06.01.2013. Flash comment! Materiale publicate de dumneavoastra :-)

Reclame

38 comentarii on “06.01.2013. Flash comment! Materiale publicate de dumneavoastra :-)”

  1. marylena spune:

    sa acum sa vorbim despre mesaje subliminale………sa putem intelege ……..

    http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/706-cum-functioneaza-mesajele-subliminale.html
    Cum funcţionează mesajele subliminale?

    Sunt posibile două abordări ale problemei: vă pot cere să citiţi acest articol pur şi simplu ori, dacă nu vreţi, vă pot cere acest lucru în alt mod. Cum? Prin intermediul mesajelor subliminale! Nu credeţi că funcţionează? Citiţi acest articol şi vă veţi convinge! Îl veţi citi? Oare cum v-am convins să-l citiţi?
    ::::: CE SUNT MESAJELE SUBLIMINALE?

    Mesajele subliminale reprezintă stimuli de diverse forme (vizuali ori auditivi) care nu sunt percepuţi în mod conştient de către un individ. Aceste mesaje, pentru a-şi merita numele, trebuie să dureze o perioadă scurtă ori să fie astfel transmise încât creierul să nu le poată înregistra conştient. Altfel spus, este vorba de informaţie care ajunge la creier, dar individul nu devine conştient de ea.

    Suntem bombardaţi cu astfel de informaţii în mod curent. Problema care ne interesează este dacă în situaţia în care cineva decide să ne transmită astfel de informaţii urmărind anumite scopuri, aceste mesaje ne influenţează în vreun fel deciziile.

    ::::: MESAJELE TEXT: JAMES VICARY ŞI VÂNZĂRILE DE POP-CORN

    Probabil că cel mai faimos episod al controversatei istorii a mesajelor subliminale este cel întâmplat în 1957 în Statele Unite, când patronul unei firme din New Jersey, James Vicary, l-a convins pe proprietarul unui cinematograf să fie de acord cu promovarea unor produse (floricele şi Coca-Cola) prin intermediul unor cadre de foarte scurtă durată (0,03 secunde) în proiecţie, repetate pe tot timpul filmului. „Studiul” s-a desfăşurat pe perioada a 6 luni, mii de americani fiind astfel atraşi într-un „joc” de care nu aveau habar. Cele două mesaje erau: „Beţi Coca-Cola” şi „Mâncaţi floricele de porumb”. Vicary a susţinut că vânzările la Coca-Cola au crescut cu 18%, iar cele la floricele cu 58%.

    Presa a preluat şi umflat ştirea, prezentând-o ca descoperirea secolului în psihologie. Vicary a devenit vedetă (alte timpuri… astăzi OTV-ul produce vedete cu „realizări” mult mai puţin ameninţătoare). Dezbateri furibunde au avut loc pentru a lămuri cât de periculoasă este noua tehnică de propagandă şi care-i sunt limitele. CIA a realizat un raport care arăta că influenţa mesajelor subliminale, dacă există, este limitată şi din punct de vedere operativ lipsită de interes. De asemenea, experimente ulterioare nu au reuşit să confirme eficienţa acestui tip de manipulare. Cu toate acestea Comisia Federală a Comunicaţiilor din SUA a interzis difuzarea mesajelor subliminale în mass-media americană. Nu ştiu pe ce raţiuni fundamentată, legea 148 din 2000 privind publicitatea stabileşte la articolul 6, alineatul b că în România „se interzice publicitatea care este subliminală”.

    În anul 1962, în cadrul unui show de televiziune, James Vicary a recunoscut că a falsificat rezultatele experimentului său, în fapt acestea fiind nesemnificative sub aspectul influenţei exercitate asupra voinţei de a cumpăra sau nu a clienţilor cinematografului respectiv. Dar cutia Pandorei fusese deschisă. În anii următori cercetările au continuat.

    ::::: MESAJELE AUDIO: EXPERIMENTUL LUI ANTHONY GREENWALD, 1991

    Trebuie spus că în decursul anilor aşa-zisă capacitate de influenţă a mesajelor subliminale a fost folosită cu destul succes de către comercianţi. Astfel, s-au vândut şi se vând produse audio care vă fac să aveţi o mai mare încredere în dumneavoastră, care să vă îmbunătăţească memoria etc. Piaţa americană a produselor subliminale este de zeci de milioane de dolari anual. În această idee, de a observa dacă există vreun fel de influenţă a mesajelor audio asupra încrederii în sine şi a a respectului de sine a omului, a organizat psihologul Anthony Greenwald experimentul din 1991.

    Subiecţii experimentului au fost împărţiţi în două grupe. Cei din primul grup voiau să-şi îmbunătăţească memoria, pe când cei din grupul al doilea urmăreau să-şi ridice nivelul de respect de sine. La terminarea experimentului, care a durat o lună, timp în care subiecţii şi-au ascultat casetele cu mesaje subliminale, membrii celor două grupuri, fără excepţie, au afirmat că progresele resimţite în urma „terapiei” cu tehnica subliminală sunt semnificative.

    Anthony Greenwald a fost însă de altă opinie atunci când şi-a scris raportul în urma experimentului. Motivul? Fără ştirea subiecţilor, distribuise casetele cu mesaje subliminale pentru îmbunătăţirea memoriei celor care doreau să-şi crească respectul de sine, iar pe cele privind respectul de sine subiecţilor interesaţi de memorie… Puteţi citi aici studiul lui Anthony Greenwald întocmit în urma experimentului.

    Procesul Judas Priest

    În anul 1985 doi tineri, James Vance şi Raymond Belknap au încercat să se sinucidă. Primul a reuşit să supravieţuiască, al doilea a murit din cauza rănilor provocate prin împuşcare. Familiile acestora au fost convinse că cei doi au fost împinşi spre sinucidere de nimic altceva decât de melodia „Better by You, Better Than Me” a formaţiei Judas Priest, care conţine mesajul subliminal „Do it!”. În consecinţă, cele două familii au cerut drept despăgubiri mai mult de 6 milioane de dolari. Surprinzător ori nu, judecătorii au respins cererea şi au declarat formaţia de rock nevinovată, pe motiv că nu sunt dovezi suficiente pentru a se considera că un mesaj subliminal poate convinge o persoană să se sinucidă.

    ::::: ŞI TOTUŞI FUNCŢIONEAZĂ! EXPERIMENTUL LUI STEVEN NEUBERG, 1988

    În anul 1988 a fost efectuat un experiment condus de Steven Neuberg care a urmărit să constate dacă mesajele subliminale au vreun efect în potenţarea unor tendinţe deja existente la indivizi. Astfel, două grupuri, unul format din persoane cu înclinaţie către cooperare, iar celălalt obişnuiţi cu spiritul de competiţie au fost supuse unui „bombardament” cu mesaje subliminale ce accentuau spiritul de cooperare ori cel de competiţie, după caz. Apoi subiecţii au fost implicaţi în jocuri în care cele două trăsături erau importante în punctele câştigate. Rezultatele au arătat că atât într-un caz (al celor înclinaţi spre cooperare), cât şi în celălalt (cei cu spirit de competitori) înclinaţiile naturale au fost accentuate în urma aplicării mesajelor subliminale.

    CONCLUZII

    Avantajul Internetului este că-ţi oferă aproape orice informaţie într-o fracţiune de secundă. Dezavantajul este că ţi le oferă fără discernământ. Discernământul asupra valorii informaţiilor ţine de cititor. Informaţii despre mesajele subliminale sunt din abundenţă pe Internet, atât în limba română, cât mai ales în limba engleză. Din păcate, foarte multe dintre aceste informaţii sunt false. De pildă, de multe ori experimentul cu floricelele şi Coca-Cola este prezentat fără a se menţiona că autorul a recunoscut că a minţit atunci când a făcut publice rezultatele.

    Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că acestea au o oarecare influenţă în conjuncturi anume, de favorizare a unor tendinţe deja existente, aşa cum a fost arătat în experimentul din 1988. Probabil că mult mai periculoase sunt însă mesajele supraliminale, reclamele mincinoase care spun o poveste nereală despre un tip de iaurt, propaganda politică fără scrupule etc.

  2. marylena spune:

    http://piatza.net/mesajele-subliminale-%C8%99i-publicitatea/
    Mesajele subliminale și publicitatea
    In preajma anului 1917,neurologul austriac dr.Poetzl publica o lucrare in care erau prezentate experimentele realizate cu ajutorul tahitoscopului.
    Tahitoscopul este un instrument care se prezinta sub doua forme:o camera obscura in care subiectul experientei priveste o imagine expusa doar o fractiune de secunda;si o lanterna “magica”cu obturator de mare viteza capabila sa proiecteze intr-un timp foarte scurt o imagine pe un ecran.Poetzl le cerea subiectilor sai sa deseneze ceea ce au observat in mod constient dintr-o imagine expusa vederii lor doar pentru o fractiune de secunda intr-un tahitoscop(…).

    Apoi si-a indreptat atentia catre lucrurile visate de subiecti in noaptea urmatoare si le cerea sa deseneze secvente corespunzatoare din aceste visuri.S-a aratat astfel,fara putinta de tagada,ca acele detalii ale imaginii expuse,care datorita timpului scurt de expunere nu fusesera retinute de catre subiecti,furnizau material pentru constructia visului.(Huxley:301)

    Cercetarile realizate ulterior in domenii precum psihologia experimentala si psihanaliza au confirmat descoperirile lui Poetzl aratand ca oamenii vad si aud lucruri pe care indeobste nu constientizeaza ca le-au vazut si auzit,iar tot ce vedem si auzim este inregistrat de subconstient si ne afecteaza gandurile,simtamintele si purtarile constiente.

    Aceste mesaje care se afla sub limita de la care mintea este capabila sa le perceapa in mod constient,dar care reusesc sa penetreze subconstientul,inscriindu-se in memorie,au primit numele de mesaje subliminale.O adevarata magie moderna,metoda mesajelor subliminale ofera posibilitatea manipularii indivizilor,fara ca acestia sa realizeze macar ca gandurile,dorintele sau intentiile le-au fost inraurite de o vointa straina.Forta acestor mesaje sta in insusi faptul ca ele nu pot fi constientizate si,ca atare,omul nu poate lua nici o atitudine fata de ele.

    Mesajele subliminale,precum un infractor,patrund pe furis in minte.De acolo,din adancul subconstientului,ele pot provoca orice stricaciune sau pot inrauri vointa prin starnirea dorintelor,fara ca stapanul sau mintea constienta sa aiba stire de acest razboi interior,despre aceasta prezenta straina.

    In mod normal,oricare om are tendinta de a se opune influentelor straine,de a cenzura mesajele primite,de ale trece prin filtrul valorilor personale inainte de a le accepta sau insusi.Oricum,chiar si in situatia in care se accepta un mesaj(sugestie sau porunca)si se da curs comportamentului pe care acesta il reclama,vom avea in vedere ca acest comportament ne-a fost sugerat sau comunicat de catre altcineva intr-un context dat,si astfel vom pastra o oarecare rezerva fata de el,luandu-ne anumite masuri de prevedere.Nu putem insa lupta cu un dusman nevazut despre a carui existenta nici macar nu stim.

    Cand in subconstient patrund anumite mesaje(ganduri,idei,stari de spirit),comenzi despre care nu avem cunostinta,nestiind ca acelea ne-au fost inoculate si,ca atare,nu ne apartin,este forte posibil sa le urmam crezand ca ele ne reflecta propriile dorinte,nevoi sau interese.Cu tot ce este al nostru suntem mai ingaduitori,precum parintii cu propriii copii,luand ca pe un dat sau asumandu-ne acel comportament ca pe unul care ne reprezinta originalitatea si personalitatea.Putem chiar crede ca,daca asa simtim noi in mod subiectiv,atunci acel lucru chiar are un folos nestiut pentru sufletul si trupul nostru.

    Avand in vedere rezultatele cercetarilor privind mesajelor subliminale,aceasta metoda ideala de manipulare nu a intarziat sa intre in atentia celor interesati sa controleze constiintele indivizilor.La 40 de ani de la descoperirea efectului subliminal,a iesit pentru prima data la iveala faptul ca acesta era deja folosit pentru manipularea constiintei umane.Scandalul a aparut atunci cand s-a observat ca,dupa vizionarea unor filme la cinematograf,spectatorii erau inclinati sa cumpere anumita produse.

    In urma investigatiilor s-a constatat ca:
    Prin tahtoscoape special concepute se transmiteau in flash-uri de o minisecunda cuvinte sau imagini pe ecranele tv si a cinematografelor in timpul programelor(nu inaintea lui sau dupa el).Beti Coca-Cola sau Aprindeti o tigara Camel erau inscriptiile supraimprimate peste imbratisarea indragostitilor,peste lacrimile mamei indurerate,iar nervul optic al privitorilor inregistra aceste mesaje secrete,mintile lor subconstiente reactionau la ele si cu timpul oamenii simteau o pofta devoranta de racoritoare si tutun(…).Repetata la intervale egale(in mod subliminal),in timpul unui film,porunca de a cumpara floricele de porumb a avut drept rezultat o crestere cu 50% a vanzarii de floricele de porumb in timpul pauzei(Huxley:303).

    Luand in consideratie forta impresionanta a mesajelor subliminale,Comisia Federala a Comunicatiilor din SUA,impreuna cu alte institutii europene,a interzis folosirea lor la radio si televiziune.Acest lucru nu a impiedicat insa intrebuintarea lor in continuare in diferite campanii publicitare.

    Un adevarat scandal s-a produs in timpul campaniei electorale pentru alegerea presedintelui Frantei,cand Francois Mitterand candida pentru al doilea mandat.Intr-un context anume a iesit la iveala ca Mitterand,presedintele in exercitiu al Frantei,folosea mesajele subliminale in timpul emisiunilor transmise la televizor la ore de varf pentru a conditiona electoratul sa il voteze.

    Telespectatorii urmareau intens o emisiune de stiri,in timp ce flash-uri de cateva fractiuni de secunda cu “votati Mitterand”se inregistrau in subconstientul acestora,fara ca ei sa isi dea seama de aceasta.Scandalul s-a produs destul de tarziu,astfel ca simpatia pe care Mitterand si-o castigase in mintile oamenilor,prin conditionarea subliminala,a fost suficienta pentru a fi reales.

    Televiziunea este un mijloc perfect pentru transmiterea mesajelor subliminale.Se stie ca imaginea tv este formata din cadre care se succed de 25 de ori intr-o secunda.Din cauza vitezei mari cu care se misca aceste imagini,mintea nu apuca sa le analizeze pe rand sau sa le perceapa separat.Avand in vedere acest fenomen,s-a constatat ca,daca se schimba la fiecare secunda cateva din cele 25 de cadre cu un mesaj diferit de continutul programului urmarit,acestea,desi nu sunt percepute in mod constient,se vor imprima cu o putere deosebita in subconstientul indivizilor,obtinandu-se asa-zisul efect subliminal.

    Chiar daca metoda este foarte bine cunoscuta astazi si este interzisa,ca una ce incalca vadit libertatile persoanei,este foarte greu sa se poata controla existenta unor astfel de mesaje in programele tv sau chiar in intreaga mass-media audio-vizuala.Asta mai cu seama in conditiile in care folosirea acestor mesaje poate aduce multi bani sau poate garanta un control eficient asupra constiintei oamenilor,a opiniei publice.

    In Rusia,spre exemplu,desi folosirea mesajelor subliminale este”strict interzisa si printr-o lege a mass-mediei,si printr-una a publicitatii”(Pravda,27.06.2002),canalele de televiziune abunda in astfel de mesaje.”Numarul lor e uimitor,sunt prea multe cazuri”,afirma Svetlana Nemtsova,director general al Institutului de Cercetari pentru Radio si Televiziune din Rusia.”Sunt canale imposibil de urmarit”,a spus ea referindu-se la numarul de mesaje subliminale.”Sunt canale care merg pana la extreme si sunt altele care nu o fac deloc(Pravda,27.06.2002) Publicatia moscovita pe care o vom cita in continuare aduce in discutie 5 dintre produsele cunoscute pe piata ruseasca,despre care s-a descoperit ca erau promovate prin metoda subliminala.

    O imagine a sapunului Palmolive fruit esentials aparuse pe NTV deodata si intr-o clipita a disparut.Tinerii telespectatori ai postului MTV si-au insusit in mod inconstient mesaje comerciale pentru deodorantul Secret,pentru ziarul New Musical Express si pentru albumul By the way,semnat de trupa Red Hot Chili Peppers.
    Prin ceata unei reclame de televiziune pentru bere Klinskoye,licarea pentru o fractiune de secunda un mesaj pentru o alta bautura:Pepsi.Acum doi ani,unui post de televiziune din Yekaterinburg(ATV) i s-a interzis emisia timp de 2 luni,dupa ce a fost prins bombardandu-i pe telespectatori cu mesaje subliminale pentru a-i determina sa urmareasca in continuare programele sale(Pravda,27.06.2002).

    In mai multe randuri guvernantii rusi au dat advertismente posturilor de televiziune care folosesc mesaje subliminale,amenintandu-le cu interdictia de a mai emite sau cu amenda.Legea insa este dificil de pus in practica din cel putin doua motive:
    1.Canalele de televiziune nu pot fi incriminate,deoarece”afirma cu tarie ca nu au posibilitatea de a sti daca un material video oferit de agentiile de publicitate contine mesaje subliminale sau nu”.(Pravda,27.06.2002)Ei zic ca nu stiu nimic de prezenta acestora.Programele de publicitate sunt primite si difuzate ca atare.Verificarea fiecarui cadru in parte,pentru a se constata daca nu cumva au fost strecurate mesaje subliminale este aproape imposibila.Fie ca este adevarat sau nu,justificarea este destul de buna.Este greu de tras la raspundere cineva pentru prezenta unor mesaje invizibile in programele pe care adesea nu le produc,ci doar le transmit.

    Serhei Khudyakov,director al departamentului de vanzari al companiei NTV Media,afirma ca posturile de televiziune nu au posibilitatea sa detecteze reclamele subliminale.”Chiar daca aceasta practica e considerata ilegala,de ce n-ar fi folosita din moment ce nu o putem detecta?Ei stiu prea bine ca vor scapa intotdeauna.Utilizarea unor insertii ascunse e recunoscuta a fi o metoda eficienta.Orice companie normala ar face acest lucru”(Pravda,27.06.2002).

    2.Companiile de publicitate si firmele ale caror produse apar in mesajele subliminale neaga orice implicare.(…)Reprezentantii companiilor Procter and Gamble si Pepsi declara ca nu au cunostinta de vreun caz de reclama subliminala.Un purtator de cuvant pentru Colgate-Palmolive din Moscova afirma ca nimeni nu este disponibil pentru a face comentarii.Natalia Kolmakova,purtatoare de cuvant pentru Procter and Gamble,care produce deodorantul Secret,a spus ca materialul oferit jurnalistilor la Institutul pentru Radio si Televiziune trebuie sa fie ori o greseala,ori o farsa.

    Alexander Shalnev,purtator de cuvant pentru Pepsi Co Holdings,n-a exclus posibilitatea ca Klinskoie sa fi introdus o reclama ascunsa pentru Pepsi in reclama sa,dar a recunoscut ca un asemenea scenariu nu pare sa aiba nicio noima.”Nici nu vreau sa comentez pentru ca nu are nicio logica”spuse el.(…)Serghei Vasiliev,director general la agentia de publicitate Video International declara ca nu cunoaste nici un caz de reclama subliminala.

    Asadar,nici companiile care isi fac publicitate nu pot fi acuzate,deoarece atunci cand li se intercepteaza mesajele pot foarte bine sa spuna ca,de fapt,concurenta le-a facut reclama subliminala pentru a-i denigra.Serghei Vasiliev spune ca,”daca se va dovedi si se va da publicitatii,va fi un scandal de proportii.Cred ca pagubele ce vor fi ca urmare a scaderii vanzarilor vor depasi cu mult cresterile asteptate ca efect al reclamei.(Pravda,27.06.2002)

    Lucrurile nu stau chiar asa si este foarte putin probabil ca Vasiliev sa nu stie aceasta.Chiar daca mesajele subliminale sunt interceptate nu este obligatoriu sa scada vanzarile,deoarece comportamentul de cumparare a fost deja inoculat subliminal.Multi nici nu vor afla de scandal,iar majoritatea din cei care stiu vor putea inbratisa argumentul companiei producatoare,ca de fapt nu sunt cei care au creat mesajul.

    Odata conditionati,oamenii tind sa urmeze sugestiile inconstiente pentru a micsora disonanta cognitiva,tensiunea unei necesitati,in general,neconstietizate deplin de a cumpara produsul respectiv.Astfel ca orice motiv invocat de aparatorii produsului,(in cazul lui Mitterand omul politic),vor fi acceptate cu placere,caci aceste justificari vin sa sustina dorinta inconstienta de a cumpara lucrul promovat,de a elimina tensiunea care apare atunci cand acesta este in mod constient respins.Omul modern,hiperstresat,fuge de astfel de conflicte interioare.

    La aceste doua motive,sa spunem,de natura obiectiva,se adauga,desigur,si sumele uriase ce sunt puse in joc si care pot ajunge sa anihileze orice initiativa.Este mai mult decat convenabil pentru o companie transnationala sa cumpere tacerea cu cateva zeci de mii de dolari,avand in schimb profituri de milioane.
    Aceasta este situatia in Rusia unde exita legi,institutii sau oameni care lupta impotriva propagandei subliminale.In tara noastra insa lucrurile pot sta mult mai rau.

    Cine sa fie interesat sa spuna adevarul?Faptul ca in Romania nu a aparut pana acum nici un scandal privind folosirea mesajelor subliminale nu inseamna ca acestea nu sunt folosite pe canalele tv.Afacerea este prea profitabila pentru a nu exista astfel de mesaje in reclamele sau programele pe care le urmarim.Dupa cum s-a putut constata in Rusia,chiar daca exista lege,oameni sau institutii care se ocupa de acest fenomen,el nu poate fi controlat usor.

    Legile foarte permisive,coruptia generalizata,uriasele interese care sunt puse in joc si folosirea unei tehnici avansate fac imposibila stoparea acestei propagande oculte desfasurate la nivelul subconstientului uman.Odata cu trecerea timpului,pe masura ce controlul mass-mediei se centralizeaza in mainile catorva corporatii internationale,proportional cu dezvoltarea tehnicii si tehnologiei video,este foarte probabil ca metoda mesajelor subliminale sa devina o practica curenta nu numai in programele publicitare,ci si in marea parte a universului audio-video(televizual).

    Oricine poate avea astazi acces pe internet la programe cu ajutorul carora pot fi confectionate si trimise mesaje subliminale in oceanul realitatii virtuale(al internetului).

    Profesorul Grant Demirchglyan,expert in biologie la Institutul National pentru Educatie fizica si Sport(Rusia),sustine faptul ca teroristii pot folosi imagini subliminale pentru a slabi tintele,adaugand ca este posibil cavirusi “psihotropi” sa pota fi transmisi subliminal prin ecranele computerelor,pentru a afecta mintea umana.Demirchglyan a mai spus ca e necesara o vizionare repetata pentru a-l convinge pe privitor sa actioneze,concluzia fiind ca,in mod subliminal,se poate transmite orice mesaj cu caracter malefic.(Pravda,27.06.2002)

    In zilele noastre exista posibilitatea ca atunci cand navigam pe internet pentru a cauta o informatie sau cand ne citim e-mail-ul sa ne fie transmise mesaje care,desi dureaza doar cateva fractiuni de secunda,desi sunt invizibile,se fixeaza cu putere in subconstient,dictandu-ne comportamente sau producandu-ne o anumita stricaciune in minte.Imperative satanice incitatoare la desfrau si violenta,la ucidere si sinucidere pot ajunge pe aceasta cale sa patrunda in mintile utilizatorilor internetului si sa le influenteze,fara ca acestia sa isi dea seama,gandurile,dorintele si comportamentul.Un singur nebun care stapaneste limbajele de programare poate transmite o infinitate de astfel de mesaje malefice.

    Desigur,se inventeaza permanent programe de aparare in fata unei potentiale invazii a mintii celor aflati pe internet,se construiesc insa alte programe mai performante pentru atac.Razboiul continua si ca orice razboi riscurile ca viata mentala,sufleteasca si trupeasca a indivizilor devin extrem de mari.Dezvoltarea exponentiala a tehnicii de programare,a tehnologiei computationale in paralel cu alienarea mentala a tot mai multor indivizi,din cei care naviheaza pe internet,nu peste multa vreme va transforma lumea virtuala a internetului intr-o adevarata jungla pentru cei care patrund in ea.

    Experimentele lui Poetzl,tehnica mesajelor subliminale sunt deosebit de relevante pentru intelegerea tehnologiei video si a puterii pe care aceasta o poseda.De fapt,avand in vedere ca televiziunea permite penetrarea subconstientului,pe un fond de diminuare a cenzurii rationale,mai puternic si mai eficace decat orice alt mediu de comunicare din istoria omenirii,se poate afirma ca,intr-o anumita masura,intregul efect al televiziunii este subliminal.

    Televiziunea favorizeaza,asadar,transmiterea unor mesaje care pot ocoli in mare masura cenzura ratiunii,constiinta,fara chiar a fi aplicata tehnica mesajelor subliminale prezentata mai inainte.In special cercetarile din domeniul publicitatii au demonstrat ca nu este neaparata nevoie sa folosesti mesaje de numai cateva fractiuni de secunda pentru a obtine asa-zisul efect subliminal,de ocolire a constiintei.Este destul sa cresti viteza de schimbare a cadrelor sau sa folosesti efectele tehnice pentru a avea un rezultat daca nu identic,macar comparabil.S-a dezvoltat o adevarata stiinta a compunerii scenelor si cadrelor pentru ca efectul subliminal al acestora sa fie suficient de puternic.

    A.Huxley,in cartea Intoarcerea in minunata lume noua,arata ca efectele propagandei subliminale sunt amplificate mult in conditiile cresterii stresului si a corelarii acestei metode cu aceea a persuasiunii prin asociere.Pe de o parte,cresterea stresului scade nivelul atentiei si capacitatea de analiza si discernamantul,sporind,totodata,sugestibilitatea.Pe de alta parte,asocierea deviaza atentia catre alte mesaje,care produc o anumita placere,ceea ce favorizeaza penetrarea subconstientului de mesajul ce constituie adevaratul obiect al propagandei publicitare.

    Aproape intreaga tehnica publicitara este orientata astazi catre obtinerea unui efect subliminal al reclamei sale,lucru pe care tehnologia video il inlesneste in mod deosebit.

    Avand in vedere toate acestea,pentru telespectatorul modern este foarte probabil ca mare parte din impulsurile,dorintele,ideile si asteptarile lui sa nu-i apartina,sa nu-i reflecte nevoile reale ale mintii,trupului si sufletului sau,ci sa fie produsul modelarii subliminale a lumii subconstientului,fenomen datorat expunerii la mesajele TV.

    Ametiti,euforizati de drogul cotidian,exista posibilitatea ca publicul,in cautarea de senzatii tari,emotii puternice,sa caute singur astfel de filme sau programe in care se folosesc mesajele subliminale ca fond pentru intensificarea efectului.Jocul cu subconstientul care-l propune cultura subliminalului se afla abia la inceput.

    Dupa cum s-a putut constata,acest joc practicat,indeobste,de magicienii din toate timpurile,dar cu un instrumentar mult mai primitiv,poate avea cosecinte dintre cele mai grave pentru viata duhovniceasca si trupeasca a omului modern,pentru sanatatea psihica si fizica a acestuia.

    • marylena spune:

      ” Deoarece am observat in majoritatea filmelor acest tip de mesaje subliminale ratacitoare care ne influenteaza si incearca sa ne departeze de Dumnezeu, am decis sa decupez si sa postez de acum acest tip de mesaje din fiecare film vizionat.

      Intrebare pentru atei: De ce aceasta lupta impotriva Creatorului, pe orice cale, daca tot nu exista ?” – NOTA AUTORULUI

  3. marylena spune:

    si acum despre holocaust

    http://revizionistul.blogspot.com/2009/11/66-de-intrebari-si-raspunsuri-despre.html

    66 de intrebari si raspunsuri despre „Holocaust” O perspectivă revizionistă

    1. Ce dovezi exista că naziştii au ucis şase milioane de evrei ?

    Nici una ! Nu există decât marturii post-belice, majoritatea ale unor „supravieţuitori” individuali. Aceste mărturii sunt contradictorii, şi foarte puţine pretind că au luat cunoştinţădespre „gazări”. Nu există documente ale epocii, nici probe materiale: grămezide cenuşa, crematorii capabile să ardă milioane de cadavre, „săpun uman”, sau statistici demografice credibile.

    2. Ce dovezi există că naziştii nu au ucis şase milioane de evrei ?

    Probe juridice amănunţite,probe demografice,analitice şi compar a t i ve demonstrează imposibilitatea unei asemenea cifre. Mult-trâmbiţata cifră de „şase milioane” este o exagerare iresponsabilă.

    3. A declarat în scris Simon Wiesenthal că „nu a existat nici un lagăr de exterminare pe pământ german” ?

    Da. Faimosul « vânător de nazişti » a scris acest lucru în Stars and Stripes, 24 ianuarie, 1993. El a pretins atunci că „gazarea” evreilor a avut loc doar în Polonia.

    4. Dacă Dachau era în Germania,şi până şi Wiesenthal a spus că acesta nu era un lagăr de exterminare,de ce atât de mulţi veterani americani spun că Dachau era un lagăr de exterminare ?

    După ce Aliaţii au cucerit Dachau,mai mulţi soldaţi americani au fost lăsaţi în lagăr şi li s-a arătat o încapere presupusă a fi o „cameră de gazare”. Massmediaa continuat să susţină, fals , dar pe scară largă, că Dachau a fost un lagăr al „gazării”.

    5. Dar lagărul de la Auschwitz ?Există vreo dovadă potrivit căreia camerele de gazare au fost folosite pentru uciderea oamenilor ?

    Nu. Auschwitz, capturat de sovietici,a fost modificat după război, iar una dintre încăperi a fost reconstruită pentru a arăta ca o „cameră de gazare”. Potrivit celui mai mare specialist american în proiectarea şi construcţiacamerelor de gazare, Fred Leuchter, cel care a examinat presupusele instalaţiide gazare de la Auschwitz, este o absurditate să pretinzi că au fost, sau ar fi putut fi folosite pentru execuţii în masa.

