05.01.2013. Flash comment! Materiale publicate de dumneavoastra :-)

Reclame

29 comentarii on “05.01.2013. Flash comment! Materiale publicate de dumneavoastra :-)”

  1. Mircea spune:

    Răul pe care nu-l ataci se autodistruge!

    Lumea se vede frumoasă când ai o minte şi un suflet pline de frumuseţe. Mizeria, suferinţa şi durerea dispar din calea îndragostitilor şi a copiilor doar pentru că dragostea din interiorul lor nu le poate percepe.

    Fără a fi fericit în tine, de unul singur sau însotit, între cei patru pereţi pustii ai camerei tale ori în mulţime, fericirea nu poate exista. Starea de bine, starea de mulţumire şi de fericire sunt în interiorul tău. Altfel, nici o experienţă, cât de fantastică ar fi, nu ţi le poate clădi.

    Nici femeia “zână”, nici bărbatul “soare”, nici aurul, nici diamantele sau banii nu au puterea să ţeasă fericire în sufletul sufocat de durere. Pur şi simplu, nefericirea nu poate vedea fericirea şi invers. Suferinţa nu poate vedea dragostea şi invers. Lumina nu poate vedea întunericul. Mintea înfricoşată nu poate observa pacea, iar mintea plină de ură nu are puterea de a percepe dra­gostea.

    Noi, oamenii, observăm diferite aspecte ale existenţei, care descriu, de fapt, cum ne simţim. Ceea ce ne atrage atenţia ne captează energia şi aici începe un proces subtil de atracţie. Ceea ce observăm devine prezent din ce în ce mai mult în vieţile noastre. Fie că ne place sau nu, simplul fapt că “observăm” ceva, atrage mai mult din acel ceva către noi.
    De îndata ce putem “observa” mai multă dragoste, mai multă frumuseţe, mai multă iertare, mai multă fericire, mai multă căldură şi armonie, vom atrage aceste aspecte în vieţile noastre. Ele vin pentru că “este cineva” care le poate observa. Este un om, un suflet, o minte care poate vedea frumuseţea şi de aceea frumuseţea se înfăţişează în faţa sa, prin diferite evenimente.
    Un om cârcotaş, obişnuit să descrie numai ce nu-i bun, ce nu-i frumos, ce nu-i mulţumitor şi fascinant, ce-i plin de mizerie şi de suferinţă, va atrage evenimente cu acest conţinut. Nu pentru că “se află” o forţă misterioasă în spatele dramei şi a mizeriei umane, cât pentru că cineva observă drama şi mizeria, fără a face din observaţia sa ceva constructiv. Observaţia de dragul observaţiei, de dragul criticii şi al propriei inteligenţe, de dragul propriului nostru ego, devine un fel de drum către iad, pavat cu aparente bune intenţii.

    În lumea noastră, critica poate fi un instrument salvator şi important de schimbare, atâta vreme cât o folosim în acest scop. Altfel, nu facem decât să atragem către noi ceea ce criticăm, ceea ce nu ne place la alţii, ceea ce ne enervează la lumea înconjuratoare şi aceasta pentru că Universul nu ne vede diferiţi.

    În ochii divinităţii suntem “una”, iar demonstraţia ne prinde nepregătiţi aproape întotdeauna. Insistenţa de a critica, a agresa, a violenta sau a distruge pe cineva, fie în numele moralităţii, al idealurilor nobile ori chiar al dragostei, generează un subtil proces de atracţie a evenimentelor pe care le dezavuăm.

    Ele ne dezvăluie gândurile, aşa cum sunt în realitate. Ne dezvăluie trăirile, acţiunile şi atitudinile. Evenimentele vieţii ne dezbrăcă de minciună şi de sentimentul că putem ascunde ceva anume, căci ele ne pun în relaţie directă cu sentimentele îngropate în trecut, cu ura nerecunoscută, cu dragostea neştiută, cu frica sau cu bucuria din noi.

    Dacă am putea observa mai mult ce-i bun şi frumos, ce e în armonie cu binele, ne-am apropia de acestea toate şi n-am avea nevoie de agresivitate sau de ură pentru a ne împotrivi lor, căci aşa cum se spune: “răul pe care nu-l ataci se autodistruge”.

  2. marylena spune:

    Cafeaua, o planta extrem de toxica laudata peste masura
    Intr-un test facut de cercetatori de la NASA pe paianjeni cu mai multe droguri şi otrăvuri s-a constatat că cofeina a avut cel mai rău efect asupra pănzelor pe care acestia le fac. S-a testat medicamentul clorhidrat (folosit ca narcotic pt. animale şi ca medicament şi somnifer pt. oameni), marihuana, LSD, drogul ecstasy şi cofeina.

    Efectul cofeinei asupra pajanjenului a fost printre cele mai rele, după cum se vede in poza :

    Si nu din intamplare, caci cofeina afecteaza enorm nervii.

    Singura pagina critica scrisa de doctori si oameni de stiinta cu privire la adevarul despre cafea pe care am gasit-o pana acum este aceasta: http://www.caffeineweb.com

    In rest peste tot numai reclama despre efectele „benefice” ale cafelei: cica ar proteja de cancer, ar proteja ficatul, ar reduce bolile vasculare, ar ajuta memoria, ar ajuta la batranete, etc. Chiar si pentru gravide cica ar fi buna dupa multi „oameni de stiinta” – insa numai daca nu se beau mai mult de 4-5 cani zilnic! (cu 4 cani de cafea zilnic poti omora fatul). Toate aceste lucruri sunt bineinteles minciuni. Reclama la cafea este o pura propaganda bazata pe inventii si in care oamenii cred numai pentru ca o citesc pe undeva.

    Daca ar fi sa dam crezare la toate aceste stiri mincinoase, consumand cafea zilnic oamenii nu s-ar mai fi bolnavi de nimic si ar trai 100 de ani. Realitatea este insa cu totul alta.

    Faptul ca cei mai multi doctori si oameni de stiinta sunt dependenti de cafea explica si faptul de ce toti lauda si mai nimeni nu critica cafeaua.

    Pe site-ul caffeineweb.com se explica ca cele mai multe boli psihice sunt induse de efectul cofeinei asupra nervilor.
    Efectul negativ al cofeinei este mai puternic la femei si copii, din cauza ca nervii acestora sunt mai sensibili.
    Copii care beau cola si pepsi des risca sa primeasca probleme psihice si boli de nervii.
    Aceste bauturi au fost special concepute sa distruga omenirea. Trebuie reamintit ca la inceput in coca cola se gaseau si ingrediente din planeta coca din care se face cocaina. Intre timp au fost interzise, insa cofeina si alte toxine au ramas si cola este bautura numarul 1 in lume la copii !

    Traducere pe pe CaffeinWeb.com

    Psihiatrii, alergologii si toxicologii de la CaffeinWeb.com avertizeaza de potentialui cofeinei de a induce boli psihice in oamenii sanatosi

    Aproape 80% din populatia globului foloseste cofeina si 25% din populatie este diagnosticata cu o dereglare psihica.
    Studii clinice au aratat ca persoanele bolnave psihic sunt de fapt numai intoxicate de la cofeina. Cofeina mareste deasemena suferintele organice ale pacientilor care nu sufera de boli mintale.

    Ca o substanta spöibila in lipide, cofeina este una din putinele substante care pot sa depaseasca bariera creierului si este capabila sa afecteze gandirea si comportamentul pacientului, cateodata la un nivel alarmant.

    Din cauza ca cofeina afecteaza mai intai capacitatea de auto-observatie si discernamant, victimile cofeinei nici macar nu vor suspecta ca sunt bolnavi si ca aceasta substanta este cauza problemelor lor.

    Acest site are ca scop sa alerteze populatia de pericolul ingurgitarii de cofeina si sa adreseze comunitatii medicale recomandarea de elimina cofeina din viata pacientului inainte de a diagnostica probleme psihiatrice ca anxietatea, ADD/ADHD, manie, depresie, schizofrenie sau tulburari de personalitate.

    Renuntarea la cofeina sa se faca treptat. Bautorii de cafea sa o mixeze cu cea decofeinizata si sa reduca cantitatea consumata treptat pe o perioada de cateva saptamani ca sa evite simptome ca dureri de cap sau ameteli.

