mare de normalitate exista in suflet. Ca „zona” este nevirusata, ca „pacientul” are capacitatea de a raspunde oricand la „stimuli”. 🙂 Cand nu vei mai avea ceva din toate astea, am sa-ti indic eu bloguri „potrivite”. Pana atunci te rog sa stai aici.
          -starea de care vorbesti sa nu te ingrijoreze. La schimbarea de „nivel” se trece printr-un fel de vale a plangerii unde te incearca zadarnicia, lipsa de motivatie, senzatia de inutil. Ceea ce era „interesant si atractiv” devine de nerecunoscut. Se numeste noaptea neagra a sufletului si nu are nici o legatura cu depresia. Si in starea asta apare un fel de acceptare pt tot si toate, nu exista razvratire sau respingere. Nu este renuntare sau indiferenta ci detasare. In timp apare un fel de incredere (si nu naivitate) si apoi un fel de inspiratie care te conduce. Si treptat revin toate in atentie, sunt aceleasi dar intr-o noua lumina.
          -e foaret ok; comunitatea Aer Curat suna excelent (ca nasa aduci tot furnici?)
          dau un citat de la un pionier al unei comunitati aflate tot la inceput: ” Eu sunt un om obisnuit, om de rand. Nu sunt, asa cum unii dintre voi, cu admiratie, ne considera oameni cu caracter special, foarte curajosi, inocenti cu o constiinta inalta… Sunt om ca si voi. Simplu, cu defecte, cu calitati, cu sperante, cu temeri, dar am un VIS FRUMOS. Si am inteles ca daca eu nu pornesc la realizarea lui, acum, nimeni nu o va face pentru mine, si pentru copiii mei, si cand voi trece in lumea de dincolo, Cineva ma va intreba:

          Daca ai visat frumos, de ce nu te-ai pornit la faurirea lui?
          De ce nu ai avut curajul sa fii fericit?
          Eu ti-am oferit totul inca de la inceput, restul a depins de tine!

          Nu ma va intreba nimeni acolo, daca mi-am platit creditul la casa, sau la masina, daca am mancat produse bio de la supermarket, daca am folosit biodiesel la masina sau pungi si detergenti biodegradabili, ori daca am “oferit” copiilor mei cele mai bune conditii in oras unde ei sa-si poata face o cariera de succes. Acestea sunt doar scopurile noastre zilnice construite in vizuina de beton, care doar fac posibila construirea pe mai departe a altor noi vizuini de beton, necesare copiilor nostri pe care cu atata zel si daruire ii aruncam inca de la gradinita tot in plasa sistemului care te face sa tinzi catre maretul scop: o vizuina de beton, fara datorii la banca, un automobil modern si o casa de vacanta undeva la munte, la mare sau amandoua.
          Oare credeti ca toate acestea au vreo importanta in derularea Maretii Creatii?
          Exceptand efectele distructive pentru planeta si Univers, ale acestui mod de a ne “trai” vietile, am impresia ca singurul efect bun ar fi acela de a ne trezi la un moment dat si a observa lipsa de orizont cu care traim.
          Ma intreaba unii dintre voi, cum am reusit sa fac trecerea, cat de departe este acum modul de trai de la oras fata de ce am acum, cum m-am adaptat, daca nu tanjesc dupa ceva din trecut, etc. Sunt convins ca sunt intrebarile tuturor, si raspunsul la acestea va fi de ajutor multora. Insa eu va ofer o intrebare:
          -Ce avem noi acum (la oras) care ne aduce fericire, implinire zilnica, sentimentul de bucurie a vietii…?
          Am impresia ca sentimentul general al omului de oras este de singuratate, de lupta cu grijile si datoriile zilnice, nevoia de a reusi sa negociezi cu stresul si depresia care ne da tarcoale adesea, impanate cu imaginea datatoare de speranta a weekend-ului in care poti scapa de toate, sau a concediului in care poti sa te retragi undeva. Dar chiar si in momentele de relaxare, nu esti complet abandonat, te bantuie imaginea saptamanii care urmeaza, si in general a vietii fara speranta de mai bine. Aproape toti oamenii se simt singuri, separati, nevoiti sa lupte pentru ceva sau impotriva a ceva. Nu avem aproape deloc ocazia sa traim si sa simtim sentimentul unificarii, ca in Univers nu exista lupta, invinsi si invingatori, ca nimeni dintre oameni nu ar trebui sa fie de nici o parte a baricadei, ca este destul pentru toti, si mai ales ca poti trai cu bucurie alaturi de ceilalati si sa te bucuri de bucuria lor, de implinirile si realizarile lor, la care te vei bucura sa fii cocreator. Stiu, toate acestea sunt doar idealisme pentru viata salbatica din orase sau chiar de la sate.
          Insa mai stiu ca toate acestea sunt si posibile, daca, eu, tu , voi, cei care le doriti si le visati, va miscati din pozitia in care stati acum pe raftul de supermarket al societatii actuale – in care altcineva va veni sa va spuna ca sa ganditi si ce nu, ce sa faceti si ce nu, la ce sunteti de folos si la ce nu, ce sa cumparati si ce nu, ce aveti nevoi si ce nu, ce sa invatati si ce nu – si sa va luati viata in propriile maini, visandu-va visul pe care doriti sa-l traiti, si sa porniti sa-l impliniti.”
          eee. comentarii??? …se abtine cineva??????????

  2. mimi spune:

    ai facut o analiza foarte clara, dar ai adus ceata,
    omiti un lucru oamenii vin pe blogul tau nu pentru ca nu au ce face
    vin pentru stiri, dar nu numai,
    vin pentru-ca li se pare ca pot intalni oameni asemenea lor
    in lumea asta haotica nu e putin lucru sa sa ai repere si poate camarazi
    de ce ii adormi cu partea intunecata cand treaza este doar speranta
    e adevarat ca speranta e cam usuratica o poate avea oricine
    dar de la tine oamneii asteapta mai mult
    scuze, nu e treaba mea, dar……..

    • Antonela spune:

      Din lipsa de timp am apucat sa vad doar filmul In time care este super. Fara recomandarea ta poate nu dadeam de el. Multumesc! 😀

      • mimi spune:

        Trebuie sa vezi si „Melancholia” opiniile sunt foarte impartite.

        Melancholia is a 2011 drama film written and directed by Lars von Trier, starring Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg, Alexander Skarsgård and Kiefer Sutherland

        Toate cele bune.

    • George Valah spune:

      Multumesc de …incredere… Dar …”om sunt si nimic din ce-i omenesc nu-mi e strain”…
      Pe de alta parte… „prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevarul”! Exista un „curent” (hai sa nu-i zic „directiva”) ce tine de „Agenda 21” pentru infiintarea de asemenea „comunitati sustenabile”. Ideea nu ar fi rea sau macar principiul in sine. Dar… venind „de sus in jos”, ca toate „gandite la birou” si din „puterea pixului” sunt „lipsite de realism”! Dar… pentru ca „ideea nu e rea” si as vrea „sa reuseasca” nu doar sa apara ca o scuza ca ‘s-a incercat si nu a mers” apoi „sa fie ingropata”, incerc sa gasesc o „cale realizabila” in conditiile concrete (acum si aici). Deci NU CRED intr-un anunt „mica publicitate” de adunare a „celor ce gandesc la fel” intr-o comunitate agrara. In primul rand „comunitatea de idei” nu inlocuieste celelalte atribute pentru a face viabila acea societate de productie (caci asta este ca sa traiasca). Nici nu vreau sa ma gandesc la „grupul de profitori inerent” ci doar cei care „nu vor rezista” ma intereseaza! Apoi… „urmasii, generatiile urmatoare”! Din discutii anterioare am inteles(sper ca nu ma insel!) ca de ex. Gabin vede „scolarizarea” acestor urmasi ca … „cvasiinutila”, in timp ce au as vedea „exact opusul”- adica de cea mai inalta calitate! Altfel, „acesti urmasi” vor fi incantati de „apa de foc” si „margele de sticla” si-si vor amaneta viata primului care le va oferi „acestea”! (Comunitatile de amerindieni din rezervatiile SUA… au dezvoltate pe teritoriul lor doar cazinouri – ca nu sunt taxe, si „se betivesc”, ca oricum au traiul asigurat…) Pot continua cu multe alte argumente….dar e nevoie de spatiu..
      Deci ma gandesc ca „o comunitate laxa” bazata pe afinitati si nu pe teritoriu, lipsita de constrangerea unei ‘conduceri” va putea di inceputul pentru fazele urmatoare. trebuie pornit „incetisor” ca lumea sa capete incredere unii in ceilalti nu numai „la glumite” dar si la sfaturi competente, sprijin logostic etc… APOI, pe masura ce se sudeaza relatiile „personale” se poate eventual (dar nu obligatoriu!) la etapa „teritoriu comun” – adica cumparae de terenuri si alcatuirea de microcomunitati… „locale”-vine de la „loc”. De fapt asemenea „structuri exista deja”!
      https://georgevalah.wordpress.com/2011/12/01/stiri-scurte-01-12-2011/
      Megapolitan areas compete globally