    6. Dacă Auschwitz nu a fost un „lagăr al morţii”,care a fost adevăratul său scop?

    A fost un centru de detenţie şi parte a unui complex manufacturier pe scară largă.Aici se producea combustibil sintetic iar deţinuţii erau folosiţi ca forţă de muncă.

    7. Cine a înfiinţat primele lagăre de concentrare ?

    În timpul Războiului Burilor (1899-1902), britanicii au pus la punct ceea ce ei numeau „lagăre de concentrare” în Africa de Sud pentru a-i interna pe femeileşi copiii afrikaaner. Circa 30.000 dintre ei au murit în aceste „gropi ale iadului” care erau la fel de teribile precum lagărele de concentrare germane din al II-lea Război Mondial.

    8. Cum difereau lagărele de concentrare germane de lagărele americane de „relocare” în care cetăţenii americani de origine japoneză au fost internaţi în timpul celui de-al II-lea Război Mondial ?

    Singura diferenţă constă în faptul că germanii internau persoane pe motivul unei reale sau suspectate ameninţări la adresa efortului de război, în timp ce administraţia lui Roosevelt interna în lagare doar pe motivul rasei.

    9. De ce i-a internat statul german pe evrei în lagăre ?

    Evreii au fost consideraţi ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale.(Evreii întreţineau subversiunea comunistă). În orice caz, toţi cei care erau suspectaţi ca elemente de risc pentru siguranţa naţionala – nu doar evreii – erau pasibili de internare în lagăre.

    10. Ce masuri ostile a luat evreimea mondială împotriva Germaniei,încă din1933?

    În martie 1933, organizaţiile evreieşti internaţionale au declarat boicot internaţional asupra mărfurilor germane.

    11. Au declarat evreii din toată lumea război Germaniei ?

    Da. Presa din întreaga lume a consemnat acest lucru. Daily Express din 24 martie1933, de exemplu, titra pe prima pagină „Judea Declares War on Germany”.

    12. Acest lucru se întâmpla înainte sau după toata povestea cu „lagărele morţii” ?

    Cu mulţi ani înainte. Toată povestea cu „lagărele morţii” a început în anii 1941-42.

    13. Care a fost primul stat care a practicat bombardarea în masă a civililor?

    Marea Britanie – în 11 mai 1940.

    14. Câte camere de gazare pentru execuţii existau la Auschwitz?

    Nici una .

    15. Câţi evrei trăiau în zonele care au intrat sub control german în timpul razboiului ?

    Nu am putut regasi cifra exacta, aparuta intr-un almanah evreiesc publicat in SUA in anul 1943.

    16. Dacă evreii din Europa nu au fost exterminaţi de nazişti, ce s-a întâmplat, totuşi cu ei ?

    După război, în Europa continuau să trăiască milioane de evrei.Sute de mii (probabil pâna la cifra de un milion şi jumătate) au murit de diverse cauze în timpul războiului. Alţii au emigrat în Palestina, în Statele Unite sau în alte ţări. Totuşi, mai mulţi evrei au părăsit Europa după război.

    17. Câţi evrei au fugit sau au fost evacuaţi în Uniunea Sovietică?

    Mai mult de două milioane în 1941-1942, iar astfel aceştia nu s-au aflat niciodată sub control german.

    18. Câţi evrei au emigrat din Europa în preajma războiului, sustrăgându-se astfel persecuţiilor germane ?

    Circa un milion (cifra în care nu sunt incluşi cei absorbiţi de Uniunea Sovietică).

    19. Dacă Auschwitz nu a fost un lagăr de exterminare, de ce comandantul acestuia, Rudolf Hess a depus mărturie că s-au exterminat evrei aici ?

    Deoarece, după cum s-a demonstrat mai târziu, fusese torturat de Poliţia Militară britanică.

    20. Există probe care să ateste faptul că americanii, britanicii şi sovieticii torturau sistematic prizonierii germani pentru a obţine „mărturii” care urmau să fie folosite în procesul de la Nurnberg ?

    Da. Tortura a fost folosită în mod sistematic pentru obţinerea unor „probe” frauduloase în cadrul infamantului proces de la Nurnberg, precum şi în alte procese ale aşa-ziselor „crime de război”.

    21. Ce beneficii aduce astăzi evreilor povestea Holocaustului ?

    Asigură protecţia evreilor ca grup împotriva oricărei critici. Ca un fel de religie laică, asigură o legătura emoţională între evrei şi liderii lor. E o unealtă puternică a campaniilor evreieşti de colectare de fonduri, şi e folosită pentru a justifica ajutorul american către Israel.

    22. Care este beneficiul statului Israel ?

    Justifică miliardele de dolari pe care Germania le-a plătit ca „daune” Israelului şi supravieţuitorilor individuali.

    23. Cum este folosită povestea Holocaustului de mulţi oameni ai bisericii creştine?

    Holocaustul este amintit pentru a justifica definiţia evreilor din vechiul Testament,ca un sacru şi etern persecutat „popor ales”.

    24. Care este beneficiul comuniştilor ?

    Se distrage atenţia de la de la propaganda sovietică şi de la atrocităţile comise înainte, în timpul, şi după razboi.

    25. Care este beneficiul Marii Britanii ?

    Cam acelaşi cu al sovieticilor.

    26. Există vreo probă că Hitler a ordonat exterminarea în masă a evreilor?

    Nu.

    27. Ce tip de gaz era folosit în lagarele de concentrare?

    Gaz hidrocianic din „Zyklon B”, un pesticid comercial care era folosit pe scară largă în întreaga Europa.

    28. Pentru ce scopuri era fabricat „ZyklonB”?

    Acesta era un pesticid cu care se afumau hainele şi încaperile pentru a ucide ploşniţele purtătoare de tifos.

    29. Era acest produs eficient pentru exterminarea în masa ?

    Nu. Dacă naziştii ar fi dorit să utilizeze gaze otrăvitoare pentru exterminare,erau disponibile produse mult mai eficiente. Zyklon B este un produs cu acţiune lentă.

    30. Cât timp durează ventilarea unui spaţiu în care s-a folosit Zyklon B?

    In mod normal, circa 20 de ore.Întreaga procedură este foarte complicată şi periculoasă. Trebuie utilizate măşti de gaze şi folosit un personal specializat.

    31. Höss, comandantul de la Auschwitz spunea că oamenii lui intrau în „camerele de gazare” pentru a scoate cadavrele, la doar zece minute dupa ce victimele mureau .Cum se poate explica asta ?

    Nu se poate explica. Dacă ar fi făcut asta, ar fi avut aceeaşi soarta ca şi victimele „gazării”.

    32. Höss a mai declarat în „mărturia” sa că oamenii săi evacuau cadavrele din „camerele de gazare” la zece minute după moartea lor, în timp ce fumau. Gazul hidrocianic nu este exploziv?

    Da. Mărturia lui Höss este, evident,falsă.

    33. Care erau procedurile prin care se presupune ca naziştii exterminau evreii?

    Poveştile variază de la turnarea canistrelor de gaz în încăperi aglomerate prin găurile din tavan sau prin duşuri, până la „camere de aburi” sau „maşini de electrocutare”. Se presupune că au fost ucişi milioane de oameni astfel…

    34. Cum era posibil ca un program de exterminare în masa sa fie ţinut secret faţa de cei programaţi la exterminare?

    Nu putea fi ţinut secret. Adevărul este că nu au existat gazări în masă. Povestea exterminaţionistă îşi are originea în propaganda de război.

    35. Dacă evrei programaţi să fie executaţi cunoşteau ce soartă le era rezervată, de ce nu au opus rezistenţă ?

    N-au opus rezistenţă deoarece nu credeau că există vreo intenţie de a fi ucişi.

    36. Cam câţi evrei au murit în lagărele de concentrare ?

    Estimări competente dau cifre între 300.000 şi 500.000.

    37. Cum au murit aceştia ?

    Mulţi dintre ei au murit din cauza epidemiei de tifos care a răvăşit Europa în timpul războiului, precum şi de foame şi lipsa asistenţei medicale în ultimele luni ale conflictului, când practic toate drumurile şi căile de acces au fost bombardatede Aliaţi.

    38. Ce este tifosul?

    Această boala apare de regulă atunci când mulţi oameni sunt strânşi laolaltă în condiţii sanitare precare. Tifosul este purtat de păduchi care infestează părul şi hainele. În mod ironic, dacă germanii ar fi folosit mai mult Zyklon B, ar fi putut supravieţui mai mulţi evrei…

    39. Care e diferenţa dintre şase milioane şi 300 de mii de evrei morţi în cel de al II-lea Război Mondial ?

    5.700.000.

    40. Unii supravieţuitori evrei ai „lagărelor de exterminare” susţin că au văzut cu ochii lor cum cadavrele erau îndesate în cuptoare şi arse. Cât combustibil e necesar pentru aşa ceva ?

    Mult mai mult decât ar fi putut să-şi permită germanii, mai ales în condiţiile crizei de combustibil din timpul războiului.

    41. Pot fi arse cadavrele în cuptoare ?

    Nu. Este imposibil ca nişte trupuri umane sa fie consumate de flăcări în această manieră din cauza lipsei de oxigen.

    42. Istoricii Holocaustului pretind că naziştii puteau arde complet cadavrele în circa zece minute. Cât durează incinerarea unui cadavru,conform specialiştilor ?

    Aproximativ o oră şi jumătate,altfel oasele mai mari ramân intacte.

    43. De ce lagărele germane dispuneau de crematorii ?

    Pentru a rezolva eficient şi igienic problema cadavrelor celor care mureau.

    44. Presupunând că toate crematoriile din toate lagărele din teritoriile controlate de germani ar fi lucrat la 100% din capacitatea lor, care ar fi numărul maxim de cadavre care ar fi putut fi incinerate în întreaga perioadă în care crematoriile au funcţionat ?

    Circa 430 600.

    45. Cuptoarele crematoriilor pot fi folosite 24 de ore din 24 ?

    Nu. 12 ore ar fi o estimare generoasă.Cuptoarele trebuie curăţate temeinic,în mod regulat, atunci când sunt folosite intensiv.

    46. Câtă cenuşă rămâne dintr-un trup incinerat ?

    Cam câtă ar umple o cutie de pantofi.

    47. Dacă într-adevar au fost incinerate de către nazişti şase milioane de cadavre, ce s-a întâmplat cu atâta cenuşa ?

    Asta ramâne să fie „explicat”.Şase milioane de cadavre ar fi produs tone de cenuşă, cu toate acestea nu există dovezi că ar fi existat depozite vreundeva…

    48. Fotografiile aeriene de recunoaştere luate de către Aliaţi la Auschwitz (exact în perioada în care se presupune că se atinsese apogeul activităţii „camerelor de gazare” şi al crematoriilor) prezintă dovezi ale exterminării ?

    Nu. De fapt în fotografii nu se vede nici fumul care se presupune că ar fi învăluit lagărul, nici cuptoare deschise în care ar fi fost arse cadavre.

    49. Care era de fapt esenţa „legilor de la Nurnberg” din 1935 ?

    Interziceau căsătoria şi relaţiile sexuale dintre germani şi evrei, ceva similar legilor existente astăzi în Israel.

    50. Exista precedente americane pentru „legile de la Nurnberg”?

    Cu ani înaintea celui de-al III-lea Reich majoritatea statelor americane au adoptat legi care interziceau căsătoria între persoanele de rase diferite.

    51. Ce a raportat Crucea Roşie Internaţională în legatura cu chestiunea Holocaustului ?

    Un raport oficial asupra vizitei unei delegaţii CRI la Auschwitz în septembrie 1944 releva faptul că deţinuţilor le era permis să primească pachete şi că zvonurile privind „camerele de gazare” nu erau verificabile.

    52. Care era rolul Vaticanului în perioada în care se presupune că şase milioane de evrei erau exterminaţi ?

    Dacă ar fi existat un program de exterminare, Vaticanul ar fi fost în măsura să o ştie. Dar pentru că nu a fost vorba de aşa ceva, Vaticanul nu avea motiv să protesteze şi nu a facuto.

    53. Ce dovezi există că Hitler ştia despre un program de exterminare a evreilor în plină derulare ?

    Nici una !

    54. Au colaborat naziştii şi sioniştii ?

    În 1933, guvernul hitlerist a semnat cu sioniştii un pact care permitea evreilor din Germania să emigreze în Palestina, luându-şi şi o mare parte din avere cu ei.

    55. Cum a murit Anne Frank ?

    După ce a supravieţuit internării la Auschwitz, ea a murit de tifos în lagărul de la Bergen-Belsen, la doar câteva saptamâni de la terminarea razboiului.

    56. Jurnalul Annei Frank este original ?

    Probele aduse de Dr. Robert Faurisson demonstrează că acest jurnal este o mistificare.

    57. Dar ce se întâmplă cu cunoscutele fotografii sau filme făcute după eliberarea lagărelor, arătând grămezi de cadavre emaciate? Sunt ele trucate ?

    Fotografiile pot fi trucate, dar e mult mai simplu să le adaugi anumite comentarii… Grămezile de cadavre emaciate nu înseamnă automat că aceşti oameni fuseseră gazaţi sau înfometaţi deliberat. De fapt, au fost victime ale tragicelor epidemii şi a lipsei de hrană care devastau lagărele spre sfârşitulrăzboiului.

    58. Care este originea termenului de „genocid”?

    O carte publicată în 1944 de către Raphael Lemkin, un evreu polonez.

    59. Filme precum „Lista lui Schindler” sau „Aripile războiului” pot fi considerate documentare ?

    Nu. Asemenea filme sunt dramatizări de ficţiune foarte vag inspirate de istorie. Din păcate, prea mulţi oameni le acceptă ca pe nişte reprezentări istorice fidele.

    60. Câte cărţi care resping anumite aspecte ale poveştii standard despre Holocaust au fost publicate ?

    Duzini ! Unele sunt în curs de apariţie.

    61. Ce s-a întâmplat atunci când Institutul de Revizuire a Istoriei a oferit 50.000 de dolari oricui poate dovedi că au fost gazaţi evrei la Auschwitz ?

    Nici o probă nu a fost depusă pentru revendicarea recompensei, dar Institutul a fost acţionat în justiţie de fostul deţinut la Auschwitz Mel Mermerstein, care a cerut 17 milioane de dolari daune deoarece recompensă oferită l-a făcut să-şi piardă somnul iar afacerile sale au avut de suferit din cauza acestei „negări defăimătoare a unor fapte stabilite”

    63. Ce s-a întâmplat cu istoricii revizionişti care au pus la îndoială povestea Holocaustului ?

    Au fost subiectul unor campanii calomnioase, şi-au pierdut poziţiile academice,au fost supuşi unor violenţe fizice.

    64. A avut de suferit Institutul de Revizuire a Istoriei ca urmare a eforturilor sale de a lupta pentru libertatea de expresie şi libertatea academică ?

    IHR a fost ţinta a trei atentate cu bombe, şi a fost complet distrus în 4 iulie 1984, într-un atac criminal. Au fost primite numeroase ameninţări telefonice cu moartea. Mass-media manifestă ostilitate faţa de IHR.

    65. De ce se face atât de puţină publicitate vederilor revizioniste ?

    Deoarece Establishment-ul nu doreşte nici o luare în discuţie a diverselor aspecte ale poveştii Holocaustului.

    66. De unde pot obţine mai multe informaţii despre „faţa nevazută” a legendei Holocaustului, precum şi despre alte aspecte ale revizionismului istoric în privinţa celui de-al II-lea Război Mondial ?

    The Institute for Historical Review,PO Box2739, Newport Beach, CA 92659, ofera o gamă variată de cărţi, casete şi videocasete pe teme istorice semnificative.

  4. marylena spune:

    http://middleeastatemporal.wordpress.com/2012/04/02/documente-anti-holocaust-citeste-adevarul/
    Documente anti-holocaust (citeşte adevărul!)
    Episodul 1
    Prin introducere, revizionismul a capatat amploarea unei miscari intelectuale de reinviere pe cuprinsul lumii intregi. Oamenii incep sa-si puna intrebari despre holocaust. Aceste intrebari nu sunt confortabile. Acum lobbyul promotor al holocaustului nu mai poate ignora interesul global relativ la ADEVARATELE fapte, care incercuiesc afirmatiile neclare apartinatoare promotorilor “holocaustului” strigand “antisemitism”. Esentialmente, afirmatiile revizioniste pot fi grupate pe opt capitole disctincte intre ele.
    1. Revendicarea revizionista:
    Holocaustul constituie o propaganda postbelica utila care a pornit asemenea unei campanii sistematice si insidioase in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial (C2RM) ca fiind una din tacticile intrebuintate de interesele financiare pentru a strange trupe si a angaja lumea, in special America, in ceea ce sa preschimbat, in fapt, intrun rasboi fratricid. Principiul din spatele acestei propagande a fost: “Hai sa punem un inamic ca sa ucida alt inamic”.
    Cum sa realizat aceasta? Pe cai verificate in timp, prin mijloace de moda veche. Propaganda sofisticata din timpul rasboiului contra unor pretinse “atrocitati” inamice nu este un lucru nou. Ea constituie o efectiva arma psihologica folosita de obicei pentru a inflacara soldatii, facandu-i sa creada ca lupta pentru o cauza dreapta si patriotica. Inamicul este demonizat prin inocularea sistematica de povesti cu atrocitati. Mass media repeta la nesfarsit cat de crud si demonic este inamicul.
    Aceasta tactica a fost utilizata de Aliati pe scara extinsa. Iata o dovada in acest sens:

    Pe 29 Februarie 1944, Ministrul britanic al informatiilor a trimis nota urmatoare catre varful ierarhiei clericale britanice si catre BBC:
    Domnule,
    Sunt imputernicit de catre Minister sa va expediez urmatoarea scrisoare circulara:
    Este de regula de datoria bunilor cetateni si a crestinilor piosi sa accepte orbeste ciudateniile celor asociati cu noi.
    Insa vremea vine cand asemenea ciudatenii, in timp ce inca sunt negate in public, trebuiesc luate in considerare atunci cand intrarea noastra in actiune devine imperioasa. Noi cunoastem metodele de guvernare practicate de dictatura bolsevica in Rusia, de pilda, din discursurile si scrierile Primului Ministru insusi, expuse in ultimii douazeci de ani. Noi stim cum sa comportat Armata Rosie in Polonia in 1920 si mai de curand þn Finlanda, Estonia, Letonia, Galitia si Basarabia.
    Asadar noi trebuie sa luam in considerare felul in care cu certitudine se va comporta Armata Rosie cand va navali peste Europa Centrala. Daca nu sunt adoptate masuri de precautie, evidentele orori inevitabile care vor avea loc vor starni o serioasa preocupare in aceasta tara.
    Noi nu-i putem reforma pe bolsevici insa noi putem sa ne dam toata silinta pentru a-i feri – si pe noi impreuna cu ei – de consecintele faptelor lor. Desvaluirile ultimului sfert de veac vor aduce doar negatii neconvingatoare. Unica alternativa la negatii consta in deturnarea atentiei publice de la subiectul respectiv in totalitatea sa.
    Experienta ne demonstreaza ca cea mai buna deturnare consta in propaganda referitoare la atrocitatile savarsite de inamic. Din pacate, publicul nu mai este la fel de susceptibil ca in zilele “fabricii de cadavre”, a bebelasilor belgieni mutilati si a canadienilor crucificati.
    De aceea cooperarea dvs. este respectuos reclamata pentru a deturna atentia publica de la observarea faptelor Armatei Rosii, cooperare care sa se bazeze in sprijinirea din toata inima a diverselor acuze contra germanilor si japonezilor care au fost sau vor fi puse in circulatie de Ministerul nostru.
    Exprimarea credintei dvs. in acestea va putea sa-i convinga si pe altii.
    Sunt, domnule, supusul dvs. slujitor,
    H. Hewet, Secretar Asistent
    Exista si un post scriptum, dupa cum urmeaza:
    Ministerul nu poate intra in nici o corespondenta de nici un fel cu privire la comunicarea ce trebuie prezentata doar persoanelor responsabile.
    (Rozek, Edward J., Allied Wartime Diplomacy: A Pattern in Poland, John Wiley and Sons, NY. pag. 209-210).

    Acesta este un document destul de surprinzator. Scrisoarea de fata constituie evidenta clara ca in decursul Celui de-al doilea rasboi mondial, Aliatii intrebuintau propaganda despre atrocitati contra Germaniei lui Hitler cu scopul de a deturna atentia propriilor popoare de la observarea atrocitatilor comise in primul rand dar nu in mod exclusiv de catre Armata Rosie – “tovarasii” lor de drum – pe parcursul invadarii Europei cand rasboiul lui Hitler se apropia de sfarsit.
    Sa remarcati, totusi, ca nimic din continutul acestei scrisori nu aminteste de gazarea oamenilor.
    De ce nu? Pentru ca propaganda prosteasca despre atrocitati este cu totul altceva. Varianta camerelor de gazare a plutit la inceput ca un fel de test al propagandei dar sa renuntat repede la ea, fiind apreciata ca “neplauzibila”. Daca fictiunile cu atrocitati se umfla atat de mult, nemasurat si neplauzibil, astfel incat sentimentele si gandirea oamenilor pur si simplu nu le pot inghiti, atunci nu mai este in interesul conducatorului armatei sa propage o asemenea “crima”.
    Aceasta a fost situatia initiala cu varianta “camerelor de gazare”.
    In fapt, Ministerul britanic al informatiilor ceruse dintru inceput clerului britanic sa ajute la raspandirea povestii cu “camerele de gazare” – care se afla deja inclusa in planurile de propagare ale Ministerului. (Rozek, Edward J., op. cit., pp. 108-110). Cu toate acestea, de la bun inceput, judecata fiind ca prea problematica si stranie, varianta a fost repede retrasa considerandu-o ca pe o potentiala incurcatura strategica. Unele dintre asa-zisele “crime” mai “mici”, pe care oamenii ar fi putut sa le inghita, au supravietuit si sau desvoltat pentru o vreme, atat in perioada Primului RM, cat si pe parcursul C2RM, unele pentru perioade mai lungi, altele mai scurte.
    De exemplu, multi din oamenii apartinand mai vechilor generatii, atat din America precum si din Europa, inca mai tin minte macabra propaganda de rasboi Aliata din timpul Primei conflagratii mondiale care sustinea chestiuni de genul “fabricilor germane de facut sapun din cadavre”, “mânuţele smulse ale bebelasilor belgieni”, “soldatul canadian crucificat” – toate aceste povesti dovedite mai tarziu ca fiind minciuni, iar pentru unele chiar oamenii de stat ai Ailiatilor au cerut germanilor scuze dupa rasboi.
    Unii îsi mai amintesc chiar de incredibila, isterica afirmatie facuta de, pe atunci guvernatorul statului New York, in 1917-18 (!), cum ca germanii “exterminasera milioane de evrei”.
    Chiar mai graitoare este afirmatia despre cele “sase milioane”! (Glynn, Martin, Crucifixion of the Jews Must Stop, The American Hebrew, 31 Oct. 1920).
    Deci intelegeti – povestea celor “sase milioane” este veche. Foarte veche.
    Ea a fost trambitata inainte. Intro carte recenta, intitulata Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism, autorul Ben Weintraub precizeaza ca numarul comporta, de fapt, o semnificatie mitica datorita fundamentarii sale pe isvoare cabalistice. (Weintraub, Ben, The Holocaust Dogma: Keystone of the New World Order, Cosmos Publishers, 1994).
    Din pacate, a fost nevoie de o populatie atat de credula, sistematic educata fals, asa cum este astazi, cuplata cu neobosita spalare a creierelor (brainwashing) de catre o mass media coruptibila si aservita puterii, pentru a perpetua minciuna peste decenii. In timpul Primului rasboi mondial nu exista mass media electronica. Dupa Cel de-al doilea rasboi mondial – C2RM, acest basm de buzunar a fost scos de la naftalina si asvarlit din nou contra poporului german.
    Masiva ofensiva psihologica a inceput realmente doar odata cu serialul tv de fictiune Holocaust, prezentat in lumea larga la cca. 100 de milioane de spectatori. Apoi a urmat Lista lui Schindler. Au mai existat mii de alte productii cu un impact mai putin vicios, insa, adunate la un loc, cu potential distructiv.
    Sa fim bine intelesi asupra acestui punct: Nimeni nu ar fi ezitat sa exploateze povestea “gazărilor”, chiar si in perioada rasboiului, daca ea ar fi parut plauzibila. Cu toate acestea, chiar in plin rasboi, conducatorii natiunilor Aliate – Churchill si Roosevelt, precum si ierarhia catolica, inclusiv Papa Pius al XI-lea – cunosteau de la diversele lor agentii de informatii, spioni pe teren, infiltrati cu radio transmitatoare in interiorul diferitelor lagare (inclusiv soldati, preoti, duhovnici ai militarilor din zona, politie si personal de paza) ca nu aveau loc exterminari organizate in masa prin gazare ori prin orice alte mijloace in interiorul lagarelor de concentrare.
    Cum de stiau ei?
    Liderii aliati detineau fotografii aeriene detaliate, iar nici una dintre acestea nu se potrivea cu afirmatiile isterice ale agitatorilor sionisti precum rabinul Stephen Wise si altii de prin lume. Pur si simplu nu era adevarat. Nu au avut loc gazari de oameni – ci doar de paduchi! Povestea era ca un schweizer cu multe, multe gauri. Si era apreciata ca fiind discutabila, problematica.
    In consecinta, conducerea aliatilor a inlaturat in mod explicit orice referinta la “camerele de gazare” din propaganda despre atrocitatile inamice pe care o desvolta pe parcursul rasboiului, acestea disparand pana si din depesele diplomatice, pentru ca nu exista nici o dovada. (Allied Diplomacy in Wartime, Samisdat Resource Book, pp. 108-110).
    In August 1943, aliatii decid in mod oficial sa nu faca o afirmatie explicita cu “camerele de gazare” in contra nazistilor in cadrul unei declaratii date publicitatii pe motiv ca “dovezile sunt insuficiente pentru a justifica declaratia privitoare la executia in camere de gazare”. (Foreign Relations of the United States Diplomatic Papers, 1943. Samisdat Resource Book).
    Astfel, aliatii si Papa nu aveau nevoie sa nege ceea ce nici nu avusese loc – cu exceptia creierelor infierbantate ale sionistilor care se “victimizau” ca nimeni altcineva cu scopul crearii statului Israel si a obtinerii avantajelor politice postbelice (inclusiv sumele masive platite lor ca reparatii de catre Germania), caci numai ei aveau nevoie de acuzatia de genocid contra evreilor.
    Iar, dupa cum noi vom explica mai detaliat, procesele de la Nuernberg se bazau pe acele acuzatii. Sionistilor le trebuia o condamnare, astfel incat sa forteze prin culpabilizare obtinerea de fonduri de la guvernul Quisling creat de aliati.