    Despre cafea direct de la Dumnezeu

    Iisus scrie prin scribul Sau Jakob Lorber in anul 1850 despre influentele nefaste ale cafelei asupra organsimului uman:

    Extras din cartea „Despre puterea de vindecare a luminii soarelui”

    “Cafeaua este de departe cea mai rea plantă pe care omul şi-a găsit-o din lumea plantelor. Acesta fructă a fost creeată numai pentru cai, măgari, cămile şi animale similare cărora le întăreşte nervii. La oamenii care o consumă însă, această fasole are exact efectul opus, strică îngrozitor sângele, încălzeşte organele genitale şi atunci când lor nu se aduce o satisfacţie imediată, atunci se creeza din asta o nesimţire completă în organele excitabile ale corpului omenesc (n.t. frigiditate). Şi aceasta îi dă sufletului mult de lucru, pentru că potenţele grosolane din cafea au fost creeate numai pentru animale mari iar sufletul trebuie să le dea afară din corp, ceea ce îl face obosit, lenes, indiferent, întunecat, trist şi cârcotaş.
    EU vă spun: o ceaşcă de băligar cu zahăr este mult mai sănătoasă decât supa asta maronie din hrana vitelor mari (adica camile, magari, etc.).

    V-am arătat dăunele cafelei numai din cauza ca Eu văd doar bine şi ştiu cât de mult ţin femeile la această hrană de magar şi nimic nu este mai dăunator pentru natura femeii decât savurarea acestei băuturi. Şi nimic nu face un trup mai nesimţitor – în special cel femeiesc – la un remediu vindecător, decât tocmai cafeaua aceasta. De aceea trebuie să se evite complet cafeaua, căci remediul heliopatic (dar si cele homeopate sau din plante) nu-şi va face efectul absolut deloc ! »

    Cafeaua, ca orice alta toxina, poate avea efecte extreme in ambele directii, deci poate atat supraexcita sexual cat si produce frigiditate, mai ales la femei.

    In Germania cantitatea de cafea consumata anual pe cap de locuitor a intrecut atat berea cat si apa !
    Intre timp cafeaua se gaseste si in iaurturi si sampoane.

    Aici este o lista imensa cu bauturile care contin cofeina:
    http://www.caffeineawareness.org/calcu.php

    Cofeina este prezenta in cele mai multe antinevralgice. O cafea tare este in stare sa excite nervii asa de tare incat durerea de cap nu mai este simtita pe o bucata de timp.

    Multi doctori recomanda la oamenii cu tensiune slaba sa bea cafea. Tensiunea poate creste temporar din cauza supraexcitarii nervoase, insa in acelasi timp sunt distrusi nervii si este otravit corpul. Se ajunge de la tensiune slaba la probleme cu nervii, probleme care sunt mult mai grave.

    Cofeina si vindecarea
    Cine bea zilnic cafea greu de vindeca cu mijloace naturale, caci cofeina are un efect energetic atat
    de puternic incat anuleaza efectul vindecator la majoritatea remediilor naturiste sau homeopate.
    Remediiul homeopat facut din planta de cafea – Coffea cruda – sic are este diluat foarte mult ajunge deja pentru a antidota alte remedii homeopate.
    In plus asa cum descrie Iisus, sufletul, care este responsabil de intretinerea si vindecarea trupului consuma foarte mult timp si energie numai pentru a anihila si elimina aceasta toxina din corp asa ca nu mai ramane energie pentru a-l vindeca in acelasi timp. Nu se poate distruge si repera ceva in acelasi timp. De aceea pasul nr. 1 pentru oamenii care doresc sa se vindece trebuie sa fie renuntarea definitiva la cafea.

    Unde mai este cofeina
    Cofeina se mai gaseste in ciocolata, ceai negru, ceai verde, ceai alb, care folosesc ca baza aceeasi planta toxica, planta numita ceai. Din pacate si aceasta planta este consumata foarte mult. Ceaiul verde poarta, ca si cafeaua mitul ca ar fi sanatos dar nu este. Si guarana, o planta si bautura din Brazilia sau taurina din laptele praf pentru sugari si din bauturile energizante (red bull) are un efect similar cu al cofeinei sau poate chiar mai puternic.

    Ce sa bem in loc de cafea ?

    Cafeaua boabe se poate inlocui cu „cafea” de năut sau de cereale, în special cea din grăunţe de grâu, grau spelta, orz, care sunt chiar sănătoase şi dau trupului multe minerale necesare.

    Dar cafeaua decofeinizata ?
    Contrar parerii oamenilor, cafeaua decofeinizata inca contine pana la 20% cofeina. In plus aceasta cafea contine chimicale toxice cu care aceasta cofeina a fost indepartata si deci aceasta cafea este si mai toxica decat cea naturala

    Diferente intre modul de preparare
    Cea mai daunatoare este cafeau de filtru facuta cu masini cu ajutorul aburilor. Cafeaua turceasca asa cum se facea inainte cat si expresso contin mai putina cofeina decat cea facuta de masinile cu aburi.

    Dar cafeaua „3 in 1 „?
    Aceasta este un mixaj de toxine chimice si cofeina si este ca urmare mai daunatoare decat o cafea normala

    ––––––––––––––––––––––––

    Toxicologists: Caffeine poisoning masquerades as anxiety, manic depression, schizophrenia
    “Caffeine-induced psychosis, whether it be delirium, manic depression, schizophrenia, or merely an anxiety syndrome, in most cases will be hard to differentiate from organic or non-organic psychoses….

    The treatment for caffeine-induced psychosis is to withhold further caffeine.”

    Renowned allergist: Thousands are in mental institutions because of caffeine

    “Thousands are in mental institutions today because of no greater matter than that of the use of caffeine. Psychiatrists are now publishing articles indicating that there are numerous cases of depression and anxiety in mental institutions who need no other treatment than to be taken off caffeine. It would seem that with such a simple remedy available, many thousands of people could be returned to their full usefulness promptly.

    “However, the use of caffeine is so traditional and firmly entrenched that it is almost impossible to remove caffeinated drinks from the diet of patients in the mental institutions. Soft drink machines, coffee dispensers, and the traditional coffee break are common pastimes in mental institutions, and with those who are mentally ill at home.”

    Inca cateva date despre cafea:
    Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/Droguri-ale-cotidianului/cafeina_4327

    Cele mai importante tipuri de cafea sunt Arabica si Robusta. Cafeaua Arabica este cea mai consumata cafea. Continutul de cafeina exprimat procentual pe masa uscata variaza intre 0.9-2% in semintele verzi de cafea Arabica si 1.3% in semintele de cafea Arabica prajite. Cafeaua Robusta este consumata in principal in Franta, Italia, UK. Continutul mediu de cafeina este aproape de 2 ori mai mare si este cuprins intre 1,6-2,4% din masa uscata pentru samanta verde si de 2% din masa uscata pentru cea prajita.

    La o ceasca standard de 150 ml de cafea continutul in cafeina variaza intre 71-120 mg cafeina/ceasca pentru cafeaua Arabica si de 131-220 mg cafeina/ceasca pentru Robusta.

    Cafeina stimuleaza activitatea sistemului nervos central (toate zonele cortexului cerebral), creste diureza, stimuleaza functiile inimii. Cafeina actionand ca antagonist al adenozinei are efect antimigrenos si antiastmatic.

    La nivel celular, metilxantinele prezinta trei tipuri de actiuni de baza care sunt probabil responsabile de efectele lor diverse:
    – translocarea calciului intracelular,
    – cresterea acumularii de nucleotide ciclice,
    – blocarea receptorului adenozinei.

    Cafeina poate produce:
    – neliniste,
    – pierderea controlului motor,
    – cefalee,
    – vertij,
    – scaderea apetitului,
    – cresterea termogenezei.

    Cafeina este administrata uneori in combinatie cu diverse medicamente pentru a le creste efectul, cum ar fi ergotamina in tratamentul migrenei si in toate tipurile de cefalee sau in combinatie cu medicamente care pot produce si analgezie cum ar fi aspirina sau acetaminofenul.

    Consumul unor cantitati mari de cafeina de catre femeia insarcinata poate determina aritmii cardiace la fat si de aceea unii medici recomanda intreruperea consumului pe perioada sarcinii si daca este posibil pana la oprirea alaptarii. Studii conduse de Lawson et al. in 2004, in care gravidele au consumat cafea, au evidentiat producerea de avorturi mai frecvente.
    Intoxicatia acutaSus
    Intoxicatia acutaSus

    Desi cafeina are un indice terapeutic mare si rareori cauzeaza toxicitate severa, au fost semnalate cateva cazuri de intoxicatii accidentale si iatrogene, unele cu sfarsit letal.

    Manifestarile intoxicatiei acute cu cafeina (prin ingerare):
    – tulburari digestive: greata, voma, diaree,
    – tulburari nervoase: cefalee, vertij, tremuraturi ale mainilor, agitatie, convulsii, delir,
    – tulburari cardiovasculare: aritmii, colaps,
    – tulburari renale: poliurie.
    Intoxicatia cronicaSus
    Intoxicatia cronicaSus

    Potentialul adictiv al cafeinei este subiect de dezbatere. Unii indivizi care beau cantitati mari de cafea, dezvolta unele aspecte ale dependentei de cafeina, reveland toleranta si, posibil sindrom de retragere. Totusi, conform DSM IV, actualmente exista insuficiente date pentru a afirma daca aceste simptome sunt asociate cu perturbari clinic semnificative, care indeplinesc criteriile pentru dependenta sau abuz.