      Deci „parerea” mea e doar „o parere”, si oricine altcineva poate avea alta mai buna!

      • Antonela spune:

        pe masura ce se sudeaza relatiile “personale” se poate eventual (dar nu obligatoriu!) la etapa “teritoriu comun”
        😀 ca intr-o institutie a casatoriei!

      • Gabin spune:

        hei Georg, sa trasezi directia generatiei viitoare acum cand asteptam „schimbare de poli” este doar pt a-ti linisti mentalul ca „ne-am asigurat” in aceasta privinta.
        La „educatie inutila” am avut in vedere ceea ce se face acum, adica a cultiva memoria si a stoca informatii, acestea fiind in principal cele doua principii de selectie intre indivizi in cadrul scolii.
        Cum insa se face ca dau crezare ca dupa 2012 se vor naste doar copii cu un anumit nivel ce le vor da acces la adevarata cunoastere (nu cea pe care crede omul ca o are in prezent) si care copii cred ca vor avea capacitati despre care vor sti sa ne vorbeasca si noua, e mai greu de crezut ca aratindu-le margele si oglinjoare vor fi impresionati. Este posibil ca atat de multi dintre ei sa puna mana pe rana si sa vindece instantaneu incat „mari medici” sa vina sa invete cum se face. Este posibil. Sau unii sa se joace transformand apa in leac pt „orice afectiune”.
        Despre comunitati nu gandesc decat ca si varianta de a trece aceste vremuri (2012-2020-sau cat o fi, pana cand „zorii” se for fi ivit de-a binelea. S-a spus ca nimic din ce va fi nu a mai fost, si nici daca am incerca sa ne imaginam nu ar fi decat o slaba tentativa. De aceea nu caut exemple similare in istorie, ca atunci cand se shimbau sisteme sau orinduiri. Stiu ca mediul urban este complet expus, complet vulnerabil si de aceea am in vedere doar varianta supravietuirii. Ca aceasta este si o varianta a implinirii si fericirii si mai putin a sacrificiului, este o alta poveste.
        Vorbim.

        • George Valah spune:

          Nici nu sti cat as vrea sa se poata face rapid acea „inchegare” de comunitati asa cum zici! Interesant e ca „am trait” pentru un timp limitat in ceva asemanator (mai putin…agricultura!) si „stiu cum este”! 🙂 Dar mai e un factor subiectiv: felul nostru de a fi – al romanilor: mai dezbinati, mai neincrezatori, mai…certareti/orgoliosi… Asperitatile trebuie mai intai netezite… Daca e vorba de „generatiile urmatoare”. atunci si unii dintre copii ar incepe cu intrebari: „Mama, noua de ce nu ne cad frunzele si sa ne imbracam frumos ca toti de la oras?” iar raspunsul „Pentru ca suntem rezistenti!” ar putea ramane neconvingator, in fata „Luminilor Orasului”! :=)

          • Gabin spune:

            hei Georg, luminile orasului vor pali odata cu terminarea petrolului si cu cresterea pretului la alimente. Orasele ca vor fi sau nu teatre de violente, confruntari, haos si poluare…nu are importanta;
            Orgoliile romanesti si dezbinarea se vor „nivela” de la sine ca rezultat al „vibratiei cosmice” (in cazul celor ce stiu unde vor sa ajunga). Tot din experienta comunitatii stiu (de la altcineva!) ca traiul in natura (timp de cateva luni) face cat toate cartile de spiritualitate citite dupa zilele de serviciu sau dupa plimbarile la supermarchet.
            Situatia si problematica unei comunitati este atat de complexa, dar stiu ca sansa de reusita nu depinde in totalitate de „noi”; cred ca foarte multe se vor adauga pe parcurs in mod neasteptat si nesperat poate. Ca vrem sau nu, alta varianta de a creea si a fi fericit, si alta varianta de a „trece vremurile” nu exista. Integrarea in natura aduce lumina fata de care orasul este doar un tub de neon.
            Se stie ca acolo unde exista comunitati de acest gen, marile corporatii nici nu gandesc sa deschida „puncte de lucru” pt ca nimeni nu doreste bani in schimbul libertatii.

      • Antonela spune:

        exemple similare in istorie, ar fi Atlantida?

      • lili3d spune:

        Educația în Atlantida era foarte interesantă: fără evaluare, pe aptitudini. cam cum ar trebui să fie. Orice formă de evaluare directă produce stres și dezvoltă tot felul de… inhibiții. Iar competiția nu e de dorit, ci colaborarea.

      • Antonela spune:

        colaborarea dezvolta relatiile de prietenile iar competitia aduce distanta

        • Gabin spune:

          corect, si chiar scoala este cea care „da tonul” la competitie si intrecere, cea care stabileste ierarhii pe baza de confruntare. Sa te „ridici” prin rezolvarea integralelor si derivatelor este mai presus cu a te ridica prin rezolvare de integrame, sa zicem? Stiu, nu e „academic”.
          Eu, privindu-ma ca produs al scolii, dupa ce am analizat atatea opere clasice, romane si scriitori am putut cumva sa „gestionez” mai bine relatia de prima indragosteala dintr-a ix-a? sau pe a doua, dintr-a xii-a? Nu. Asta nu invata scoala, cum sa controlezi emotia, cum sa ai compasiune, cum sa nu te arunci in valtoare ca oricum vei invata pe parcurs. Ca obtii la sfarsit o incredere personala bazate pe diplome nu inseamna ca ai siguranta pe care ti-o da sentimentul ca te cunosti cu adevarat. uff, gata, nu mai spun.

      • Gabin spune:

        ..in sistemul actual de „educatie”, chiar la cele mai „inalte nivele” din vest sau de la noi, in jurul varstei de 18 ani sau mai devreme apar „in masa” tentatiile „apei de foc” sau a „margelelor”. Asa ca…rezolvarea inca nu a venit. Tot „in masa” se crede (de catre elevi) ca scopul educatiei scolare este chiar asta: de a „te realiza” ca sa ce? Sa „iti permiti” apa de foc si margelele. Nu e bine doamna Andronescu, nu e bine!

        • George Valah spune:

          OK! Ce am observat e asa: educatia de la noi „era” (pt ca nu sunt sigur ca mai e… 😦 ) preponderent „teoretica”! Asta dadea flexibilitate in a trece de la o munca la alta, adaptabilitate, dar lipsa de simt practic si incredere in sine. (Verificat!) Educatia „de dincolo” e mult mai practica, cu aplicatii directe (de ex conducerea auto se invata in scoala – fiind ceva absolut necesar!), educatia e de natura sa-ti dea incredere in fortele proprii, sa rezisti sa- revii dupa caderi, dar e mai saraca in cunostiinte toretice, cultura generala. De la nivelul „facultate” in sus, „a lor” e mai buna, dar fff scumpa! Absolventii au diploma, dar sunt „vanduti” din cauza datoriilor la banci pe care apoi trebuie sa le restituie!
          „Invatamantul de tip nou” asa cum „il vad eu”, ar inlocui „pregatirea elevului pentru a fi de folos societatii” -adica „marfa”, in „pregatirea de a sti sa-ti fi de folos tie insuti”! (adica „sa fii propriul tau stapan”)
          Abia astept, sa fiu …”combatut”! 😀

      • lili3d spune:

        Păi tocmai acest lucru trebuie eliminat. Deși, a apărut și lipsa motivației: de ce aș mai învăța, că și așa nu găsesc de lucru?