    Episodul 2
    sursa materialului de mai jos: http://www.zundelsite.org/

    Revendicarea revizionista:

    Nu există nici o dovadă că holocaustul a avut loc – aşa cum este el descris de lobbyul promotor al holocaustului şi de foarte politizata industrie a filmului de la Hollywood.
    Revizionistii nu sustin ca evreii nu ar fi suferit. Ei nu discuta faptul ca evreii au fost, in realitate, nedoriti in Germania, si ca a existat o politica de stat pentru a-i inlatura ca pe niste “oameni parazitari” daunatori tarii.
    Este perfect adevarat ca evreii au fost inchisi si adeseori tratati cu cruzime. Ei erau priviti ca fiind inamicul, tocmai precum in timpurile noastre “nazistii” sunt priviti ca fiind inamicii oligarhiilor inradacinate.
    Revizionistii sustin si desbat faptul ca nu a existat o politica de stat care sa fi chemat la “exterminarea in masa a evreilor” sau a oricaror alte minoritati nedorite. Aliatii, in mod independent si separat, au interogat 26.000 de functionari ai regimului National Socialist imediat dupa infrangerea Germaniei, toate intemeiate pe acelasi set de intrebari. Unii oameni poate sar fi gandit sa minta in folosul lor personal prin implicarea altora.
    Nici o persoana oficiala germana nu a raportat ca ar avea cunostinta de un asemenea program. Toti au spus ca au auzit de aceasta pentru prima data de la aliati, dupa rasboi.
    Aceasta tocmai ne conduce la miezul chestiunii, acolo de unde a pornit povestea exterminarii in masa – acest punct central este “marturia” lui Rudolf Hoess.
    Marturia lui Rudolf Hoess constituie un document incredibil de “incriminator”. Tot raul porneste de la el. Aici incepe povestea din culise.
    Rudolf Hoess, fostul comandant al Auschwitzului pe timpul rasboiului, a “marturisit” cele mai incredibile lucruri in perioada Proceselor de la Nuernberg, ele fiind cuprinse in acest larg utilizat si frecvent citat “document”. O privire judicioasa asupra modului in care acesta a fost intocmit este prezentata in editorialul din Zundelsite de pe Internet: Nuernberg: The Crime that Will Not Die (Nuernberg: crima care nu va muri). Este o sinteza care merita citita.
    Multi germani, la Nuernberg si in alte parti unde au fost pusi sa faca fata proceselor pentru “crime de rasboi”, au “marturisit” brutalitati, sub amenintari nedrepte sau sub oferte oneroase. Documente, testimonii si marturii, precum si declaratii scrise sub juramant, prezentate la Nuernberg si in alte parti erau frecvent produse si semnate in urma torturilor psihologice si fizice exercitate asupra autorilor lor.
    Pentru a avea dovada torturarii germanilor capturati de aliati, cititi Legions of Death (Legiunile mortii), o carte de Rupert Butler, un scriitor englez, care ofera o descriere vie despre modul in care fostul comandant din timpul rasboiului al unui lagar de concentrare, Rudolf Hoess, a fost batut fara mila si drogat cu alcool pret de cateva zile inainte de a semna faimoasa “marturie” prin care se admitea ca doua milioane si jumatate de oameni au fost gazati in camere de gazare la Auschwitz.
    Este suficient sa mentionam aici ca aceasta asa-zisa “marturie” a fost scrisa in engleza, iar Hoess nu vorbea si nu intelegea engleza. (Bulter, Rupert, Legions of Death, Hamlyn Paperbacks, Marea Britanie, 1983, pp. 10-12).
    Julius Streicher, pentru a numi un alt oficial german care a fost salbatic torturat de anchetatorii americani pentru a obtine o “marturie”, a raportat ca a fost batut atat de rau incat si-a pierdut 40% din capacitatea auditiva. El a fost tinut desbracat complet intro celula neincalzita si a fost fortat sa bea din latrina. Garzile i-au deschis fortat gura cu un baston intre dinti astfel incat sa-l scuipe in gura. (Streicher Opens His Case – Streicher isi deschide cazul, London Times, 27 Aprilie, 1946).
    Aceasta informatie a fost mai tarziu eliminata din transcrierile Proceselor de la Nuernberg, cu consimtamantul presedintelui Tribunalului si chiar cu cel al avocatului “apararii”.
    Inca o alta sursa o constituie Comisia de ancheta Simpson van Rhoden asupra conduitei anchetatorilor americani pe parcursul proceselor Malmedy – Dachau. Aceasta comisie a raportat despre maltratari si torturi, inclusiv procese improvizate, administrarea de spovedanii false cu “preoti” falsi, batai, legari la ochi etc., toate cu scopul de a obtine marturii fortate de la prizonieri. (The Progressive, scris de judecatorul Edward L. Van Rhoden in Februarie 1949, intitulat American Atrocities in Germany – Atrocitati americane in Germania).
    Iata aici o mostra despre cum erau obtinute in practica de rutina aceste “marturii”:
    “Anchetatorii americani la Tribunalul Statelor Unite din Dachau, Germania, foloseau urmatoarele metode pentru a obtine marturii:
    Batai si lovituri brutale. Scoaterea dintilor si ruperea maxilarelor. Procese improvizate. Izolare. Prezentandu-se ca fiind preoti. Ratii de hrana foarte limitate. Depravare spirituala. Promisiuni de achitare (ex.: daca victima ar fi implicat pe alti prizonieri sa intre in scenariile proceselor aliate)… Numai doi dintre germani, in cele 139 de cazuri investigate, care au fost loviti in testicole, sau mai putut insanatosi.” (Did Six Million Really Die? – Au murit oare cu adevarat sase milioane?, Raport de probe in Procesul canadian despre “stirile false” intentat lui Ernst Zundel – 1988, editat de Barbara Kulaszka, pp. 44-45).
    Magistratul superior american Harlan Fiske Stone, referindu-se la Procesele de la Nuernberg si vorbind despre Procurorul sef american Jackson, a avut de spus urmatoarele (dupa cum au fost citate dintro carte aparuta la Viking Press: Harlan Fiske Stone: Pillar of the Law – H.F. Stone: stalp al legii):
    “Jackson este plecat conducandu-si partida de linsaj la scara mare de la Nuernberg“, remarca el. “Nu-mi pasa ce le face la nazisti, insa detest sa vad pretinsa lui pozitie de a conduce o curte si de a proceda conform legii.
    Este o frauda putin prea ipocrita in acceptiunea ideilor mele de moda veche.” (Mason, Thomas, Harlan Fiske Stone: Pillar of the Law, Alpheus The Viking Press, pag. 746).
    O acuzatie nu genereaza un fapt. Un titlu nu genereaza un fapt. Un prizonier torturat ca sa “marturiseasca” nu poate face din cuvintele sale un fapt.
    Iata aici un alt exemplu bun pentru o crima “bine documentata”:
    Germanii au fost acuzati la Nuernberg de a fi omorit 15.000 ofiteri polonezi impreuna cu membri ai elitei poloneze la Katyn. Sapte militari germani, ofiteri si soldati, au fost executati de sovietici in urma unui proces in care peste 4.000 (!) de declaratii scrise sub juramant si duzini de “experti” si “martori” au fost infatisati de procurorii stalinisti.
    In 1989, liderul sovietic Gorbaciov a admis in mod public ca regimul lui Stalin era responsabil pentru masacrul de masa al polonezilor. Nu germanii, ci aliatul Americii – Iosif Stalin! – a ordonat masacrele!
    Asadar, daca judecatorul Thomas T. Johnson de la Curtea Superioara din California, si judecatorul Thomas de la Curtea Districtuala din Toronto au luat cu emfaza “nota juridica” despre holocaust, ei sau bazat pe “usor disponibila” documentatie obtinuta prin torturarea si alte mijloace coercitive de la victimele tortionarilor aliati.
    Ce fel de “probe documentate” sunt acestea? Asa ceva nu ar fi admisibil in nici un tribunal american sau canadian.
    La Nuernberg si in multe alte procese adiacente contra asa-ziselor “crime de rasboi naziste”, aceste metode erau acceptate ca practici de rutina, ca niste chestiuni de politica si ca fiind “regulile”.
    Episodul 3
    sursa materialului de mai jos: http://www.zundelsite.org

    Revendicarea revizionista:

    Numarul victimelor holocaustului este iresponsabil exagerat
    Multi, multi oameni de toate nationalitatile au disparut in rasboi si nu pot fi incadrati aici. Unii zac in cenusa oraselor germane bombardate de aliati fiind arsi in cladirile prabusite, altii au fost incinerati in incendiile provocate de bombele aliatilor, multi altii au pierit in Gulagurile rusesti la mult timp dupa ce focul a incetat. E necinstit si incorect sa se afirme – asa cum in mod frecvent se face – ca o persoana care nu poate fi gasita (descoperita) a pierit intrun genocid sau chiar mai rau, printro gazare.
    De fapt holocaustul este cea mai buna exemplificare a teoriei “mortii dovedite prin istorisirile a sute de supravietuitori”.
    Ganditi-va numai!
    Mass-media este plina de “organizatii ale supravietuitorilor” care exista in toate orasele mari ale lumii vestice – din Toronto in Johanesburg; din Rio de Janeiro in Los Angeles. Este suficient sa spunem ca Germania a platit peste 4.300.000 de pensii si cereri de restituire, 40% dintre beneficiari traiesc sau au trait in Israel. Altii sunt cu radacini evreiesti dar au ales sa traiasca in alte parti ale lumii.
    Daca atatea milioane de evrei au murit de mana germanilor, de ce atat de multi supravietuitori?
    Oficialii holocaustului l-au citat adesea pe Jacob Robinson, “istoric” si “jurist internationalist” referindu-se la el ca la o prima sursa de informatie autorizata asupra a ceea ce s-a intamplat cu evreii. J.R. era de fapt un evreu est european mincinos, neonest, avand un plan diabolic. El a fost creatorul “conceptului revolutionar” al ideii Procesului de la Nuernberg intentat liderilor Germaniei si totodata a “schemei de reparatii” germane.
    In conformitate cu Nahum Goldman, fostul presedinte al Congresului Mondial Evreiesc (CME):
    “In afara de intalnirea mea cu supravietuitorii lagarelor de concentrare dupa eliberare, m-am intors doar oficial in Germania pentru a-l intalni pe cancelarul Adenauer si pentru a deschide negocierile asupra reparatiilor. Acestea constituie o inovatie extraordinara in termenii legii internationale.
    Pana atunci, cand o tara pierdea un rasboi, aceasta platea stricaciunile celui victorios, dar era o chestiune intre state, intre guverne. Acum, pentru prima oara, o natiune trebuia sa plateasca reparatii atat indivizilor obisnuiti cat si statului Israel, care nu exista legal in timpul crimelor lui Hitler. De asemenea trebuie sa recunosc ca ideea nu imi apartine.
    In timpul rasboiului CME crease un institut al Afacerilor Evreiesti in New York (al carui cartier general este acum in Londra). Directorii acestuia erau doi mari juristi evrei lituanieni, Jacob si Nehemiah Robinson. Multumita lor, Institutul a elaborat doua idei complet revolutionare: Tribunalul de la Nuernberg si reparatiile germane ” (Goldman, Nahum, The Jewish Paradox, Grosset and Dunlop, 1978, p. 122).
    Doi cu doi fac patru…
    Cererile de reparatii erau bazate pe un numar de victime – ca un fel de cerere de asigurare dupa prabusirea unui avion si incendiul consecutiv. Sa platit pentru ca acest numar sa fie mentinut ridicat. Nu e nici un mister in asta.
    Acum incercati sa va imaginati o comapnie de asigurari care are de platit pentru un incendiu in care se presupune ca anumiti membri ai unei familii au pierit. Nu trebuie sa fi om de stiinta pentru a vedea ca daca acea companie de asigurare nu are anumite documente ca de pilda: “cine era de fapt inregistrat în acel avion…? – un non-existent unchi sau matusa “victima” sar putea materializa si sa defraudeze compania de asigurari. Aceste lucruri se cunosc, sau intamplat cu unele companii de asigurari.
    A insista la nesfarsit pe tema neadevarata a (din 20 Ianuarie 1942) repetand fara temei si subliniind planurile naziste de a “anihila evreii europeni” dovedeste o cumplita si naiva credulitate. Chiar si expertul in holocaustul evreiesc, Yehuda Bauer de la Universitatea evreiasca din Ierusalim a spus ca Wannsee a fost o intalnire ce cu “greu poate fi numita conferinta” si ca “putine din cele care sau spus acolo au fost executate in detaliu”.
    Aici aveti un extras cu subtitlul: Respingerea importantei Wannsee-ului, din Canadian Jewish News, Ianuarie 30 1992:
    “In public inca se repeta din timp in timp stupida poveste ca la Wannsee sa planuit exterminarea evreilor. Wannsee nu a fost decat o treapta in desvaluirea procesului crimei in masa.” Potrivit New York Times din 12 Nov. 89 (Bauer) a adaugat ca el nu ar vrea sa “adauge graunte la moara denigratorilor holocaustului: “ei pot adauga, stiti dv….” (Auschwitz Revizionism: An Israeli Scholars Case, NYT, Nov. 12, 1989).
    Ei au facuto si o fac in continuare.
    Numarul tot mai mic al victimelor Auschwitzului da nastere scepticismului, in oameni care opun bunul simt acestei topici.
    Yehuda Bauer, unul dintre promotorii holocaustului, admite falsul cifrei de 4 mil. intrun articol din Nov. 1989, facand comentariul asupra crudei manipulari a numarului victimelor Auschwitzului de catre propaganda Sionista si Comunista si alti mincinosi de acest fel. (Auschwitz Revisionism: An Israeli Scholars Case, Nov. 12, 89).
    Sa mentionam aici si Crucea Rosie. Aceasta asa-zisa organizatie umanitara are mult de-a face cu faptul ca cifrele sunt atat de departe de realitate.
    Crucea Rosie a jucat un rol ignobil. In timpul si mai ales dupa rasboi cand a elaborat povestile despre “atrocitatile naziste si diferite statistici” (vezi marturia sub juramant a lui Charles Biederman in Procesul Zundel, Au murit in realitate sase milioane? Report of the Evidence in the Canadian “False News” Trial of Ernst Zundel -1988′. Editat de Barbara Kulaszka, pp. 80-84).
    Mai jos va ofer doua extracte din aceasta marturie, asa cum au fost adunate in transcrierea lui Zundel de av. Barbara Kulaszka in cartea ei: “Au murit intradevar 6 milioane?”
    “Accesul la documente era limitat de catre Intelegerile de la Bonn in 1955 pentru fostii persecutati sau succesorii lor legali, pe baza faptului ca erau documente legate de persoane individuale si deci nedeschise pentru public (11-2497, 2498). Cuvintele folosite de Intelegerile de la Bonn erau ca arhivele erau “evaluabile doar de fostii persecutati sau de succesorii lor legali (12-1676). Singura exceptie de la aceasta regula, dovedita a fi sub intelegeri, a fost pentru reprezentantii oricaruia din cele zece guverne Aliate, ale caror corpuri supervizoare aveau dreptul sa studieze documentele (11-1497). Orice cerere a unuia din cele zece guverne pentru acces era revazuta de catre directorul ITS (Internal Tracing System). Daca Directorul o gasea nejustificata, el pasa cererea Comisiei Internationale pentru decizia finala. Nu si-a amintit nici o cerere a Israelului care sa fi fost respinsa (12-2711).
    Cu alte cuvinte, Israelul putea vedea datele, dar cercetatorii si istoricii germani nu.
    Domnul Wiesenthal, probabil putea.
    Transcrierea sumarizata a procesului conform Kulaszka continua:
    Biedermann confirma ca asa cum in 31 Dec., 1989, numarul total al mortilor inregistrat de Biroul registrului Special si diferite alte registre, era de 373,468 (11-2515). Aceasta cifra reprezenta certificate de deces eliberate pentru cererile primite, si se bazau pe inregistrarile lagarelor Naziste in timpul rasboiului (11-2516, 2517).
    Biedermann este de acord ca la o conferinta internationala tinuta de Comitetul International al lagarelor in Viena 1977, directorul ITS Albert Cocatrix a tinut o cuvantare in care indica faptul ca cele 357.190 nume de persoane care au murit in lagarele de concentrare au fost inregistrate de Biroul Registrului Special. Biedermann confirma ca acest numar provine actual de la ITS (12-2640., 2646). El subliniaza de asemenea ca aceste cifre rezulta din numarul cererilor. Daca intreaga familie a murit nu a mai existat nimeni care sa depuna o astfel de cerere. Pe de alta parte ITS detinea documentatie completa doar pentru doua din cele 22 de lagare de concentrare. Pentru celelalte avea documentatie partiala sau deloc. Asadar daca o cerere era facuta pentru o persoana care se presupunea ca a murit in unul din aceste lagare, ITS nu avea nici o inregistrare care sa justifice o cerere catre Registrul Special pentru un certificat de deces (12-2647).
    E ridicol de simplu. Jocul cu cifrele pe care se bazau cererile de reparatii poate fi abandonat odihnei maine.
    Crucea Rosie, prin al ei International Tracing Service Arolson, condus de delegatul Crucii Rosii Charles Biedermann, detine importante informatii asupra “chiriasilor” (locatarilor) tuturor lagarelor de concentrare care au trecut prin lagare de concentrare civile sau de prizonieri de rasboi ale germanilor.
    Aceste 14 milioane de materiale informative ar putea fi astazi prin tehnologia computerizata, OCR software etc. sa fie cernute, categorisite, analizate si reverificate. In foarte scurt timp aceste informatii ar putea fi facute accesibile publicului, lucru care ar pune punct tuturor abuzurilor, interpretarilor eronate si falsificarilor adevaratelor cifre ale “victimelor nazistilor”.
    Guvernul german poate ar fi trebuit sa verifice registrele de “incarcerati” cu 50 de ani in urma. De ce nu sa facut asta? Un bun raspuns ar fi acela ca sar fi aratat intregii lumi ca sau facut cereri de reparatii false si ca sau platit miliarde care au fost colectate (de la cetateni) fraudulos pentru o lunga perioada de timp.
    Exista scrisori de la Arolson Tracing Service care in final dau o partiala posibilitate de a zari ceea ce este permis din arhivele acelea. Crucea Rosie, prin acceptarea sus-numitelor intelegeri ale celor 10 natiuni sau mandatelor prin care se administreaza aceasta macabra dar importanta mostenire a C2RM (Cel de al 2-lea Rasboi Mondial), a devenit complice de voie in impiedicarea cercetarilor, si in fond ascunde fapte istorice.
    Afirm, fiind inregistrat, ca Crucea Rosie in mod deliberat ridica un zid de piatra in calea cercetarilor oneste asupra unuia din cele mai triste capitole din istoria omenirii. Daca Crucii Rosii ii displace aceasta critica justificata, sa iasa din aceasta afacere de ascundere a adevarului de cautarile publicului.
    Episodul 4
    sursa materialului de mai jos:
    http://www.zundelsite.org/romanian/rom1014.html
    http://www.zundelsite.org/romanian/rom1015.html

    Revendicarea revizionista:

    Politica statala oficiala asupra evreilor in timpul celui de-al III-lea Reich era emigrarea, nu exterminarea
    E adevarat ca Germania hitlerista vroia sa-i mute pe evrei din “sfera de influenta” a poporului german. Aceasta tara era in rasboi – rasboi bine stiut ca fiind instigat de evreimea bancara internationala, deci evreii erau priviti ca o influenta coroziva nu numai financiar, dar si rasial si cultural.
    Un cuvant frecvent folosit era cel de “paraziti”.
    Germania hitlerista era neclintita in a nu-i dori pe evrei ca facand parte din Germania pentru ca acestia erau stiuti ca fiind daunatori la crearea unei societati etnice coezive, asa cum a fost aratat de Hitler. Fuehrerul ii vroia pe evrei “departe de fata lui” (“sa nu-i vada in fata ochilor”). Nu era prea legat de ei.
    Dar aici povestirea se opreste. Sunt uimitoare deturnarile de sens talmudice prin care unii dintre acesti oameni inca mai trec, cand “reamplasare” si “evacuare” a evreilor devin subit cuvinte cheie pentru “exterminare”.
    Intreaga chestiune a fost tratata in Procesele Zundel in cele mai mici detalii si se pastreaza pe vecie in transcrierile acestor procese, devenite acum documente permanente in bibliotecile juridice canadiene.
    Discursul aranjat al lui Himmler, pentru a fi mai precisi, a fost subiectul unor indelungate analize in cele doua procese Zundel. Detalii amanuntite se pot gasi studiind marturia politicianistului german Udo Walendy si a dr. Robert Faurisson in procesul din 1985 si in marturiile lui Browning, Faurisson, istoricul englez David Irving si Mark Weber in al 2-lea proces (1988). (Din nou referinta aici este cartea lui Kulaszka: Au murit intradevar 6 milioane?)
    O data in plus, Lobby-ul promotor al holocaustului se bazeaza pe naivitatea cititorilor de a nu verifica faptele si ii face sa nu “gandeasca” ce insemna de fapt “evacuare” si “reamplasare”.

    Revendicarea revizionista:

    Nu a fost gasit nici un document purtand semnatura lui Hitler in care sa ordone exterminarea evreilor
    E incurajator ca Lobby-ul promotor al Holocaustului admite in final ca de fapt nu a existat nici un ordin al Fuehrerului pentru exterminarea evreilor. Revizionistii se incredinteaza de certitudinea acestei admiteri.
    In 88 la procesul Zundel, avocatul apararii Christie aduce un diapozitiv care spune:

    – Exterminarea evreilor –
    nu exista ordin
    nu exista plan
    nu exista buget
    nu exista omul (nici un raport de expertiza nu spune: “aceasta a fost o camera de gazare”)
    nu exista corpuri (nici o autopsie nu afirma: “acesta este corpul unei persoane ucisa prin gazare”)

    pentru aceasta campanie mincinoasa pentru exterminarea in masa!
    Ca a existat un asemenea ordin sa repetat adesea timp de decenii si multi oameni inca cred ca exista. Dr. Raul Hilberg – cunoscut ca fiind “Papa al Holocaustului” pentru ca era autorul lucrarii “Distrugerea evreilor europeni” (luata adesea ca referinta gen “Biblia holocaustului”) un om care este pretutindeni privit ca “expertul nr. 1″ in probleme de holocaust, a avut grija sa-si faca prezentarea asupra holocaustului putin mai mult in conformitate cu faptele, multumita influentei revizioniste prin care:
    In editia din 1961 a cartii sale, dr. Hilberg scrie ca au existat 2 ordine ale lui Hitler (H. Raul, The Destruction of the European Jews, Quadrangel, Chicago, page 177).
    La procesul Zundel, din 85, Hilberg insista ca ordinele au existat, marturisind ca nu va corecta ceea ce a scris in 61 in noua editie ce urma sa apara (Did Six Million Really Die? Report of the Evidence in the Canadian “False News” Trial of Ernst Zundel, -1988′, Edited by Barbara Kulaszka pp. 112-113).
    La scurt timp dupa marturia lui, Hilberg a inceput sa scoata toate referirile la ordinele lui Hitler din noua editare din 85. (Hilberg Raul, “The Destruction of the European Jews”, Holmes and Meyer, New York, 1985, p. 402) in (Did Six Million Really Die? Report of the Evidence in the Canadian “False News” Trial of Ernst Zundel, – 1988′, Edited by Barbara Kulaszka pp. 112-113).
    In noua editie referirile la “ordinele lui Hitler” sunt ingropate intro nota din josul unei pagini dupa cum urmeaza:
    “Astfel nu era atat un plan formulat, cat o incredibila intalnire de ganduri, un consens, interpretarea birocratica de la distanta a unor ganduri”.
    (Did Six Million Really Die? Report of the Evidence in the Canadian “False News” Trial of Ernst Zundel, -1988′, Edited by Barbara Kulaszka pp. 112-113).

    “Include asta “aprobari” si “inchideri de ochi” -intreaba avoc. apararii Douglas Christie in procesul Zundel. Sa-i lasam pe cititori sa ghiceasca.
    Au soptit nazistii unul la urechea altuia cum sa extermine milioane si milioane de evrei? E de crezut? Probabil la fel de mult ca si iepurasul de Pasti.
    Chiar si istoricul holocaustului Christopher Browning nota acest lucru ca o schimbare majora de interpretare in lucrarea lui Hilberg, vorbind despre colegul sau ca “revizuitul Hilberg” (Simon Wisenthal, vol. III Anual, 1986).
    Deci astazi este acceptat de prieteni si dusmani totodata, exceptandu-i pe aceia care inca mai trebuie sa-si dea seama, ca nu a existat un ordin al Fuehrerului.
    Ceea ce a ramas totusi sunt doua vorbe incendiare: “Solutia finala”. Sa ne concentram asupra acestui punct.
    Este adevarat ca aceste vorbe: “solutia finala” erau folosite, privitor la evrei. Ei si? Dovedeste asta ceva? Inseamna asta “exterminare”? Inseamna oare “solutia finala” in problema somajului ca guvernul vrea sa-i extermine pe toti somerii?
    In timpul rasboiului, fraza era folosita in Canada cand aveau de-a face cu japonezii si nimeni nu afirma azi ca se planuia un genocid canadian asupra orientalilor!
    Intrun recent documentar televizat despre politica canadiana din timpul rasboiului privitoare la canadienii de origine japoneza, documentele desvaluie ca se vorbea despre o “solutie finala” in “problema japoneza” – care era reamplasarea, denaturalizarea si deportarea japonezilor din Canada in Japonia.
    Aceasta se potrivea exact cu ceea ce era politica germana privitoare la evrei – pentru motive similare. Tara era in rasboi si evreii erau priviti ca fiind subversivi pentru guvern si pentru efortul rasboiului – exact asa cum japonezii erau priviti ca subversivi politicii canadiene din timpul rasboiului.
    Politica germana era pe departe mai putin bazata rasial si de o natura mult mai ideologizata decat cea canadiana. Ca o stare de fapt si pentru inregistrare, zeci de mii de evrei au trait si au lucrat in Germania in timpul rasboiului in afara lagarelor de concentrare, chiar si in capitala lui Hitler, Berlinul -unul dintre ei fiind faimosul rabin si conducator sionist Leo Boeck care era rabin practicant in 1943!

    Episodul 5
    sursa materialelor:
    http://www.zundelsite.org/romanian/rom1016.html
    http://www.zundelsite.org/romanian/rom1017.html

    Revendicarea revizionista:

    Zyklon B era un fumigen.
    Nu era un agent practic pentru crime in masa
    Un mare caz s-a facut de lobby-ul promotor al holocaustului privitor la numeroase mentionari ce s,au gasit despre un compus insecticid. Ei si?
    Paduchii care sunt purtatori (transmitatori) ai unor boli mortale ca tifosul au fost o teribila problema sanitara in timpul C2RM pentru prieteni si dusmani totodata. De fapt refugiatii si soldatii erau periodic despaducheati. (Si totodata parul lor era ras pentru a face dezinsectia mai usoara).
    Armata germana, SS-ul, companiile civile germane, spitale, fabrici, vase, ce vreti dvs., toti foloseau acest Zyklon B in timpul rasboiului pentru a scapa de paraziti. Toate acestea sunt fapte stabilite, notificate. Wehrmacht-ul german l-a folosit mereu. Inseamna asta ca armata germana si-a omorit proprii soldati? Nonsens!
    Zykon B era foarte eficient pentru uciderea parazitilor, folosit de numeroase armate, inclusiv cea americana pana in anii ,70.
    Mai mult decat atat, erau stocuri de Zyklon B pentru lagare ca Oranienburg si Theresienstadt unde nimeni nu afirma ca ar fi existat gazari.
    Toate aceste fapte, atat pentru armata cat si pentru taberele de concentrare civile, dovedesc un singur lucru: germanii vroiau sa salveze vieti – chiar si pe cele ale inamicilor lor – omorind paduchii si alti paraziti.

    Revendicarea revizionista:

    Zyklon B era de inalta toxicitate. Astfel fiind ar fi fost prostesc si contraproductiv sa pericliteze personalul celui de-al III-lea Reich angajat sa impinga (evacueze) corpurile din camerele de executie la scurt timp dupa “gazare”
    Frauduloasa povestire despre puternicele ventilatoare instalate in asa-zisele camere de gazare, care in realitate erau morgi, a fost adesea repetata. Oricine cu bun simt poate vizita Auschwitz-Birkenau si vedea – foarte aproape de asa-zisele camere de gazare – cantina SS si spitalul la cativa metri peste drum. Nu se vor putea vedea nici puternice aerisiri, nici elici, nici scari sau ancore pentru ele, nici gramezi (ridicaturi) inalte ca acelea care exista de exemplu in complexul de camere de gazare din Porchment Mississipi sau alte camere de gazare din SUA – menite sa introduca si sa scoata gazul mortal.
    Mai mult exista rapoarte – de exemplu “marturisirea” lui Hoess smulsa prin torturi bestiale! – folosite de toti promotorii holocaustului cum ca “comando-urile sonder intrau in asa numitele camere de gazare ca sa indeparteze mortii la cateva minute de la “gazare” – fumand, mancand si band! Asta ar fi pututo face cam greu cu masti de gaze.
    Mergeti la Auschwitz! Mergeti la Birkenau. Priviti cuptoarele crematoriilor care “ardeau 24 de ore pe zi” in imediata vecinatate a “camerei de gazare”. Intre cele doua camere nu exista nici macar o usa. Nici un fel de pregatiri pentru fixarea unei usi nu exista.
    Avem dovezi certe, verificabile independent, prin mostrele si bucatile luate din aceste locuri de catre mult hulitul Fred Leuchter si omul de stiinta german Germar Rudolf care arata ca nu exista nici un pic de reziduu de Zyklon B care, in conformitate cu dr. William Lindsey (cercetator de varf, chimist intro gigantica companie chimica americana Du Pont of America) ar fi trebuit sa ramana legat de fierul din nisip, beton etc. pentru sute, daca nu mii de ani (Lindesy, William B. “Zyklon B, Auschwitz and the Trial of dr. Bruno Teusch”, Journal of Historical Review, 4,(1983:261-303).
    Procedura mostrelor luate de catre Leuchter, purtandu-se manusi de cauciuc si masti pentru fata, indentificate si dublu impachetate in pungi de plastic, a fost filmata preventiv inainte de a fi duse in SUA si analizate de Laboratoarele Alpha de Ashlan, Maryland, de catre dr. James Roth, un veteran profesor al Cornell University. Dr. Roth a fost acreditat ca expert in domeniul lui de catre curtea din Toronto in timpul procesului Zundel din 88 (marturia lui Roth – sumarizata in Au murit 6 milioane in realitate? Report of the Evidence in the Canadian “False News” Trial of Ernst Zundel -1988, Editat de Barbara Kulaszka, pp. 362-383).
    Verificati marturia lui Roth si apoi pastrati-va pacea pentru vesnicie.
    Al doilea punct de vedere pe care l-au avut revizionistii tine de inflamabilitatea Zyklonului B. Ei afirma ca acest gaz poate exploda. Lobby-ul promotor al holocaustului sustine ca nu poate exploda. Revizionistii au spus ca e necesar mai mult gaz pentru a ucide un om decat pentru a ucide un paduche. Lobby-ul sustine altceva.
    Asta este problema oamenilor de stiinta.
    Pentru tine si pentru mine hai sa utilizam putina logica. Nu poate fi in ambele feluri. Chiar daca gazul nu ar exploda, tot ar afecta lucratorii (cu mainile) din Sondercommandos, care se presupunea ca ardeau corpurile celor gazati, 24 de ore pe zi, la fiecare cateva ore cand noi contingente erau gazate in camera alaturata.
    Ca sa conduci un crematoriu modern si eficient sunt necesari oameni dotati. Oare n-ar fi murit si acesti bine antrenati oameni, extrem de valorosi pentru germani, daca sunt necesare doar cateva mici doze de Zyklon B pentru omorirea unui om?
    Cam ce inseamna sa conduci un crematoriu se poate afla din marturia lui Lagace. (vezi “Au murit 6 milioane?” pag. 267-271) unul dintre directorii celui mai modern crematoriu din Canada. Este un document care merita citit. Se poate presupune ca inaltii tehnicieni germani erau atat de diabolic inzestrati in uciderea oricarei suflari evreiesti, in timp ce erau atat de nepasatori fata de proprii lor operatori din crematorii? Nonsens.
    Daca eficienta in a omori cat mai multi evrei posibil ar fi fost scopul urmarit, atunci mult mai multi evrei ar fi fost morti. Si nu am fi avut astazi aceasta “imprastiere de pui” (urmasi) facand parada in fata maselor credule.
    Omorirea prizonierilor si criminalilor in camere de gazare este o idee unic americana. Este scumpa, grea si lenta. America inca gazeaza criminali, Germania nu. Nici o alta natiune, in mod cert nu in Europa anilor 30-40, nu executa criminalii sau pe altii prin aceasta metoda foarte complicata, indelungata, grea si costisitoare (periculoasa si pentru cel ce executa).
    Pana in zilele noastre criminalii americani mor prin aceasta complicata procedura, unul sau doi deodata, prin metode a caror pregatire necesita multe ore. Camerele de gazare din America nu seamana nicidecum cu cotetele pentru pui prezentate lumii astazi de catre Lobby-ul holocaustului ca si “camere de gazare naziste”.
    Si atunci cum ramane cu Pressac? E suficient sa spunem ca un expozeu critic asupra studiilor lui Pressac a fost pregatit de dr. Faurisson (publicat in Revista istoriei revizioniste nr. 3/91). Pentru documentare completa contactati-l pe Faurisson.
    Afirmatia (revendicarea) revizionista este clara si la obiect: nici o camera de gazare nu opera in lagarele de concentrare germane cu scopul expres de ucidere a fiintelor umane.
    Daca crimele genocide erau scopul lui Hitler se puteau gasi metode mult mai simple si mai ieftine. Sovieticii au folosit un singur glont in ceafa pentru a ucide zeci de mii de ofiteri polonezi la Katyn, si milioane din proprii cetateni in diferite parti ale Imperiului Raului. Englezii spanzurau, francezii ghilotinau, iar germanii isi executau criminalii si tradatorii apeland la plutoane de executie.
    Tot restul sunt de-ale lui Steven Spielberg si galagie antigermana, gen Lista lui Schindler.
    Germanii erau oameni foarte pregatiti. Au construit camere de dezinsectie perfectionate pentru a aduce bolile – care faceau ravagii – sub control, instalatii asemanatoare sau depasind ca nivel tehnologic camerele de gazare americane folosite la acea vreme. De ce ar fi folosit ei cocioabe de lemn? Cu gloante ar fi fost mult mai simplu, mai ieftin, mai usor de folosit si – ceea ce este foarte important – transportabil.
    Germanii nu aveau nevoie sa-si caruteze inamicii prin toata Europa cu mari cheltuieli si incoveniente si sa-i arda cu combustibili scumpi cand copiii germani mureau inghetati din lipsa de combustibil.
    Soldatii germani cu carabinele lor puteau termina foarte repede victimele vizate. De ce sa tragi milioane de evrei de la un capat la altul al Europei cand puteau fi impuscati in padurile Frantei la fel de usor cum au omorit sovieticii pe polonezi la Katyn?