    In urma consumului cronic, se poate instala toleranta la unele efecte ale xantinelor (ex. actiunea diuretica si vasodilatatoare). Unele studii arata ca, in conditiile consumului regulat, se dezvolta toleranta la actiunile cafeinei, dar aceasta dispare dupa oprirea administrarii. Sensibilitatea la cafeina reapare dupa 3 zile.

    Sindromul de retragere (abstinenta) are prevalenta mai mare la subiectii cu consum excesiv de cafeina (500 mg/zi), dar se poate manifesta si la cei cu un consum usor (100 mg/zi). Au fost raportate simptome de abstinenta la intreruperea brusca sau reducerea consumului de cafeina, dupa consumul zilnic prelungit:
    – cefalee,
    – iritabilitate,
    – somnolenta,
    – letargie,
    – confuzie mentala,
    – insomnie,
    – afectare psihomotorie,
    – tremor al mainilor si/sau picioarelor,
    – tensiune musculara, dureri musculare,
    – congestie faciala,
    – greturi, varsaturi,
    – nervozitate, neliniste, anxietate.

    Este interesant faptul ca unele dintre aceste simptome sunt raportate si in situatia inversa, in cazul consumului excesiv de cafea.
    .

    • marylena spune:

      10 ratiuni importante pentru a evita cafeina
      1. Cafeina este un drog

      Cafeina este un drog care creeaza dependenta si contribuie la producerea unei liste lungi de afectiuni: anxietate, insomnie, boli de inima, diabet, probleme oculare, afectiuni ale sistemului digestiv si renal etc.

      2. Industria cafeinei neaga efectele negative

      Informatiile negative despre produsele care contin cafeina sint ascunse cu buna stiinta de cei care lucreaza in acest domeniu. Ei, de fapt, fac tot posibilul pentru a ascunde publicului larg efectele distrugatoare ale cafeinei.

      3. Alegeti sa fiti informati

      Nu spunem ca toata lumea trebuie sa inceteze a mai bea cafea, ceai sau alte bauturi racoritoare, ci ca e bine sa fiti cit mai bine informati despre ce si cit e bine sa consumati zilnic.

      4. Cafeina nu va da energie

      Este un mare mit care a fost perpetuat in industria cafeinei. Stiintific nu putem masura nici o crestere a energiei datorata acestei substante. Putem masura, in schimb, nivelul stresului evidentiat de hormonii de stres, cresterea tensiunii si nimeni nu spune ca aceste efecte sint pozitive.

      5. Modalitati de crestere a energiei

      Exista o multime de alte cai de crestere a energiei corpului. Zilnic aflam de noi metode care sa ne ajute sa crestem energia corpului nostru, iar unele dintre ele nu fac decit sa ne reaminteasca sa ne alimentam sanatos, sa nu facem excese de nici un fel, sa privim lumea cu alti ochi, din alta perspectiva. Incercind sa ne apropiem de natura, meditind, evitind sedentarismul, blazarea, corpul nostru se va trezi la viata si va fi mult mai fericit decit daca-l drogam zilnic.

      6. Cafeina nu imbunatateste memoria si nu ajuta in procesul de invatare

      De fapt, adevarul este ca se intimpla exact invers. Exista studii care demonstreaza ca o cantitate normala de cafeina consumata reduce fluxul cerebral cu aproximativ 30 la suta. Aceasta presupune o cantitate scazuta de oxigen in creier care, implicit, duce la reducerea procesului de memorare si invatare.

      7. Cafeina nu va face un serviciu

      Cafeina se spune ca produce o stare de bine, dar acest lucru este inexact. Daca-i dam cafeina unei persoane care de obicei nu consuma asa ceva, ea nu se va simti deloc intr-o dispozitie mai buna. Se va simti neconfortabil si tensionat. In cazul consumatorilor obisnuiti cu aceasta, cafeina va parea ca induce o stare de spirit mai buna, dar cercetatorii au aratat in mod clar ca este vorba de un simplu mod de a evita depresia si oboseala ce se asociaza cu renuntarea la un drog. Este scenariul clasic in cazul drogurilor. Daca privezi un fumator de tigarile lui, el se va simti mizerabil. Dindu-i o tigara el se va simti mult mai bine. Asta nu inseamna ca tigarile sint ii fac bine sau ii aduc vreun beneficiu.

      8. Sanatatea femeilor

      Cafeina se pare ca este mult mai periculoasa pentru femei, datorita efectelor ei asupra masei osoase si riscului de fracturi. Ea are un rol hotaritor in aparitia bolilor de inima, anxietatii, complicatiilor aparute la menopauza, in cadrul sindromului premenstrual, anemiei, oboselii cronice, depresiei, problemelor de fertilitate si graviditate.

      9. Sanatatea copiilor

      Din ce in ce mai mult copiii devin tinta industriei cafeinei prin strategia abordata de a-i atrage de mici ca pe niste viitori consumatori pe termen lung. Companiile de bauturi racoritoare si dulciuri care utilizeaza cafeina in produsele lor ignora studiile si departamentele de sanatate si se adreseaza direct copiilor punind in pericol sanatatea unei intregi generatii.

      10. Ecologie: pesticide, ploi acide, distrugerea padurilor si alte urmari nedorite

      Cafeaua este produsul agricol cu cea mai mare raspindire din lume. Se cultiva si trateaza mai multa cafea decit orez sau cereale. Mai mult decit fructele, legumele sau alte produse. Cafeaua este numarul unu. De fapt, este al treilea produs important dupa petrol si metale strategice. Mai mult decit automobile, otel si alte tehnologii. Adunati toate acestea impreuna si nu veti putea ajunge la nivelul productiei de cafea. De ce? Pentru ca este un drog.

      Pentru cultivarea arborilor de cafea au fost distruse padurile tropicale

      Aici apare o alta problema. Cafeaua este ramura cu cea mai mare importanta din marfurile agricole. Creste in regiuni unde exista doar citeva restrictii, reguli sau masuri de protectie privind utilizarea pesticidelor. Impactul asupra mediului inconjurator este infiorator. Cafeaua creste in zonele tropicale si pentru cultivarea ei a fost nevoie ca padurile tropicale sa fie distruse.

      Dintr-un copac de cafea se obtine un kilogram de cafea

      Incredibil este faptul ca pentru recoltarea cafelei este nevoie de o munca teribila. Cafeaua este o saminta care se gaseste intr-un copac. Fructele de cafea nu se coc toate o data si deci trebuie culese manual. Astfel, din aproximativ 2.000 de fructe de cafea, fiecare fruct avind doua seminte, se produce aproape o jumatate de kilogram de cafea prajita. Un copac de cafea produce numai un kilogram de cafea prelucrata pe an si necesita patru sau cinci ani pentru a produce prima recolta.

      Si acum sa trecem la socoteli

      Sa facem o socoteala. Lumea solicita 6 bilioane de kilograme de cafea pe an. Daca un copac produce in medie un kilogram de cafea pe an, aceste 6 bilioane de kilograme inseamna ca sint produse de 6 bilioane de copaci de cafea. Asta inseamna ca este nevoie de aproximativ 60 milioane de pogoane din cel mai fertil pamint pentru cresterea acestor copaci care ofera un produs a carui valoare nutriva este discutabila. S-a dovedit, din contra, ca ea are proprietati antinutritive care influenteaza semnificativ starea de sanatate a populatiei.

      Incercati sa beti in loc de cafeaua obisnuita, de citeva ori pe zi, cite un pahar cu apa in care ati stors o lamiie. Este o bautura sanatoasa, placuta consumata atit calda, cit si rece..
      gabos

      Mesaje: 80
      Data de inscriere: 19/11/2009

  3. marylena spune:

    Alerta! Soia are efecte dezastruoase asupra sanatatii
    Mai bine post negru decat soia !

