16.12.2012 Flash comment! Materiale publicate de dumneavoastra :-)

Reclame

31 comentarii on “16.12.2012 Flash comment! Materiale publicate de dumneavoastra :-)”

  1. Mircea spune:

    Mostenirea shamanica a dacilor

    Evident, ca putem vorbi despre shamanismul romanesc. Descantecele, incantatiile, dansul ritualic (Calusarii facand parte din panoplia impotriva duhurilor necurate), folosirea plantelor psihoactive precum canepa sau “ciuperca cu buburuze”, ori Amanita Muscaria, comunicarea cu spiritele strabunilor si a animalelor, etc.
    Mircea Eliade in De la Zamolxis la Gingis Han, gaseste corespondente foarte stranse intre traci, geti, celti, druizi si totusi scrie: “…nemurirea spiritului, fericirea eterna a lumii primordiale, credinta ca moartea este o poarta de trecere catre o alta dimensiune a existentei, puterea nemarginita a lui Dumnezeu, sunt mai vechi in constiinta geto-dacilor, decat la celti”.

    Dar, ca sa ramanem in tema si pentru ca vorbeam de spiritele animalelor si plantelor sacre, sa amintim despre Lupul Dacic, Cerbul Vanator, Omul Matraguna. Astazi, ramasitele satului romanesc mai pastreaza raportarea la magic, prin cele doua vrajitoare, intalnite in orice spatiu rural: cea buna, care descanta si apeleaza la spiritele luminoase ale strabunilor, si “Cotoroanta” care “opereaza’” cu energiilor defunctilor malefici. Aici gasim o similitudine cu practicile voodoo.

    Pana la urma, toate aceste izvoare, fie ca sunt culturale si aici ii citez pe Platon, Iordanes, Herodot si mai ales pe Julius Caesar cu al sau De Bello Gallico, fie ca sunt mituri sau legende si alte surse etnogenetice pastrate in muzee si arhive,intaresc convingerea lui Densusianu ca aceste teritorii reprezinta leaganul civilizatiei umane, asa cum o cunoastem astazi. Primele referiri la civilizatia pre-umana a hiperboreenilor, amintirea atlantilor si a lemurienilor se gasesc in spatiul ocupat, odata de catre imperiul Tracilor.

    PS1: Aceste randuri nu isi propun sa demonstreze superioritatea mostenirii romanesti, ci doar sa faca precizarile necesare ca nu suntem de loc un neam de traista!

    • Anthos spune:

      ai dreptate 😀

    • George Valah spune:

      Mircea, am fost CU MULT MAI MULT decat ne imaginam… Tocmai aici este durerea, „distanta”, intre ce am fost si in ce mlastina am fost ingropati…
      Capul de lup si trupul de DRAGON nu sarpe, arata stapanirea asupra Europei si Asiei pana in Coreea! 🙂

      • Mircea spune:

        Sacerdotii geto-daci cunoasteau foarte bine virtutiile plantelor, o spune si Iordanes in Getica. Istoricul scrie: ” pileati (pileus este o caciula din pasla, semn distinctiv al preotimii) traiesc retrasi in varfuri de munte si se ocupa cu vindecari, astronomie, stiintele naturii si cu filosofia. Sunt spirite libere si blande, dar cand stiu ca au dreptate, lupta pentru ideile lor”.
        Un alt etnobotanist si istoric din secolul I d.Hr, Pedanios Dioscoride clasifica si descrie plantele folosite in medicina de catre daci, in De materia medica. Interesant este ca sistemul teurgic si taumaturgic, geto-dac era, inca de la origini integralist. Iata un text aparatinand lui Platon, regasit in Dialoguri. Charmides spunea: ” Zamolxe, regele nostru, singurul zeu nemuritor mai spunea ca, asa cum nu trebuie sa incerci a vindeca ochii fara sa vindeci capul si nici capul fara trup, la fel nu poti vindeca nici trupul fara suflet, iar tocamai aceasta este pricina pentru care cele mai multe boli raman nevindecate de medicii greci, faptul ca ei nu tin seama de intregul a carui ingrijire ar trebui s-o intreprinda…”

        Si iar ne intoarcem la Culianu cu a lui Origine a shamanismului, neputand trece cu vederea, faptul ca istoricii greci si latini erau uimiti de profunzimea si eficienta sacroterapiilor si mai ales asupra abilitatilor sacerdotiior de a comunica cu “lumea zeilor si eroilor“

    • Anthos spune:

      ” Constiinta este una singura, dar o regasim in oameni atat sub forma de constiinta de sine, cu licariri de luciditate din prezent, cat si in forma Constiintei Cosmice, cu acces permanent la trecut-prezent si la un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Privind dintr-o perspectiva integrala, lumea misticilor si lumea savantilor cuantici este aceeasi, unica si totusi dinamica. Desi nu au avut aceasta intentie, fizicienii cuantici au demonstrat Trinitatea crestina, existenta in simultaneitate a lui Dumnezeu ca Intreita Fiinta: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Dar au demonstrat si explicat stiintific de asemenea si experientele calugarilor tibetani sau ale yoghinilor, care sustin de atatea zeci de veacuri ca universul este constiinta si energie, Constiinta Cosmica si Lumina, yin si yang. ”
      http://www.almeea.com/revelatiile-misticilor-sustinute-de-fizica-cuantica/

  2. Ciprian spune:

    http://misatv.ro/stiri/conferinte-extraordinare-despre-anul-2012/
    Aceste conferinte LIVE se refera la 2012 si anii de dupa, precum si la o metoda de contactare a extraterestrilor. Ora anuntata este 6h15min.
    Incercati.