  5. marylena spune:

    acesta este un doc. care demasca multe…….

    pertea 1

    partea 2

    • marylena spune:

      http://middleeastatemporal.wordpress.com/2012/01/02/auschwitz-adevar-sau-minciuna/

      Acest documentar pune la îndoială istoria oficială legată de lagărul de concentrare de la Awschwitz.

      Citez din documentar:

      “Este un fapt incontestabil in istorie, ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a avut o retea de inchisori si lagare de concentrare, atat in Germania cat si pe teritoriul statelor pe care le-au controlat. In aceste lagare au fost trimisi evrei, prizonieri de razboi, luptatori in rezistenta, tigani si alte persoane considerate dusmani ai celui de-al treilea Reich.
      Cel mai mare lagar a fost Auschwitz, in Polonia.
      Cei inchisi la Auschwitz veneau din toata Europa, barbati, femei si copii. Cei capabili sa munceasca erau folositi ca si forta de munca pentru efortul de razboi al Germaniei.
      Auschwitz a fost eliberat de catre armata sovietica in ianuarie 1945.
      Insa aici inceteaza consensul general.
      Inca de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, ni s-a spus in mod repetat ca multe din aceste lagare au servit unui scop mai intunecat:
      genocidul a 6 milioane de evrei si executia a 5 milioane de non-evrei prin utilizarea camerelor de gazare, ceea ce astazi e cunoscut sub numele de Holocaust.
      Cel mai mare numar de persoane se spune ca au fost ucise la Auschwitz.
      Exista insa si persoane ce sustin ca aceste acuzatii de omor in masa n-au fost niciodata dovedite.
      Aceste persoane insista asupra lipsei documentelor, altele decat dovezile foarte discutabile si deja partial discreditate, furnizate de Uniunea Sovietica la procesul de la Nuremberg si marturiile nedemne de incredere ale “martorilor oculari” multi dintre ei de asemenea discreditati (de exemplu, multi dintre fostii detinuti, dar si soldati americani, inca mai vorbesc despre “gazarile” din lagarul Dachau din Germania cu toate ca oficial nu se mai mentin acuzatiile ca in acel lagar
      ar fi existat camere de gazare).
      Totusi, Holocaustul e un eveniment a carui importanta a crescut in mod fortat de la sfarsitul razboiului. Luat ca si fapt, de obicei e acceptat fara intrebari.
      Dar cum putem sti daca s-a petrecut cu adevarat? Care sunt DOVEZILE oferite celor care nu vor sa abordeze istoria doar din perspectiva increderii?
      Acest documentar se focalizeaza, printre alte, asupra uneia din aceste “dovezi”, o singura piesa
      intr-un foarte mare puzzle; presupusa camera de gazare din lagarul Auschwitz.
      Acest documentar este primul dintr-o serie ce prezinta calatoria mea (a lui David Cole – autorul documentarului, n.t). din septembrie 1992 in Europa pentru a investiga eu insumi locurile pretinsei “Solutii Finale”.
      In nici intr-un caz nu se vrea a fi ultimul cuvant in controversa ce priveste Holocaustul, dimpotriva, sper ca acest documentar sa marcheze INCEPUTUL unei prea mult intarziate dezbateri deschise.
      Ce e fapt si ce e doar propaganda de razboi in ceea ce priveste evenimentele cunoscute ca Holocaust?”

      Nici eu persoanal nu neg faptul ca au fost ucisi foarte multi oameni , nu neg ca a fost un HOLOCAUST în cel de-al doilea război mondial, insa numarul real al victimelor poate fi cu usurinta umflat. Una e cateva mii sau zeci de mii sau chiar sute de mii sau milioane si alta e cateva zeci de milioane sau sute de milioane.
      Nu sunt atat de cinic sa fac cum spunea Stalin “moartea unui om, o tragedie, moartea catorva milioane, o chestie de statistica”.

      Există si un banc legat de cinismul ocultilor:

      “Un tip intră într-un bar şi vede la o masă pe Powell şi pe Bush. Îşi i-a o Cola, inima în dinţi şi se îndreaptă spre masa celor doi:
      – D-voastră…ăăă…chiar sunteţi preşedintele…ăăă?
      – Tinere, zice Bush, noi suntem. Da’ ia stai matale jos că vrem să-ţi punem o întrebare: ce părere ai avea dacă mâine am porni un război contra Irak-ului şi am ucide 1 mil de arabi şi o blondă cu sânii mari?
      – O blondă cu sânii mari? întreabă tânărul nedumerit
      La care Bush întorcându-se satisfăcut spre interlocutorul său:
      – Vezi măi, Collin dragă, că nimănui n-o să-i pese de 1 mil de arabi… “

      Chiar si 1000 de oameni de ar fi murit in razboi e un genocid si o oroare, dar cand intram pe teritoriul numerelor ele pot fi umflate cu usurinta, deoarece pentru cei care fac istoria si impun un anumit mod de a gandi, chiar este o chestie de statistica daca sunt morti cateva zeci de mii sau cateva milioane. Insa e mult mai bine pentru ei sa spuna ca au murit milioane in lagare ca sa se mareasca impactul asupra constiintei publice. Infloririle si exagerarile le fac foarte bine celor care au de castigat din asta.
      Este exact ca si faza din Romania cu bugetul primariei care ofera cutare suma de bani unei firme ca sa puna gazon (iarba) prin diferitele orase ale tarii si se taxeaza la firul de iarba. Cum naiba sa verifici ca firma X sau Y a pus 250 de milioane de fire de iarbă? Cine stă să le numere?
      Aşa şi cu zeciile de milioane de morţi? Cine i-a numarat???
      Să numeri până la 1 miliard de ex, câte 1 număr pe secundă îţi ia 32 de ani din viaţă, deci 100 milioane îi numeri în aproximativ 3 ani în numărătoare continuuă. Cine a avut răbdare să numere?
      Unii spun ca au murit 30 de milioane de oameni în război, alţii 100 de milioane de oameni … ce mi-e 30 ce mi-e 100, nu? O chestie de statistică nu? Cine stă să numere milioane de nume? Cine stă să-i verifice? Sunt oare reale acele nume?Dacă la alegeri au curaj să pună pe listele de oameni care au votat, cu mult tupeu, oameni morţi si acolo sunt mult mai multi cei care verifica si stau “geana” pe numaratoare, ce să mai zic într-o statistică unde nu contează dacă sunt 30 sau 100 de milioane? Poate au fost 3 milioane. Daca asa de usor se face saltul de la 30 la 100 de ce nu de la 30 la 10 milioane? Hai care dă mai mult? Alba neagra … Uite-o colo, acum nu mai e … Ca la licitaţie …
      Mă rog, să spunem că au fost muulţi oameni care au numărat muulte liste şi aşa s-a rezolvat treaba. Poate or fi, dar cel putin in ceea ce priveste lagarul Awschitz am mari indoieli.
      Eu personal nu cred din principiu istoria oficiala, deoarece stiu ca aceasta a fost scrisa de cei puternici si in mod voit urmareste anumite interese oculte si o anumita orientare si condiţionare a gandirii maselor. Eu mai stiu cum pot manipula pozele realitatea (vezi cazul Lagărelor din Iugoslavia) ca sa se ajunga unde vor ocultii.

      Mi se pare aberant sa mi se inchida gura cu pumnul legii si cu amenintarea ca fac puscaria daca pun la indoiala anumite idei legate de Holocaust. Asta e un alt semn ca POLIŢIA GÂNDIRII funcţionează extrem de eficient în lumea de azi.
      La fel suntem consideraţi astăzi potenţial terorişti deoarece contestăm aberanta teorie oficială legată de 11 septembrie 2001. La fel ni se bagă pumnul în gură, la fel suntem prigoniţi în mass media principală.
      Nu am nimic cu nici o etnie sau religie, iubesc omul indiferent de rasa, sau credinta atata timp cat si acesta isi pastreaza bunul simt si nu vine sa ma omoare pe mine in numele credintei lui sau sa-mi faca cine stie ce alt rau, sa ma trateze ca pe un sclav, goim, animal ca asa ii spune lui religia lui. Cand se depasesc anumite limite ale bunului simt sunt nevoit sa iau atitudine.
      Oare de ce au ajuns unii evrei atat de bine si sunt asa de protejati in lumea asta si tiganii sau alte etnii, nu? Oare de ce în special evereii sunt liderii majoritatii corporatiilor acestei lumi si practic conduc aceasta lume corporatocrata (lumea nu mai e condusa de guverne ci de corporatii)? Poate or fi ei mai deştepţi şi mai popor ales decât alţii, totuşi sunt nişte semne de întrebare. Oare de ce nu te poti lega de un evreu si sa nu ti se spuna imediat antisemit, chiar dacă nu ai nimic cu etnia lui ci cu faptele lui? Cand te legi de un tigan reactia este cu muult mai redusa, desi tiganii sunt cel putin la fel de numerosi ca evreii si ei ca si evreii au suferit in razboi.
      Oare nu s-a urmarit altceva prin aceasta eugenie efectuata de Hitler in cel de-al doilea razboi mondial? Vedeti documentarul Endgame.
      În cazul lagarului Awschwitz, exista acest documentar facut, culmea, de un evreu, care pune la îndoiala datele oficiale legate de acest lagăr si pe buna dreptate, o sa vedeti ca istoria nu e asa cum o stim noi. Asta ne face sa ne intrebam, oare cate minciuni am mai înghitit legate de cel de-al doilea razboi mondial? Nimeni nu ne invata la istorie aspectul ocult al razboiului, nimeni nu ne spune de societatiile oculte din spatele razboielor, societati in fruntea carora au stat si stau adeseori evrei, de bancherii internationali care au sponsorizat si au avut de castigat din razboaie. Si din cate am inteles chiar si evreii nu sunt unitaari, sunt mai multe fractiuni care nu prea se suporta una pe alta, plus ca sunt evreii care nu sunt sange din sangele lor si cumva vor sa se epureze intre ei. Nici macar ei intre ei nu sunt convinsi. Adica, exista evrei ca acest David Cole, pentru care am tot respectul si toata aprecierea (si fata de totii evreii de bun simt), care a facut documentarul de mai jos, care nu cred in versiunea oficiala.
      Dar un evreu poate fi acuzat de antisemitism împotriva etniei lui??? E o idee interesantă nu? Asa ca nimeni nu s-ar gandi ca un evreu ar putea sa faca altor evrei asa ceva. Sa acuzi unii evrei ca ar fi in spatele holocaustului ar fi un gest considerat antisemit şi dacă mai afirmi că aceşti evrei au mai şi înflorit cifrele, ca să atragă mai multă simpatie de partea lor, esti acuzat în plus şi că pui la îndoială Holocaustul, deci o dublă acuzaţie.
      Asa cum americanilor le vine greu sa creada ca atacurile de la 11 septembrie au fost facute impotriva propriului popor de insasi guvernul american (de fapt de oculta cu ajutorul guvernului american), ca sa se obtina niste avantaje mai mari. S-au sacrificat cateva mii de inocenti harnici, ca sa nu le spun altfel, care nu au primit telefoanele la timp si s-au dus la lucru in 11 sept si au murit. Dar astfel au bagat o natie intreaga intr-un razboi aberant al terorismului fantoma împuşcându-se o grămadă de iepuri deoadată.
      Asa ca poate cel mai bine ar fi sa investigam Holocaustul prin prisma urmatoare: Cine a avut mai mult de castigat dupa asta? Cui Bono (vorba latinului)? Unde s-a dus puterea? Cine o detine?Unde sunt banii din războaiele finanţate de marii bancheri internaţionali, care în mare parte sunt evrei ?(o întrebare cu răspunsul în ea). Culmea, dar mi se pare mie sau în special unii evreii conduc lumea asta? Nu sunt oare sioniştii ”miejii” lumii în care trăim? Cum oare daca atatea zeci de milioane au murit in razboi? Sunt asa de putini si totusi atat de puternici… mai sa fie … hopaaaa …
      Un statulet ca Israelul a fost miezul stirilor de zi cu zi ani de zile. Ce a mai facut prim ministrul israelian, ce a mai mancat la pranz, ce se mai intampla in Cisiordania si Gaza, ce basina a mai tras nu stiu ce palestinian la granita cu Israelul … suntem intoxicati de stiri legate de un stat mai mic decat Mongolia, dar de Mongolia nu auzi nimic la stiri nu? Sau de ALGERIA, ca e si mai mare si mai aproape, sau de Sudan care e de aproape 10 ori mai mare ca Israelul, sau de zeci de alte state mai populate si mai mari ca Isralelul. Nici măcar de Grecia sau ţăriile fostei Uniuni Sovietice nu auzim mai nimic, sau de Moldova, sora ţării noastre, deşi sunt vecinele noastre.
      Sunt prea multe coincidenţe şi puncte care se leagă.
      Repet, nu am nimic cu evreii şi cu nici o alta etnie sau religie sau rasă, atâta timp cât ei nu au nimic cu mine.
      Nu ni se spune nimic de HOLOCAUSTUL din tarile africane sau asiatice unde mor zilnic mii de oameni din cauza saraciei, din cauza putinilor care au bani si arme de la marile puteri ale lumii, si tin resursele si oamenii sub control.
      Ce sa mai zic de Holocaustul efectuat de poporul chinez in perioada lui Mao, cand au murit mai multi oameni ca in cel de-al doilea razboi mondial(64 de milioane) si cu toate astea China e mult iubita si preamarita de tot Pamantul, ba chiar se fac Olimpiade acolo, desi Poporul chinez are o politica “Holocaustica”, dacă pot spune aşa, la adresa credinciosilor budişti din Tibet, chiar daca e o ţara comunista si liderii care au facut genocidele sunt si acum preamariti si sanctizati acolo, ba mai mult chiar admiraţi de lideri ai lumii ca David Rockefeller, unul dintre ocultii acestei planete, lider CFR (Consiliul pentru Relatii Externe) si lider al Chase Manhattan Bank, afirma “The social experiment in China under Chairman Mao’s leadership is one of the most important and successful in human history “(adica, experimentul social de ucidere in masă al lui Mao a fost cel mai mare succes din istoria umană) , iar noi vai ce oroare avem fata de holocausturi si fata comunism, mai ales ca in perioada comunismului a fost un HOLOCAUST al crestinilor.
      Ce sa mai zic de genocidul contra popoarelor Afghanistan si Irakian unde americanii sustinuti de ONU si NATO si inclusiv Romania au ucis zeci de mii de oameni, printre care civili, femei, copii, despre care nu se spune mai nimic în media. Acolo de ce nu e Holocaust? De ce numai de evrei este legat Holocaustul?
      Vezi in acest sens filmuletul Deziluzia Iluziei sa vezi Holcausturile zilnice despre care nu stii nimic.
      Treburile sunt mai complicate decat ne spune istoria oficiala. Nu sunt un expert in istorie, dar stiu suficeint cat sa inteleg asta

  6. marylena spune:

    Industria “Holocaustului”
    Profesorul Norman Finkelstein este specialist în ştiinţe politice, a absolvit studiile la Binghamton University şi şi-a obţinut doctoratul la Princeton University. A predat la Brooklyn College, Rutgers University, Hunter College, New York University şi, mai recent, la DePaul University, în Statele Unite. Specialitatea care l-a consacrat este conflictul israeliano-palestinian şi impactul politic al Holocaustului. Dubla calitate de evreu şi de fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului nazist a avut un cuvânt greu de spus în privinţa parcursului său intelectual. Atât de greu încât nu ne putem sustrage exclamaţiei: “nothing business, just personal!” Nu ne este dat prea des să găsim printre intelectualii contemporani pe cineva care aliază studiul şi raţiunea cu conştiinţa!
    Teza lucrării The Holocaust Industry este aceea că „Holocaustul” despre care se vorbeşte este o reprezentare ideologizantă, aflată la mare distanţă de holocaustul nazist. Semnificaţiile promovate susţin scopuri politice şi sociale importante. Graţie acestei imagini intens retuşate, un stat cu un număr impresionant de lezări ale drepturilor omului pozează în stat-victimă. Concomitent, minoritatea prosperă evreiască din USA a obţinut şi ea statutul de victimă. Atât Israelul cât şi evreii din lume obţin astfel imunitatea la criticile de orice fel. Scopul acestei masive puneri în scenă a fost justificare politicii criminale a statului Israel si a susţinerii USA pentru această politică. În mâna unor regizori, Holoshowul s-a transformat într-un spectacol public, iar campania în urma căreia s-au extorcat bani din Europa pentru victimile Holocaustului a redus dimensiunea morală a martiriul lor la nivelul casinoului de la Monaco.
    Două dogme susţin construcţia ideologică a Holocaustului: a) Holocaustul este un eveniment unic; b) Holocaustul este apogeul urii iraţionale a goymilor împotriva evreilor. Interesant este că niciuna dintre aceste dogme nu apare în vreun discurs susţinut înainte de 1967, nici în vreo lucrare erudită elaborată pe această temă. Desigur, fiecare eveniment este unic, fie şi prin coordonatele spaţio-temporale. Însă fiecare eveniment face parte concomitent dintr-o grupă, prin elementele de asemănare. Holocaustul, în schimb, are în singularitatea sa un element absolut decisiv. Punctele sale în comun cu alte genociduri sunt privite ca fiind nesemnificative. Rezultatul acestor mutaţii este plasarea Holocaustului deasupra tuturor clasificărilor.
    De la unicitatea Holocaustului se ajunge lejer la ideea că Holocaustul nu poate fi perceput raţional. Holocaustul este unic pentru că este inexplicabil, şi este inexplicabil pentru că este unic. Furnizorul acestor elucubraţii este Elie Wiesel, care afirma că Holocaustul „este în afara, dacă nu dincolo de istorie”, „sfidează cunoaşterea şi descrierea”, „nu poate fi nici explicat, nici vizualizat”, „nu poate fi nici înţeles, nici transmis”, marchează „distrugerea istoriei”. Marele-preot-supravieţuitor propăvăduieşte incomunicabilitatea Holocaustului, ceea ce nu-l împiedică să perceapă onorarii de 25.000 $ pentru discursuri despre Auschwitz. Or, nu întotdeauna şi nu toţi evreii au acceptat aceste teze: Ismar Schorsch, cancelar al Seminarului Teologic Evreiesc, ridiculizează propaganda ţesută în jurul Holocaustului, pe care o califică drept „versiunea seculară detestabilă a ideii de popor ales”.
    Demne de reflecţie sunt şi cuvintele Hannei Arendt referitoare la exagerările teoriei „eternului anti-semitism”: „Dacă este adevărat că umanitatea a insistat în asasinarea evreilor timp de mai mult de 2000 de ani, atunci uciderea evreilor este ceva firesc, şi chiar omenesc, ura faţă de evrei fiind justificată dincolo de orice argument. Aspectul cel mai surprinzător al acestei explicaţii este că a fost adoptată de foarte mulţi istorici neutri şi încă de un şi mai mare număr de evrei.” Scriitoarea Cynthia Ozick enunţă această teză a anti-semitismului fără vârstă: „Lumea vrea să-i elimine pe evrei. Lumea a vrut întotdeauna să-i elimine pe evrei.” Dacă lumea a vrut asta, răspunde Norman Finkelstein, e de mirare că evreii încă mai există – şi, spre deosebire de mulţi alţii, iar acesta este cel mai puţin lucru care poate fi spus, nu mor de foame.
    Antisemitismul serveşte statului Israel, care devine singura protecţie în faţa următorului acces al antisemitismului. Evident, orice atac sau defensivă în faţa statului Israel este tot opera antisemitismului. Dogma dă un cec în alb Israelului: dacă goyimii vor neapărat să-i asasineze pe evrei, aceştia se pot apăra aşa cum vor ei. Toate mijloacele intră neapărat la capitolul legitimă apărare. Scriitorul israelian Boas Evron consideră că tezele despre Holocaust: „revin la a provoca deliberat o paranoia… Această mentalitate scuză dinainte orice comportament inuman provocat non-evreilor, pentru că mitologia dominantă declară că toate popoarele au colaborat cu naziştii la distrugerea evreilor, de unde se deduce că totul este permis evreilor în relaţiile cu celelalte popoare.”
    Dogma Holocaustului acordă evreilor absolvirea de tot ce ţine de trecut, şi-i imunizează împotriva oricărei cenzuri a prezentului. Dacă cineva încearcă să explice antisemitismul prin comportamentul evreilor, acel cineva se face vinovat, fireşte, de antisemitism. Evreii sunt pur şi simplu nevinovaţi. Dacă Holocaustul a marcat apogeul urii milenare a goyimilor împotriva evreilor, persecuţia non-evreilor în timpul Holocaustului este pur accidentală iar persecuţia non-evreilor în timpul istoriei este întâmplătoare. Norman Finkelstein nu face economie de cuvinte când vine momentul condamnării acestor inepţii: „Cea mai mare parte a literaturii asupra soluţiei finale a lui Hitler, care se învârste în jurul dogmelor esenţiale ale Holocaustului, n-are nicio valoare ştiinţifică. De fapt, domeniul Holocaustului este plin de absurdităţi, ca să nu spunem de fraude pur şi simplu.”
    Holocaustul este organizat ca o religie. Are dogme inatacabile. Are un mare preot, în persoana lui Elie Wiesel. Centrul cultului Holocaustului este Memorialul Holocaustului de la Washington, un loc foarte interesant, pentru că nu există niciun muzeu care să comemoreze crimele americanilor de-a lungul istoriei, nu puţine. Norman Finkelstein se întreaba în treacă cum ar reacţiona aceştia dacă Germania ar dedica un muzeu nu genocidului nazist, ci sclaviei în Statele Unite sau exterminării amerindienilor. Sau, adăugăm noi, crimelor americane din Nicaragua, Panama, Granada, Iraq, Vietnam, Cambodgia, Laos. Sau un muzeu al loviturilor de stat organizate de americani în profitul corporaţiilor americane. Sau un muzeu al tuturor dictatorilor lumii sprijiniţi de administraţia americană şi împrumutaţi de organizaţiile mondiale care reprezintă interesele Casei Albe, până la sufocarea popoarelor care au trebuit să-i suporte. Multe, multe muzee rămân neconstruite încă.
    Dornici să primească despăgubirile plătite de Germania, mulţi evrei s-au prezentat ca supravieţuitori ai lagărelor naziste. „Dacă sunt aşa de mulţi supravieţuitori, întreba mama lui Norma Finkelstein, atunci pe cine a mai omorât Hitler?” Chiar aşa, dacă soluţia finală era o exterminare unică, industrială, super-eficace, cum se face că atât de mulţi evrei au supravieţuit, gata să fie despăgubiţi? Mulţi specialişti au pus în dubiu mărturiile supravieţuitorilor evrei. Minciună clasică: Elie Wiesel povesteşte că la ieşirea din Buchenwald, la vârsta de 18 ani, a putut citi Critica raţiunii pure în idiş. În prealabil, afirmase că ignora complet limba idiş. Desigur, nici faptul că lucrarea lui Immnanuel Kant nu fusese niciodată tradusă în idiş n-a putut constitui un impediment major.
    Treptat, definiţia supravieţuitorilor Holocaustului s-a extins, întâi la cei care n-au trecut prin lagărele naziste, dar ar fi putut să treacă, apoi la cei care au avut rude victime în lagărele naziste. În câteva etape, accepţiunea s-a extins atât de mult încât aproape orice evreu este un supravieţuitor al Holocaustului. Pe acest temei, au putut fi pretinse noi şi noi compensaţii financiare. Pe lângă profitul politic adus statului Israel, afacerea reparaţiilor băneşti explică mai bine decât orice industria Holocaustului. După război, în 1950, fără presiuni exterioare Germania a angajat negocieri cu asociaţiile evreieşti şi a plătit despăgubiri de aproape 60 de miliarde de dolari. După războiul din Vietnam, care aruncase această ţară într-o ruină indescriptibilă, preşedintele american Jimmy Carter a refuzat să plătească cea mai mică daună, afirmând că „distrugerile erau reciproce”.
    Somaţi la începutul anilor 90 să returneze banii din conturile evreilor victime ale războiului, bancherii evrei prezintă 32 de milioane de dolari din 730 de conturi. Suma este respinsă ca fiind insuficientă. Campania de teroare mediatică desfăşurată ulterior se baza pe observaţia că băncile nu vor publicitate negativă. Campania a fost alcătuită dintr-un ansamblu de adevăruri şi de supoziţii, de fapte şi de invenţii, de aceea mulţi elveţieni consideră că ţara lor a fost victima unei conspiraţii internaţionale. În final, campania s-a lansat în injurii la adresa elveţienilor, multe dintre acestea semănând ciudat cu cele pe care antisemiţii le-au proferat la adresa evreilor. În final, elveţienii au acceptat să plătească, în august 1998, suma de 1,25 miliarde de dolari. Interesant este că şi Statele Unite au refuzat intrarea refugiaţilor evrei, dar nimeni nu s-a gândit să le ceară reparaţii financiare. Iarăşi, negrii americani n-au fost niciodată despăgubiţi pentru secolele de sclavaj.
    Întrebare: Dar ce s-a întâmplat cu banii evreilor din Europa depuşi în băncile americane, şi care n-au supravieţuit Holocaustului? Mister total. Americanii au fost de acord să plătească 500.000 de dolari cu acest titlu. Aceeaşi tăcere pluteşte şi în legătură cu proprietăţile evreilor europeni cumpărate în Palestina înainte de 1948, precum şi cu banii depuşi de victimele Holocaustului în băncile evreieşti din Palestina. Nicio despăgubire nu li s-a acordat vreodată.
    A urmat Germania, unde s-a intentat un proces industriei private germane, reclamându-se despăgubiri de 20 de miliarde de dolari. Or, Germania mai plătise odată despăgubiri. Ţărilor din fostul bloc sovietic (deci inclusiv României) li s-a cerut, fără nicio publicitate, să returneze toate proprietăţile evreieşti de dinainte de război, sau să plătească indemnizaţii. Plata acestor despăgubiri a fost o condiţie eliminatorie pentru intrarea în Uniunea Europeană, NATO şi Consiliul Europei. Complicitatea Congresului american a fost esenţială în această extorcare. Istoricul israelian Ilan Pappe spune că, atunci când Israelul a început negocierile privind reparaţiile germane, ministrul afacerilor externe de atunci, Moşe Şarett, a propus despăgubirea refugiaţilor palestinieni. Această propunere a rămas literă goală.
    Norman Finkelstein nu se înşală atunci când vorbeşte depre Holocaust ca despre o industrie. Esenţial pentru o industrie, spre deosebire de manufacturi, este mass production, şi avem toate caracteristicile. În afara muzeelor dedicate Holocaustului, şaptesprezece state impun Holocaustul ca obiect de studii în şcoli, şi multe universităţi au catedre dedicate acestui eveniment. Se estimează la 10.000 numărul studiilor universitare consacrate soluţiei finale nazistă. În New York Times apare un articol despre Holocaust săptămânal. Comparativ, în Europa a apărut o singură carte despre cei zece milioane de africani care au murit între 1891 şi 1911 în Congo din cauza lăcomiei europene pentru cauciuc şi fildeş.
    În ce ne priveşte, ca români, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm care au fost costurile ascunse ale aderării României la NATO şi UE. Putem doar presupune că nici ţara noastră nu a scăpat acestui tăvălug al despăgubirilor, nu ştim nimic sigur, sau poate nici măcar n-am achitat întreaga notă de plată. Fireşte, n-are rost să ne întrebăm retoric de ce n-a existat nicio dezbatere publică pe această temă, sau de ce guvernanţii din întreg spectrul politic ne-au ascuns dimensiunea reparaţiilor pe care România le-a plătit Israelului. Aici cunoaştem răspunsul: s-a dorit evitarea unei reacţii iraţionale, viscerale, de antisemitism.
    Recenzie dupa Radu Iliescu
    Sursa: http://www.constiinte.ro

  7. Mircea spune:

    Urletul trist al lupului dezamagit de haita

    Simt cum se revolta in mine sangele strabunilor cand vad in ce precaritate morala, spirituala si culturala am ajuns. Ne comportam invaziv, rusinos, mitocaneste…Ne aflam in plina decadenta…Sunt vremuri tulburi si pestilentiale. Bisericile sunt mai preocupate de burta decat de suflet, politicienii si-ar vinde si parintii pentru o ciosvarta mai zemoasa, oamenii s-ar inghesui mai degraba la o promotie de ulei de masina decat la o piesa de teatru. Nu mai avem nici o decenta. Credem, sau nu…asta nu mai are nici o importanta, ne aflam in plin razboi interior…cine va triumfa? Cel bland, zambitor, darz, generos si cu Hristos in suflet, sau puhavul, ipocrit, las, slab, samavolnic, unsuros, conformist si intunecat? A fost o vreme cand Timpul avea rabdare cu noi…Suntem pe ultima turnanta…Vino Doamne! Macina-ne in pumnii tai, imprastie-ne in cele patru zari, spala-ne cu ploile tale si intareste-ne cu focul tau cel sacru! M-am nascut intr-un neam de lupi si ma doare sufletul cand vad cum ne umplem de jigodie! Neamului nostru i s-a aprins o candela, de dincolo, de catre toti sfintii Parinti. Astept, si ma cos pe dinauntru cu fir de iubire, implinirea gandului inimii parintelui Arsenie Boca:

    ” Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte, si numai la atatea daruri ajungem, prin cata suferinta putem razbi cu bucurie. Numai atata managaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem bea in locul celor ce vrem sa-i mangaiem. Atat de puternice vor fi mila si adevarul in noi, cata vapaie de ura infruntam bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni“

    Traind zilele acestea, cu intensitate, realitatea noastra sociala, am inteles de ce stromosii nostri erau lupi singuratici!