    Alerta! Soia are efecte dezastruoase asupra sanatatii, mai ales la copii. Soia bio: Proteina din soia e catabolica, (n.r.- proces de descompunere a substantelor organice complexe in altele mai simple, eliminabile) duce la hipotiroidism (ceea ce e f rau). Opreste dezvoltarea creierului copiilor!!! Creste de ~ 3 ori riscul de Alzheimer. Distruge sistemul reproducator. Despre soia „bio” (pentru ca cea modificata genetic e de 10 ori mai nociva decat aceasta): Dar, daca ati afla ca soia este un deseu industrial care nu se mai da animalelor pentru ca atunci cand li se dadea acestea se imbolnaveau grav, si ca duce la zeci de disfunctii si boli? In timpul postului, pentru multi, apar intrebari precum ce sa mananc, ca am de muncit, de unde imi iau proteinele etc. Si iata ca vine soia in intampinarea lor: se spune ca e un fel de carne vegetala, poate chiar mai hranitoare, cu multa proteina, fara colesterol, face bine la inima si nu numai, e ieftina ca braga, chiar seamana putin cu carnea (daca e bine preparata). Si mai e si de post. Dar…Sa incepem cu putina istorie: in Asia , soia este cultivata de mii de ani. Pana acum aproximativ 2000 de ani, a fost utilizata strict ca INGRASAMANT VEGETAL, datorita proprietatii plantei de a fixa azotul in sol precum fasolea. Acum ~2000 de ani a fost descoperit procesul de fermentare a soii, care o face mult mai gustoasa si usor de mancat, si elimina multe din substantele toxice din ea. Preparatele pe baza de soia nefermentata sunt mai recente. In Europa, soia este folosita in primul rand pentru producerea uleiului de soia; acesta este cel mai ieftin si mai folosit ulei in industria alimentara (daca scrie ulei vegetal pe o eticheta, inseamna fie de soia, fie de rapita, fie, in cazul fericit, de palmier). In urma extragerii uleiului, ramane o cantitate foarte mare de proteina din soia. Timp de ani de zile, aceasta proteina a fost folosita ca FURAJ. Numai ca animalele hranite cu foarte multa soia au inceput sa sufere tulburari grave de sanatate, in special ale sistemului reproducator.

    PROTEINA DE CALITATE INFERIOARA De ce este soia nesanatoasa? Sa incepem cu unul din primele motive pentru care oamenii mananca soia: ca inlocuitor de carne/sursa de proteina teoretic de buna calitate.
    Proteina din soia nu are proprietatile anti-catabolice, anabolice, anti-oxidante si de intarire a sistemului imunitar pe care le au proteina animala si chiar multe proteine vegetale. Contine substante care inhiba digestia si absorbtia proteinelor (inhibitori ai proteazelor), iar aceste substante nu sunt distruse in timpul gatitului. Astfel, pe termen lung, dietele care contin multa soia pot duce la deficiente de aminoacizi. Aceste substanse de asemenea pot duce la disfunctii pancreatice si crestere incetinita sau chiar oprita .
    Unele studii au observat chiar ca poate fi catabolica. Deci, soia nu este o sursa buna de proteina in timpul postului. Exista multe alte proteine vegetale de calitate mai buna.
    De asemenea, soia opreste absorbtia mineralelor, si creste necesarul de minerale (din care oricum consumam, de obicei, prea putin) si de vitamine (in special B12 si D3, iar B12 nu se gaseste in surse vegetale). Si totusi, aceste efecte sunt incomparabile ca gravitate cu efectele pe care soia le are asupra creierului, sistemului endocrin si a celui reproducator…

    CONTRACEPTIVE ORALE Soia contine fitoestrogeni (faimoasele izoflavone – genisteina si daidzeina). In cazul unor consumuri ridicate (cam cat ar consuma un european care a auzit ca soia este hrana de calitate), efectele vor fi asemanatoare cu ale contraceptivelor orale (estrogenului sintetic): modificari hormonale, tulburari de ciclu (la femei), cresterea sanilor (la barbati), iar, la copii si nou-nascuti poate avea efecte dezastruoase. Se estimeaza ca un copil hranit cu lapte de soia/hrana pentru nou-nascuti pe baza de soia primeste zilnic echivalentul a 5 pastile contraceptive.
    Un studiu publicat in cunoscuta publicatie The Lancet a descoperit ca copiii sunt expusi la o cantitate de izoflavone de 6 pana 11 ori mai mare decat cea care produce modificari hormonale la adulti (nota importanta: sistemul reproducator al copiilor este in formare; la adulti, aceste schimbari sunt reversibile, in cazul copiilor in schimb vor produce modificari ireversibile: sterilitate, efeminare in cazul baietilor, pubertate precoce la fete…, la fel ca contraceptivele orale date unor copii mici). In sangele copiilor hraniti cu asemenea mancaruri, au fost detectate concentratii ale izoflavonelor de 13000-22000 (treisprezece pana la douazeci si doua de mii) de ori mai mari decat nivelul natural al estrogenului.

    HIPOTIROIDISM… DIABET… Tot aceste doua izoflavone reduc sinteza hormonilor tiroidieni, si doar 30 g de soia/zi pot duce la hipotiroidism si boli autoimune ale tiroidei. (nota: o cutie de tofu are cam 200 de grame, si nu e greu sa fie mancata la o singura masa). Un studiu a observat ca copiii care au fost hraniai cu soia au o incidenta dubla a diabetului…

    CREIERE MICSORATE, DEMENTA, IQ REDUS… Un studiu la scara mare a observat ca barbatii care consuma tofu de el putin de doua ori pe saptamana au un risc de 2.4 ori mai mare sa faca Alzheimer, un grad mai ridicat de atrofiere a creierului si creiere care apar cu aprox. 5 ani mai imbatranite. De asemenea, izoflavonele din soia pot conduce la dementa vasculara. Copiii femeilor care au deficiente tiroidiene au un risc de 4 ori mai mare sa aiba IQ-ul sub 85 decat cei ai femeilor care nu au astfel de deficiente. Zincul este un element important pentru transmiterea impulsurilor nervoase intre neuroni (printre multe alte functii). Deficienta in zinc in timpul sarcinii si alaptarii (si in copilarie) duce la anomalii congenitale ale sistemului nervos, si a fost asociata cu „capacitate redusa de invatare, apatie, letargie, si retard mental”. Intr-un studiu pe 372 de copii chinezi deficitari in zinc, cei care au au primit suplimente de zinc si-au imbunatatit mai mult performantele” in perceptie, memorie, rationare, abilitati psiho-motorii precum coordonarea mana-ochi.
    Alte trei studii au observat cresterea capacitatilor cognitive in urma suplimentarii cu zinc. Prin continutul foarte ridicat de acid fitic, soia duce in special la deficiente in zinc. S-a observat ca mancarea pentru nou-nascuti pe baza de soia a dus la scaderea nivelelor de zinc in toti copiii carora li s-a administrat. Chiar cand dietele au fost suplimentate cu zinc, a existat o corelatie puternica intre continutul de acid fitic din mancare si cresterea incetinita (zincul are un rol important si in cresterea si dezvoltarea organismului) *

    Asiaticii consuma in medie 12 grame de leguminoase pe zi (Colin Campbell, autorul „studiului China”), cu variatii intre 6 si 30 de grame. Departe de litrul de lapte de soia sau 200 de grame de snitele, chiftele, pateu din soia, sau tofu, pe care le poate consuma un occidental.

    REACTII OFICIALE Cat de serioasa este aceasta problema? Organismele nationale din mai multe tari au inceput sa ia atitudine. Intai, Ministerul Sanatatii din Israel a avertizat ca copiii mici nu trebuie sa fie hraniti cu mancare pe baza de soia, iar copii pot manca soia maxim o data pe zi, de maxim trei ori pe saptamana,
    iar adultii trebuie sa fie precauti datorita efectelor adverse asupra fertilitatii si riscului crescut de cancer la san. Universitatea Cornell a avertizat ca femeile cu un risc crescut de cancer la san trebuie sa evite soia.

    Autoritatile elvetiene recomanda ca utilizarea soii in hrana bebelusilor sa fie „foarte restransa”. In Anglia si Australia autoritatile le spun parintilor sa intrebe un doctor inainte de a le da copiilor hrana pe baza de soia. Informatiile din acest articol cuprind o parte infima a cercetarilor din domeniu.
    Fiecare efecte negativ are in spate mai multe studii, si incep sa se cunoasca si mecanismele prin soia duce la aceste efecte. Pentru cei interesati de surse si care doresc sa afle mai multe, pe blog vor fi date trimiterile la articolele originale.
    De asemenea mai pe larg despre alimentele hranitoare care pot fi consumate in timpul postului (hrisca, ovazul, cerealele integrale, nucile etc.) Un „studiu de caz”- prizonierilor dintr-o inchisoare din SUA li s-a dat soia in loc de carne (60-70% proteina din soia, restul carne sau lactate), ceea ce i-a facut sa sufere de lesin, palpitatii, insomnii, depresii, simptome ale hipotiroidismului precum senzatie permanenta de frig, oboseala, crestere in greutate, gandire incetosata, infectii frecvente, glanda tiroida marita. Acestia au dat in judecata guvernul american in anul 2007.”

    .
    corix

    Mesaje: 23
    Data de inscriere: 24/05/2012
    Localizare: craiova

  4. marylena spune:

    Cuptorul cu microunde – sau cum sa lichidezi energia vitala din mancare si din cei care il folosesc
    Cuptorul cu microunde – sau cum sa lichidezi energia vitala din mancare si din cei care il folosesc

    Putini oameni stiu cine a inventat cuptorul cu microunde. Ca si telefonia cu microunde (celularele), bomba atomica, internetul, tigaia cu teflon (toxica!), ecograful folosit in medicina (daunator !) si multe alte lucruri aparent folositoare aceasta inventie este o inventie produsa in laboratoarele armatei americane.