  3. lili3d spune:

    Care este adevărul?????

  4. marylena spune:

    Dedicatie pentru Antos si pentru toti care vibram in armonie cu DUMNEZEU
    ESTE CEA MAI FRUMOASA SI CUPRINZATOARE RUGACIUNE PE CARE AM AUZIT-O VREODATA.
    Am ascultat-o acum citiva ani undeva in bucovina la o manastire si am cumparat cd-ul dar de ceva timp am uitat de el.
    Pe mine ma plictiseste muzica bisericeasca, bizantina, dar asta este ceva……care nu mai pot sa rezist si izbucnesc in plans de fiecare data…..parca nu mai sunt eu.
    Ma bucur la l-am gasit pe net, dar toti care l-au preluat nu spun ca este de la Athos. Asa scrie la mine pe cd.

  5. Anthos spune:

    scuze iar am gresit
    acest video am vrut sa postez, pt Mary si noi toti

  6. Mircea spune:

    Vrajmasii omului

    In aproape toate traditiile orale, in zonele rurale sau de sorginte shamanica exista mitul dusmanilor nevazuti: duhuri, spirite, demoni, draci, vampiri samd, care s-ar afla la originea bolilor, nefericirilor sau deviatiilor umane. In asezarile din spatiul carpato-danubiano-pontic, este prezent si astazi un sistem magic si teurgic cu origini arhaice, cu dimensiuni practice si invocatoare.In acest sens, va sfatuiesc sa parcurgeti cateva lucrari foarte coerente: Leacuri si remedii magice din Carpati, magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc de Cornel Dan Niculae, Calatorii in lumea de dincolo de Petre Culianu, si Magia si vrajitoria in europa din evul mediu si pana astazi de Robert Muchembled.
    In cele ce urmeaza, voi incerca sa grupez cateva dintre principalele forte nevazute care actioneaza impotriva Creatiei si mai ales a omului, asa cum sunt ele categorisite in majoritatea tarilor indo-europene.

    Demonii sau dracii

    Evidenta influenta iudeo-crestina asezata peste sistemul popular de gandire, plaseaza pe primul loc in razboiul nevazut un dusman teribil provenit din tenebrele iadului, unde duhurile necurate, pervertite se supun ierarhiilor demonice si pornesc atacuri desantate impotriva „Luminii din om”!

    Un vechi proverb chiar spune: „Cati ingeri sunt in lume, atatia si diavoli“, astfel ca in mitologiile populare s-a instaurat credinta ca la nasterea unui om, Dumnezeu trimite un inger protector, iar Satana, un drac instruit sa-l abata pe individ de la Calea spre reintegrare in lumea superioara pe care a pierdut-o din cauza pacatului primordial. In limbajul popular, necuratul nu este numit niciodata pentru a nu fi invocat, de aceea el poarta tot felul de porecle: pardalnicul, spurcatul, impielitatul, sarsaila, uciga-l toaca, uciga-l crucea, du-ca-se pe pustii, aghiuta, michiduta, scaraoschi…

    Cand un asemenea duh intunecat este responsabil pentru vreo boala, atunci numele maladiei va fi identic cu cel al demonului. Responsabili pentru vindecarea pacientului sunt vracii, vrajitorii, shamanii, babele si mosii, care sunt inarmati cu puterile Maicii Pamantesti: genii ale apei (ondine), ale pamantului (gnomi), ale aerului (elfi) si ale focului (salamandre), dar si cu puteri inalte venite de la Tatal Ceresc cum ar fi , ingerii, arhangheli.

    In credintele arhaice, bolile mici sunt cauzate de dracusori, iar molimele, epidemiile sunt opera unor „zgripturoi inaripati”. Desi duhurile nu pot prinde contur, descantecele le descriu in moduri inspaimantatoare. Exemplu sta acest descantec cules din Braila, care alunga demonul spaimei: „S-a dus pe cale, pe carare, s-a-ntalnit cu un unchias mare, grozav, intunecos, cu cojocu-ntors pe dos, cu ochii sticliti, cu dintii ranjiti, cu gura cascata, cu limba lasata, cu capul cat banita, cu fata cat aria…”

    In traditiile orale, unele boli au nume care descriu credintele metafizice: ceas rau, blande, boala sfanta, arsita, facatura, intalnitura, lipitura, pocnitura de iele, vant rau, zburator, sagetatura etc.

    • George Valah spune:

      Uriasa pierdere ca nu s-au pastrat descantecele vrajitoarelor, leacurile doftoroaielor, artele martiale romanesti/dacice!
      Au disparut basmele, cimiliturile, cantatul din frunza, doinitul, creatorii de balade, multe…
      Basmul Alba ca Zapada se petrecea in … Transilvania, Scufita Rosie tot pe undeva pe la noi…


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.