    • George Valah spune:

      „Vorba sa-ti fie blanda, dar sa porti cu tine si un bat lung!” Proverb indian

    • George Valah spune:

      Nu mai retin exact pasajul, dar Iisus a intrebat niste necredinciosi: „Cu ce credeti ca boteaza Ioan, cu apa sau Duhul Sfant?”
      O slujba de inmormantare, (dar si de orice natura), e in ultima instanta o forma de rugaciune din partea unor clerici, in favoarea/pentru iertarea, mantuierea unui suflet. Dar e in puterea Creatorului de a o accepta, a-i da curs a o respinge sau a acorda toate harurile catre cei pe care Ii alege El, cu sau fara slujba! Declaratia BOR ca „slujba facuta de alt preot, nu e acceptata de BOR”, nu are temei, caci o astfel de slujba, sau altele nu au fost/sunt niciodata adresate vreunei biserici (BOR), ci…Creatorului.

  8. marylena spune:

    http://middleeastatemporal.wordpress.com/2012/12/26/holocaustul-la-misto/

    Holocaustul la mișto?

    Holocaustul vesel?

    Holocaustul la români?

    Holocaustul ca nostimadă?

    Holocaustul de trei parale?…

    Holocaustul pris à la légère?

    Cum să-l numesc ca să se potrivească mai bine?!

    Cine nu cunoaște această minunată vorbă? „Aici suntem la porțile Orientului, unde nimic nu este luat în serios”! Pe franțuzește, în gura celebrului Raymond Poincaré: „Nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris à la légère”!

    Unii, cei mai mulți, văd în citatul de mai sus o evaluare lucidă a defectelor neamului nostru românesc, propriu zis un blam la adresa noastră a românilor, un vot de neîncredere dat de spiritul occidental mentalității românești, stilului românesc de a trăi și acționa, vecin cu neseriozitatea, inconsistența, lipsa de principialitate, nepăsarea față de rigorile legii și ale disciplinei, ale ordinii! Și câte și mai câte nu încap sub umbrela acestui verdict: suntem un neam de oameni care luăm totul à la légère?!

    Chiar și Holocaustul, evenimentul cel mai tragic din istoria lumii, cum îl consideră atâta lume bună și bine informată, Holocaustul la care am fost obligați să luăm și noi parte, noi l-am luat… l-am luat la mișto!, îmi vine să zic cu această vorbă despe care nimeni nu știe cum s-a pripășit în graiul nostru! Dar cât ne este de utilă!… Tot încercăm, de câteva generații să scăpăm de ea, dar nu reușim! Nimeni nu poate scăpa de umbra sa!… Mișto-ul fiind proiecția românească inevitabilă asupra lumii, ar putea spune cineva mai pripit să generalizeze. Prea mult n-ar greși!

    Cum vine aia să iei ditamai holocaustul la mișto, să-l iei peste picior, să-l iei à la légère?!

    Am avut deseori acest sentiment, pe parcursul documentării mele „fortuite” în materie de Holocaust petrecut în România, la români. Căci documentare se cheamă să stai de vorbă și cu martori oculari, participanți propriu ziși la acele evenimente și situații. Din păcate mărturiile orale, pentru care nu ai consemnarea scrisă, eventual sub semnătură la notariat, nu prea au valoare probatorie, astfel că nu am rămas decât cu ele în suflet, în minte, toate adunându-se sub ideea că și Holocaustul din România s-a desfășurat à la roumaine, a fostpris à la légère, în bășcălie, la mișto…

    Am tot căutat ecoul acestei stări de fapt în documente și nu am găsit decât dovezi indirecte, cu care nu puteam emite pretenția de a fi crezut… Iată însă că zilele faste pe care le trăim, zile „speciale”, de speranță și de așteptare a bucuriei cu care retrăim an de an minunea din urmă cu 2012 ani, pentru mine s-au împlinit pe deplin și în modul cel mai dorit, mai așteptat:a apărut documentul! Documentul potrivit căruia mi se confirmă sentimentul, încredințarea apriorică aș zice, că românii nu erau și nici nu au fost în stare să participe ca lumea la o treabă atât de serioasă ca holocaustul, ca genocidul! Îi depășea gravitatea situației! Nu li se potrivea! Nu puteau s-o facă de-a adevăratelea, ci numai de mântuială, de ochii lumii, de ochii comisarilor europeni de atunci, veniți nu de la Bruxelles, ci de la Berlin! Nicio diferență!…

    Țin unii să demonstreze cu orice preț că am participat și noi la Holocaust! Ba unii zic că aici la noi a debutat! Că noi l-am inventat pe holocaust! Și dau și cifre! Cifre pe care eu oricând le pot dovedi mincinoase sau cel puțin eronate! Și refăcând calculele care ne sunt prezentate, dar păstrând metoda de calcul, eu oricând pot demonstra că noi, românii, nu am ucis (numai) 400.000 (patru sute de mii) de evrei, ci mult mai mulți, peste un milion și jumătate!… Vorbesc serios! Cine nu crede să-mi ceară socoteala, explicații!

    Până atunci să prezint documentul. Este vorba de o carte, care a împlinit 13 ani de când a fost tipărită, și i-a mers bine până acum, nu a văzut nimeni cât e de importantă! Cât pe ce să-mi scape și mie! Dar Domnul a vrut altfel și am dat de ea și am citit-o, cu oarecare neîncredere, căci are un titlu care m-a făcut să o las deoparte, necitită, ani de zile: Dosarele Suferinței, apărută la Editura Bucovina viitoare, anul 1999. Iar suferințe evreiești de-alea inventate?!, mi-am zis….

    Cartea are două părți, fiecare cu autorul ei: Martori ai secolului, de Ilie Ilisei și Ocrotitorul jidanilor, scrisă de însuși ocrotitorul respectiv: Ioan D. Popescu. Vom vorbi pe larg despre această carte într-o „emisune viitoare”! Deocamdată mă rezum la subiect, la titlul acestor rânduri, adică la al doilea text. Și fac precizarea cea mai importantă: Autorului i-a fost recunoscută calitatea de cavaler al adevărului și al dreptății, al omeniei, în Israel, la Ierusalim, unde numele său este onorat și omagiat, împreună cu copacul care a fost sădit ca semn de veșnică pomenire pentru că a fost un veritabil „drept între popoare”, cum se numește această distincție. (În paranteză fie spus, bănuiesc că e vorba de o traducere infidelă, ca orice traducere, căci expresia ca atare sună cam aiurea pe românește… Când va fi să primesc și eu această distincție, măcar post mortem, probabil că o să fac o propunere de revizuire a traducerii! La nevoie, se poate face și mai devreme…)

    Cu alte cuvinte, gașca de bugetivori de la Institutul de Cercetare a Holocaustului din România, inclusiv colaboratorii din străinătate, alde Radu Ioanid și alte pușlamale, nu mai pot strâmba din nas, cu superioritate academică(!!), cum că sursa nu e demnă de încredere!

    Și iată ce spune sursa, fost chestor de jandarmi la Tiraspol, pe timpul Holocaustului din Transnistria, având răspunderea directă pentru soarta evreilor evacuați în Transnistria și cazați în Tiraspol. Nota bene: Aceștia sunt termenii corecți: evacuați și cazați! Citez deci:

    „În primăvara anului 1944, odată cu precipitarea evenimentelor de pe front, am primit ordin să repatriez orfanii de ambii părinți în vârstă de până la șaisprezece ani. Cum orfanii nu aveau acte, actele se întocmeau în baza mărturiei unor rude apropiate. Am întocmit niște borderouri și-n dreptul fiecărui nume se adunau câte două semnături care atestau vârsta de până la șaisprezece ani a orfanului care urma să fie repatriat. Și, lucrunostim (sublinierea mea – I.C.), în felul acesta aproape întreg ghetoul a fost repatriat. Soțul atesta pentru soție și invers, tatăl pentru copil, acesta pentu tată ori pentru bunic, bunicii devenind în acte… copii care mai au binișor până la majorat.

    Constituiți în convoaie, îmbarcați în trenuri și însoțiți de câte un pluton comandat de câte un subofițer destoinic, evreii s-au întors în orașele României.” (pagina 107)

    Textul mai poate fi citit de câte ori vreți, este fără fisură! Adică nu poate rima nicicum cu ideea de represalii sângeroase, abuzuri inumane, bestialitate etc. Cine îi cunoaște pe evrei își poate ușor imagina cât au glumit aceștia, ce mișto au făcut pe seama declarațiilor date în fața Chestorului Popescu! Ioan Popescu! Nici că se putea un nume mai potrivit pentru semnificația profund românească a faptelor sale: cam în această notă s-au petrecut persecuțiile și represaliile anti-evreiești din vremea lui Antonescu. În nota de mișto în care s-a alcătuit tabelul cu evreii orfani de ambii părinți până în șaisprezece ani! Ce comedie faină s-ar putea face pe acest subiect: Lista lui Popescu! Și puse pe două coloane: Lista lui Schindler și Lista lui Popescu! Și de comparat ce a pățit fiecare pentru criteriile aplicate în alcătuirea listei!

    Ideea că avem de-a face cu un caz izolat nu ține! Este clar că Ionică al nostru nu s-a temut că se va afla de stratagema sa și că o va păți! O clipă nu i-a trecut prin minte că i se va cere socoteală pentru gestul său! Că încalcă vreun consemn militar, scris sau nescris, sau că se va găsi cineva să-l toarne! Așadar, gestul său nu intra în contradicție cu contextul, cu atmosfera în care se trăia și se supraviețuia în Transnistria!

    Las pentru altă dată alte comentarii și citez mai departe, discuția căpitanului Popescu cu un evreu din alt ghetou, cel de la Berșad:

    „ – Povestiți-mi mai departe!…

    – Domnul căpitan Mihail reușește să ne ațâțe pe unii împotriva celorlalți, ceea ce nu-i greu în situația în care ne aflăm. Este înconjurat de o clică de ticăloși, toți evrei (s.n.,I.C.), iar aceștia hotărăsc cine și unde merge la lucru, cui i se dă locuință. Tot ei îi procură căpitanului fete de treisprezece-patrusprezece ani.

    Numele Mihail îmi era total necunoscut. Bănuiam că este rezervist. Un ofițer activ nu s-ar fi putut preta la asemenea acte înjositoare care jignesc noțiunea de om. Să lovești un om nevinovat, un invalid lipsit cu totul de apărare, să-ți bați joc de un copil înseamnă ceva cu totul ieșit din comun (s.n., I.C.).

    Cele povestite m-au zguduit într-atât încât, imediat, m-am prezentat la raport la generalul Iliescu. Peste câteva zile, după o anchetă serioasă, căpitanul Mihai a fost arestat.” (pag. 126)

    Teribil de importantă și această mărturie: Așadar și generalul Iliescu, superiorul lui Ioan D. Popescu, era tot un… drept între popoare! Deci căpitanul Popescu nu era un caz izolat, tovarășe Ioanid! Însuși George Alexianu, guvernatorul de temut al Transnistriei și superiorul celor doi, este prezentat de autor ca fiind din același soi de oameni-oameni!

    Un caz izolat era netrebnicul de Mihail! Dar mai netrebnici decât Mihail al nostru sunt evreii noștri care au descris apoi abuzurile de la ghetoul din Berșad, săvârșite de acest mizerabil, dar au omis să spună ce s-a întâmplat cu Mihail, au omis să spună despre intervenția autorităților, au omis să spună ceva despre acoliții săi evrei, cu toții la un loc niște netrebnici! Iar asta rezultă numai din depoziția lui Ioan Popescu. Mărturiile evreiești despre Berșad te fac să crezi că așa se petreceau lucrurile în toată Transnistria și că toți românii erau niște persoane de teapa acestui Mihail!… Niciun evreu care s-a plâns de abuzurile de la Berșad nu spune că acestea au fost curmate la intervenția energică a autorităților!… Evrei nemernici prin omisiune!

    În fine, al treilea citat. Este vorba de procesul politic care i s-a intentat lui Ioan D.Popescu după 1950. Deh, făcuse parte din jandarmeria burghezo-moșierească. După un an de detenție în condiții de exterminare, de genocid propriu-zis, ajunge și la proces. Este adus ca martor fostul director al ghetoului din Tiraspol, evreul Goltzman. Iată câteva frânturi din declarația acestuia despre șeful jamdarmilor, adică principalul regizor al infernului transnistrean:

    „Venea des, în control, prin lagăr. Întotdeauna discuta cu noi și ne ajuta atunci când avea cum s-o facă. M-a luat cu el la Guvernatorul Alexianu ca să ni se asigure hrana cu alimente pe care să le putem procura la preț oficial. Guvernatorul a aprobat.(…) Garda care ne păzea era pusă, de fapt, să ne apere de cei din exterior care ar fi fost dispuși să ne facă vreun rău. (s.n. I.C.) Noi aveam bilete permanente de liberă circulație prin oraș și mergeam chiar și la cinematografe. (…) A pedepsit și schimbat întreaga gardă pentru că, la un control, a găsit doi nemți în lagăr. (…) A salvat de la moarte un tren cu copii orfani care veneau de la Bălți pentru repatriere, iar nemții vroiau să-i extermine. Pe mulți evrei i-a ajutat să capete servicii, iar pe unul, Fux Bernard, l-a făcut director al oficiului de export.” (pag.185)

    Așadar se confirmă informația pe care mi-a dat-o cândva Simion Ghinea, comandant legionar și participant la război în trupele de risc maxim al „spărgătorilor de cazemate”: în Transnistria, jandarmii români îi păzeau pe evrei nu ca să nu fugă, nu ca să nu evadeze, ci ca să nu vină peste ei persoane „dispuse să le facă evreilor vreun rău”. Adică nemți sau ucrainieni. În mod deosebit ucrainienii îi vânau pur și simplu pe evrei, localnici sau evacuați din România, ca să se răzbune de răul pe care evreii comuniști l-au făcut în Ucraina. Pe seama evreilor se pune și azi moartea a zece milioane de ucrainieni, prin înfometare sistematică, în deceniul 1930.

    De altfel, purtarea execrabilă a evreilor din Bucovia și Basarabia în timpul celor 12 luni de ocupație sovietică – din iunie 1940 până în iunie 1941, a fost și cauza propriu zisă a evacuării lor în Transnistria. Holocaustologii specialiști în participarea românească la uciderea celor șase milioane de evrei trec sub tăcere motivația oficială, nu îndrăznesc s-o pună în discuție, s-o contrazică, să-i dovedească netemeinicia: „Am fost nevoit să evacuez evreii din Basarabia și Bucovina, pentru că din cauza oribilei lor purtări din timpul ocupației acestor pământuri românești de către ruși, populația era atât de îndârjită împotriva lor, încât fără această măsură de siguranță, ar fi dat naștere la cele mai odioase pogromuri.” (Ion Antonescu, în scrisoare adresată lui H.Clejan, prietenul său evreu…)

    Am fost de-a dreptul uluit să aflu din această carte, din primul text, al lui Ilie Ilisei, că evreii s-au purtat cu românii mai rău decât armata de ocupație sovietică: „Pe 2 iunie 1940, primim ordin să ne regrupăm la Vatra Dornei. Rămâne la Cernăuți doar o companie de jandarmi condusă de colonelul Grosu, care ni se alătură după ocuparea Bucovinei de către ruși. Compania supraviețuiește mâniei evreilor cernăuțeni datorită tancurilor rusești de ocupație care o protejează. (s.n. I.C.)

    – Nu pricep de ce-au vrut evreii să ne omoare! Nu pricep de unde și de ce atâta ură împotriva noastră!

    Colonelul Grosu nu știe, încă, nimic despre incidentele similare de care au avut parte trupele românești în retragere.” (pag.46)

    Așadar, în retragerea din Basarabia și Bucovina, în iunie 1940, evreii au atacat români. Pe unii i-au ucis bestial, pe alții i-au batjocorit. Știam asta. Ce nu știam este că alți români și-au salvat viața grație „tancurilor rusești de ocupație”! Trupele sovietice, rusești, care i-au apărat pe români de evrei în Bucovina și Basarabia!… Ce rușine!

    „Nu am auzit să fi existat un singur evreu atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina, în Săptămâna Roșie (28 iunie – 3 iulie 1940), care să fi protestat verbal, necum să se opună corelegionarilor beți de ură (ură de rasă, nu de clasă), care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniți în refugiu.” (Paul Goma, Basarabia și „Problema”) Evrei mizerabili! Buni de împușcat! Nu de evacuat în Transnistria!…

    Din păcate, după un an, când administrația românească a revenit în Bucovina și Basarabia, nu s-a putut stabili exact care au fost evreii aceia mizerabili! Neputând fi identificați criminalii, s-a trecut la măsura logică: evacuarea tuturor evreilor! În felul acesta se putea ști că au fost evacuați și evreii trădători, neloiali, vinovați față de statul român, evrei bolnavi de anti-românism!… Evrei ne-oameni!

    Au fost însă și evrei nevinovați printre cei evacuați! Poate că cei mai mulți erau evreii nevinovați! Tocmai de aceea regimul de care au avut parte în Transnistria a fost unul plin de omenie, de compasiune chiar! (…Știu bine ce vorbesc și ce sens au cuvintele omenie șicompasiune!)

    Așa se face că majoritatea evreilor care „evadau” din Transnistria făceau tot posibilul să ajungă în …România, la București mai ales, sau de unde erau. Cu câteva excepții, puține, dar spectaculoase. Cum ar fi tatăl lui Norman Manea, care pleacă fără probleme din Transnistria, și trece cu mari riscuri linia frontului la ruși… În urma sa, familia nu risca nimic, nu pățește nimic, nimeni nu le reproșează trădarea tătânelui.

    Numai feciorul său, peste ani, îi va lua apărarea într-un text confuz, numit roman, în care ne povestește, dar nu ne explică cum era posibil ca familia sa, „deportată” în Transnistria, să primească vizita din România a unor prieteni, pe care să-i mai și găzduiască câteva săptămâni… Și în situația aceasta s-au aflat mulți evrei în Transnistria: le veneau musafiri din Țară! Unde i-au găzduit pe acei musafiri? În cocinele de porci unde se jură strâmba de Sonia Palty că au locuit evreii evacuați în Transnistria?! Ce fel de deportare a fost aia? Cum ar veni să aflăm că la Aiud sau la Canal veneau rudele să-și petreacă week-endul alături de cei dragi?!… Alături de Petre Țuțea, alături de Iuliu Maniu, de Gheorghe Brătianu… Da, a fost un holocaust în România, dar asta după august 1944… Au fost și mulți evrei în acel Holocaust, dar nu ca victime!… Ci de partea cealaltă a baricadei!

    …Cade, potrivit lui Ioan D. Popescu, și minciuna cu evreii scoși la munci istovitoare, extenuante! Antonescu i-a deportat pe evreii suspecți în Transnistria nu ca să-i pună să muncească – cum a fost cazul lagărelor de deportare germane, ci ca să-i izoleze, să-i împiedice să se dedea la acte de sabotaj și diversiune în favoarea inamicului sovietic. I-a lăsat pe evrei să se descurce singuri! Să-și găsească de lucru, dacă nu le-a plăcut să stea cuminți în România! Astfel că principala preocupare pentru evreii din Transnistria a fost cum să găsească de lucru, ca să-și poată câștiga existența. Același Grotzman declară, la începutul depoziției sale: „Printre evrei se știa că la Tiraspol (…) se poate cîștiga o bucată de pâine prin muncă cinstită” (pag. 184)

    Cum s-au descurcat evreii „prin muncă cinstită” în Transnistria? Unii foarte bine. Cu ani în urmă, când nici nu se pomenea de vreun holocaust în Transnistria, un domn ne povestea la o cafea băută la Athenee Pallace cum și-a făcut el armata în Transnistria, cum a făcut avere! Făcea naveta Transnistria – București. Uniforma militară îl apăra de orice control, iar el venea la București cu sume mari de mărci germane „de ocupație”, valabile în teritoriile ocupate și administrate de germani. Le aducea de la evrei din Transnistria și le ducea unor evrei din București. Aceste mărci erau aceleași la Paris și la Odessa. Numai că la Odessa se procurau ușor și, via București, ajungeau în Franța, iar de acolo veneau, cumpărate pe acele mărci, bijuterii, opere de artă etc!… Nu l-am crezut! Dar după 1990 a apărut confirmarea, documentul, publicat chiar de un evreu: Teodor Wexler. În volumele masive de documente privind situația evreilor din România, răposatul Wexler, evreu de bună credință, a publicat și stenograma unei discuții despre evrei într-o plenară a PCR ținută în 1945, 5 octombrie. Iată ce spune Vasile Luca, în deplin consens și cu ceilalți comuniști participanți la discuție, majoritatea evrei: „Și ce au făcut evreii din lagăre? Au venit cu saci de ruble. Au cumpărat ruble cu 5 lei și le-au vândut cu suta apoi. (…) În scurt timp au devenit milionari! (…) S-au îmbrăcat în uniforme rusești și au luat vitele de la țărani.” (pag. 26-28)

    Așadar, de la holocaustul din Transnistria evreii se întorc cu saci de ruble!…

    Cum ar fi oare să aflăm că evreii s-au întors milionari de la Auschwitz?!… Cine ne-ar crede? Cine ne-ar mai crede că la Auschwitz a fost holocasut?!…

    Iată însă că de la holocaustul din România te puteai întoarce cu „saci” de bani! Atunci cum rămâne cu acest holocaust, despre care unii, în frunte cu rabinul șef Moses Rozen, au afirmat că a început în România?! Tot ce se poate dovedi cu documente este că la noi, în România, țară unde tout est pris à légère a început Holocashul, chiar înainte de a se încheia Holocaustul, caz clar, indiscutabil, de protocronism românesc! Să vedem cine ne contestă și această prioritate mondială: Holocashul a început în România!… Avem dovezile necesare!

    În fine, că tot vorbeam mai sus de umorul evreiesc, mi-e ușor de imaginat cât s-a rîs la București, în cercurile evreiești cele mai înalte, pe seama evreilor fraieri din Occident! Aceștia erau bombardați cu scrisori prin care li se cerea ajutor material, bani adică, pentru a întreține lupta de rezistență armată împotriva asupririi și abuzurilor regimului dictatorial al Mareșalului! Acele scrisori vorbeau despre suferințe evreiești inimaginabile – cuvîntulinimaginabil face real și credibil orice scenariu!, dar și despre faptele de vitejie ale haluțimilor, evrei tineri din formațiunile paramilitare de auto-apărare a evreilor. Poduri aruncate în aer, trenuri pline de muniție și trupe deraiate și mitraliate, depozite de carburanți transformate în torțe imense etc., etc. Aceste compoziții literare (care au premers literatura realist-socialistă de după Eliberare, cu eminenți reprezentanți evrei) au avut mare efect în Occident, de pe urma lor veneau din America sume mari, mult peste nevoile Comunității, așa că un număr restrâns de activiși sioniști își opreau partea leului din acest ajutor! Gluma a ținut chiar și după ce autoritățile românești au intervenit și i-au arestat pe escroci. Norocul lor că au fost arestați. Nu au apucat să fie judecați, căci a survenit 23 august eliberator din pușcării! Așa că după 23 August 1944 au putut pretinde că sunt victime ale regimului, luptători anti-fasciști neînfricați! Cu pensiile și onorurile adiacente!… De data asta plătite de fraierii de români, nu de fraierii de evrei americani!… Alte glume, alte hohote de rîs în sînul evreimii românești… Că și evreii sunt mari meșteri în a lua la mișto încercările vieții, ale istoriei!

    Ce s-a mai rîs și atunci când, tot după 1944, au început evreii să fie recompensați pentru suferințele din anii de dictatură antonesciană, mulți dintre ei cu diplome universitare și cu funcții intelectuale! Cei mai mulți evrei, cu Brucan în frunte, s-au vrut profesori universitari! Unul dintre ei a rămas de pomină printre ovrei: a cerut să fie numit conferențiar universitar, spre mirarea celorlalți. După ce și-a luat patalamaua în mână, colegii de …catedră l-au întrebat de ce așa modest? De ce numai conferențiar?! Și ce au mai rîs?! Bietul Ițic, care în viața lui nu călcase prin vreo universitate, nici măcar ca student repetent, crezuse, în ingenuitatea sa congenitală, că rangul de conferențiar este cel mai mare, doar despre profesori auzi la tot pasul! Iar el nu cunoscuse niciun conferențiar, așa că i-a plăcut și a ales să fie ceea ce nu înțelesese ce înseamnă!… Repet: ce s-a mai rîs la Comunitate pe seamă acelui evreu naiv și neinformat!… Drăguțul de el!…

    Dar cel mai mult s-a rîs totuși pe vremea lui Antonescu! Scosese Antonescu niște legi anti-semite de te cruceai! Pentru te miri ce fleac erau bieții evrei condamnați la zile întregi de recluziune, de temniță! Uneori chiar și o săptămână! Cel mai puțin, o zi lumină, de expunere la stâlpul infamiei!… E drept, la acest din urmă supliciu barbar, de inspirație medievală, nu a fost supus decât un singur evreu, Alexandru Spiegel, din Hârșova! A fost acuzat – tata zicea că pe nedrept, pentru stocare de produse alimentare. Așa că la începutul lunii Ianuarie 1941, evreul nostru și trei țărani, cu aceeași culpă, au fost expuși în piața mare din Hârșova, să-i vadă lumea și să-i rușineze. Seara, la lăsatul întunericului, au fost trimiși acasă!… Nu se mai puteau ține bine pe picioare, căci din cauza frigului mântuiseră tot ce adusese tata de mâncat și mai ales de băut, transformând locul de penitența într-un soi de piknik, improvizat în taxiul cu care tata a venit special de la Constanța, să nu rateze așa „oportunitate” de a-și exhiba anti-semitismul, „funciar la români”! (Am citat-o la Lya B.)

    Am povestit această întâmplare pe site-ul meu, cu ceva vreme în urmă! Ca urmare, am fost căutat să mi se povestească ce se mai întâmpla la Constanța pe vremea Mareșalului când erau arestați evreii pe capete și condamnați, care la trei zile, care chiar la o săptămână de detenție. Pușcăria orașului era în plin centru, pe Tomis! Așa că era simplu pentru prietenii ovreiului sau ai ovreilor întemnițați să se prezinte la închisoare și să ceară vorbitor cu condamnatul. Directorul închisorii, constănțean și el, băiat de oraș adică, aproba fără nicio reținere. Mai ales că pe mulți evrei îi cunoștea pesonal! Le era prieten!

    La vorbitor, pe vremea aceea, se putea veni și cu de-ale gurii din bătrâni… Așa se face că sala de vorbitor se transforma într-una de chef! Chef chef! Numai lăutarii lipseau! Dar nu totdeauna! Când și când, printre deținuți, se mai nimerea și vreun lăutar, doi! Că doar prigoana antonesciană i-a vizat și pe țigani! Împotriva voinței lor erau scoși din celula sordidă și întunecoasă și puși să le cânte boierilor constănțeni, greci, turci, români sau armeni, evrei! Trebuie spus că la Constanța au trăit cei mai mulți evrei care s-au împăcat bine cu paharul! Nu le-a fost teamă că în vin se află adevărul și l-ar putea rosti fără voia lor!… Nu aveau ce să ascundă! Așa se face că evreu este cel care a rostit fraza magică „eu sunt de naționalitate constănțean!…”

    Mi-nchipui și ce „mișto monstru” s-a mai făcut în cercurile evreiești și pe seama ideii, de un umor tipic evreiesc, de a se atârna înscripționarea carne cusher pe cadavrele legionarilor de care s-au folosit la înscenarea de la Abator, din ianuarie 1941… Cadavrele legionarilor, am zis! Nu ale evreilor! Evreii erau cu regia!…

    În concluzie: s-au petrecut în acei ani scene și momente de omenie înălțătoare! La Constanța, la București, nu mai vorbesc în Ardeal! În Moldova, la Iași, în Basarabia și Transnistria! Unele patetice, altele, nu puține, de tot hazul! Vestitul haz de necaz românesc! L-au simțit și evreii, chiar în timp de cumplit război mondial! Puțini au fost evreii din România care au avut ocazia să-l pipăie cât a fost de cumplit! Privilegiul ăsta l-au avut numai românii, câteva sute de mii, la Cotul Donului, în munții Tatra…

    …Așadar sunt tare și definitiv supărat pe evreii nemernici, mizerabili, care au scornit basna mizerabilă cu holocaustul din România! Îi iert pentru minciunile inventate, prin care s-ar discredita pentru vecie neamul românesc dacă ar fi luate în serios! E foarte ușor de demonstrat că sunt minciuni!… Nu-i mai crede nimeni!

    Dar n-am să-i iert și nici Dumnezeu să nu-i ierte pe evreii care prin propaganda uriașă și stupidă dezlănțuită pe această temă mincinoasă au împiedicat să se afle despre momentele de excelență umană petrecute la așa zisul holocaust, momente care au ridicat valoarea ființei umane în general, nu numai în ipostaza ei românească! Au împiedicat consemnarea lor, ca momente de excelență românească, de omenie rodnică, în acțiune!

    La aceste momente fantastice în ordinea morală a lumii face trimitere expresă chiar și Filderman, liderul evreimii, în Testamentul său: „Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate și de ajutor între români și evrei (s.n.) în anii de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor! Aș aminti doar câteva exemple:

    – Grație intervenției energice a Mareșalului Antonescu, a fost oprită deportarea (în Germania – n.n., I.C.) a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;

    – El a dat pașapoarte pașapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol;

    – Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”

    Subliniez apăsat secvența „făcându-le să pară pierdute”, „să pară”!…

    Cum vă spuneam: curat la mișto! De mântuială! Treabă românească! Nici de un holocaust ca lumea nu am fost în stare!… Ditamai Mareșalul a ajuns „să se facă”! Să joace teatru! Să mimeze belirea evreilor! Să mimeze holocaustul!…

    Așadar mult clamata confiscare a averilor evreiești a fost făcută de sanchi! La derută! Numai pe hârtie! Ca să dea satisfacție comisarilor europeni de atunci! Ce scandal!… Ce situație penibilă! Ce moment înălțător, de excelență românească!… Fără pereche în acei ani de dezumanizare mondială!