    Microundele emise in cuptor sunt acelasi unde emise si de antenele de celulare de pe blocuri
    sau de antenele radar si de care se stie ca sunt daunatoare indiferent de puterea emisa.

    Pe langa faptul ca incalzesc mancarea si alte lucruri, aceste unde de inalta frecventa in domeniul gigaherzului au un efect
    catastrofal asupra mancarii si anume distrug energia vitala continuta in alimente, astfel
    incat alimentele devin moarte dpdv. energetic si nu mai hranesc decat trupul material.
    In mancare exista substante eterice si spirituale care, care sunt extrase in duoden (de aceea are duodenul 12 camere separate, cate 4 pt. substantele material, eterice si spiritual) si care sunt duse printr-o vena direct la inima
    unde sunt absorbite de catre corpul astral si duc la intarirea si hranirea sufletului ( cititi desprea asta in Jakob Lorber „Despre viata si sanatate” : http://www.leacuri.net/html/heliopatie/despre_sanatate.htm )

    De sanatatea corpului astral insa depinde modul de gandire, vointa, credinta cat si sanatatea
    trupului. Nu poti aa fi sanatos la minte si la trup cu un suflet care nu este alimentat cu ceea
    ce are nevoie asa cum a fost facut de Dumnezeu.

    O mancare radiata cu microunde nu mai contine substantele eterice necesare alimentarii sufletului si ca urmare aceasta mancare nu mai este mancare ci este masa care duce numai la satietate si alimentarea trupului.
    Sunt multe cercetari si studii care dovedesc efectul catastrofal al mancarii radiate in cuptoarele cu microdunde.

    Este mai sanatos sa mananci o paine uscata si un mar decat o mancare buna la gust incalzita la microunde.
    Un cuptor din mana Satanei nu-si are locul decat la gunoi, dar nu in bucatarie.

    Aruncati-va cuptoarele cu microunde sau nu le mai folositi decat in caz de forta majora (insa este greu de trait cu tentatia in casa).

    Cat priveste incalzitul laptelui sau a oricarii mancarii la copii, cred ca nu este nevoie sa mai spun
    nimic. Degeaba cumpara mamele produse bio daca le incalzesc la microunde.

    Pe langa aceste efecte negative asupra mancacii cuptorul cu microunde radiaza masiv persoanele
    aflate langa el. A sta langa un cuptor cateva minute este ca si cum ai sta in vecinatatea unei antene de
    celular sau de radar cate minute sau chiar ore.

    Cuptoarele cu microunde au fost folosite si la uciderea si imbolnavirea vecinilor unor persoane rau intentionate. Cu mici modificari un astfel de cuptorul cu microunde se poate folosi la asa ceva. Va inchipuiti cat de puternice
    si negatuve sunt undele radio emise daca este posibil asa ceva cu un cuptor de gatit.

    Linkuri
    http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2010/05/18/microwave-hazards.aspx
    http://tuberose.com/Microwave_Ovens.html

  5. marylena spune:

    Vitamina A, C, E duc la boala si scurteaza viata !

    Intutia mea despre efectul negativ al vitaminelor sintetice, in special al vitaminelor antioxidante ca vitamina A, C, si E a fost corecta si este dovedita stiintific de medici adevarati, deci nu de marionetele industriei farmaceutice.

    Michael Ristow (* 24. April 1967 ), un medic german (internist) si om de stiinta, profesor in medicina nutritionala la Universitatea Friedrich-Schiller din Jena, specializat pe metabolismul mitocondriilor (miezul celulelor) a descoperit multe lucruri esentiale despre cancer si functionarea mitohondriilor.

    El a dovedit insa si ca stresul oxidativ si radicalii, inclusiv oxigenul, maresc speranta de viata (acest lucuru fiind opus afirmatiilor stiintei corupte care combate radicalii si deci scurteaza viata cu ajutorul antioxidantilor)

    Acelasi efect negativ il are si selenul (adaugat in cele mai multe preparate cu vitamine).

    Acest proces este numit Mitohormesis. Antixoxidantii scurteaza viata prin faptul ca impiedica actiunea oxigenului in organism.

    Un studiu independent a ajuns la aceeasi concluzie: folosirea de antioxidanti (vitamina A , C si E) ajuta la formarea bolilor.
    S-a cercetat numai efectul vitaminelor sintetice asupra sanatatii, nu si al celor din legume si fructe.

    Ca om de stiinta in domeniul nutritiei Dr. Ristow acuza un efect negativ al bauturilor „ACE”, care contin aceste 3 vitamine sau alti antioxidanti.

    Sursa: http://de.wikipedia.org/wiki/Michael_Ristow

    Cuvantul antioxidant spune deja totul: anti-oxigen !

    Dupa cum vedeti ceea ce ni se pune in alimente si ce ni se propaga prin medicina si mass-media nu duce decat la boala si la moarte prematura. Feriti-va deci de vitamine sintetice cat si de cei care le recomanda.
    Din pacate, foarte multi oameni cad in plasa vitaminelor si a mineralelor care ni se pun in mod intentionat cu scopul de a dauna si creea boala. Suntem de fapt efectiv BOMBARDATI cu antioxidanti care ne fura oxigenul din corp. Si cremele sunt pline de ele.

    Practic nu exista nici o vitamina sintetica buna – cred ca absolut toate sint daunatoare – iar cele mai multe minerale anorganice din preparate sintetice sunt f. toxice sau neasimilabile., creeind boli diferite.
    In special zincul, iodul si seleniul sunt foarte toxice.

    Singurul mineral care lipseste cronic la multi este magneziul. Insa pastilele de magneziu existente nu sunt bune. (Vezi articolul despre calciu si magneziu)

    Cei mai multi medici homeopati si naturisti au cazut si ei in plasele concernelor farmaceutice crezand orbeste aceste teorii gresite si recomandand la pacienti aceste produse daunatoare.

    Efectul remediului MMS descoperiet de Jim Humble, care vindeca prin oxidare extrem de multe boli grave se bazeaza tocmai pe principiul opus : pe oxidare. Inca o dovada clara ca antioxidantii ne omoara lent, dar sigur.

    Cum se distruge o apa care contine si ea oxigen dizolvat?
    1) se adauga CO2 – dioxid de carbon
    2) se adauga antioxidanti (vitamine)

    Asta se face de cateva zeci de ani.

    • marylena spune:

      Am dat portocale la o femeie care suferea de supraciditate si a zis ca nu crede ca poate sa le manance ca sunt acide.
      Le-a putut manca. De ce ? Pt. ca acidul din ele este organic si nu e izolat ci asa cum l-a pus Dzeu.
      La fel si cu vitaminele: nu sunt izolate si nu au acelasi efect ca cele sintetice sau cele anorganice.
      Nu pot sa-ti spun ce se intampla cu ele, dar daca Calciul devine Magneziu si invers, si corpul poate transmuta un element in altul,
      cred ca stie si cum sa transpforme antioxidantii din fructe care au un anumit rol, dupa cum spune si numele: ca sa impiedice
      oxidarea fructului inainte de a fii mancat.

      Daca extragem aceasta substanta, care are un anumit scop si in fructe si producem una sintetica similara si uitam de mar, de ce a fost facut, de cine, cu ce scop, etc…si ne gandim numai la aceea substanta izolata – nu avem cum sa ajungem la ceva folositor. Caci doar Dzeu stie ce a facut si de ce si totul este asa cum trebuie. Si noi privim doar copacul fara sa intelegem padurea.
      Si dupa ce un savant a descoperit o vitamina (omul care vede numai copacii) unul mai destept care a inteles la ce-i buna (si care vede numai padurea) si la ce e daunatoare ne-o baga in bauturi si mancare.

      Deci nu este deloc inteligent de a privii numai o substanta izolata dintr-un fruct sau o planta caci Dzeu a creeat un fruct perfect si nu vitamine intr-un fruct. Si daca exista o anumita substanta in acel fruct pe care o descoperi, efectul acelei substante depinde si de altele din acel fruct si in plus si de cantitate in care se afla si care in perfecta ordine in acel fruct.
      E o diferenta daca bei apa cu calciu sau iei numai calciu. Asa si cu vitaminele. E o difernta mare daca mananci un mar cu vitamina C si alta daca consumi numai vitamina C fara nimic.

      In mod logic, anumite vitamine si substante din fructe isi inceteaza efectul de indata ce si-au indeplinit scopul pt. care Dzeu le-a pus acolo si care poate sa apara deja in fruct sau in organsim. Dintr-un antioxidant, printr-un fenomen biochemic rapid se face o substanta inerta sau de alt tip de indata ce aceasta ia contact cu enzimele corpului sau cel tarziu in ficat caci scopul ei nu este pt. organism nostru ci pt. fruct !