      • Antonela spune:

        Ai mare dreptate, ar putea fi o directiva a „Agendei 21”. Insa daca se vor crea comunitati 4D ele vor avea la baza iubirea.

  3. lili3d spune:

    Până la urmă, primul lucru cu care trebuie să se înceapă, este educația. Și a celor mari și a celor mici. Pentru asta trebuie schimbat mult din sistem. Aici e nevoie de mult timp. Cel puțin o generație. Schimbarea trebuie să vină din partea tuturor. Apoi, trebuie schimbat total sistemul Media (sau chiar la început), care ,,educă” după cum știm. Eliminarea totală a compromisurilor de genul mitei… E nevoie de acceptare din partea unei mari părți de oameni. Dar fiecare poate să înceapă… cu sine (după cum se tot vehiculează)!
    Începem?

  4. lili3d spune:

    ,,S-ar putea sa stiu cate ceva din viata de acolo… Poate o sa mai vina randul…”
    Ai fost și pe acolo? 😯

    • George Valah spune:

      Eu, nu…Dar cineva „care a fost”, mi-a povestit… 🙂

      • lili3d spune:

        Teorii există deja, despre cum să se centreze învățarea pe elev, să se pună accent pe colaborare și cooperare, pe lucrul în grup/echipă, pe activități practice (,,elevului îi place să se murdărească”), pe creativitate (inclusiv a profesorului)… Dar e mare inerția. Deci, nu te combate nimeni, George! 😮

      • Gabin spune:

        Anastasia acum exerseaza stapanirea de sine si nu se lasa antrenata in discutii.
        si ce mult doream sa mai aflu (si) de Anastasia cea din Rusia.

  5. Daniela spune:

    Ceva referitor la elevul creativ se incearca in scolile WALDORF , dar mai este cale lunga.In principal pentru ca cineva trebuie sa si predea in asa fel ca fiecare copil sa-si poata folosi intregul potential de care dispune. Si mai este si eterna problema a banilor…nu putem face ca nu avem, dar oare cat de dispusi suntem sa ne implicam in educatia copiilor nostrii pentru a schimba ceva si cat curaj avem pentru a schimba ceva.

    • George Valah spune:

      Da… Dar chiar si acestea sunt cumva depasite, fata de evenimentele care urmeaza (probabil) in anii urmatori! Simpla conversatie „stimulenta” intre amici de idei, nu cred ca va mai fi suficienta… Conversatia in sine e pierdere de timp si energie! Pasul urmator ar putea fi… „creativitatea colectiva”? Adica… „activitate mentala comuna”… 🙂

      • lili3d spune:

        Părerea mea, pentru o educație de viitor, este că trebuie dezvoltate de la cele mai fragede vârste, capacitățile mentale (de fapt se știe cum să se facă asta, dar nu avem acces), de aici ce spui tu, rezultând, în final inutilitatea tehnologiei și a multor lucruri. Și poate că asta s-ar realiza cel mai ușor, fără cheltuieli prea mari etc. Dar deja intrăm în SF-ul care nu e pentru marele public.

        • Anto spune:

          apropo de scoala, elevi, o stire buna

          ” Elevii care au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Italia, s-au întors în țară cu trei medalii de aur și una de broz. Unul dintre medaliații de top a fost și Rareș Buhai, bistrițeanul care a reușit să adune cele mai multe distincții de aur la competițiile de pe tot globul.”

  6. Gabin spune:

    despre educatie intr-un articol numit Cities sustainable with Permaculture:
    14. Lifelong Education: All residents have access to lifelong education including access to information about the city’s history of place, culture, ecology, and tradition provided through formal and informal education, vocational training and other social institutions.
    e ok domnu George?

    • George Valah spune:

      Foarte OK! As adauga „inclus dar nu limitat la..” adica, „e necesar dar nu suficient”! 🙂
      Exista stiinte care te invata sa cultivi si sa reusesti in relatiile sociale, sa te autocontrolezi si reechilibrezi, sa-ti cresti capacitatea de refacere in urma unor esecuri de orice natura, cultivarea mentalitatii de independenta si invingator, notiuni de macrobiotica si viata sanatoasa, filozofia armoniei si dizarmoniei, folozofia apartenentei in mediul natural integrarea si relatia simbiotica cu natura, etc, etc… Doar cateva exemple, dar sunt multe alte teme prin care se poate creste individul in stare de armonie cu ceea ce-l inconjoara, fiind in acelasi timp in relatie de cooperare cu restul societatii…

      • Gabin spune:

        ar fi posibil ca in mediul 4d sa avem notiuni ca cele de viata sanatoasa, apartenenta la mediul natural, integrarea in natura..etc atat de naturale si firesti incat sa te intrebi .pai cum altfel sa fie? jIntelegi George, e ca si cum am preda in scoli stiinta despre cum sa nu distrugem furnicile. 🙂 S-ar putea face o stiinta cu asa ceva, dar ce rost ar avea cand nimeni nu doreste sa le distruga!!
        vorbim

        • George Valah spune:

          Cred ca insasi „ideea” de a le distruge, ar deveni fara sens, daca am sti sa „cooperam cu ele”, si IMPREUNA sa rezolvam anumite obiective! Pare SF?! Sa ne amintim de basmele populare, cu „regina furnicilor” care daca era chemata, venea si rezolva problema pe care nimeni altcineva n-ar fi putut-o face! Asta nu e SF, e „cultura uitata, inalta civilizatie, cooperare intre specii memorizata in folclor”! 😀

  7. Gabin spune:

    am vazut cazurile de straini (belgieni, olandezi, francezi…)stabiliti pe la tara prin Dambovita, Arges, Hunedoara, Covasna…si mi-a trecut „frica” cum ca generatiile urmatoare vor mai fi fascinate sau macar atrase de oras. Iar daca lor nu le vor cadea frunzele, asta nu este decat un motiv de bucurie (in plus).
    George va fi invitat de onoare in noua comunitate, de aceea il las pe el sa-i puna numele (si sa aduca si mielul ca e nas, nu?

  8. alia spune:

    Apropo de comunitati, exista astfel de asezari , in Rusia , Brazilia si chiar la noi in partea de vest a tarii , a fost chiar un reportaj la tv . Sunt oameni veniti din diferite orase care au construit singuri case de lemn, au cultivat pamantul , si traiesc in mare parte din ce au adunat de-a lungul anului . Se spunea in reportaj ca se duc rareori in oras ,aproape ca au rupt legatura cu civilizatia . Dar asa cum spuneai si tu George daca ai copii la scoala este greu sa faci asta desii scoala este asa cum este . Trebuie sa ai cunostinte despre plante , despre pomi etc. dar asta rezolva Gabin …..Eu cred ca daca chiar vrei (nici mie nu-mi place la oras dar nu am ce face) ai toate sansele sa reusesti , cei din Rusia traiau pe undeva prin Siberia cu catel cu purcel se mutasera acolo. Era unul din ei care povestea ca fusese director de multinationala si se mutase acolo ca nu mai putea suporta stresul si se linistise omul.