    *

    Din păcate, corul impostorilor și al calomniatorilor a acoperit glasul evreilor normali, al evreilor cinstiți! Nu puțini, dar totuși insuficienți, din păcate! Astfel că la șapte decenii de la acei ani de cumpănă ne-am ales nu cu inventarul amplu, cuprinzător, a tot cuprinzător dacă s-ar fi putut, și atât de reconfortant al faptelor de solidaritate umană românească cu evreimea disprețuită și urgisită pe tot continentul! Cu chiu și vai au răzbit prin fortificațiile uitării și ale ignorării, ale minciunii, ici și colo câte o mărturie, cum sunt cele mai sus comentate. Dar celelalte, despre care avem toate motivele să credem că n-au fost puține, cine le mai recuperează din hăul uitării?!

    I-ați obligat prin teroare pe bieții oameni, evrei sau români, să le uite! Să le facă uitate, să le distrugă! Abia câteva au mai rămas, salvate ca prin minune!! Slavă Domnului, deși sunt puține, sunt suficiente ca să putem reconstitui adevărul! Un adevăr reconstituit din cioburi! Din cioburi atât de curat strălucitoare!

    …De ce, domnilor evrei degenerați, activiști ai minciunii, de ce ați nesocotit dreptul nostru la adevărul integral despre omenia românească, a părinților noștri?! Despre faptele lor minunate?!

    Chiar nu vă simțiți bine în fața Omului frumos împlinit ca Om?! Vă deranjează omenia? Cumva nu vă simțiți oameni?! Nu sunteți, împreună cu noi, fiii aceluiași Dumnezeu? Vă indispunea bunătatea noastră fără de leac, nedezmințită nici în cele mai grele clipe?! Vă umilea?! Vă complexa?! Vă umplea de venin?!…

    Chiar țineți ca nicio faptă bună să nu rămână nepedepsită?!…

    Ce milă și ce silă mi se face de voi?!…

    Sictir din fața mea!, cum ar zice orice evreu din Constanța.

    ION COJA

    PS Spuneam mai sus, despre cartea de care m-am folosit, că prin titlul ei, Dosarele suferinței, nu mi-a inspirat încredere și ani de zile, din păcate, am lăsat-o neatinsă! Iată de ce: În 1945, imediat după război, fiecare familie de evrei din România a primit o carticică, un chestionar lung, intitulat aproximativ la fel: Dosarul suferințelor unei familii evreiești, cu aproape 80 de întrebări, privind anii de prigoană prin care au trecut evreii din România. Întrebări de genul: ce bunuri materiale v-au fost confiscate? Ați fost dat afară din servici? Cât timp nu ați găsit de lucru după ce ați fost concediat? Etc., etc. Cu privire la evreii ale căror suferințe au fost „încununate” prin moarte, prin exterminare, nu apare însă nici măcar o singură întrebare! La pagina 2 este o întrebare vagă despre „victimele și dispăruții” din familia respectivă, iar când întrebarea devine mai detaliată, aflăm că prin termenul victimă se referă la „arestări, maltratări, evacuări, expulzări, pagube”! De asasinate, execuții în masă sau exterminare, genocid, pogrom, nici măcar o întrebare!

    Așadar, la data când s-a întocmit acest chestionar de către însuși Congresul Mondial Evreiesc, conștiința colectivă evreiască nu avea în vedere, ca suferințe extreme îndurate de evreii din România, decât „arestări, maltratări, evacuări, expuzări, pagube”!… S-a adunat astfel un material documentar imens: peste 100.000 de „dosare ale suferinței evreiești”! Acest material documentar extrem de prețios nu a fost niciodată adus în discuție de susținătorii genocidului din România. De ce? Probabil pentru că prin conținutul lor faptic infirmă orice supoziție de genocid, de holocaust!

    Mai mult, am primit informația că acest fond documentar, aflat în arhiva Federației Comunităților Evreiești din România, a fost distrus!… Nu mi-a venit să cred. Drept care am cerut, în temeiul legii, să ni se dea acces liber la acest fond! Am fost plimbați cu vorba, cum că fondul se află în reorganizare… Vom reveni cu cererea noastră apelând la justiție! FCER este bugetată se statul român și este obligată să ofere publicului interesat accesul la arhive.

    Mărturia profesorului RAOUL VOLCINSCHI

    Subsemnatul RAOUL VOLCINSCHI, domiciliat în Cluj–Napoca, profesor universitar pensionar, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, am de făcut următoarea declaraţie, în faţa d-lui profesor Ion Coja :

    Sunt originar din Cernăuţi unde, în 1940, am trăit drama evacuării familiei mele din Cernăuţi. Eram elev la liceul Aron Pumnul şi făceam parte din echipa de fotbal Dragoş Vodă. Jucam la pitici. În Cernăuţi erau trei echipe la care jucau tinerii evrei: Macabi, Borohov şi Hasmonea. Deseori jucam românii cu evreii, meciuri agreabile, fără nici o tensiune de natură rasistă, antisemită sau antiromânească. Ne cunoşteam bine între noi, chiar dacă eram la şcoli diferite şi trăiam în cartiere diferite.

    În seara zilei de 27 iunie la radio Monte Carlo, pe care familia mea îl asculta cu regularitate, s-a anunţat că România este obligată să cedeze Basarabia şi Bucovina. La radio Bucureşti, încercând să aflăm ce se întâmplă, se comenta felul cum a decurs examenul de bacalaureat al principelui Mihai… Nimic despre ultimatum ! Tata însă ne-a pus să începem împachetarea lucrurilor din casă, în vederea refugierii noastre în Ţară. A doua zi, de dimineaţă, tata m-a trimis să-mi scot actele şcolare de la liceu, care urmau să-mi fie necesare înscrierii la şcoală în septembrie. Drumul meu de acasă până la liceu trecea prin Piaţa Unirii şi prin faţa Primăriei. Când am ajuns la primărie am văzut că în stradă zăceau cinci cadavre de soldaţi români, al căror sânge se scursese în praful de pe caldarâm. Câţiva oameni de pe margine priveau consternaţi şi derutaţi. Am întrebat ce se întâmplă, au venit deja ruşii la Cernăuţi ? Mi s-a răspuns că soldaţii au fost omorîţi „de ăia” ! Şi mi s-a arătat spre două automobile în jurul cărora se învârteau vreo 12-15 tineri civili, înarmaţi, unii aveau chiar două automate, unul în mână, altul la spate şi se agitau să încapă toţi în maşini. Îi cunoşteam pe toţi, pe unii din vedere, pe alţii personal sau după nume: Aufleger Feibiş, Fisher, Abacumov, Eisinger Siegfried. Jucau fotbal în formaţia de juniori a echipelor evreieşti amintite. Au plecat strigând „Zum Flugplaz”!(„La aeroport !”) M–am întors acasă pe un drum ocolitor, căci se auzeau focuri de armă pe alte străzi.

    În grupul amintit se afla şi Sigi Bainer, pe care îl cunoscusem bine căci jucasem fotbal împreună, în câteva meciuri, ca adversari. L-am regăsit pe la mijlocul anilor ’50, la securitatea din Cluj, când am fost anchetat şi de câteva ori am fost bătut măr de acest Sigi Bainer. Am încercat să vorbesc cu el omeneşte, amintindu-i că ne cunoaştem bine şi că n-are cum să vadă în mine un agent al puterilor imperialiste occidentale, cum eram acuzat. Mi-a spus de mai multe ori : „pentru trecut un monument, pentru prezent un glonţ !”

    Îl mai întâlnisem de câteva ori în Cluj, fusese un mic contrabandist înainte de a se angaja la securitate, ca anchetator şi bătăuş. Când m-am eliberat am aflat că plecase în Israel.

    Raoul Volcinschi

  9. marylena spune:

    cele scrise mai sus, confirmate de un evreu si putina istorie

    http://middleeastatemporal.wordpress.com/2012/01/05/viata-unui-evreu-american-in-israel/

    VIAŢA UNUI EVREU AMERICAN ÎN ISRAEL

    de Jack Bernstein
    (La cativa ani dupa publicarea acestor dezvaluiri, acest evreu a fost ucis de Mossad)
    The Noontide Press 1984
    Inainte ca Israelul sa fi devenit stat in 1948, evreii de peste tot au fost coplesiti cu propaganda sionistilor ca Israelul va deveni un camin al tuturor evreilor, un refugiu al evreilor persecutati, va fi o tara democratica care va fi implinirea tuturor profetiilor.
    Eu sunt un evreu askenaz care a petrecut 25 de ani in Statele Unite, tara care a oferit evreilor intreaga libertate si sanse de prosperitate, si cu adevarat am prosperat intr-atata incat o parte din noi, sionistii, au castigat pozitii atat de bune incat domina viata politica si financiara ain Statele Unite.
    Pentru a intelege povestea pe care sunt pe cale sa v-o spun, este necesar ca mai inainte sa va spun ce este sionismul. Propaganda sionista a reusit sa-i convinga pe americani ca sionismul si iudaismul sunt una si aceeasi si natura lor este religioasa. Aceasta este o minciuna sfruntata. Iudaismul este religie, dar sionismul este o miscare politica pornita de catre evreii askenazi din rasaritul Europei care au constituit de multa vreme forta principala in propagarea socialism-comunismului. Scopul ultim al sionistilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul si comunismul sunt doar instrumente cu care vor sa isi atinga scopul.
    Am fost o victima a propagandei sioniste
    Dupa razboiul din 1967, noi evreii am fost foarte mandri ca tara noastra a iesit mai puternica si invingatoare. Si atunci noi am fost coplesiti cu propaganda. Asa, intre 1967 si 1970, cca. 50.000 de evrei-americani au cazut victimele acestei propagande si ne-am dus in Israel. Am fost animat si de sentimentul de a putea infrunta problemele si a face pionerat in folosul fratilor mei evrei.
    Nu am avut momente de emotii cand am parasit Statele Unite pentru ca aveam intoarcerea asigurata prin dubla cetatenie care ni s-a acordat. Noi evreii, in Statele Unite ne bucuram de acest favor de a putea avea in acelasi timp ambele cetatenii, ceea ce alti cetateni nu au.
    Sosirea in paradisul evreiesc

    Inainte de a pleca spre Israel am obtinut niste aranjamente ca sa stau la sora unei cunostinte, Fawzia Daboul si matusa ei. Sosit la aeroport in Israel, un autobuz m-a dus la locuinta doamnei Daboul. Cand am vazut-o pe Fawzia, m-am indragostit de ea imediat. Ea a fost evreica sefardica din Irak, cazuta si ea victima a propagandei sioniste si astfel a ajuns in Israel.
    Dupa doua zile de stat la ele, m-am dus sa petrec sase luni in kibutzul Ein Hashofet, unul dintre cele 150 de astfel de comune care functioneaza in Israel.
    Este important sa mentionez ce sistemul de kibutz din Israel este marxist, adus in Israel din Rusia si polonia. Acestia formeaza acel grup de comunisti numit bolsevici.
    Si mai departe doresc sa evidentiez si chiar sa subliniez, ca aceeasi grupa de evrei ashkenazi comunisti – bolsevici- care au emigrat in Israel, au pus mana pe conducerea sionismului in Israel si de atunci domina viata politica a acestei tari.
    Inapoi la kibutz. Pana in anul 1967 intreaga munca in kibutz era efectuata de catre evrei. De atunci, toate muncile sunt efectuate de arabi contra unui salariu mizerabil si de catre voluntari de peste ocean. Membrii kibutzului primesc hrana si imbracaminte si o mica suma de bani pentru alte nevoi. Restul castigului intra in caseria kibutzului. Fiecare din aceste kibutzuri este afiliat unui partid politic marxist, de la socialist, pana la indarjitii de comunisti. Dupa patru luni am fost bucuros sa pot parasi kibutzul cu doua luni mai inainte de programare, pentru ca vroiam sa ma casatoresc.
    Casatoria
    Ceremonia casatoriei a fost in stil sefardic. Foarte simpla insa frumoasa. Am fost foarte fericiti, insa pe alte planuri aceasta casatorie a creat numai probleme. Ziva era sefardica cum am mai spus, iar eu ashkenaz, si o astfel de casatorie este considerata mixta in Israel si starneste probleme, lumea ridica din sprancene cand aude de ea. Pentru a intelege acest lucru, trebuie sa stii ce-I deosebeste pe sefarzi de ashkenazi.
    Propaganda evreiasca in America lasa lumea sa creada ca un evreu este un evreu, o rasa a unui popor si ca acest popor este alesul lui Dumnezeu. Cu problema poporului alesam sa ma ocup mai tarziu. Deocamdata trebuie sa afirm ce evreii nu constituie o rasa. Sunt doua grupe distincte de evrei, care provin din regiuni foarte diferite, sefarzii din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, iar ashkenazii din Europa de rasarit.
    Sefarzii constituie grupul cel mai vechi si daca vreunul este grupul de evrei descris de Biblie, atunci poate fi numai acesta. Ei sunt inruditi cu arabii, de care-I deosebeste doar religia.
    Ashkenazii, care acum constituie 90% din totalul evreimii, au o aparitie destul de stranie. Conform istoricilor, dintre care multi evrei, ashkenazii apar in urma cu vreo 1200 de ani. Lucrurile s-au intamplat asa:
    La granita de rasarit a Europei a existat un trib numit Khazari. Pe la anul 740 regele khazarilor si cu suita sa au hotarat sa aleaga o religie pentru popor. Au convocat pe reprezentantii celor trei mari religii, crestinii, mahomedanii si iudeii pentru a-si expune dogmele. Daca ar fi ales islamul, ar fi suparat pe crestini, si invers, daca ar fi ales crestinismul, s-ar fi suparat islamul, ambele fiind vecine si puternice. Asa au ales iudaismul care era mai departat si nu-I deranja pe vecini. Alegerea iudaismului de catre khazari a fost mai mult din calcule politice decat din consideratii dogmatice.
    Candva prin secolul al 13 – lea, Khazarii au fost alungati de pe locurile natale spre vest si s-au stabilit prin Rusia occidentala si Polonia. Acesti khazari sunt numiti acuma evreii ashkenazi, care sunt evrei dupa religie, nu si de sange. De-a lungul istoriei acesti ashkenazi rusi si polonezi au practicat comunismul si au incercat mereu sa-l impuna si Rusiei. Din cauza interferentei lor in afacerile guvernamentale ale Rusiei, au devenit obiectul unei persecutii din partea tarilor. Atunci au inceput sa migreze mai multi catre Palestina, catre America latina si un mare numar catre Statele Unite.
    In 1897 sionistii au tinut primul congres la Basel, in Elvetia. Acolo au hotarat infiintarea unui stat israelit si au inceput sa caute caile. Marea Britanie le-a oferit teren in Africa, insa ei doreau Palestina. Pe atunci palestina era locuita de cca o jumatate de milion de arabi si un numar redus de evrei sefarzi inruditi prin sange cu arabii, cu care au trait in armonie de-a lungul secolelor.
    Avand aleasa Palestina ca patrie a lor, multi evrei ashkenazi au inceput sa emigreze spre Palestina. Majoritatea acestora erau adepti ai comunismului. Cand cineva se gandeste la evrei in legatura cu Israelul, trebuie sa faca deosebire intre evreii ashkenazi si sefarzi pentru ca , dupa cum am mai spus, evreii nu sunt un popor unit. Ei sunt despartiti politic, social si mai ales rasial. Si acum inapoi la Ziva care era sefardica si la mine, care eram ashkenaz si la viata noastra in asa-zisul Israel democratic.
    Sefarzii sunt cetateni de categoria a 2 – a
    In primii trei ani de casatorie a trebuit sa locuim impreuna cu matusa Zivei din cauza lipsei de locuinte cat si din cauza unor consideratii antagonice de natura rasiala.
    Locuintele in Israel se acorda pe urmatoarea schema:
    *Evreii ashkenazi care au trait in Israel multi ani sunt primii care primesc locuinta.
    *Dupa ei vin evreii ashkenazi care vin din Europa, in mod deosebit daca ei sunt casatoriti cu cei nascuti in Israel.
    *Apoi urmeaza evreii ashkenazi care au venit din Statele Unite, mai ales daca sunt casatoriti cu cei nascuti in Israel.
    *Urmeaza evreii sefarzi ca a patra categorie ca sa primeasca locuinte, daca mai raman disponibile.
    *Si ultima categorie este cea a arabilor, a druzilor si a crestinilor.
    Impartirea serviciilor urmeaza in aceeasi schema.
    Eu, ca evreu din Statele Unite, cu toate ca eram ashkenaz am fost pus intr-o categorie mai la urma, pentru ca eram casatorit cu o sefarda, si asta a fost a doua experienta amara a mea ca o consecinta a consideratiilor rasiale.
    Chiar de la inceputul sosirii mele in Israel am fost deseori insultat si mi s-a spus foarte brutal ca noi evreii din Statele Unite suntem tolerati in Israel numai pentru banii nostri. Mi-au spus-o de la obraz : “Noi avem nevoie de banii vostri nu de voi. Duceti-va acasa.” Singurii bineveniti dintre noi au fost aceea care aveau carnetul de membru al partidului comunist in buzunar, si care erau cam 10.000 din 50.000care am venit in Israel. Acestia erau cap de lista in ceea ce priveste repartizarea de locuinte si servicii, pentru a evidentia inca o data caracterul marxist si rasist al statului Israel. Ceilalti 40.000 de americani s-au intors intre timp si ei acasa.
    Cele trei fete ale Israelului
    Din cele spuse pana acum rezulta ca Israelul este un stat marxist-comunist. Asta ar fi corect intr-o anumita masura, dar Israelul mai are doua fete, si anume, una fascista si alta democrata.
    Evreii ashkenazi din Rusia si Polonia care au emigrat spre Palestina, au adus cu ei ideologia marxist-comunista pe care au aplicat-o aici. Evreii ashkenazi care au venit din Germania, cu toate ca au avut simpatie pentru marxism, ei au incercat totisi sa aplice anumite practici ale nazistilor. In timpul celui de al doilea razboi mondial elita ashkenazo-sionista a evreilor din Germania a colaborat strans cu autoritatile germane la persecutarea maselor evreiesti. Ei, care sunt bine antrenati in Germania lui Hitler, au impus in Israel multe din practicile nazismului.
    Pentru a lasa impresia ce Israelul este un stat democrat, Knessetul se lasa ales dupa un stil vechi de alegeri. Aici inceteaza asa-zisa democratie in Israel. Ales este partidul si nu indivizii care reprezinta partidul, deputatii. Nu intereseaza apoi care partid vine la putere, care castiga alegerile, pentru ca elita sionisto-marxista detine posturile de conducere in toate partidele din Israel si care sunt toti uniti in a tine marea masa a populatiei in ascultare.
    In schema de organizare a guvernului mondial, misiunea Israelului ar fi de a mentine o stare de conflict permanent in Orientul Mijlociu. Unul din mijloacele sigure pentru a provoca astfel de tulburari este razboiul. Pentru a promova aceasta stare de conflict permanent trebuie facuta si educatia fizica si spirituala a tineretului in acest scop. Pentru asta, Israelul a adoptat sistemul hitlerist de organizare a tineretului, care se numeste Gadna. Chiar si uniforma lor este cea hitlerista, kaki. Ei sunt antrenati si angajati in exercitii para-militare. Mentalitatea asta militarista este atat de avansata in tineret incat chiar si la programele lor distractive, ca picnicuri si asezari campenesti, ei iau cu ei pustile mitraliera si se joaca de-a soldatii.
    Odata terminate cursurile secundare, absolventii sunt obligati sa serveasca 3 ani in armata (fetele 2 ani). Pentru marina si aviatie, cate 4 ani (fetele 3 ani). Dupa ce au terminat cu serviciul militar, ei sunt solicitati sa intre in Shin Bet, serviciul lor secret, asemanator Gestapo-ului, menit sa supravegheze intreaga populatie si sa urmareasca dusmanii marxism-comunismului.
    Ca in Germania, toata lumea este obligata sa aiba asupra sa in permanenta cartea de identitate. Odata, pentru ca mi-am schimbat jacheta, am uitat carnetul de identitate acasa. Am fost oprit si mi s-a cerut legitimatia. Am fost dus la politie. Aici mi s-au dat doua ore ca sa chem sotia s-o rog sa imi aduca carnetul la politie pentru ca altfel as fi fost inchis fara nicio alta judecata pentru 16 zile.
    Asta este o dovada in plus de cat de politienesc este statul Israel, care se pretinde totusi a fi “democratic”.
    In Germania nazista intreaga populatie a fost supusa regimului hitlerist, dar minoritatea evreiasca a fost persecutata de elita evreiasca a ashkenazo-sionistilor care au colaborat cu Gestapoul in persecutarea maselor de evrei. Multi dintre acesti colaboratori ai Gestapoului au venit apoi in Israel si s-au alaturat celeilalte elite ashkenazo-marxiste venita din Polonia si Rusia pentru a impune Israeluluicaracterul marxisto-nazist al Israelului de astazi, acesti ashke-nazi care reprezinta structura statala a Israelului, un amestec de socialism national cu socialism international.
    Turistii in Israel
    Turismul este una din sursele mari de venit ale Israelului. Cea mai mare categorie de vizitatori ai Palestinei sunt evreii din America, dar si crestinii americani sunt multi care vor sa vada locurile sfinte si poporul ales. Multi dintre acesti crestini se intorc foarte impresionati de cele vazute si traite. Dar acesti vizitatori nu isi dau seama ca sunt supravegheati foarte indeaproape pentru a nu vedea si laturile mizere ale Israelului, exact ca in Tarile comuniste. Ei sunt cu multa grija ghidati pe rutele prescrise pentru vizitatori, unde li se arata locurile legate de evenimentele religioase, universitatile, livezile de pomi, realizarile tehnice, arta, si ca sa le castige simpatia, le arata si muzeul holocaustului. Ei sunt tinuti insa la distanta de ghetouri, de inchisorile cu detinuti politici in care majotitatea sunt arabi-palestinieni si evrei sefarzi care sunt supusi celor mai brutale chinuri. Turistii nu ved nici crimelecare sunt destul de frecvente , coruptia si mai ales colaborarea dintre organele de stat si crima organizata. Ei nu pot vedea structura intima a statului marxisto-fascist.
    Am intalnit un astfel de turist american care mi-a spus ca este coplesit de un sentiment religios de cand este in Israel, pamantul sfant. A trebuit sa ii raspund: “Incearca sa dai o Biblie unui evreu localnic si ai sa vezi cata religiozitate si cata libertate religioasa exista in aceasta tara. Daca te vede politia ca dai o Biblie unui evreu, vei fi arestat.”
    In ce priveste Muzeul Holocaustului, trebuie sa va spun ca holocaustul nu ar fi avut loc daca:
    1. Conducerea sionismului din Germania nu ar fi colaborat cu nazistii, si
    2. Daca sionistii din toata lumea nu ar fi convins anumite tari sa refuze acceptarea evreilor din Germania. Sionistii americani l-au convins pe Roosevelt sa inchida usile pentru evrei refugiati care au avut posibilitatea sa paraseasca Germania.
    Si apoi trebuie sa adaog ca multi insi, dintre care si evrei, pun la indoiala daca holocaustul a avut loc, in orice caz, nu a avut loc in dimensiunile ce sunt pretinse de catre sionisti.
    Religia
    Tara pe care a ridicat-o Israelul, si care mai inainte a fost cunoscuta sub numele de Palestina, a fost strabatuta de Moise, de Iisus Hristos si de Mahomed. Fiind leaganul marilor evenimente religioase, cu drept cuvant i s-a spus Tara Sfanta. In consecinta unul ar presupune ca daca Palestina a devenit Israel, si Israelul trebuie sa pastreze acel caracter de tara sfanta. Cand Palestina era locuita de arabi palestinienisi de catre evrei palestinieni, intre ei a domnit o convietuire armonioasa. De cand au navalit sionistii, au transformat Israelul in natiunea cea mai pacatoasa, in care numai cca 5% din evrei sunt religiosi. Singurii credinciosi din Israel sunt arabii mahomedani si crestinii.
    Legile Israelului persecuta toate religiile
    De exemplu este impotriva legii sa incerci sa convertesti un evreu la o alta religie, chiar si daca evreul respectiv este un ateu sau un umanist.
    Un crestin este lasat sa-si predice credinta, dar numai in interiorul unei cladiri, a Bisericii, dar in afara cladirii respective, pe strada, numai sa vorbesti despre credinta crestina si esti pasibil de o pedeapsa cu cinci ani de inchisoare.
    Daca dai un Nou Testamant unui evreu, poti primi cinci ani de inchisoare.
    Chiar si daca-I dai un cadou nevinovat unui evreu ca de exemplu alimente, etc. poate fi interpretat ca o tentativa de a-l ademeni, de a-l converti.
    Acelasi regim sever se aplica si mahomedanilor. Problema religioasa este foarte delicata pentru sionisti, pentru ca atat evreii cat si ne-evreii vad Israelul ca pe o tara religioasa, cu deplina libertate pentru a-ti practica propria credinta religioasa. De aceea sionistii nu indraznesc sa persecute religia iudaica , de teama de a nu rascula intreaga opinie in contra lor, incat deocamdata o tolereaza impotriva vointei lor.
    Poporul ales
    Poporul american a fost adus sa creada ca evreii sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Acest mit a fost initiat de un grup de rabini care au luat extrase din Biblie si le-au interpretat in asa fel incat sa insemne ca ei ar fii alesii lui Dumnezeu. Nu este insa straniu ca tocmai cei mai necredinciosi sunt aceia care tipa sus si tare ca ei ar fi alesii lui Dumnezeu?
    Cineva care a citi critic Biblia stie ca pe vremuri Dumnezeu a facut anumite favoruri evreilor, dar aceste favoruri au fost rezultatul unor conventii care cuprindeau anumite conditii. Acestea prevedeau ca evreii trebuie sa se supuna Cuvantului lui Dumnezeu. Evreii insa au calcat aceste conventii de multe ori si L-au respins chiar si pe Dumnezeu, intorcandu-si fata catre mamona. Nu trebuie sa fii un erudit al Bibliei ca sa-ti dai seama ca pana si cei credinciosi si-au pierdut calitatea de a fi alesii lui Dumnezeu.
    Violenta si teroare
    La primul congres al sionistilor, tinut in 1897 la Basel in Elvetia, unul dintre scopurile de atins a fost crearea unui stat pentru evrei in Palestina. La acea epoca foarte putini evrei erau in Palestinasi aceia erau aproape toti sefarzi, care traiau in buna vecinatate cu arabii. Dupa congresul din Basel au inceput emigrarile spre Palestina ale evreilor ashkenazi si sa cumpere tot ce li se oferea ca teren. Totusi, prin 1920 abia 2% din suprafata Palestinei era in mainile evreilor. In 1948, anul cand a fost declarata Palestina ca stat al evreilor, suprafata posedata de evrei era inca sub 6%. Pentru a putea acomoda cati mai multi evrei , ei aveau nevoie de mai mult teren, insa arabii palestinieni refuzau sa vanda. Pentru a obtine mai mult teren sionistii ashkenazi au recurs la teroare. Primul atac l-au dat asupra localitatii Deir Yassin. In 9 aprilie 1948, doua bande de teroristi, Irgun si Stern, au atacat si au masacrat peste 250 de persoane, adulti, femei si copii. Conducatorul atacului a fost Menachem Begin, cel care mai tarziu a devenit prim-ministru. Asupra acestui masacru el a declarat: “Fara acest atac asupra lui Deir Yassin azi nu am fi avut Israelul”.
    Acest masacru a bagat groaza in Palestinieni si au inceput sa fuga din calea lor. Teroristii sionisti cutreerau satele cu masini cu megafoane amenintand populatia ca daca nu vor fugii de bunavoie, masacrul de la Deir Yassin se va repeta.
    Au urmat apoi alte masacre:
    -Au omorat 60 de palestinieni in Balad Esh-Sheikh.
    -Au aruncat in aer 20 de locuinte in Sa-Sa, omorand 60 de femei si copii.
    -Au omorat un mare numar de femei care lucrau in Manastirea Sf. Simion din Ierusalim.
    -Au omorat 200 de persoane, majoritatea batrani, in satul Ed-Dawayimeh.
    -Au omorat 51 de muncitori cand se intorceau de la munca campului in Kafr Quasem.
    Locuitorii crestini din Kaba Bir-im au fost alungati iar locuintele distruse. Au profanat cimitirul si au distrus 73 de cruci de morminte.
    In aceasta perioada de cateva luni cat a durat teroarea, cca. 300.000 de palestinienisi arabi crestini au fost alungati de la casdele lor sau omorati aceia care refuzau sa plece, de catre ashkenazii comunisti.
    Dupa 14 mai 1948, ziua in care a fost declarata infiintarea statului Israel, au fost distruse 350 de biserici crestine si moschei arabe de catre teroristii sionisti.
    Sionistii isi elimina adversarii
    Pentru a-si atinge scopul, sionistii nu vor lasa pe nimeni sa le stea in cale. In cursul celui de al doilea razboi mondial sionistii au colaborat strans cu nazistii germani, livrand masele evreiesti in lagarele de concentrare hitleriste. Nu a fost deloc o surpriza nici scufundarea vasului “Patria”, care transporta 252 de evrei emigranti spre Palestina, banuiti de catre sionisti ca le sunt adversari. Intr-un alt incident din aceleasi temeri, a fost scufundat vasul “Struma”, fiind omorate 760 de persoane.
    Nici chiar mari personalitati politice nu au fost imine la atacurile teroriste ale sionistilor. In 1948, intr-un effort de impacaciune a situatiei in acea regiune , Natiunile Unite l-au trimis pe Contele Folke Bernadotte, care vroia sa imparta Palestina in doua, pentru evrei si pentru pelestinienii arabi. Acest lucru i-a infuriat pe sionisti si sfidand statutul diplomatic, justitia si bunacuviinta, l-au omorat pe el si pe soferul sau in drum spre casa pe una din strazile Ierusalimului.
    Zeci de milioane de suflete au fost masacrate in Rusia dupa revolutia comunista initiata si sustinuta de catre sionisti. Acum, in Palestina, urmeaza aceeasi cale. Pentru a-I alunga pe arabi de la vetrele lor ei au macelarit nenumarate mii de suflete si au lasat fara locuinte alte cateva sute de mii.
    Problema se pune: Cati arabi vor ucideei cand vor castiga controlul absolut asupra Orientului Mijlociu si cand vor fi castigat si controlul fizic total asupra Americii?
    Ceea ce este in joc acuma este libertatea sau sclavia
    Dupa parerea autorului acestei brosuri, Jack Bernstein, din care extragem in rezumat , pentru a-i impiedica pe sionisti in conspiratia lor, doua sunt punctele cheie:
    1. Unul din pilonii de actiune ai sionisto-bolsevicilor este in New York. De aici a plecat sprijinul financiar si organizatoric si s-a stabilit planul de bataie pentru revolutia comunista din Rusia. Aceasta revolutie a instalat cel de al doilea pilon al conspiratiei la Moscova, care nu s-ar fi realizat fara acest sprijin al New Yorkului.
    2. Comunismul nu s-ar fi nascut si multe din problemele cu care trebuie sa se confrunte poporul american acuma nu ar fi existat daca poporul american ar fi fost corect informat asupra actiunilor sionisto-comuniste din New York. Inainte insa de a fi inceput aceasta conspiratie, ei si-au asigurat controlul presei si in special al agentiilor de stiri nationale si internationale. Din moment ce si-au asigurat acest control si asupra statiilor de radio si televiziune, ei au avut posibilitatea sa schimbe sensul stirilor sau chiar sa le omita total pe cele cu privire la conspiratia lor.
    Singura solutie ramane expunerea
    In 1920, Henri Ford scria : “Daca poporul american ar ajunge vreodata sa cunoasca adevarul despre aceasta clica de evrei, asta ar putea sa fie scaparea.” Ceea ce ar fi vrut sa spune Henri Ford a fost: Daca poporul american ar afla adevarul, el ar initia orice actiune ar fi necesara pentru a opri conspiratia acestei bande de evrei sionisto-bolsevice.
    Mai multi insi incearca sa informeze poporul american despre pericolul ce-l reprezinta sionismul pentru America si pentru lumea libera, insa, inca este mult prea putin pentru a avea un efect. Ar fi in interesul aproape a tuturor ca in mod linistit insa sustinut sa ajute la difuzarea unor astfel de stiri.
    O infruntare
    Continutul acestei carti ar putea sa provoace o reactie puternica in randul sionistilor. Sunt in deplina garda in ceea ce priveste tactica voastra, fratilor mei sionisti, cu care-i aduceti la tacere pe toti aceia care va expun planurile subversive.
    Daca persoana respectiva este un crestin, voi urlati: “Esti un antisemit!”, ceea ce nu este mai mult decat un nor de fum menit sa va ascunda actiunile.
    Daca insa persoana respectiva este un evreu, voi recurgeti la alte mijloace, ca:
    -Intai ii ignorati, in speranta ca informatiile sale nu ajung la un public prea numeros,
    -Daca informatia strabate la cercuri mai largi, voi incepeti sa ridiculizati atat informatia cat si persoana sau persoanele in cauza
    -Daca asta nu-I suficient pentru a-l scoate din scena, voi incercati sa-I asasinati caracterul. Daca el nu a avut pana acum scandaluri, voi sunteti dispusi oricand sa I le fabricati.
    -Daca nici asta nu ajunge, atunci recurgeti la atac fizic.
    Dar niciodata nu ati incercat sa va justificati actiunea.
    Asadar, inainte de a incepe sa-mi astupati gura , eu va ofer aceasta infruntare:
    -Sa constituiti un grup de sionisti care sa va sustina cauza, si eu voi sustine un numar egal de debatori anti-sionisti si pro-americani si cativa martori.
    Atunci sionistii si anti-sionistii vor dezbate cele scrise in aceasta carte cat si alt material in relatie cu continutul ei.
    Sa exploram aceste informatii si sa lasam poporul american sa hotarasca singur care dintre ele sunt corecte si care sunt false.
    Nu este asta o infruntare?
    In mod precis ati accepta aceasta infruntare daca cele scrise nu ar fi adevarate, insa, daca voi incepeti sa strigati : “Minciuni, toate sunt minciuni!” si refuzati sa dezbateti , prin asta ati marturisit poporului american ca cele scrise de mine sunt adevarate.