      Si anume de a-l pastra intact impotriva actiunii oxigenului. Rolul antioxidantilor din plantele si fructele comestibile nu este acela de a umple sangele omului – asa cum ne-a invatat stiinta – caci este doar evident ca vor impiedica actiunea oxigenului in sange. In fruct insa, ele ajuta la conservarea si mentinerea lor ! .

  6. marylena spune:

    Fructele & conservantii otravitori **
    http://www.ecolife.ro

    În această perioadă, supermarketurile abundă în fructe precum portocale, lămâi, minole şi mandarine. Par, şi uneori şi sînt delicioase, au multe vitamine şi, mai ales, sînt ieftine. Puţini cunosc faptul că, din păcate, în coaja acestor fructe se află şi substanţe care nu au ce căuta la masa noastră.

    Fructele sînt aduse din ţările de origine în containere speciale. Pentru a fi protejate de alterare, pe parcursul transportului şi în depozite, coaja lor este tratată cu substanţe chimice care, teoretic şi în mod normal, nu afectează pulpa fructelor. Substanţele nu au miros uşor de sesizat şi sînt greu de detectat. Conform Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, ele nu prezintă nici un pericol, dacă nu sînt înghiţite. Cu alte cuvinte, dacă nu consumăm şi coaja fructelor.

    În Romania însă, foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aromă prăjiturilor, coaja rasă de portocale sau de lămâi, conservată cu zahăr. În acest fel, substanţele cu care au fost tratate fructele ajung direct în preparatele noastre, care devin astfel un pericol, în special pentru cei mici, dar şi pentru adulţi. Putem fi afectaţi prin apariţia unor intoxicaţii sau alergii.

    Atenţie la prăjituri! Nu mai folosiţi coaja rasă!

    Iată substanţele folosite pentru conservarea citricelor şi efectele produse ele:

    * E 230 Difenilfenol – Conservant artificial. Este un pesticid care împiedică dezvoltarea mucegaiurilor pe coaja fructelor. Se recomandă spălarea pe mâîni după decojirea unui fruct. Testele de laborator au demonstrat că poate provoca sângerări interne, dacă este ingurgitat în concentraţii mari. Doza maximă admisă prin lege este de 0,1 mg / kg corp.

    * E 231 Ortofenilfenol – conservant de suprafaţă. Poate produce alergii la contactul cu pielea, îndeosebi la copii. Doza maximă admisă prin lege este de 0,2 mg / kg corp.

    * E 233 Tiabendazol – fungicid utilizat pentru suprafaţa fructelor. Doza maximă admisă prin lege este de 0,1 mg / kg corp.

    Informaţile de mai sus au fost publicate de un grup de cercetători de la Universitatea din Wageningen, Olanda, în colaborare cu profesori din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, din Galaţi.

    ––––––––––––––––––-

    in general este de preferat sa cumparati fructele si legumele din piata si nu de la supermarketuri, sunt cu mult mai naturale!.
    CK

  7. marylena spune:

    Coca Cola şi Pepsi. Efecte şi diferite întrebuinţări

    Câţi dintre noi obişnuiesc sau obişnuiau să servească o Coca Cola sau un Pepsi rece după un prânz sau o cină copioasă?
    Relativ recent s-au descoperit şi alte posibile întrebuinţări ale acestor băuturi răcoritoare
    La ce ar mai fi utile?
    La curăţarea toaletei:

    Turnaţi o cană de Coca-Cola în vasul de toaletă. După o oră trageţi apa. Acidul citric din Coca Cola îndepărtează petele de pe porţelan.
    Pentru a îndepărta rugina de pe suprafeţele cromate:
    Frecaţi respectiva suprafaţă cu o bucată de folie de aluminiu, înmuiată în Coca Cola.
    Pentru a curăţa coroziunea de pe terminalele bateriilor de maşină:
    Turnaţi o cană de CocaCola pe terminale pentru a îndepărta coroziunea.
    Pentru a slăbi un şurub ruginit:
    Aplicaţi o cârpă înmuiată în Coca Cola pe şurubul ruginit şi lăsaţi căteva minute.
    Pentru a indepărta petele de grăsime de pe haine :
    Turnaţi o cană de CocaCola într-o maşină de spălat cu rufe care au pete de grăsime, adăugaţi detergent şi lăsaţi să se desfăşoare un ciclu de spălare regulat. CocaCola sau Pepsi va ajuta la îndepărtarea petelor.
    De asemenea va curaţa murdăria depusă pe parbrizul autovehiculelor.
    Şi când te gândeşti că mulţi dintre noi obişnuiesc să le consume în mod repetat!
    De aceea ar trebui să ţineţi cont de următoarele informaţii:
    PH-ul mediu al băuturilor răcoritoare, ca de exemplu Coke & Pepsi este 3.4. Acest grad de aciditate este suficient de puternic ca să dizolve oasele şi dinţii!
    Corpul uman încetează să mai genereze ţesut osos în jurul vârstei de 30 de ani.
    Dupa această vârsta oasele se dizolvă an de an eliminându-se prin urină, în funcţie de gradul de aciditate al hranei ingerate.
    Toţi compuşii de calciu dizolvaţi se adună în artere, vene, piele, ţesuturi şi organe, ceea ce afectează funcţionarea rinichilor şi duce la formarea de calculi renali (pietre).
    Băuturile răcoritoare nu au nici un fel de valoare nutritivă (în ce priveşte vitaminele şi mineralele)
    Au însă conţinut ridicat de zahăr, aciditate mare şi multe elemente adăugate, cum ar fi coloranţii şi conservanţii.
    Multor oameni le place să bea băuturi răcoritoare reci după fiecare masă… Ce credeţi că se întâmplă!?
    Corpul nostru are o temperatură optimă de 37 gr pentru funcţionarea enzimelor digestive.
    Temperatura băuturilor răcoritoare reci este mult sub 37, uneori chiar foarte aproape de 0. Aceasta scade eficienţa enzimelor şi stresează sistemul digestiv, făcând să se digere mai puţină hrană.
    Hrana nedigerată fermentează. Hrana fermentată produce miros urât al gurii, gaze, carii şi formează toxine care se absorb în intestine, trec în sânge şi ajung în tot corpul.
    Această răspândire de toxine poate cauza numeroase boli.
    Întămplări având în prin plan aceste băuturi:
    Cu ceva timp în urmă a avut loc o competiţie la Universitatea din Delhi, cu tema “Cine poate să bea cea mai multă CocaCola?”
    “Câştigătorul” a băut 8 sticle şi a murit pe loc din cauza cantităţii mari de dioxid de carbon în sânge şi a unei insuficiente cantităţi de oxigen.(pe site-ul http://www.thecoca-colacompany.com există un articol care dezminte această informaţie).
    De atunci, directorul a interzis toate băuturile răcoritoare în cantina universităţii.
    Cineva a pus un dinte într-o sticlă de Pepsi şi în 10 zile n-a mai fost nici urmă de el.
    Iar oasele şi dinţii sunt singurele părţi din corpul uman care rezistă intacte timp de sute de ani de la moarte.
    Imaginaţi-vă numai ce efect au aceste băuturi asupra intestinelor şi mucoasei stomacului!
    .

  8. marylena spune:

    Experimentul Romania continua
    Romania a fost “reglata” ca sa ofere date despre suportabilitatea populatiei intr-un viitor plan de inrobire a natiunilor. A fost adusa la media absoluta, a fost manelizata si tabloidizata. I s-a extras forta de munca, marindu-i-se numarul pensionarilor. Coeficientul de inteligenta national a fost redus dramatic, spre nivelul de “tara idiotizata”. Urmeaza restrangerea libertatilor fundamentale, saracirea, distrugerea sistemului privat.

    Sintagma “de la pas’opt incoace” o fi dusa in derizoriu, dar in cazul de fata este mai mult decat actuala. Revolutiile de la ‘48, care au schimbat fata Europei, au reprezentat primul episod dintr-un serial malefic ce continua si azi. Nu insistam pe 1848, dar poposim putin in comunism. Si comunismul a fost considerat un experiment. Esuat, spun unii. Experimentul, insa, n-a esuat deloc. Ci a dat niste concluzii asupra limitelor de suportabilitate ale popoarelor, referitor la hrana, la libertatile fundamentale, la dictatura etc. care se pot aplica in orice moment.