    • George Valah spune:

      Prin ’81 am fost in Maramures… La lacul Firiza, era un grup de corturi cu o comunitate de cateva zeci, tineri familisti.. Din aprile pana in octombrie spuneau ca stau acolo, desi toti aveau locuinte la bloc in Baia Mare. De la corturi plecau la servici, acolo se intorceau… Femeile gateau cam laolalta, berea era in paraias, iar copiii se zbenguiau prin iarba! Odata pe sapt. plecau la apartamente sa spele rufele sa ia schimburi, provizii etc… Faceau asta de 4-5 ani (atunci). Nu stiu daca mai sunt acolo… Mi-ar place sa cred ca da, dar… nu cred!
      E una sa faci 1-cateva sezoane de „purificare in sanul naturii” si alta sa creezi o comunitate „sustenabila” care sa traiasca din resuresele locale, ba chiar sa prospere si sa fie mai multumita/fericita decat in „nebunia civilizatiei”! Mai mult, chiar si copiii sa realizeze aceste avantaje elementare, incat sa perpetueze acest stil de existenta … Care e deosebirea intre vechile asezaminte taranesti si… „noile colonii de naturisti”? Gradul de cultura, asa cred! Una e sa fii „taran de la coada vacii” pe care sa-l prosteasca de la arendas pana la popa din sat, alta e sa fii „scolit, rafinat”, daaa… uite, „asa ai ales tu”, ca „ai inteles” ce bine e la tara! Dar copiii? Ori devin din prima generatie varianta 1 („taran de la coada vacii”) ori…trebuie sa aibe cunostintele „la zi”+avantajul mediului primar, pentru a face fata…
      De aceea ar trebui mai intai analizate comunitati similare in lume, deja existente de perioade mai lungi de timp, invatat de acolo cate ceva, apoi..pus in practica si chiar optimizat la conditiile de la noi!
      Eu asa vad…

      • alia spune:

        Cam asa stau lucrurile, e adevarat, dar visam si noi , eu sper sa o fac cand copii vor fi la casa lor , pana atunci trebuie sa ma lupt cu ( civilizatia )…. 🙂

  9. Gabin spune:

    si inca ceva de la pionierul foarte traitor (as spune eu)
    Nu putem ramane aceiasi oameni de la oras si sa ne mutam aici. Cel mai indicat ar fi ca schimbarea sa inceapa deja de acolo. Asa am inceput si eu si Ana. Fiecare in parte traiam atipic si anormal pentru un orasean, astfel ca in scurt timp viata la oras devenise ca o inchisoare, sufocanta, otravitoare sufleteste, desi material aveam toate conditiile.
    Abia atunci simti ca poti trai in varf de munte, sau la deal, la campie, la mare, sau unde te trege sufletul, pe petecul tau de Patrie, unde sa-ti recunoasti Iubirea din tine, sa o poti manifesta in afara, catre pamantul tau, catre plante, catre animale, catre vecinii tai, de care chiar iti pasa. Si acolo vei incepe sa simti, vei invata sa simti, si cu timpul vei avea certitudinea din interior, ca Vorbele Anastasiei nu au fost goale, ci Universul, toata Creatia iti va raspunde prin intermediul Spatiului tau de Iubire, la Iubirea pe care din fiinta ta, ca o raza, tu o trimiti catre Creatie.
    Eu nu stiam sa fac lucrul acesta. Nici nu puteam sa-mi imaginez cum as face asta, insa aveam presimtirea ca este posibil, si ca aceasta interactiune se poate naste. Am presimtit adevarul din spatele cuvintelor Anastasiei, am “simtit” logica divina in toate acestea, ca si cum ele erau implantate in mine inca de la nasterea mea din Dumnezeu, si doar am inceput sa mi le reamintesc. Si daca tot am riscat in viata mea de o gramada de ori, si de multe ori am pierdut, am zis sa ma mai risc si cu asta, sa incerc sa traiesc pe Spatiul meu de Iubire, iar Iubirea atotcuprinzatoare sa raspunda Iubirii care timid din mine se revarsa catre plantutele, pomii, animalutele, de pe spatiul meu.
    Si acum invat!
    Incet, incet experimentez cum este sa trimiti din preaplinul tau, si apoi sa observi instantaneu revarsandu-se inapoi catre tine. Nu sunt un sfant, un spiritual, un invatat. Am citit multa spiritualitate, insa fara fapte nimic din toate cele citite nu capata valoare. Am presimtit ca reconectarea Omului direct cu Creatia prin intermediul unui petec de pamant, este un mare secret care a fost tainuit cu “sfintenie” de-a lungul mileniilor, deoarece ar fi permis oamenilor sa fie direct conectati la EL. N-ar mai fi avut nevoie de nici o religie, de nici un indrumator. Acesta este lucrul pe care multi nu-l pot intelege sau accepta (chiar dintre cei care au citit cartile cu Anastasia). De aceea in oranduirea actuala a omenirii, foarte putini oameni au petecul lor de pamant. Pentru ca fortele care inca mai carmuiesc peste oameni stiu ca prin pamant, prin legatura directa, fiecare Om ar putea fi conectat direct la Creatie si ar putea intelege toate minciunile si masinatiile din lume, fara stiri sau filme documentare.
    Nu pot sa va spun cum se face, dar incepi sa simti mai multe decat credeai ca ai putea. Pur si simplu din cand in cand, pe Spatiul tau de Iubire, simti ca iti mai vine cate-o idee, de care apoi te minunezi si tu cata intelepciune contine. Chiar si greseli daca faci, dupa o vreme, iti dai seama de ele. Plus ca incepi sa scapi incet, incet, de o multime de false pareri despre tine insuti, despre nevoile care credeai ca le ai, de unele temeri pe care le aveai. Aici am constatat ca nu ti se pot intampla lucruri mai rele, ci tot mai bune, mai frumoase. Sau in cel mai rau caz poti ramane asa cum ai venit.
    Cea mai evienta este aici schimbarea care incepe sa se accelereze in propria persoana. Chiar si oamenii care vin in vizita pentru 3-4 zile pleaca “intorsi”, schimbarea incepe sa se produca in ei. Dupa sase luni nu mai esti acelasi care ai venit. Si fara sa urmezi o practica spirituala. Pur si simplu locul te invata, te schimba, te modeleaza, pentru ca tu in mod constient ti-ai deschis inima, mintea, spiritul catre aceasta posibilitate. Schimbarea incepe sa se produca cand apare CONSTIENTA.
    mai doriti sau e suficient?

  10. mimi spune:

    O sa para foarte superficial ce spun eu fata de profunzimea sincera pe care ai gasit-o in spatiul tau de iubire.
    Am stat cateva saptamani la tara, vara aceasta, iar concluzia la plecare a fost „e bine sa fii boier”
    Imi plac discutiile voastre, imi place curentul hai sa-l numesc regasirea in natura, dar eu nu am gasit conexiunea si raman la ce spuneam mai sus.

    • Gabin spune:

      nu eu sunt cel in cauza, adica „pionierul”. Ceea ce am dat (scuze ca e fara ghilimele) este ce am preluat de pe blogul „Valea Curcubeului” , o comunitate la inceput de drum situata in Hunedoara , la 800 m altitudine. Sincer curajul lui ma depaseste, de aceea il dau ca exemplu.

  11. Thea spune:

    La multi ani, GabenGabriel !
    Sa fii sanatos si fericit, sa iubesti si sa fii iubit ! Si-ti doresc ca-n fiecare zi sa-ti fie Bine si Bucurie si Armonie!

  12. lili3d spune:

    La mulți ani, și din partea mea, Găbițule! 🙂
    Zile senine!