  10. marylena spune:

    Catastrofa învăţămîntului universitar
    autor: DAN UNGUREANU – prof. univ. Universitatea Bucureşti (pe marginea fostei dezbateri despre învăţămîntul din România) Trist dar, din păcate, adevărat!!!!! Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere.
    Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru “Romeo şi Julieta” (numită alternativ “roman“, “novel”, ori “poem”). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză. Am corectat mai jos greşelile lor:

    – pluralul lui “viu” nu e “vi”, ci “vii”;
    – verbul “a lua” nu se scrie “i-au”;
    – “Obijnuit”e incorect;
    – “îi” nu se scrie despărţit, “î-i”;
    – “săde-a”e incorect (corect e “sădea”);
    – nu se zice “propiu”, ci “propriu”;
    – “them”nu poate înlocui “their”;
    – nu se poate spune “them mother”în loc de “their mother”;
    – “intitulated”nu există în engleză (conform Merriam-Webster Dictionary);
    – “combinated”nu există în engleză;
    – “to enjoy of life”e incorect ( verbul “to enjoy” e tranzitiv);
    – “writted”e incorect, în loc de “wrote”;
    – “poetry” nu e identic cu “poem”;
    – “lirycs”nu e ortografiat corect, şi cu siguranţă nu înseamnă textul unei poezii, ci versurile unui cîntec;
    – “roman”nu există în engleză, corect e “novel”;
    – “disapointness” nu există, corect e “disappointment”;
    – “beautifulything”e incorect;
    – “tryed”e incorect;
    – “gaves”nu există (corect “gives”sau “gave”);
    – “tooked place”e incorect;
    – tabloul “Gioconda” nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci;
    – “Romeo and Juliet” nu e un roman;
    – “Romeo and Juliet” nu e un poem;
    – Shackspear nu se scrie astfel.

    Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, cînd în orînduirea veche, “bolşevică şi totalitaristă”, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea. Cum s-a ajuns în această situaţie?

    Puţin după Revoluţie, prin 1995, cred, au apărut locurile cu taxă la Universităţi. Ceva mai tîrziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universităţile au dat de gustul banilor. Studenţii deveneau intangibili. De vreme ce plăteau, prezenţi sau nu, trebuiau să treacă examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămîneau suplinitori, iar titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.

    Primii studenţi pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna, studenţii au terminat în trei ani, în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licenţă de şaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).
    Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decît precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decît la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sînt plătiţi după numărul de elevi.
    Studentii sînt mai prost pregătiţi decît elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy – paste) de pe un sit de internet, http://www.referat.ro/.
    O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul “învăţămînt axat pe competenţe”. În noul sistem, elevii, vezi Doamne, “nu mai tocesc date seci, ci dobîndesccompetenţe”. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă!

    Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cînţi, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştintele sînt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia “axată pecompetenţe”naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!

    O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că “poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistreţul cu colţi de argint”. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie după trei ani că în engleză, “romanul” se numeşte “novel”.

    Universitatea zulusă

    Este imperativ necesar, e indispensabil ca să se revină la studiile universitare gratuite, cu concurs de admitere şi cu număr limitat de locuri. E suficient că s-a închis un cerc vicios, că absolvenţii de “universităţi fast-food” au virusat învăţămîntul gimnazial şi liceal, şi trimit universităţilor liceeni care nu ştiu nimic.
    Conform cu situl QS (Quacquarelli Symonds)World University Rankings = Clasificarea mondială a universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds):
    – Israelul, o ţară mică, cu suprafaţa cît a Moldovei, are trei universităţi pe locurile 102, 114 şi 132 din lume;
    – Carolina din Praga e pe locul 230 în lume;
    – Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400;
    – Universitatea Bucureşti e pe locul 500, lîngă Universitatea din Szeged (cu o populaţie de 166.000 locuitori), Universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan şi Sri-Lanka;
    – Universitatea din Liubliana e pe locul 400;
    – Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302;
    – Universitatea Ben Gurion, din deşertul Neghev, e pe locul 323;
    – Universitatea Babeş-Bolyai este după locul 600, lîngă nişte universităţi saudite, sri-lankeze şi kazahe (după principiul: “nisip, junglă, nisip”).

    Situl ARWU (Academic Ranking of World Universities = Clasificarea academică a universităţilor din întreaga lume) al Institutului de Pedagogie al Universităţii Jiao Tong se opreşte la primele 500 de universităţi din lume, unde pe la coadă se află Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana şi cea din Wellington, Noua Zeelandă. Universitatea din Bucureşti are de ajuns din urmă universitatea zulusă din Durban, cea slovenă (Liubliana, 280.000 locuitori) şi cea din Wellington (386.000 locuitori, la capătul lumii, în largul Pacificului).
    Am expus în “Observatorul cultural”, numărul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latină. Greşelile de traducere pe care le făcea demonstrau o cunoaştere precară a limbii latine.

    (din “Solilocviile” lui Augustin): “Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita.” = “Una este o epidemie terminată, altceva e o epidemie care mocneşte.”
    Dan Negrescu, traducere la “Solilocvii”, p. 60: „…una sunt secăturile molimei, şi alta scufundările în somn adînc.“

    (”Etica” lui Abelard): “Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere.” = “Căinţa înseamnă să deplîngi cele săvîrşite şi să nu săvîrşeşti lucruri de deplîns.”
    Dan Negrescu, “Etica” lui Abelard, p. 81: „Căinţa a fost dată spre a plînge, dar nu înseamnă că plînsul o şi face eficientă.“

    (”Solilocviile” lui Augustin) “Hoc ergo unum superius praetermiseras.” = “Trecuseşi cu vederea acest lucru de mai sus.”
    Dan Negrescu, traducere la “Solilocvii”, p. 82 : „Aşadar, acest lucru îl pui mai presus.“

    (Toma de Aquino, “De ente et essentia”) “…sicut diaphaneitas de aëre…” = “…ca transparenţa aerului…”
    Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafană în aramă…“

    Un om care confundă “a neglija” cu “a pune mai presus”, şi care confundă “transparenţa aerului” cu “opacitatea aramei”, prevedeam în acel articol, va deveni în curînd conducător de doctorate în limba şi literatura latină. Profeţia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timişoara, conduce doctorate în limba şi literatura latină.
    Învăţămîntul românesc e prăbuşit cu totul. Predau profesori care fac greşeli de clasa a şasea. Absolvă cu diplomă studenţi care acum 15 ani ar fi căzut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificaţi. Comisia centrală de acreditare a titlurilor universitare face conducători de doctorat în glumă.
    Sînt un excelent prooroc. Nu se mai miră nimeni că n-avem universităţi remarcabile cu cercetători remarcabili, cînd înşişi conducătorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.

    Codă

    Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistriţa ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo 40 de ani în urmă. Am stat cu el de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sîrbu şi Art Nouveau. Citise imens!
    Am stat de vorbă la Sasca Montană cu un bătrînel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Părinteasca dimîndare, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice şi Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea 15 ani de temniţă grea după 1950!
    Cînd universităţile româneşti vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenţilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puşcăriaşilor din vremea lui Groza, fiţi amabili şi treziţi-mă!
    Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim!
    Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de “greaua moştenire a comunismului”. Regimul de debandadă, numit “democraţie”, şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţămîntul românesc într-un haos. Din toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie (!!!) la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.
    Fac încă patru profeţii :

    1. Peste cinci ani nici un licean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.

    2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism (!!!) al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.

    3. Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor 500 de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, sri-lankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.

    4. Nici peste zece ani Ministerul Educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţămîntului român, ca să-l aibă la îndemînă.

    Io, Ştefan-voivod,
    Către întregul norod

    P.S.: Pentru cei ce încă nu disting care este scopul unor asemenea acţiuni îndreptate împotriva ţărişoarei ăsteia “mici şi neînsemnate”(după cum o denumesc ăia “MARI” şi nesătui de Putere), îi rog să mai dea o fugă sus şi să citească cele două motouri de la început.

    Tot io, Ştefan-voivod,
    Acuzat de unii că-s nerod

    Trist, dar adevarat!

    Autor: DAN UNGUREANU

    Sursa: Cotidianul.ro

  11. marylena spune:

    „Un zambet de vei darui tu vei primii o mie.Daruieste si vei fi fericit.Un zambet atrage bucurie.Bucuria atrage fericirea.Hai za zambim!Hai sa fim bucurosi!”

  12. marylena spune:

    8 SFATURI PENTRU A ATINGE SUTA DE ANI FERICIT

    Conform Institutului Național de Statistică din Marea Britanie, 35% dintre copiii născuți în 2012 vor depăși vârsta de 100 de ani. În raportul instituției, intitulat „Care sunt șansele să trăim până la 100 de ani”, se estimează că în Marea Britanie se vor naște în acest an 423.000 de băieți și 403.000 de fete. Dintre aceștia, 135.000 de bărbați și 156.000 de femei vor fi în viață și în anul 2112. Michele Hanson, de la cotidianul The Guardian trece în revistă cu umor condițiile în care se poate atinge această previziune.

    Lorna Gobey, în vârstă de 102 ani, crede că băutura și țigările te mențin tânăr

    Bun venit vouă, cei 35% dintre bebelușii britanici, care vă nașteți azi și veți atinge suta de ani. Felicitări! Firește, nu e totul roz în viața de centenar. Va trebui să luați anumite măsuri pentru a fi siguri că veți avea parte de distracție, distracție, distracție și că nu veți deveni noii Struldbruggs descriși de Jonathan Swift. Vă aduceți aminte? Creaturile acelea din „Călătoriile lui Gulliver”, care se nasc cu o pată neagră pe frunte și sunt condamnate la nemurire. Săracii, aveau multe de suportat: toți prietenii și rudele lor dispăreau, în vreme ce ei se îmbolnăveau, deveneau din ce în ce mai înfiorători la vedere și erau ocoliți, izolați și nefericiți. Iată deci câteva reguli simple pentru a evita aceste neajunsuri:

    1. Nu vă îmbolnăviți! Acest lucru este absolut verboten. Odată ce v-ați îmbolnăvit, sunteți terminat! Dacă la un moment dat vă veți vedea tot mai neputincios, îngrijiți-vă să aveți întotdeauna la îndemână o rudă apropiată sau un prieten, cineva căruia să-i pese, răbdător, puternic ca un taur, optimist, robust și dispus să vă șteargă la fund.

    2. Dar, pentru a evita toate acestea, luați-vă medicamentele, mâncați-vă vegetalele, consumați multe fibre și faceți sport. Luați-vă un câine. Continuați să vă luați un câine. Nu țin mult… Mergeți la plimbare, socializați, zâmbiți întotdeauna când ieșiți în lume și fiți curtenitor cu oamenii. Veți avea nevoie de aceste bune relații pentru a vă ajuta să vă reveniți după o cădere.

    3. Nimeni nu poate totuși să zâmbească tot timpul, iar reprimarea sentimentelor dăunează sănătății, dă dureri de cap și provoacă ulcere. Prin urmare, exprimați-vă: lăudați, criticați, purtați blugi, pupați-vă cățelul, încălcați regulile, faceți sex și glumiți. Ce contează dacă comportamentul va fi la fel de tulburător ca și decorațiile voastre de interior sau ca alegerile voastre vestimentare. La vârsta voastră avansată, oamenii vor aprecia farmecul excentricității și vă vor privi cu afecțiune.

    4. Faceți mulți copii, pentru eventualitatea în care veți deveni un bătrân invalid și plictisitor. Vor putea veni să vă îngrijească cu schimbul.

    5. Fiți pozitivi. Gândiți: „Am norocul de a fi încă aici”, și nu „Mai bine-aș muri”, așa cum obișnuia să spună mama, și care-și tulbura astfel familia și pe cei apropiați.

    6. Iubiți-vă ridurile, negii, petele, dinții îngălbeniți și pielea flască. Toate astea au farmecul lor. Nu mergeți să vi le „refaceți”. Dacă veți începe lifting-urile la 50 de ani, veți avea obrajii în creștetul capului când veți fi centenari.

    7. Treptat, vârsta de pensionare va fi probabil extinsă la 85 de ani, dar partea bună e că această situație vă va da timp pentru a economisi mai mulți bani. Acesta este un punct esențial. Puneți milioane deoparte, dacă puteți. Dumnezeu știe cât vor costa un castron de arpacaș și biscuiții pentru câini în 2112…

    8. Fiți prietenoși cu vecinii tineri. Nu sunt chiar atât de răi pe cât se spune și veți avea nevoie de cineva pentru a vă distra, dacă nu mai există vreun alt centenar disponibil. De aici înainte, 50% dintre zecile de copii ai voștri vor trăi până la 150 de ani. La 80 de ani, ei vor fi în formă și vor veni grămadă să vă vadă. La mulți ani!

    Sursa: http://www.manager.ro/articole/sanatate/8-sfaturi-pentru-a-atinge-suta-de-ani-fericit-21004.html