    Cand lumea s-a impartit in doua, cea capitalista si cea comunista, Oculta Mondiala a efectuat doua experiente, in fapt. Pe de-o parte a dat unora libertati maxime, bunastare materiala, dar si somaj, precum si inrobirea indivizilor si asociatiilor de indivizi – precum firmele private – prin sistemul bancar, sub aparenta libertate de a alege, iar pe de alta parte, in blocul comunist, indivizilor li s-a luat tot. Si bunastare, si libertate, fara dreptul de a functiona in privat, toti sub o dictatura. Nu e locul sa extindem comentariile, se poate scrie un intreg serial de aici, dar simplu vorbind, in primul caz s-a dezvoltat sistemul bancar pe seama libertatilor si intreprinzatorilor occidentali – s-a urmarit pana unde se poate merge -, iar in al doilea caz, cum spuneam, care este limita de suportabilitate – pana in ce moment apar revoltele populare care ar putea darama factorul de putere.

    Fireste, cele doua sisteme au fost concurentiale si au functionat perfect cele doua experimente atata timp cat a fost asa, culminand cu Razboiul Rece. Si inca ceva, important, nu in toate tarile sistemele au evoluat la fel, nu in toate tarile schimbarile s-au facut in acelasi mod. Practic, fiecare tara a avut parte de un sub-experiment. La sfaritul anilor ‘80, cei care conduc destinele planetei au decis ca ambele experimente pot sa inceteze si sa se traga concluzii.

    Printre directiile viitoare a aparut ideea inrobirii tarilor din ambele sisteme, pe baza concluziilor trase, dar si datorita faptului ca nici capitalismul si nici comunismul nu mai pot functiona odata cu cresterea alarmanta a populatiilor planetei. Sistemele sociale de protectie urmau sa dea faliment in toata lumea. Populatia ocupata scazand din ce in ce mai mult, in vreme ce pensionarii sporesc ca numar in special datorita cresterii sperantei de viata. Si aici intervine Industria Pharma, controlata de aceleasi puteri. Cea care a dus la cresterea duratei de viata a indivizilor. Dar care industrie Pharma e implicata si in Codex Alimentarius si in crearea virusurilor artificiale despre care adeptii teoriei conspiratiei sustin ca sunt menite (impreuna cu altele asemanatoare) sa reduca populatia planetei la doua miliarde, limita la care sistemul ocult financiar functioneaza pentru marile puteri care conduc lumea.

    Astfel ca un alt experiment important a fost lansat: criza economica mondiala. Dublata de o criza politica. Care au generat in lume prabusirea sistemelor economice locale, saracirea populatiei planetei, ca un prim pas. Pe vremuri, razboaiele conventionale erau cele care reglau numarul indivizilor de pe Terra. Acum sunt razboaiele economice, financiare si asasinii economici. Acestia din urma au experimentat cu succes in America latina modalitatile prin care o natiune poate fi ingenuncheata economic.

    Si in Europa experimentul continua. Dar ca in perioada comunismului si capitalismului opozabil nu la fel in fiecare tara. Directia e data clar – saracirea popoarelor. Peste tot in Europa, pe asa-zisul fond al crizei se reduc salariile, se distrug firmele private. UE nu accepta alternativa, desi ea exista. Comanda e clara – taierea fondurilor si veniturilor indivizilor, saracirea bugetelor nationale, toate indatorate la Comisia Europeana , la FMI si la Banca Mondiala.

    Romania, dintre actualele state ale UE, a avut parte in comunism de cea mai grea constrangere. Romania a avut parte si de cea mai violenta schimbare de sistem – in 1989, o revolutie populara, confiscata mai apoi printr-o lovitura de stat. Romania a fost si este o tinta perfecta. Are o populatie medie ca numar in Europa, a fost tot timpul in istorie asuprita, rata de somaj e mare, pensionarii sunt multi, este predispusa la distrugerea sentimentului national, predispusa la subcultura – manelizare, tabloidizare etc. – iar, din pacate, din acest motiv de lipsa de cultura, coeficientul de inteligenta mediu pe populatie este la un nivel destul de scazut.

    La acest fapt a contribuit si exodul de creiere al romanilor, in special tineri, spre occident. De asemnea, o mare parte din forta bruta a fost extrasa din tara spre economiile occidentale (Spania, Italia, Germania etc.), ceea ce a contribuit la disproportia accentuata intre populatia ocupata si numarul pensionarilor. Ca atare, Romania a devenit o tara medie din toate punctele de vedere. Media este perfecta din punctul de vedere al unui experiment, pentru ca permite un studiu imediat asupra directiilor in care o poate lua sistemul. Fie in sus, fie in jos, fie sinusoidal fata de axa mediei, ceea ce da prilej sa fie corectat la fel de repede, urmarindu-se rezultatele.

    Daca observati, fata de directiva europeana de a se taia veniturile populatiilor active (ocupate) si de a se distruge firmele private, Romaniei i s-a dat ceva in plus – si pensiile! Iar guvernantii, la ordinul presedintelui Traian Basescu, executa planul prestabilit. Fireste ca sunt si alte solutii, numai ca Oculta nu le vrea. Iar Basescu poate ramane presedinte atata timp cat executa aceste ordine, atata vreme cat propaga minciuna. Dovada ca pensionarii sunt cei vizati in Romania este si celebra – de acum, de cand presa a intrat in posesia ei – scrisoare adresata parlamentului de ministrul de Finante Sebastian Vladescu in care se arata ca si in 2011 pensiile vor ramane taiate, ba chiar pot fi micsorate. Iar Guvernul, pentru 2011, nu lucreaza la iesirea din criza, la solutii economice de iesire la liman, ci la Legea Pensiilor si la Legea Salariilor. Adica asa cum s-a decis pentru soarta Romaniei, indatorata din ce in ce mai tare la FMI. De aia guvernantii nici nu propun solutii, nu vin cu alternativa. Pentru ca nu ei decid. Soarta Romaniei e decisa deja.

    Iar dovada ca in Romania comunismul n-a fost un experiment esuat este ca acum nimeni nu se mai revolta. S-au agitat tot pensionarii, cei ce l-au dat jos atunci pe Ceausescu, dar acum in numar mult mai mic, bolnavi, saraciti. Au miscat putin si sindicatele. De ochii lumii. Dar sindicatele au afaceri cu statul. Sunt controlabile si santajabile. La fel si patronatele, constituite din oameni de afaceri care se dezvolta tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat, serviciile secrete asisderea, la fel Armata , Politia etc. Asistam acum la o extrapolare din sistemul comunist. Acum, Romania are parte de o dictatura capitalista, care face parte din acelasi experiment.

    Sa vorbim acum despre diversiuni. Minciuna este la ordinea zilei si pentru presedintele Basescu, dar si pentru Guvern. De la o luna la alta se schimba declaratiile, se schimba solutiile sistemului de guvernare. In fapt, Oculta face acele corectii de care vorbeam mai devreme. Cu un popor manelizat si tabloidizat, de fapt, idiotizat, masurile trec pe nesimtite.

    Ce nevoie urmatoare are dictatura de tip “soft” din Romania pentru a-si atinge scopul? De ceea ce s-a intamplat in comunism in Romania si despre care se stie bine din studiile asupra acelui experiment. Primul pas este restrangerea libertatii presei, care in mare parte s-a facut prin tabloidizare. Urmeaza acum razboiul cu mogulii, cu publicatiile. Dan Diaconescu este dat drept exemplu. Vor urma si altii. Poporul imbecilizat va cere sange de ziaristi. Mogulii vor fi dati exemplu ca s-au imbogatit pe spinarea poporului. Trecem apoi la sindicate. Singurele in masura sa mai stranga populatii revolutionare. Vor fi “omorate” si sindicatele, liderii care mai iau atitudine. De cei ce au fost deja cumparati nu mai vorbim. La fel si patronatele, prin distrugerea sistemului privat. Deja 200.000 de firme au dat faliment. Altele abia se mai taraie lucrand la negru. Vor fi sporite taxele si vor mai disparea alte zeci de mii de firme. Deci, despre ce patronate sa mai vorbim? Care mai e sistemul privat din Romania?

    Cum Romania e parte din experimentul european si, implicit, mondial, fiecare tara europeana se va conforma conform “reglajelor” din acesta “proba-esantion”. Asa se va sti si cum va fi la extrema Grecia , dar si la celalalt pol, format din statele occidentale avansate, cu Germania varf de lance. Niciun individ nu se va mai gandi la revolta, ci la cum sa supravietuiasca, la ce sa puna pe masa, la cum sa-si plateasca intretinerea, gazele si curentul. Atat cat le va mai putea folosi. In cei 20 de ani de la revolutie, de asa-zis capitalism, Romania a fost “reglata” perfect. Ca un soft care avea ceva bug-uri de sistem. A fost reprogramata. Iar din acest an a fost apasata tasta “Enter/ Execute”. Scapa cine poate! Cat despre razboi, cel ce sta deja sa izbucneasca in Orientul apropiat, va veni, fara grija!

    Foarte important va fi, insa, si rolul Rusiei. Este interesant de urmarit ce se va intampla cu “mama tuturor experimentelor”, cum se va pozitiona Rusia fata de intreg acest plan. Sau Rusia va face parte dintr-un back-up, un plan B, de rezerva?