  13. marylena spune:

    LA MULTI ANI ! GabenGabriel
    Vad ca doresti foarte mult sa faci parte dintr-o comunitate ecovillage
    http://www.apuseniiverzi.org/viziune.htm – este asemanator cu valea curcubeului dar mult mai organizat si cu multe perspective
    Pe mine personal ma incanta apusenii verzi. Dar si ei unt la inceput de drum. Oricum, aceste comunitati trebuie sa fie sustenabile. Iar la noi nu prea axista asa ceva. La rusi sunt la extreme. Unii care nu aveau nimic si asta a fost salvarea lor si ceilalti care au conturi grase sau joburi care nu tin de un anumit loc.
    uite cum vad eu o asemenea asezare:

    Ecovillage Ziben Linden, Germania (Partea I)

    Notele unui oaspete

    Am petrecut o lună în „Ziben Linden” în cadrul unui grup de 34 de persoane care au venit din 22 de ţări ale lumii pentru a participa la un curs privind proiectarea aşezărilor ecologice (EDE – Ecovillage Design Educaţiei). Organizatorii cursului şi persoanele invitate au relatat despre experienţa lor în domeniul organizării şi asigurării funcţionării aşezărilor ecologice, care include diverse aspecte – organizatoric, juridic, social, economic, etc. A fost informativ şi interesant, dar mult mai impresionant a fost contactul direct cu membrii cursului – organizatorii şi participanţii activi la diferite proiecte sociale şi pacificatoare din mai multe ţări din Africa, America de Sud, Europa şi Asia. O lună întreagă noi am fost o familie mare şi unită, am făcut prezentări de proiecte, am împărtăşit experienţa, ne-am odihnit şi am ascultat melodii de diferite naţiuni.

    O parte esenţială a programului a fost cunoştinţa cu aşezarea ecologică „Ziben Linden”, în care, de fapt, a fost organizat cursul – una din cele mai mari şi cele mai cunoscute aşezări europene. Prelegerile şi studiile au avut loc într-un centru educaţional al aşezării, noi am trăit în casele aşezării, am mîncat în sufragerie comună şi am petrecut acolo tot timpul liber (cu excepţia alergărilor de dimineaţă şi călătoriilor îndelungate cu bicicleta prin împrejurimi). Este complicat de a exprima impresiile despre „Linden Ziben” , dar am încercat să fac acest lucru cît se poate mai obiectiv şi mai sincer. Cele mai interesante relatări ale participanţilor (din Columbia, Chile, Kenya, şi, eventual, alte ţări) vor fi publicate separat.

    „Care este ideea, iniţial pusă în baza aşezării?”. Martin, unul dintre „veteranii” aşezării ecologice, inginer care a luat parte activă la proiectarea şi construcţia mai multor clădiri şi sisteme tehnice la „Ziben Linden”, a răspuns: „Crearea unui model de aşezare rurală, în care vor fi testate cele mai bune soluţii, atît ecologice, cît şi sociale”, a fost răspunsul lui.

    Pe parcursul lunii petrecute în aşezare, m-am convins că coloniştii s-au descurcat perfect cu sarcina. Îndeosebi impresionează realizările lor tehnice: panouri solare, case eficiente energetic, sisteme de purificare a apei şi multe altele. A fost bine organizată viaţa socială, au fost rezolvate cu succes problemele financiare, un mare interes prezintă grădina şi livada de permacultură. Şi totuşi, ceva nu ajunge…

    Ce anume? O lună întreagă am încercat să-mi clarific sentimentele şi să înţeleg cum trăiesc coloniştii. Am stat de vorbă cu localnicii şi oaspeţii aşezării, am răsfoit vechile albume cu fotografii ale primelor construcţii. Mi s-a părut că lipseşte bucuria în ochii coloniştilor, transparenţa, bunăvoinţa şi pare mi-se energia umană simplă. Mai surprinzător a fost faptul că locuitorii, în marea majoritate, aproape practic nu au stabilit contacte cu oaspeţii. Ei nu au fost deloc interesaţi de aceşti oameni, cine sunt, de unde şi de ce au venit. A fost ciudat: doar printre invitaţi erau oamenii foarte interesanţi, adepţii de aceleaşi idei, care în patria lor au rezolvat aceleaşi probleme.” Cu mulţi colonişti noi n-am contactat deloc, iar cu cei, care stăteau cu noi la o masă, nu au apărut legături. În cel mai bun caz – un zîmbet fals, cîteva întrebări şi răspunsuri politicoase, şi toţi au plecat la afacerile lor şi companii. Aflîndu-ne fizic în aceeaşi zonă, noi, oaspeţii am rămas separaţi de aşezare. Complet cufundată în problemele sale mărunte şi conflicte … După cum am înţeles, nu a fost deficitul de timp liber, însă ceva diferit, ceva nematerial.

    Această întrebare a rămas deschisă. Dumnezeu să binecuvînteze pe fiecare dintre noi pentru a ajunge la acel nivel de ecologie, de eficienţă. Dar întotdeauna apare o dorinţă de a ridica ştacheta mai sus. Şi pentru a face acest lucru sunt necesare nu numai scopuri materiale, ci şi cele spirituale. O înţelegere profundă a căii spirituale, a provocărilor puse în faţa oamenilor pe această planetă, a cauzelor de război şi de conflicte. Şi atunci la realizările din „Ziben Linden” pot fi adăugaţi următorii paşi, mult mai importanţi decît cei materiali.

    Dar oamenii care au organizat şi au construit aşezarea, care au găsit şi au întruchipat soluţii simple, eficiente şi ecologice în diferite domenii ale vieţii noastre materiale şi care împărtăşesc cu generozitate experienţa lor, sunt demni de mare respect. Mulţumesc şi o plecăciune adîncă!

    Aşezare ecologică

    Ideea a apărut în 1989, pămîntul a fost găsit şi valorificat în 1993. Organizatorul a părăsit proiectul în 1992, dar lumea de aici îşi aminteşte de dînsul, îl invită permanent să participe la celebrarea aniversărilor aşezării.

    Suprafaţa totală a aşezării constituie 80 de hectare, din care 40 ocupă pădurea, trei sferturi – partea rezidenţială, care include un centru educaţional şi o grădină de aproximativ trei hectare. Restul terenurilor este ocupat de pajişti, păşuni şi alte activităţi agricole. În aşezare locuiesc permanent aproximativ 120 de oameni, din care 40 sunt copii.

    Terenuri, clădiri publice şi comunicaţii sunt în proprietate publică. Pentru a deveni membru cu drepturi depline al aşezării, este necesar să depuneţi o parte-cotă fixă, care în prezent valorează la 12 300 de euro. Această sumă nu este indexată, ţinînd cont de inflaţie, şi se restituie omului, dacă el a decis să părăsească comunitatea. Perioada de rambursare este de doi ani.

    În plus, rezidentul aşezării, de regulă, are o cotă în proprietatea clădirilor rezidenţiale. Acest procent este calculat separat şi, de asemenea, este returnat la ieşire din aşezare.
    Structura socială a aşezării a fost iniţial bazată pe ideea că aşezarea va fi constituită din mini-comunităţi cîte 25-30 de persoane în fiecare. Anume acest număr a fost considerat optim pentru contacte zilnice. Se presupunea că mini-comunităţile vor fi alcătuite din oameni apropiaţi, avînd idei similare despre viaţă. În interiorul comunităţilor sunt atît familii, cît şi persoane singure şi cele în vîrstă.

    Însă viaţa a adus schimbări: în prezent doar o jumătate din locuitori sunt uniţi în mini-comunităţi, fiecare constînd din 5-8 persoane. Ceilalţi trăiesc de felul lor, supunîndu-se, desigur, regulilor generale şi participînd la viaţa aşezării.

    Una din aceste mini-comunităţi a fost mult timp aşa-numitul „Clubul-99”, constituit din extremiştii ecologici. Această comunitate nu folosea energie electrică, practica minimalism şi veganism (fără ouă sau lapte). Casa comunităţii a fost construită fără utilizarea oricărui echipament, buştenii au fost despicaţi în lemne cu ajutorul unor ferăstraie speciale cu doua mîniere, iar în construcţii au fost utilizate doar cuie vechi, folosite. Clubul există şi astăzi, dar s-a despărţit în două părţi, din cauza unor diferenţe ideologice.

    Kosha – aşa se numea lectorul nostru, o femeie fermecătoare, care a locuit unsprezece ani în aşezare, a declarat că fiecare aşezare ecologică trebuie pur şi simplu să aibă un „Club-99” al său.. Acest lucru este important, mai ales pentru tinerii care, în esenţă, au tendinţa de a fi maximalişti şi ar trebui să încearcă acest lucru.

    Într-o mini-comunitate oamenii trăiesc în primele zile în vagoane pentru constructori (în Germania acest lucru este oficial permis, cu respectarea unor standarde relevante). Apoi, la apariţia unei oportunităţi şi unei viziuni comune pentru întreaga mini-comunitate se construieşte o casă mare. De obicei, casele sunt construite în două etaje, plus o mică mansardă. În aşezare sunt mai multe astfel de case, date în exploatare şi înregistrate oficial.

    Desigur, casele sunt construite cu utilizarea materialelor naturale. Tehnica cea mai răspîndită – structura din carcasă şi izolaţie cu blocuri de paie. În acest domeniu au fost realizate mai multe experimente, şi acum în aşezare poate fi găsită cea mai mare colecţie de acest tip de case din Germania, precum şi cea mai mare din Germania casă cu carcasă, izolată termic cu blocuri din paie. Totodată, înainte de a da o astfel de casă în exploatare, au fost efectuate mai multe teste după diferiţi parametri, inclusiv conductibilitatea calorică şi refractaritate (rezistenţă la foc – trad.). Ambii parametrii au depăşit în mod semnificativ cerinţele oficiale. Astfel peretele nu se incendia de la o flacără directă timp de 90 de minute (din el ieşea fum, dar incendiere nu a avut loc). Ca rezultat al acestor teste a fost obţinută permisiunea oficială de a construi astfel case în Germania.

    Eva – alt lector – ne-a povestit că la început ei au crezut că tehnologia modernă de paie este cea mai potrivita pentru auto-construcţie. Dar foarte repede ei şi-au dat seama că nu este aşa. „Diletanţii ar trebui ţinuţi departe de construcţia casei de paie, sau ei trebuie să lucreze sub îndrumarea unui bun profesionist”, – aşa se spune acum. Paia este un material foarte delicat, şi dacă ceva lipseşte în tehnologie, ea poate putrezi şi pierde toate calităţile sale pozitive.

    Atunci cînd comisia oficială a studiat cu atenţie amprenta ecologică, rezultată în urma construcţiei, în care se află „Clubul-99”, s-a dovedit că aceasta constituie doar trei la sută din amprenta ecologică care se formează în timpul construcţiei unei case obişnuite de dimensiuni similare în Germania. Celelalte case în aşezare nu sunt la fel de „ecologice”, şi amprenta lor este mai mult de douăzeci la sută din media naţională.

    Acelaşi lucru este valabil nu numai pentru construcţie, dar, de asemenea, pentru funcţionare. În toate casele aşezării ecologice sunt prevăzute toalete de compost, care nu consumă apă şi produc compuşii organici care fertilizează arborii şi arbuşti. Toaletele de compost sunt construite în mod diferit, dar este folosită aceeaşi idee: deşeurile umane sunt amestecate cu rumeguş şi apoi compostate. Pentru eliminarea apei „gri” (adică, celei care se formează după spălarea vaselor, rufelor şi duş) sunt făcute cîmpuri de filtrare foarte eficiente, după care apa filtrată este reutilizată în scopuri industriale. Pentru încălzire aici nu sunt folosite nici gaze, nici energie electrică. Din considerente ecologice, pentru încălzirea locuinţelor (în afară de soare) sunt utilizate numai lemne, ca fiind o resursă regenerabilă. Ele se obţin în procesul de îngrijire a pădurii din jur sau cumpărate de la gospodării învecinate (plantaţiile aparţinînd aşezării încă nu au ajuns la vîrsta de maturitate).

    Pe întregul teritoriu al aşezării aici şi acolo se întîlnesc stive de lemne aranjate cu grijă, acoperite de ploaie, care nu strică aspectul ci numai separă teritorii de funcţionalitate diferită. Se consideră că pentru o utilizare mai eficientă şi, prin urmare, ecologică, lemnele trebuie să stea nu mai puţin de doi ani. În realitate, lemnele se usucă trei sau mai mulţi ani, pentru că stocurile de lemne sunt foarte mari, iar consumul lor este mic.

    Motivul nu este numai o bună izolare termică a caselor, ci şi faptul că aproape toate casele sunt dotate cu încălzire solară. Pe acoperişuri sunt instalate colectoare solare, care în timpul zilei încălzesc rezervoare mari de apă aflate în interiorul clădirilor.Noaptea, apa este furnizată în radiatoare şi încălzeşte camerele. Locuitorii acestor case spun că începînd cu luna martie, atunci cînd soarele străluceşte mai mult sau mai puţin, nevoia de încălzire suplimentară este complet inutilă.

  14. marylena spune:

    Ecovillage Ziben Linden, Germania (Partea II)

    Procesul de luare a deciziilor este una din cele mai complexe probleme în orice ecovillage. În „Ziben Linden” de la bun început a fost adoptat un consens privind luarea hotărîrilor la reuniuni ale întregului colectiv prin vot unanim. În primii ani locuitorii aşezării se adunau în mod constant şi ore întregi discutau orice întrebare, chiar şi cea mai neînsemnată: în ce culoare trebuie de pictat unul sau alt detaliu în casă, unde şi cum să se planteze copacii, ce feluri de mîncare să se gătească în ospătăria comună. Dar, cu timpul toată lumea s-a săturat. Numărul şi durata reuniunilor au crescut pînă la punctul că, pur şi simplu, a devenit imposibil de a pune în aplicare deciziile luate la ele. Mulţi oameni au încetat treptat să frecventeze reuniunile, iar alţii au spus: fie că toate întrebările mici să le rezolve specialiştii, iar noi, pur şi simplu, vom avea încredere în deciziile lor.

    Astfel, la un moment dat, în aşezare s-a declanşat o criză de gestionare, care a durat destul de mult timp – nu mai puţin de un an sau chiar doi. Pentru a soluţiona acest conflict a fost nevoie să se invite oamenii din afară, dar, din păcate, eu nu ştiu detaliile acestei poveste. Spre onoarea aşezării criza a fost depăşită şi a fost aprobat un nou sistem de administrare – un sistem de sfaturi (din engleză: council). Nu s-a întîmplat cu mult timp în urmă, aşa că este încă prea devreme să tragem concluzii definitive privind eficacitatea acestui sistem.

    În prezent , în aşezare funcţionează cinci consilii. Fiecare din ele este responsabil pentru domeniul său de activitate al comunităţii: finanţe, construcţii, alimentaţie, proiecte educaţionale şi aşa mai departe. Consiliul este compus din 5-7 persoane, care se întîlnesc de cîte ori este necesar şi iau decizii prin vot unanim. Dacă cineva votează „contra”, atunci hotărîrea nu este adoptată. Odată ce decizia este adoptată, aceasta este publicată, dar intră în vigoare numai după o săptămînă.

    Pe parcursul acestei săptămîni orice locuitor al aşezării poate merge la oricare dintre membrii consiliului de administraţie pentru a face comentarii sau sugestii. Dacă astfel de oameni vor fi mai mulţi şi observaţiile (obiecţii) sunt esenţiale, atunci consiliul se reuneşte din nou pentru a reexamina sau a modifica hotărîrea. Dacă cineva din locuitori se opune vehement unor decizii ale consiliului de administraţie, atunci el poate aduna în sprijinul său 20% din voturile tuturor locuitorilor aşezării şi hotărîrea va fi anulată. Dar acest lucru nu s-a întîmplat niciodată.

    Alegerile consiliului au loc conform listelor: fiecare rezident al aşezării, pe o foaie separată , scrie numele persoanelor pe care el ar dori să le vadă în acest sfat. După aceea, toate voturile sunt numărate, în componenţa consiliului nimeresc, cei care au obţinut mai multe voturi. Desigur, există şi autorecuzări, şi situaţii în care consiliul ales nu doreşte să lucreze în această componenţă, dar totul se rezolvă „în ordinea obişnuită”.

    Dar cu aceasta administrarea aşezării nu se termină, pentru că, în afară de cele cinci consilii, totodată funcţionează aproximativ 30 de grupuri, fiecare din care este organizat pentru a rezolva o problemă concretă. Astfel, orice locuitor al aşezării poate manifesta iniţiativă şi abilităţi de conducere, dar în acelaşi timp, trebuie să aibă încredere şi să respecte deciziile luate de alţi membri ai echipei lui.