    CUM DISTRUGI ŞI VINZI O ŢARĂ ÎN 20 DE ANI

    Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă. Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!

    Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători. Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).

    Vă amintiţi episodul din anii ‘90, când unii dintre ai noştri strigau „nu ne vindem ţara!”? Au apărut apoi şi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: „ai dom’le că n-are cum să se întâmple aşa ceva” (românul în blândeţea lui nu concepe că omul este predispus răului).

    Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă:”Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără România!” Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!!!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat- adică suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi!!! Ce pot să spun despre aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor – ruşine nouă!!!

    Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia. Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost difuzată recent pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală – asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai şi râd de noi).

    Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au împovărat cu datorii.Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset(parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni: actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei. Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.

    Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:

    – în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

    – crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

    – îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

    – distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

    – disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie – rezultatul s-a văzut!

    Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.

    În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:

    Te rugăm pe Tine, Prea Desteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) – fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn – noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele!

    Acest articol nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!

    Ion Coja
    sursA: ioncoja.ro

  9. marylena spune:

    La adresa http://noosphere.princeton.edu/ exista un proiect deosebit care masoara dereglari in ceea ce se poate numi constiinta globala la nivelul planetei.

    Cand un eveniment deosebit este pe cale de a se declansa apar deregelari in streamul aleator generat, asa cum la o gripa apar intai dureri de gat spre exemplu. Si dupa eveniment apar unde post-event.
    .

  10. marylena spune:

    ce face banul din om…………

    January 06, 2013
    O NOUĂ RELIGIE A APĂRUT LA MILIONARII OCCIDENTALI: IDOLATRIZAREA STATULUI RUS
    Milionari occidentali putrezi de bogați, unii dintre ei oameni cu renume pe plan ștințific sau artistic au îmbrățișat peste noapte cu fanatism o nouă credință: adorarea statului rus.
    Proaspăta superstiție care a pus stăpânire pe mințile milionarilor occidentali își are originea nu în vreo revelație divină care i-ar fi lovit peste noapte în moalele capului ci în faptul că noile guverne occidentale (în special noul guvern socialist francez) au mărit cu 18% impozitele pe care cetățenii bogați trebuie să le plătească statului.
    Conform noii legislații franceze actorul Gerard Depardieu ar mai rămâne, după plata acestor impozite către statul francez ”doar” cu o avere de circa treizeci de milioane de euro.
    Spaima că va rămâne ”numai” cu 30 de milioane de euro și că în felul acesta va fi silit… să ducă o viață de mizerie, l-a făcut pe Gerard Depardieu să ceară cetățenie rusă. Făcând cruci deșănțate și târându-se de-a bușilea la picioarele președintelui rus Vladimir Putin, el i-a scris acestuia: ”Eu ador țara voastră Rusia, îi ador pe ruși, iubesc Rusia, iubesc la nebunie modul vostru de gândire. Tatăl meu a fost comunist și asculta Radio Moscova. Eu mă simt în inima mea comunist. Ideile comuniste fac parte din cultura mea. Vă asigur că am să învăț limba rusă. În Rusia nu am să mă simt niciodată singur. Trăiască Rusia! Glorie Rusiei și poporului rus!”.
    Imediat Moscova a reacționat cu viteza fulgerului și i-a trimis lui Depardieu pașaportul rus și cetățenia rusă în plic. Asta în timp ce pe internet există la ora actuală, la nivel occidental, circa cincizeci de situri declarat proruse, iubitoare ale culturii și civilizației ruse și cărora Moscova nu le-a trimis nici măcar o scrisoare de mulțumire până acum (despre bani nici nu are rost să vorbim, fiindcă ele nu au văzut niciodată nici măcar o rublă de la ruși, capitalismul rusesc dovedindu-se mult mai ticălos și mârșav decât cel englezesc).
    Chiar subsemnatul acestui text cunoaște limba rusă și iubește cultura rusă, dar dacă mâine m-aș duce la poarta ambasadei Rusiei de la București să cer cetățenie rusă sunt sigur că nu ar discuta nimeni cu mine.
    În mod sigur, după episodul Depardieu, cel puțin jumătate din siturile europene proruse își vor abandona politica lor filorusă, dacă nu cumva își vor schimba atitudinea și vor deveni de-a dreptul rusofobe. Rusia se va alege în ogradă cu o duzină de dinozauri bătrâni ca Depardieu, dar zecile de mii de privighetori care cântau în grădina ei își vor lua zborul pentru totdeauna. Rusia va pierde atașamentul sincer și dezinteresat a zeci de mii de simpatizanți europeni mărunți, unii extrem de inteligenți.
    Celebra actriță Brigitte Bardot a îmbrățișat și ea noua religie la modă, adică adorarea statului rus și a declarat și ea că iubește și adoră Rusia și că va cere cetățenie rusă. Ea s-a destănuit ziarului Nice Matin (Zorii): ”Rusia este o țară superbă. Președintele Putin mi se pare extraordinar de uman. Voi da Rusiei tot ce am eu mai bun, voi oferi poporului rus statutul meu de icoană și renumele meu de vedetă și voi fi în slujba statului rus”.
    Starul Jean-Philippe Smet, considerat de unii Elvis Presley al Franței, care are o avere de peste 50 de milioane de euro și care a fost căsătorit mult timp cu celebra bulgăroaică Sylvie Vartan a fugit și el din Franța de frica impozitelor și s-a adăpostit în Germania. ”Germania este prietena Rusiei și dacă este nevoie am să mă mut în Rusia, care este o țară frumoasă” ar fi declarat artistul, conform unor surse anonime.
    Bernard Arnaut, afacerist francez aflat în poziția a patra pe lista celor mai bogați oameni ai planetei și având o avere de 45 de miliarde de euro se gândește și el să emigreze în Germania sau în Rusia ca să scape cu averea neimpozitată.
    Lista celor loviți de noua superstiție a credinței în Rusia lui Vladimir Putin este, desigur, cu mult mai lungă și nu vreau să o continui. Ceea ce este cu adevărat interesant este că toți acești bogătani se declară cu fervoare admiratori ai statului rus și ai președintelui Putin.
    Toți acești bogătani loviți de noua superstiție nu-și dau seama că statul (chiar și statul rus) nu este o ființă supranaturală care să-i iubească pe bogătani ci este o instituție birocratică și care nu se va da în lături să folosească aparatul de coerciție și constrângere chiar împotriva lor dacă va fi nevoie.
    Evlavia față de statul rus și față de președintele Putin a bogătanilor europeni este cel puțin eronată atunci când ei cred că în Rusia mai există azi chiar și o urmă a comunismului de altădată. Statul rus nu mai are astăzi nimic comun nici cu comunismul, nici cu poporul rus. Poporul rus (națiunea rusă) este cu totul altceva decât ceea ce este statul rus.
    Statul rus nu mai este azi un stat comunist ci este unul dintre cele mai feroce state capitaliste. Este atât de zgârcit și de feroce încât un prorus occidental ar muri de foame la poarta ambasadei Rusiei din țara lui fără ca cineva din personalul amabasadei să deschidă poarta și să-i dea o bucată de pâine.
    Actualul stat rus este de un capitalism atât de feroce încât îi îngrozește chiar și pe cei mai feroci capitaliști ai lumii: pe oligarhii occidentalii din Uniunea Europeană. Dându-și seama de asta China a tăiat demult (în afara ambasadei Chinei la Moscova) orice legături cu Rusia.
    Idolatrizarea statului rus de către milionarii occidentali tinde să devină o formă de cult în zilele noastre. Declarațiile lor de credință și iubire față de statul rus, jurămintele solemne cu ton de sacralitate nu sunt decât o erezie. Dacă Gerard Depardieu și alții ca el ar fi vrut într-adevăr să lupte împotriva legilor UE pe care ei le consideră nedrepte și dacă ei se simt comuniști așa cum declară, ar fi putut să se înscrie în Partidul Comunist Francez și ar fi putut să contribuie cu banii lor la întărirea ideologiei franceze de stânga, care este una extrem de avansată. Gerard Depardieu nu trebuia să se ducă tocmai la Kremlin ca să-și declare simpatia pentru comunism ci putea să se ducă la sediul Partidului Comunist din Paris unde ar fi fost primit ca un zeu.
    Dar adevărul este că Gerard Depardieu minte când spune că ideile comuniste fac parte din cultura lui. Și cum capitalismul veritabil iubește minciuna, Rusia capitalistă l-a primit cu brațele deschise pe Depardieu. Ceea ce nu știu Depardieu și alți milionari ca el, este că statul capitalist iubește și jaful. Și vor afla foarte repede acest lucru, pe pielea lor. Cum zice românul: dacă fugi de dracul ai să dai peste tătâne-său!

    Ion DINIȘOR


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s