    Adunările generale acum au loc mai rar – o dată în lună sau într-o lună şi jumătate. Consensul strict nu se respectă, astăzi deciziile sunt luate cu două treimi de voturi, adică, dacă două treimi sunt siguri în decizia luată şi votează „pro”, în timp ce restul nu ştiu sau au îndoieli, atunci soluţia este adoptată.

    După adoptarea noului sistem toată lumea a respirat cu uşurinţă – viaţa a devenit mult mai uşoară. Însă, potrivit lui Kosha, sistemul devine posibil numai în cazul în care există încredere în echipă. Şi aceasta este unul din elementele-cheie de creare a auto-administraţiei eficiente – formarea unei atmosfere de încredere. Oamenii din aşezare au spus că este într-adevăr o prostie – a petrece timpul pentru a discuta culoarea, în care va fi vopsit pervazul. Mai bine să-l cheltuim pe ceva util, iar decizia cu privire la culoare s-o lăsăm pe seama celuia care şi-a asumat responsabilitatea.

    Pentru a forma „încrederea” au fost dezvoltate diferite tipuri de training-uri , principalul din care este forumul. Esenţiala condiţie pentru eficienţa acestor mecanisme este dorinţa omului de a se schimba, a merge înainte, a recunoaşte neajunsurile.

    O altă idee unificatoare – aceleaşi obiective. Cu timpul în ecovillage şi-au dat seama că obiectivele nu sunt ceva stabil, ele pot fi corectate şi modificate. Şi acest lucru este atît de important că pentru a lucra asupra lor a fost creat un consiliu separat.

    De fapt Ziben Linden are mai multe activităţi. Una din ele – promovarea cunoştinţelor în domeniul stilului de viaţă ecologic, permacultura, impactul omului modern asupra naturii. Aici se lucrează mult asupra problemei de biodiversitate. În Germania modernă există o problemă mare – tot pămîntul este atît de valorificat, încît nu a rămas loc pentru un număr mare de specii de insecte, păsări şi animale. Şi în păduri, şi în agricultură, predomină monocultura, în care focarul de boli şi de dăunători trebuie să fie reprimat prin metode chimice stricte. Şi acest proces devine infinit: numărul de tratamente chimice este în creştere, preparatele chimice devin tot mai puternice, pentru dezvoltarea şi producerea lor sunt cheltuite sume enorme.

    În Ziben Linden la acest subiect se lucrează în mod constant.

    În pădure, care aparţine comunităţii, sunt cultivate numeroasele specii de arbori, locuitorii şi vizitatorii se străduiesc să nu viziteze deloc unele locuri, pentru a permite naturii sălbatice să se restabilească, cel puţin parţial. Locuitorii aşezării au plantat copacii pe spaţiul dintre două terenuri forestiere, situate pe teritoriul lor, pentru a permite animalelor din pădure să restabilească cărările lor.

    În grădină sunt utilizate principiile de permacultură – plantări mixte, abundenţă de flori şi de plante sălbatice, o respingere completă a îngrăşămintelor şi pesticidelor. Aici există iazuri mici, pomi şi arbuşti fructiferi şi sălbatici, paturi cu plante medicinale, roci din piatră şi alte adăposturi pentru insecte, şopîrle şi alte creaturi mici. Şi în bucătăria de vară deschisă, în întuneric nu este neobişnuit să vezi un arici care s-a băgat într-o găleată răsturnată cu deşeuri alimentare.

    Respectul pentru natură şi utilizarea corectă a resurselor, minimalismul promovat prin menţinerea unui standard de viaţă confortabil distinge destul de avantajos comunitatea de restul Germaniei, cît şi de Europa modernă civilizată. Oamenii vin aici nu numai din toată Europa, dar şi din ţările şi regiunile mult mai îndepărtate pentru a studia o atitudine rezonabilă faţă de natură. Interesul pentru aşezare şi succesele ei a crescut mai ales în ultimii ani, atunci cînd la cel mai înalt nivel au început să se recunoască realitatea încălzirii globale şi s-o asocieze cu activitatea umană prea activă şi nu întotdeauna raţională.

    În centrul aşezării se află o mare casă de fermier, complet reproiectată şi renovată. Aici, într-o sală mare şi confortabilă, se organizează numeroasele cursuri, seminare şi ateliere de lucru. Aici este o bibliotecă, un punct de acces la internet pentru oaspeţi şi cîteva camere hoteliere. Toate casele şi clădirile în aşezare au energie electrică, care provine de la un număr mare de panouri solare amplasate pe acoperişurile acestor clădiri. Desigur, energia este convertită la 220 volţi, problema de acumulare este soluţionată foarte simplu: cînd soarele străluceşte, energia electrică este furnizată la o reţea de nivel naţional, şi în lipsa acestuia(în special, pe timp de noapte şi în timpul iernii) – se ia înapoi. Soldul este pozitiv: de la stat anual vine o anumită sumă de bani.

    La două sute de metri de la casa mare este situată o tabără de corturi care reprezintă o peluză mare cu locuri pentru corturi. Tot aici sunt situate cîteva toalete de compost şi duşuri – pentru bărbaţi şi femei. Apa pentru duş este încălzită cu ajutorul colectoarelor solare puternice şi se acumulează într-un rezervor mare, volumul căruia este suficient pentru o utilizare non-stop.

    În afară de camere în case şi tabără cu corturi, pentru cei care preferă să doarmă în corturile lor în aşezare sunt instalate cîteva iurte mari şi foarte confortabile. O iurtă separată, cu un şemineu în interior şi un orificiu pentru fum din partea de sus, este destinată pentru întîlniri şi contacte strînse în jurul rugului şi meditaţii. Pentru aceste scopuri sunt amenajate unele locuri în aer liber, înconjurate de arbori şi altă vegetaţie.

    În general, zona rezidenţială a aşezării este foarte compactă şi ocupă numai trei hectare şi jumătate. În ea locuiesc aproximativ 120 de rezidenţi permanenţi şi mai mult de cincizeci de oaspeţi. Dar nu se simte nici un fel de înghesuială datorită abundenţei copacilor mari şi planificării competente.

    Relaţiile materiale în cadrul aşezărilor sunt construite pe o bază financiară. Locuitorii din aşezare deja nu pot spune, este bine sau rău. Pentru că aşa s-a obişnuit de la bun început, şi nu are nici un sens de a schimba ceva, deoarece orice scheme au argumentele sale pro şi contra şi sunt extrem de dependente de conţinut (detalii şi persoane care le pun în aplicare).

    Orice lucru în aşezare este apreciat, din punct de vedere financiar. Construirea caselor, organizarea atelierelor de lucru, curăţarea teritoriului, cultivarea legumelor şi aşa mai departe. Nivelului de plată este stabilit de către un consiliu special, care încearcă să evalueze toate la maxim obiectiv şi corect. O altă sarcina pe care trebuie să o rezolve consiliul: acumularea mai multor bani în cadrul aşezării, dacă este posibil, a realiza toate lucrările cu ajutorul rezidenţilor. Şi reieşind din faptul că, multe lucrări se îndeplinesc manual şi nu sunt la fel de productive, acestea sunt plătite mai scump, decît media naţională. De exemplu, legumele, care sunt cultivate în grădina locală, costă pentru comunitate mai scump, decît s-ar putea achiziţiona pe piaţă. Dar comunitatea acceptă acest lucru, conştientizînd că munca aici nu este la fel de productivă ca şi la alte ferme (care, de exemplu, folosesc munca ieftină a lucrătorilor imigranţi).

    Aparent, Linden Ziben încearcă să construiască modelul său financiar, care în mod semnificativ diferă de la cel convenţional. Aici lumea încearcă să aprecieze în mod corect munca, să economisească resursele, să menţină auto-suficienţa şi să respecte mediul înconjurător. Comunitatea cîştigă, organizînd seminare, comercializînd produse din lemn (aici funcţionează o mare tîmplărie), oferind consultaţii, construind case (echipa lucrează şi la faţa locului, precum şi prin multe alte feluri. Cheltuielile curente sunt împărţite la toată lumea şi plătite individual. Este interesant faptul că toţi copiii pana la vîrsta adultă sunt întreţinuţi de comunitate, ci nu de părinţi.

    De altfel, abordarea financiară nu este foarte dură. De exemplu, dacă comunitatea doreşte să ia un nou membru, dar acesta nu are deloc bani sau nu are suficienţi bani pentru a depune o taxă de înscriere, în cele mai multe cazuri se găsesc soluţii de eludare. Fie că persoanei i-se permite să plătească taxa treptat, fie că locuitorul aşezării, cota căruia este mult mai mare decît este necesar, pentru un timp oarecare rescrie partea lui pe un nou membru al comunităţii. Pe de altă parte, moliciunea excesivă nu este permisă: toţi trebuie să muncească şi să contribuie la activitatea vitală şi dezvoltarea comunitară.

    Autorul sincer speră că comunitatea, care a creat un loc unic, va depăşi cu succes dificultăţile curente şi va ieşi la nivelul următor al dezvoltării. Oare poate fi uşoară calea oamenilor care şi-au făcut scopul de a schimba lumea spre bine?

    Septembrie 2011, ecovillage „Ziben Linden”, Germania.

  15. marylena spune:

    Ecovillage Ziben Linden, Germania (Partea III)

    În ecovillage sunt folosite numai produse naturale de curăţare şi spălare, care nu conţin sulfat de sodiu lauryl (laurylsulfate de sodium), înălbitori şi alte componente sintetice nesigure. Şampoanele, săpunurile şi detergenţii formează mai puţină spumă, dar nu au un impact negativ asupra mediului înconjurător şi sănătatea umană. Cu aceste mijloace sunt aprovizionaţi toţi oamenii care vin la seminare, aceştia sunt preveniţi să nu aducă nimic. În clădirea centrală a aşezării ecologice lucrează un magazin mic, în care totul se vinde, inclusiv pasta de dinţi, pe care este scris cu mîndrie că ea „nu conţine fluor şi sulfat de sodiu lauryl”. De asemenea, acolo se vinde îngheţata din soia pentru vegani(persoane care consumă numai alimente de origine vegetală), ciocolată din cacao organic şi biscuiţi din grîul organic.

    Aproximativ 70% din legumele consumate în ecovillage sunt cultivate în grădinile locale. Avînd în vedere numărul mare de oaspeţi şi seminare, nu este atît de puţin. Alte produse sunt achiziţionate numai organice, la producătorii locali, sprijinind astfel economia autohtonă. Totodată, sunt cumpărate numai legume sezoniere. Este adevărat că în magazinul local sunt şi banane, dar acestea, de asemenea, sunt crescute organic şi au marca „fair trade” – sistem de certificare, care confirmă atît originea organică a produselor, cît şi faptul că acestea au fost cultivate fără încălcarea legilor internaţionale şi normelor etice, inclusiv fără utilizarea muncii copiilor.

    În ecovillage este organizat un schimb activ de haine – tot ceea ce nu se poartă şi de ce s-au săturat, se acumulează într-o cutie lîngă casa comună şi oricine îşi poate reînnoi garderoba. Acest lucru este valabil şi pentru alte obiecte – în lăzi puteţi găsi diverse suveniruri, veselă şi multe altele.

    „Ziben Linden” este o zonă fără telefoane mobile. La intrare în ecovillage fiecare trebuie să oprească telefonul mobil. Acest tip de conexiune este considerat nesigur şi ca urmare toată lumea foloseşte telefoanele tradiţionale: lîngă casa comună este instalată o cabină telefonică galbenă de modă veche. Liniile de acces la Internet, în ultimii trei ani, au devenit mult mai puternice. Trei ani în urmă, aici a fost doar un singur calculator. Acum, pe lîngă calculatoarele de birou comune, sunt făcute zeci de conexiuni pentru oaspeţii care vin cu laptop-urile lor.

    Materialele din care sunt construite casele în cea mai mare parte sunt naturale. În majoritatea caselor,totuşi, se foloseşte materialul sintetic izolator sub podea, pentru că în casele din chirpici principala problemă este umiditatea. Ferestrele din materialul plastic aici nu sunt – numai din lemn. Pe cît ştiu, policlorura de vinil în Germania este scoasă din producţie, şi noile ferestre din PVC sunt interzise. Toate casele din aşezare bucură cu o abundenţă plăcută de piese de lemn, şi sunt realizate nemţeşte solid şi cu grijă.

    Datorită izolaţiei foarte bune şi climei destul de uşoare,casele aici sunt încălzite doar trei sau patru luni în an. Însă în majoritatea caselor sistemele de încălzire depind de energia electrică, deoarece sunt folosite circuite de apă în formă de baterii. Apa este încălzită în cazanele de lemn, high-tech şi super-eficiente, cu un sistem de control electronic. Toate acestea, în afară de randamentul ridicat, au şi un dezavantaj, cu care locuitorii „Ziben Linden” s-au ciocnit în această iarnă. În ianuarie 2011 în Germania s-a întîmplat un dezastru natural – inundaţii, care aproape în întreaga ţară au scos din funcţionare reţelele electrice. În aşezare cinci zile nu a fost nici electricitate, nici încălzire. Panourile solare în timpul iernii nu ajută dacă nu este un acumulator puternic,pe care locuitorii din „Ziben Linden” nu şi-l pot permite. Doar o singură casă nu a fost deteriorată în timpul dezastrului, pentru că proprietarii ei au construit-o cu un minim de tehnologii moderne. În această casă simplă, dar foarte interesantă, construită în formă de spirală, proprietarii au supravieţuit perfect acelor zile, în timp ce alţii au îngheţat în casele lor super-tehnice.

    Rezidenţii aşezării ecologice se alimentează colectiv, ceea ce le permite să economisească o mulţime de timp şi de eforturi. Totodată, ei nu fac serviciu pe rînd, aşa cum se întîmplă în multe comunităţi cu o bucătărie colectivă. La bucătărie lucrează persoane care au o inclinaţie spre gătit şi munca lor este plătită. Pentru mîncare aici se plăteşte 7 euro 10 cenţi pe zi. Cu toate acestea, rezidenţii , care doresc, pot găti în casele lor. La bucătăria comună este oferită dieta vegetariană, dar în aşezare sunt şi vegani, şi rawfoodişti. Oamenii care folosesc carne, în aşezare, de asemenea, sunt, dar puţini şi cum mi se pare, fiind în aşezare, ei nu mănîncă carne.

    Aşezarea are „Cercul prietenilor Ziben Linden”, ceva de genul un club al fanilor, care numără aproximativ 300 de membri. Aceştia sunt oamenii care împărtăşesc ideile aşezării ecologice şi, uneori, vin în vizită. Ei plătesc cotizaţii de membru – 80 de euro pe an şi primesc ştiri şi un discount la participare la seminare şi alte evenimente.

    În aşezare sunt trei cai frumoşi, bine îngrijiţi cu care se ară pămîntul şi o pereche de pisici gigante. Nu este neobişnuit să vezi aici un iepure (sălbatic, desigur). Şi o mulţime de păsări. Localitatea evaluează în mod regulat biodiversitatea în pădurile lor şi constată cu bucurie o creştere constantă a numărului de specii de floră şi faună.

    Ecovillage „Ziben Linden”, Germania, august 2011.

    Sugestii cu privire la articol pot fi trimise pe adresa : Fedor-kovcheg@yandex.ru
    Fedor Lazutin,
    Regiunea Kaluga, Ecovillage Kovceg.

  16. gabin spune:

    multumesc de urari si… pt materialele Ziben Linden.
    si…niciodata nu e asa de tarziu 🙂 (acum am ajuns pe aici pt ca Anastasia mi-a atras atentia!)


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.