  13. marylena spune:
    http://frumoasaverde.blogspot.com/search?updated-max=2012-09-17T23:35:00%2B03:00&max-results=3&start=71&by-date=false SĂNĂTATE FĂRĂ MEDICAMENTE, PRIN NATUROPATIE „Dumnezeu nu a făcut boala şi cu atât mai puţin medicii şi remediile” [Cei care doresc, pot descărca documentul accesând acest link.] Pierre Valentin Marchesseau, fondatorul naturopatiei contemporane în Franța, a sintetizat cunoștințele disponibile la vremea sa, pentru a crea „naturopatia ortodoxă”. Era fascinat de ceea ce el numea „minunata mașină umană” care este corpul și de modurile în care i se pot crea cele mai bune condiții pentru a-l menține în starea de funcționare perfectă cu care a fost creat. Marchesseau și-a dedicat 60 de ani din viață exclusiv răspândirii acestei științe în Franța, apoi în Europa și în sfârșit, în întreaga lume. Profesor de educație fizică, licențiat în filozofie, jucător internațional de rugby, halterofil de nivel înalt, pictor în timpul liber – iată profilul acestui om excepțional. S-a născut pe 21 martie 1911 și a încetat din viață pe 20 decembrie 1994. În tinerețe, a avut un parcurs academic clasic: doctorat în filozofie, studii de drept, medicină. Mai târziu, a intrat în legătură cu marii naturopați și umaniști ai epocii, mai întâi în Statele Unite (Krishnamurti, Lutz, Mac-Fadden), apoi în Franța (Carton, Mono, dr. George Rouhet, Edmond Desbonnet), ceea ce i-a permis să-și continue cercetările și să-și desăvârșească propria sinteză de vindecare: „naturopatia ortodoxă”. Această sinteză constă în reunirea tuturor tehnicilor utilizate de iluștrii săi predecesori în scopul restabilirii forței vitale a pacientului, pentru a-i permite corpului să-și recapete starea de sănătate în mod natural. Este ceea ce numim „autovindecare”. Așa cum s-a întâmplat cu mulți alți naturopați, ceea ce l-a determinat pe Marchesseau pentru prima oară să-și pună cunoștințele în practică a fost un necaz ivit în propria familie: ginerele său s-a îmbolnăvit de leucemie, iar medicii nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire. Ei bine, în ciuda verdictului autorizat, Marchesseau l-a vindecat complet în doi ani de zile. Evident, vestea s-a răspândit, ceea ce i-a adus ulterior numeroși pacienți. În același timp, a simțit ca o obligație morală să-și răspândească cunoștințele în întreaga Franță, iar mai târziu în lume, ca membru al „Federației mondiale a naturopaților”, care în 1995 regrupa 46 de țări. A creat prima Facultate liberă de naturopatie din Franța în 1935. De-a lungul întregii vieți, și-a împărtășit cu generozitate cunoștințele, fără nicio restricție, prin sfaturi, protocoale de tratament și lucrări scrise. Practic, timp de 60 de ani, n-a trăit decât pentru această muncă nobilă. Astfel, Pierre Valentin Marchesseau este considerat astăzi întemeietorul tuturor școlilor actuale de naturopatie din Franța și omagiat pe măsură. BAZELE FILOZOFICE, ȘTIINȚIFICE ȘI TEHNICE ALE NATUROPATIEI, SAU IGIENA VITALĂ Pierre Valentin Marchesseau Adevăratul medic lucrează pentru dispariţia oricărei medicini Sănătatea prin intermediul medicamentelor (otrăvuri) este un nonsens ştiinţific. Este demonstrat că naturopatia, sub forma sa dublă, igienică şi terapeutică, reprezintă viitorul în materie de sănătate. În lipsa posibilităţii de a schimba boala, bolnavul schimbă adesea medicul. De fapt, el nu schimbă nimic. Ar face mai bine să schimbe… medicina. Într-adevăr, metodele valabile nu lipsesc, dincolo de orice oficialitate. Se vorbeşte de o medicină paralelă; ceea ce este de fapt o denumire nepotrivită, care lasă să se înţeleagă că metodele sale nu se conjugă niciodată cu cea clasică, ba chiar se opun. În principiu, toate mijloacele preconizate sunt convergente şi complementare, şi niciodată paralele sau antagonice. Această noţiune fundamentală de „medicină integrală” admisă, deschide calea problemei în ceea ce priveşte modul în care bolnavul se poate regăsi în „labirintul terapeutic” ce i se oferă. Iată firul conductor care să-i permită de a urma calea cea bună. Prima regulă ce trebuie avută în vedere atunci când suntem bolnavi este de a căuta un medic grijuliu şi conştient de faptul că nu trebuie să ne risipească puţina sănătate care ne-a mai rămas. În acest spirit, cel mai bun practician va fi întotdeauna cel care va înclina cât mai puţin spre un tratament medicamentos şi va încerca, pe cât posibil, să reeduce pacientul. Acest practician de elită nu foloseşte decât rar, doar în caz de urgenţă, medicamentele toxice obişnuite, foarte eficace la nivel de simptome, dar prejudiciabile la nivel de individ şi specie. Conform fiziologiei, el preferă să acţioneze prin intermediul agenţilor naturali (fizici) şi se străduieşte să surprindă cauza generală şi profundă a răului, trecând dincolo de localizările simptomatice (boli clasice) care nu sunt decât măşti. Medicul bun veghează mai presus de orice să ocrotească autonomia forţei vitale, care se află în sistemul neuroendocrin. El ştie că forța vitală luptă cu inteligenţă împotriva dezordinilor interne şi că el, medicul, e destul de abil să o facă asociată în această luptă împotriva bolii. Acest gen de medic, plin de înţelepciune hipocratică, hrănit în pura tradiţie eseniană, există, dar este rar. Fie că s-a format cu ajutorul unor studii clasice, sau și-a dobândit înțelepciunea în facultăţile libere, urmând modelul anglo-saxon, acest lucru contează mai puţin. Formaţia sa veritabilă rezidă înainte de toate într-o profundă înțelegere a fenomenelor vieţii, departe de conceptele fizico-chimice, atât de dragi materialiştilor. Gândirea sa, din contră, îşi bazează răspunsurile pe sursele vitalismului. Acest „preot” al sănătăţii cunoaşte delicateţea mecanismelor vitale care ne animă pe fiecare în parte; el cunoaşte natura lor ascunsă, percepe originea şi sfârşitul lor şi, în consecinţă, nu le violentează niciodată, în dorinţa sa, uneori justificată, de a le stimula. Dacă, din fericire, vi se întâmplă să întâlniți un medic de această calitate pe drumul vostru, într-o zi de mare suferinţă, în urma unei boli, binecuvântaţi-l pe Dumnezeu! În marea lui bunătate şi în ciuda erorilor voastre, v-a îndrumat pe calea cea bună. Într-adevăr, graţie acestei întâlniri providenţiale, o mare parte din sănătatea voastră, pierdută din cauza propriilor greşeli, vă va fi redată. Cât despre medicii cotidieni, care iau în derâdere regula pe care o s-o enunţăm, să nu aveţi încredere în ei ca în ciumă, oricare-ar fi prestigiul sau diplomele lor. Această „regulă” de bun simţ se rezumă la trei aforisme, pe care ar trebui să le gravăm în litere de aur pe toate şcolile medicale din lume. Iată-le: 1. Mai întâi, a preveni, pentru a nu trebui să vindeci (deoarece nici cea mai bună terapeutică nu restituie sănătatea în totalitatea ei iniţială); 2. Apoi, dacă trebuie să îngrijim, s-o facem fără să dăunăm sau să aducem prejudicii, deoarece un remediu mai rău decât răul încetează să mai fie un remediu; 3. În final, pentru a vă recăpăta sănătatea, urmaţi procesele curative ale organismului, deoarece corpul ştie mai bine decât cel mai bun medic ceea ce trebuie să facă. Să avem grijă să nu obținem o „victorie à la Pirus” [o victorie obținută cu un uriaș cost pentru învingător] – această regulă de prudenţă este adesea ignorată nu numai de medic, ci şi de bolnav. „Sănătate mai întâi!”, se reclamă, fără a mai reflecta la în subînţelesul acestei formulări. „Repede și prin orice mijloace, pentru ca durerile noastre să înceteze, disconfortul să dispară, iar noi să putem trăi ca înainte”. Criteriul de succes al celor mai mulți medici este rezolvarea rapidă a acestor dorințe ale pacientului. Remediul a fost bun pentru că a înlăturat durerea, iar medicul valoros, pentru că l-a prescris. Bolnavul nu-şi mai pune alte probleme. Dar n-are dreptate, căci nu trebuie să ne dorim orice fel de sănătate. Aceasta se măsoară întotdeauna prin mijloacele folosite pentru a o dobândi. Deviza noastră este: „Sănătate naturală înainte de toate!” Ea precizează mai bine conceptul de calitate pe care-l promovăm. Sănătatea, dragostea şi banul reprezintă trilogia fericirii umane. Şi în această lume, în care boala şi moartea apar aşa repede, sănătatea este pe primul loc între aceste bunuri. Nu trebuie să ne mire că facem tot ceea ce credem util pentru a regăsi ce am pierdut. „Sănătate mai întâi!” este deci primul strigăt care urcă din profunzimile instinctului nostru de conservare. Dar trebuie să gândim mai degrabă la ce ar putea fi această „sănătate”, şi cât de greșit este a se satisface o sănătate artificială, neavând decât aparenţele adevărului. Există succese terapeutice care sunt de fapt veritabile eşecuri şi care costă scump în ceea ce priveşte vitalitatea bolnavului. Din păcate, sănătatea actuală pe care o propune medicina este una din formele detestabile ale acestei artificialităţi. Ea este obţinută şi întreţinută urmând moda ştiinţifică a momentului, prin intermediul marilor lovituri, care înseamnă remediile anti-simptomatice, fără a mai ține seama de surplusurile toxice, care înăbuşă reacțiile de autoapărare ale organismului și care nu ating niciodată cauza generală şi profundă a bolii, ci ne otrăvesc în mod inexorabil. Medicina oficială, care dispersează această „sănătate artificială” şi care se autointitulează „ştiinţifică” se vede suficientă sieşi şi se vrea exclusivă. Ea obţine în acest fel victorii care, în final se soldează cu înfrângeri. Noi ştim că această medicină nu protejează „pseudo-vindecaţii”, că aceștia recidivează la cea mai mică alertă. Vedem deseori noi afecţiuni care se succed celor vechi prin transferurile morbide rezultate din brutalitatea represiunilor şi a otrăvurilor medicamentoase. Pe de altă parte, lucru foarte grav, această formă de „sănătate artificială” compromite longevitatea individului şi chiar viitorul speciei umane, care depinde de capitalul său genetic. Prin urmare, așa-zisa sănătate prin medicamente costă scump colectivităţile care se întreţin cu ele. În ritmul în care merg lucrurile astăzi, nu peste multă vreme, bugetele naţionale nu vor mai putea suporta cheltuielile. Securitatea socială este o lucrare admirabilă în sine; dar aşa cum este ea concepută, axată pe o concepţie falsă despre sănătate şi sprijinindu-se pe metode medicale false, ea devine, paradoxal, forma cea mai perfectă a insecurităţii şi sămânţa revoluţiilor viitoare, deoarece mizeria socială umple râurile până la inundaţia finală. Nu vor lipsi cei care să găsească analizele noastre exagerate. În acest caz, le amintim de recăderile succesive care-i lovesc pe toţi bolnavii, fără excepţie, supuşi timp de câţiva ani unei chimioterapii intense. Sau îi întrebăm din ce motiv oamenii cei mai civilizaţi, deci cei mai bine îngrijiţi, sunt în acelaşi timp și cei mai bolnavi şi mai degeneraţi? Iar dacă cei care ne contrazic îşi menţin poziţiile critice, ei vor afla aici toate elementele filozofice, ştiinţifice şi tehnice care le lipsesc pentru a asimila învăţăturile noastre. Noi explicăm de ce „igiena falsă” (cea a vaccinărilor şi a sterilizărilor) mai mult fragilizează rasa decât o protejează. Arătăm şi motivele care fac ca „medicina rea” (cea a represiunilor brutale şi a medicamentelor toxice) nu aduce sănătatea, ci din contră, creează vicieri umorale de neşters, surse de putreziri morbide. Şi, în faţa tarelor deja instalate, noi vom indica modalitatea prin care putem elimina panta fatală a degenerescenţei şi reda oamenilor calităţile lor ancestrale pierdute. Într-un cuvânt, este încă posibil de a reface o „aristocraţie biologică” prin practicarea generalizată a NATUROPATIEI. Medicamentul-otravă Înainte de a expune bazele sistemului nostru, mai precizăm unele puncte, răspunzând la întrebările obişnuite care ne sunt puse întotdeauna, cu prilejul conferinţelor noastre. Abuzurile, pericolele, erorile, carenţele „medicinii oficiale” legitimează noua metodă pe care noi o propunem. Iată ce gândeşte marele public. Contestarea, care caracterizează epoca noastră, nu se limitează doar la domeniul politicii sau al moravurilor. Ea a înglobat și ştiinţele şi medicina. Numai că în ultimul domeniu, contestarea a luat o formă aparte, cea a neliniștii, a fricii. Bolnavul zilelor noastre se teme de violenţa terapeutică şi de procedurile chirurgicale. Desigur, după Molière, s-a glumit mereu pe seama medicilor. Dar, dincolo de persoana ca atare, criticile nu vizau carenţele ştiinţei. Se râdea de medici, crezând în medicină. Astăzi, lumea s-a schimbat. Publicul, mai instruit și mai bine informat, nu mai crede cu naivitatea de altădată în virtuţile remediilor pe care o presă în delir le prezintă periodic în calitate de panaceu. Se ştie din experienţă cât valorează aceste remedii miracol, care se succed ritmic cu trecerea timpului. Acest tam-tam pseudo-ştiinţific se definește foarte bine prin termenul magic „progres”, dar nu mai impresionează pe nimeni. Astfel, eşecul antibioticelor după cel al sulfamidelor care nu mai protejează în faţa atacurilor microbiene crescute a fost general resimţit de opinia publică. Au urmat ezitarea şi chiar lipsa totală de încredere. Bolnavii ezită acum să se îngrijească. Faimoasa „banderolă roşie” pe care altădată n-o băgau în seamă, îi înspăimântă literalmente. Şi, dacă n-ar exista avantajul rambursării costurilor, ei ar renunța imediat la medic în favoarea vindecătorului. Astăzi, bolnavul se teme de remediu mai mult decât de boală. La ce bun să faci să dispară o afecțiune, dacă se naște alta, adesea mai gravă? Ar merita încercat să fie salvat în afara regulilor, decât să moară în cadrul lor. Răbdarea pacienţilor are și ea limitele ei. Mulți bolnavii îşi refuză acum rolul de consumatori de medicamente şi, mai mult, pe cel de cobai. Accidentele farmaceutice, semnalate din timp în timp în mare grabă, le accentuează neliniştea. Un produs oarecare, testat și înzestrat cu toate aprobările oficiale, face producție de serie. Apoi, produsul-minune este retras de pe piaţă, deoarece s-a dovedit responsabil de dermatoze grave, de albuminurie, de accidente cerebrale etc. Pentru a lupta împotriva impresiei proaste produse, se vorbeşte de supra-medicaţie prin imprudenţă. Se vrea să se creadă că bolnavii cumpără și înghit de capul lor orice pentru a se îngriji. În realitate, bolnavii nu sunt atât de nebuni, încât să se otrăvească voluntar. În plus, vânzarea de produse periculoase este reglementată sever în farmacii, iar farmaciştii îşi cunosc foarte bine meseria. Dacă există abuzuri, acestea se datorează medicilor care acordă prea multă încredere produselor farmaceutice, lăudate de laboratoare. Ei prescriu utilizarea lor, încrezându-se în prospect, fără a-i cunoaşte bine efectele secundare (pe care uneori chiar inventatorul nu le cunoaște, sau le trece sub tăcere). Rețetele unor practicieni, ne-a spus odată un prieten farmacist, sunt adevărate capodopere de intoxicare inconştientă. Confirmând această judecată asupra practicării neglijente a chimiei medicale, medicul S… din Paris ne-a declarat altă dată: „Medicii sunt singurii care pot ucide în mod legal”. O anchetă recentă realizată în Statele Unite a relevat faptul că 50% dintre diagnostice au fost greșite şi că mai mult de 40% din cazurile de mortalitate în mediu spitalicesc s-au datorat efectului violent al remediilor. Chirurgia îi înspăimântă de asemenea pe oameni. În prezent, rari sunt cei care merg la operaţie cu liniştea și speranța pe care le aveau în trecut. Scandalul recent al transplantărilor de ţesuturi n-a fost de natură să îmbunătățească lucrurile. Deziluzia îşi face loc chiar în cadrul facultăţilor, unde anumiți profesori nu se mai tem de a denunţa în mod deschis riscurile la care sunt expuși pacienții prin desfrâul de medicamente-otravă şi exploatarea chirurgicală nejustificată. Este un semnal că cunoaşterea medicală actuală, aşa cum este ea redată în învăţământul analitic, experimental şi materialist, nu mai răspunde nevoilor cotidiene. Însă fără a abandona ceea ce conţine preţios, adică intervenția chirurgicală în cazuri excepţionale, nu trebuie să cădem în extreme. Adevărata judecată se depărtează de orice extremism. Dar, vor zice scepticii, cum rămâne cu progresul medical? Nu e oare o realitate faptul că foarte mulţi pacienţi supravieţuiesc graţie descoperirilor moderne? Răspunsul nostru va fi fără echivoc. Noi nu negăm această formă de progres. Medicina oficială, în calitate de metodă represivă a simptomelor maligne, a făcut remarcabile progrese, și ar fi stupid a o refuza printr-o idee preconcepută, ceea ce nu vom face. În urgenţă, în faţa marilor dureri, a instabilităţilor microbiene (rău întreţinute), sau gravelor leziuni ireductibile, terapia chimică modernă realizează în fiecare zi veritabile „tururi de forţă”, făcând să trăiască persoane condamnate. În acest sens, ea este indispensabilă. Totuşi, nu e vorba aici decât de cazul speciei. Majoritatea populaţiei este foarte departe de aceste stări extreme şi reclamă griji care privesc mai mult reeducarea funcţională decât reprimarea simptomatică. Noi ne oferim să o acoperim această carenţă a medicinii oficiale prin învăţământul nostru naturopatic. În concluzie, noi nu negăm eficacitatea medicamentelor clasice. Nu sfătuim altceva decât utilizarea lor în rare cazuri. Faptele următoare dovedesc că folosirea de remedii ar putea fi limitată semnificativ, fără nici un prejudiciu pentru bolnavi, ba chiar din contră. În mai multe rânduri, şefi de clinică și-au împărţit bolnavii în două grupuri: unii trataţi urmând medicina oficială, alţii îngrijiţi cu placebo. Cei care s-au vindecat au fost mai mult din rândul celor neasistaţi de un program clinic. În timpul războiului din Vietnam, americanii nu acordau asistenţă medicală decât răniţilor consideraţi recuperabili. Ei bine, rata de supraviețuire era mai mare printre cei „abandonaţi”. Un ultim exemplu: Ca urmare a grevelor medicale din Italia şi Israel, a fost înregistrată o scădere importantă a mortalităţi (mai mult de 30%). Oficialii n-au ştiut niciodată cauza şi încă o mai caută. „Totuşi, spun scepticii, statisticile de longevitate sunt indiscutabile. Nu demonstrează ele că noi trăim în prezent mult mai mult decât anticii, graţie medicinii moderne şi descoperirilor ei?” Să judecăm: Dacă s-a stabilit că noi, oamenii trăim mai mult, de ce să atribuim această longevitate actului medical şi să nu vorbim de binefacerile igienei şi ale legilor sociale. Baia, sportul, ziua de lucru de 8 ore, concediile plătite etc. au făcut cu siguranţă mai mult pentru sănătate decât penicilina şi cortizonul. În prezent, autenticitatea acestei longevităţi se stabilește prin statistici pe oamenii le cred. Noi însă le considerăm măsluite. Să ne explicăm: Se pretinde că oamenii ating în zilele noastre o vârstă mai înaintată decât altădată. Se afirmă, de exemplu, că durata noastră de viaţă s-a dublat în raport cu cea a oamenilor care trăiau în epoca lui Ludovic al XIV. Un asemenea raţionament nu are o bază reală. Cine poate calcula longevitatea unui popor care a trăit cu multe secole în urma lui şi într-un timp în care registrele de stare civilă erau cvasi-inexistente? Procedând în acest fel, am putea afirma fără a glumi că galii din vechime mureau cu toţii înainte de a atinge faza adultă şi că luptele lor cu romanii n-au fost decât niște încăierări între copii. Şi apoi, de ce să lăsăm să intre în calculul longevităţii beneficiile obţinute prin reducerea mortalităţii infantile datorate igienei? Cifrele pot fi relevante, dar concluziile înșelătoare. Contra-expertiza noastră este mult mai revelatoare. Am mers în cimitirul vechi şi am notat numărul de persoane care au atins vârsta centenară înainte de a muri. Aceeaşi anchetă în cimitire mai recente ne-a dat un procent net inferior. Așadar, mormintele spun adevărul pe care statisticile trucate îl ascund. Se trăia mult mai mult altădată… Pe de altă parte, dacă medicina avea o oarecare influenţă asupra longevităţii, aceasta s-ar observa la nivelul bolilor. Or răul nu a scăzut cu nimic. Unele afecţiuni sunt chiar mai violente ca altădată. Cancerul roade specia la ambele capete. Bebeluşi se nasc cu leucemie. Cât priveşte bolile cardiovasculare, ele domnesc, iar afecţiunile neurologice şi mentale nu se lasă mai prejos. Se vorbeşte, ca scuză, de „bolile civilizaţiei”, ca şi cum asta ar puteau schimba ceva. Din păcate, nu se întrevede un viitor apropiat în care spitalele să-și închidă porţile, iar medicii să se recicleze. Acesta ar fi primul pas către o veritabilă sănătate socială. Când va veni oare progresul sanitar în societăţile noastre moderne? De la homeopatie, la cel care vindecă În faţa acestei medicinii savante, care calmează fără a vindeca şi deseori intoxică, ce face bolnavul care – trădat în speranţele sale – ia brusc cunoştinţă de această situaţie paradoxală? El va respinge din start alopatia (care este o opțiune contrară bunului simţ) şi se va îndrepta hotărât spre homeopaţi sau vindecători (magnetizatori, fitoterapeuţi, acupunctori, chiropractori şi alţi manipulatori care, fără se fie medici, se pun în postura de a vindeca de fracturi și luxaţii, sau se dau drept naturopaţi). Dar în orice caz, aceşti practicieni sunt incontestabil mai puţin periculoşi pentru bolnavii care, refuzând metodele noastre, se aruncă în braţele medicinii chimizate. Din păcate, și aceștia se ocupă tot de simptome şi uită cauza umorală. Totuşi, recunoaştem că ei nu uzează de produse toxice. În acest sens, ei nu aduc nici o pagubă bolnavului, şi din acest motiv merită consideraţia noastră. Cu toate acestea, practicile lor sunt insuficiente. Pe această cale, există mai mult şi mai bine de făcut, iar noi am numit această cale de vindecare naturopatia, în toată ortodoxia ei. Întreţinerea şi căutarea sănătăţii trebuie să fie considerată sub o nouă formă. Mai întâi, trebuie să avem în atenţie ceea ce noi numim triunghiul medical, și anume: 1. Reprimarea simptomelor alarmante trebuie să fie lăsată, zicem noi, medicinii alopate clasice, a cărei vocaţie este. Nu s-ar putea face mai bine ca ea. Activitatea sa, totuşi, trebuie să se limiteze la cazurile de urgenţă, care, după estimările noastre, ar fi 20% dintre bolnavi. 2. Dincolo de aceasta, terapiile trebuie să fie mai puţin violente şi ajustate mai rezonabil la nivel individual. Homeopatia ar reprezenta atunci ceea ce ar conveni la 30% din cazuri, adică atunci când bolnavul, neobținând rezultate prin medicina alopată, nu este în stare nici să suporte marile manevre naturopatice. Ne referim aici la copii, bătrâni, pacienţi în călătorie etc.) 3. Pentru restul de 50%, este indicată naturopatia. Ea se adresează tuturor bolnavilor cu tulburări funcţionale grave şi celor care, fiind bolnavi cronici în general, sunt atinşi de leziuni reversibile. Naturopatia se adresează şi celor sănătoşi care, fără excepţie, au nevoie de o igienă activă, pentru a rămâne într-o formă bună şi a evita astfel boala. Ajunşi la acest punct, trebuie în acelaşi timp să avem în minte ceea ce caracterizează adevăratul naturopat de cel fals. Adevăratul, naturopatul ortodox, nu respinge sistematic orice îngrijire locală, dar el stabileşte întotdeauna ca prioritate o „metodă generală de sănătate”, care este suficientă pentru a stimula autovindecarea. Bineînţeles, el nu va recurge niciodată la otrăvuri, nici chiar la cele extrase din plante. Îngrijirile pe care le dă el sunt de puternice stimulări organice, realizate cu elementele mediului ambiant specific, acolo unde s-a născut viaţa, mediul înconjurător, şi care este singurul capabil să ne refacă. Toate celelalte procedee alternative de vindecare nu sunt decât un mozaic de practici, izolate una de alta, alese de bolnav și utilizate la întâmplare. Practicianul specialist în una sau două tehnici naturale (acupunctură chinezească, chiropractică americană etc.) şi care pretinde că rezolvă totul dincolo de orice cură generală, nu este un naturopat adevărat. Viaţa se învaţă în natură şi nu în laboratoare. Naturopatia demnă de acest nume face apel la ansamblul de mijloace naturale de care dispune şi are un plan prestabilit. Autovindecarea are acest preţ. Însă această întoarcere la natură nu înseamnă că naturopatia e o metodă care constă în a nu face nimic altceva. Din contră, naturopatia este foarte activă. Ea ascultă de principii, legi şi reguli pe care o să le examinăm în continuare. Bazele filozofice, ştiinţifice şi tehnice ale naturopatiei Regrupând într-o vastă sinteză toate aspectele sănătăţii, ale bolii şi ale vindecării, se observă că ele pot fi interpretate prin intermediul a trei mari metode, despre care vom vorbi imediat. Nu există alte soluții. Cine îngrijeşte, aplică una din cele trei metode. Și orice tehnică şi orice procedeu nou apelează la una dintre ele. Să amintim pe scurt caracteristicile fiecăreia: 1. Alopatia: metodă medicală oficială axată pe bolile clasice şi care vizează anihilarea simptomelor caracteristice fiecăreia. În acest scop, se utilizează remedii zise „specifice”, foarte variate (mai mult de 100.000 de tipuri distincte) pentru a răspunde la toate formele de patologie observate. Criteriul de vindecare este reprimare simptomelor. Diagnosticul bolii simptomatice şi alegerea remediului specific sunt cele două chei ale acestei metode. Prin urmare, aceasta este metoda principală aplicată de medicina alopată și acest lucru trebuie știut în primul rând de către cei care apelează la serviciile sale. 2. Homeopatia: metodă mai puţin violentă decât prima, uzând de remedii diluate sau micro-doze. Este foarte individualizată, boala fiind văzută din prisma bolnavului. Slăbiciunea ei, după părerea noastră, constă în faptul că nu constituie o veritabilă medicină, care să vizeze profunzimile umorale ale corpului, aşa cum o înţelegem noi. De exemplu, în cadrul planului de igienizare a organismului, homeopatia ia exemplul alopatiei, uzând de vaccinuri şi de sterilizări, mijloace insuficiente pentru a proteja şi a revaloriza ansamblul organismului uman. 3. Naturopatia: metodă aflată la confluența precedentelor, vizând în mod esenţial să normalizeze terenul. Odată cu repunerea în stare normală a principalelor funcţii fiziologice, se realizează și autovindecarea. Toate reparațiile locale procedează în această manieră. În acest sens, naturopatul caută înainte de toate să atingă răul cauzal, responsabil de tulburările locale. Diagnostice, remedii specifice, îngrijiri anti-simptomatice nu pot să intereseze pe adevăratul naturopat. Pentru el, orice organism activ, dacă este drenat corect (la nivelul umorilor) se află pe calea vindecării. Naturopatia este, înainte de toate, o igienă a eliminării. Fără niciun medicament, numai prin intermediul agenţilor fizici – plante, exerciţii fizice, alimente izvorâte din mediul biologic uman, naturopatul îşi atinge scopul. Pentru a personaliza această metodă, el face mai întâi un examen de vitalitate a pacientului. Începe cu studiul formelor exterioare ale corpului – morfologie, tipologie, iridologie etc. – și ajunge la măsurarea masei de suprasarcină umorală (reziduuri și toxine neeliminate), permeabilitatea emonctorială (ritmul excreției) şi resursele vitale disponibile. Curele sunt reglate în funcţie de acest examen. Ele nu se schimbă în funcţie de fiecare bolnav, ci doar variază în intensitate. În final, igiena este foarte importantă în naturopatie. Foarte activă, ea vizează dezvoltarea la maximum a imunităţii naturale, creând un potenţial vital ridicat, în loc de a-l epuiza prin intervenţii parţiale, constând în stimulente artificiale. Deloc surprinzător, tehnicile utilizate sunt aceleaşi ca în terapeutică. În planul imperativelor fiziologice, nu există diferenţe între un bolnav şi un om sănătos, aşa cum nu există diferențe între diversele tipuri de boală. Orice cură naturală variază deci în cantitate, şi niciodată în calitate. Pentru viaţă şi prin viaţă Bazele igienei vitale, şi ale medicinii naturale – naturopatie – sunt în mod clar puse în evidenţă atunci când se studiază în paralel cu cele ale alopatiei. Orice activitate umană, de la simplu la complex, pornește întotdeauna de o idee generală, adică de la un principiu filozofic. Orice cunoaștere pornește de la un principiu general, a cărui formă actuală este știinţa. În final, vine tehnica, sau ansamblul de practici făcute posibile de către cunoaşterea dobândită. Adevărata naturopatie urmează același demers. Baza sa filozofică este vitalismul, în timp ce cea a alopatiei este materialismul. Pe plan ştiinţific, umorismul naturopatiei, care se opune solidismului alopatiei. În final, în practică, naturopatia se supune unor reguli ale naturismului, şi nu celor ale chimismului, care comandă în alopatie. [umorism – termen derivat de la umoare = lichid biologic (sânge, limfă) care intră în compoziția sistemelor organismului] Alopatia, care îngrijeşte în propria sa manieră tulburarea locală, recunoscută după diagnostic, şi caută să facă să dispară această tulburare cu ajutorul unor remedii chimice, rămâne logică cu ea însăşi, adică fidelă filozofiei sale. }n acelaşi fel, naturopatul, care dincolo de simptome vrea să normalizeze umorile, făcând apel la forţa vitală şi la agenţii fizici, acţionează conform propriului său principiu filozofic, conform căruia totul este lăsat pe seama mecanismelor care ne prezidează existenţa. Nu putem spune că alopatia este o ştiinţă şi naturopatia altă știință şi că fiecare îşi extrage din aceasta practicile sale corespondente. Eroarea (dacă aceasta există) nu este la nivelul știinţei sau tehnicii, ci la nivelul filozofiei. Or, la acest stadiu, este greu a judeca. Este acelaşi lucru ca în politică sau în religie. Ce este de fapt vitalismul? Contrar opiniei savanţilor materialiști, care caută să explice viaţa pornind de la reacțiile fizico-chimice ale materiei, vitaliştii gândesc că viaţa este străină materiei, dar se poate integra în ea şi chiar o poate locui, dacă anumite condiții sunt îndeplinite. Atunci, viaţa se instalează în materie şi o organizează în profitul său, după anumite legi biologice pe care niciun principiu fizico-chimic nu le poate explica. Nimic nu este făcut la întâmplare, cum pretind materialiştii; din contră, totul e prestabilit, iar forţa vitală care ne animă servește cel mai bine intereselor noastre organice. Contrariul nu poate fi conceput, deoarece inteligenţa creatoare a făcut ca viaţa să nu-și poată desfăşura activitatea în sensul propriei distrugeri. Chiar și în perioadele de boală, contrar aparenţelor, viaţa îşi exercită corect forţele. Noţiunea de „boală de autoapărare”, dragă naturopaţilor, este cea care intră în discuţie aici. „Crizele curative” care se exprimă în modul de eliminare (boli centrifuge) nu sunt altceva decât manifestarea acestei autoapărări, care tinde să readucă puritatea în sânul lichidelor umorale, pentru a proteja organele care depind de ele. Boala, în acest context, nu mai este un accident, ci un răgaz pe care-l vedem venind şi care rezultă din erorile noastre, din comportamentul contrar legilor biologice ale speciei noastre. Boala nu mai este numai o sancţiune, ci un avertisment, şi mai mult de-atât, efortul oricărui organism pentru a repara dezordinile. Este actul autovindecării care, dacă nu se realizează întotdeauna, este numai rezultatul greșelilor noastre. „Boala bolii” este această formă centripetă, care nu vindecă. Ea survine în principal după o lungă reprimare a „bolilor simptomatice de autoapărare”, ca urmare a slăbirii forţei vitale. În acest caz, boala nu mai vindecă. Pentru ca acţiunea terapeutică a bolii să fie corectă, este necesar ca ea să se manifeste, iar pentru aceasta, ca subiectul să posede încă o „forţă vitală” importantă. Un potenţial neuroendocrin insuficient, reduce şansele de autovindecare sau le anihilează. În acest caz, acţiunea naturopatică, ce depinde de acest „potenţial vital”, este redusă sau este făcută nulă. În cazul forţei vitale slăbite, recurgerea la procedeele terapeutice de substituţie ale medicinii uzuale alopatice este de obicei primul pas avut în vedere de un bolnav. Forţa vitală se cultivă prin intermediul agenţilor mediului specific al fiinţei pe care o locuieşte şi are nevoile ei pentru a se manifesta şi a se menţine. Fiinţa vitală, oricare ar fi specia în care se manifestă (şi orice-ar spune materialiştii) nu se adaptează la un mediu pentru care nu a fost făcută. Noţiunea de adaptare şi cea de „mutaţii” fericite sunt erori. Nu există niciodată adaptare, ci o supravieţuire mai mult sau mai puţin lungă, cu degenerescenţă treptată şi moarte (într-un final, chiar al speciei respective). Artificialitatea unui mediu anti-specific alungă viaţa, naturalul, în timp ce mediul biologic o fixează şi o dezvoltă la maximum. Viaţa, astfel înscrisă într-o fiinţă în sânul unui mediu specific, ne oferă în fiecare zi dovada întregii sale puteri creatoare, protectoare şi reparatoare. Nutriţia, creşterea, reproducerea, nu sunt ele fenomene uimitoare de inteligenţă ascunsă? Cum niște simple particule de materie, electroni neorganizaţi în afara gravitaţiei lor atomice şi a legăturii lor, ar putea dobândi prin ei înșiși o aşa putere de organizare şi de direcţie, încât să creeze memoria trecutului, ajustarea prezentului şi planificarea viitorului? Un materialist este incapabil de a explica prin ce cale misterioasă inferiorul electronic ar putea naşte superiorul biotonic. Cum puţin calciu, fier şi fosfor ar putea, prin ele însele, să decidă fabricarea unui ţesut osos, i-ar putea da forma unei vertebre, şi încă cea de atlas, la om? În sfârșit, fenomenul incontestabil de autovindecare manifestat la animalele bolnave şi de mii de ori experimentat în naturopatie pledează magistral pentru „forţa vitală”, inteligenţa care ne animă. Oasele fracturate ale unui mort, chiar puse în gips, nu se sudează, o rană, chiar foarte bine dezinfectată, nu se cicatrizează pe un cadavru. Oricine ştie acest lucru, dar nu trage din aceasta nicio concluzie. Este necesar ca viaţa să fie prezentă pentru ca aceste fenomene să se producă. Mai mult, forţa vitală este cu atât mai puternică, cu atât mai rapide sunt reparațiile pe care le face, oricare-ar fi condițiile exterioare de îngrijire. O rană infectată şi netratată, se vindecă întotdeauna repede la un vital superior, în timp ce o rană bine curățată se vindecă greu, cu risc de infectare, la un vital inferior. Viaţa ne apare deci ca principiul director de care vorbea medicul și fiziologul Claude Bernard în disperare de cauză, şi pe care medicina experimentală refuză astăzi să-l admită. Puterea vindecătoare nu este în medici, ci în forţa vitală pe care fiecare fiinţă vie o deţine în mod inegalabil, şi pe care tarele de comportament ale medicilor alopați o pot reduce la zero. Din acest motiv, naturopatul respectă Viaţa, caută să-i înţeleagă legile şi să-i urmeze regulile. Corpul este o baie Se știe că aproximativ 80% din organismul nostru este făcut din diferite lichide (5 litri de sânge, 10 litri de limfă circulantă, 20 litri de ser extracelular imobil sau aproape imobil şi 20 litri de ser intracelular complet imobil). Acestea sunt cantităţile unui subiect de 75 de kg. Sângele este mişcat cu 5 litri pe minut; limfa circulantă, cu 1 litru la 24 de ore; terenul umed extracelular nu suportă decât mişcări foarte rare. Exercițiile, băile, masajele, posturile activează toate aceste lichide şi reînnoiesc mediul celular. În raport cu aceste lichide umorale, solidele (organele) corpului au o importanţă secundară. Viaţa se manifestă în primul rând la nivelul acestor lichide, de unde numele de UMORISM, dat știinţei naturopatiei. Invităm cititorul să-şi procure cartea „Ce este naturopatia”. Va găsi acolo precizări utile, interesând umorismul. Orice boală este mai întâi generală şi se naşte sub forma unei tulburări funcţionale discrete, ce rezultă din alterarea acestor lichide, ca urmare a saturării lor cu deşeuri şi reziduuri rezultate din procesele metabolice. Tulburarea creşte şi puţin câte puţin, se manifestă răul local, a cărui origine se află într-un organ. Leziunea organică apare puţin mai târziu. Tulburarea funcţională este cea care „sapă” într-un fel leziunea. Organul cel mai puţin rezistent suportă efectele necrozei umorale. Localizarea răului este, pentru naturopat, o agravare patologică şi semnul unei tulburări funcţionale mai vechi, rău tratată sau trecută cu vederea. Alopatia judecă diferit. Cercetările ei se îndreaptă imediat asupra organului, de unde numele de solidism, dat formei cunoaşterii sale ştiinţifice. Dacă un subiect se plânge, alopatul îi va examina rând pe rând organele cu ajutorul mijloacelor de investigaţie de care dispune (auscultaţie, raze X, diverse analize de laborator). Fără o leziune, tulburarea este considerată… imaginară, sau psihică. În acest caz, subiectul este pus sub observaţie (adică se aşteaptă ca răul local să se precizeze). Invers, atunci când o leziune benignă sau inocentă este descoperită, ea este făcută ca responsabilă pentru tulburarea funcţională (de unde eroarea diagnosticului). Leziunea în alopatie precede şi explică tulburarea. Răul pentru alopat este local de la început şi tinde să se generalizeze dacă nu se intervine prin îngrijiri precise la nivelul lui. Pentru naturopat, răul este mai întâi general și doar ulterior tinde să se localizeze, dacă erorile de comportament se accentuează. Adevărata intervenţie este de a face ca aceste erori să înceteze. Ce se întâmplă în sânul lichidelor? Deşeurile şi reziduurile care saturează puţin câte puţin lichidele sau umorile, provin din diverse schimburi digestive şi celulare (metabolism). Aceste deşeuri şi reziduuri se prezintă sub trei forme: cristale, mucus şi substanţe mixte. Substanţele cristaloide (pulberi) provin din alimentele azotate (acizi aminați, tamponați cu baze minerale organice, alcaline) şi acizi liberi, mai mult sau mai puţini neutralizaţi în aceeaşi manieră şi apăruţi în urma degradărilor sau a combustiei (acizi carbonici, lactici, citrici, butirici, benzoici, acetici, malici, tartrici etc.). Responsabilitatea „falselor alimente” (anti-specifice pe de o parte şi denaturate pe de altă parte) este deci foarte mare în acumularea acestor deşeuri şi reziduuri care saturează lichidele umorale şi nasc bolile. Mucusul insolubil se localizează de preferinţă în limfă şi în serumuri, „cristalele”, mai solubile, rămân în suspensie în sânge, iar substanţe mixte pot să satureze toate lichidele. Prezența tuturor acestor trei forme de deșeuri este regula la subiecţii de vârsta a treia. Cristalele urmează calea sanguină şi trec prin glandele renale şi cele sudoripare (urină şi sudoare). Mucusul sfârşește spre exterior, trecând prin ficat, vezica biliară şi intestin – calea „legală”). Dar uneori, în caz de insuficienţă hepatică, sunt solicitate căile respiratorii – plămânii, nasul, urechile, ochii, gâtul – apoi vaginul la femei sau glandele sebacee (acnee etc.). La subiecţii bătrâni, emonctoriile tind să-şi piardă rolul specific [Principalele căi de evacuare a deşeurilor şi a reziduurilor se numesc emonctorii]. Un bătrân gripat expulzează pe gură cristale din plămâni. Insuficienţa emonctorială, mai mult sau mai puţin generalizată, este al doilea factor de saturare şi de boală, după alimentaţia falsă. Enervările sau supărările contribuie la închiderea emonctoriilor, devenind o cauză de supraîncărcare. Așa se explică de ce stările psihice proaste sunt generatoare de tulburări fizice. Emoțiile negative sunt deci al treilea factor de boală. Furtunile „neuro-hormonale” În faţa saturării hormonale, organismul nu rămâne inactiv. Când pragul de toleranţă este depăşit, se produce o furtună neuro-hormonală (mai mult sau mai puţin violentă, în funcţie de resursele vitale disponibile). Cu cât forţa vitală este mai mare, cu atât criza de autoapărare (sau boală generală centrifugă) va fi mai explozivă. Este tipul de boală acută, generală, intensă, rapidă, aşa cum se manifestă ea la tinereţe sau la adulţii încă viguroşi (gripa, de exemplu). Unui potenţial vital mai scăzut îi corespunde o boală de eliminare explozivă mai localizată, mai puţin violentă şi adesea periodică. Este tipul de boală cronică a adulţilor care au trecut de 40-50 de ani. Orice reprimare violentă şi abuzivă a bolilor de autoapărare (acute sau cronice) creşte automat nivelul saturării interne, deci a bolii originare. Din acest motiv, se produc multiple agravări. Acestea sunt recidive din ce în ce mai importante (întotdeauna după tratamente specifice, considerate satisfăcătoare), sau transferuri morbide, trecute cu vederea, dar generatoare de boli locale, noi. Cea mai gravă situație este atunci când boala este înăbuşită şi câştigă în profunzime. Din explozivă, ea devine implozivă şi din centrifugă, devine centripetă, cu leziuni pe organele nobile (celule nervoase, mușchi, măduvă osoasă). Orice maladie centrifugă, explozivă, este preferabilă bolilor mai atenuate, în ceea ce priveşte vindecarea. Ea stă dovadă pentru existenţa unei mari forţe vitale. Astfel, în funcție de gravitatea afecțiunii, în naturopatie se disting trei grade patologice: 1 – boala de mare întindere, mai mult sau mai puţin violentă, cu participare emonctorială intensă. 2 – boala de mică întindere, cu participare emonctorială mai mult sau mai puţin localizată, însoţită adesea de mici leziuni periferice sau semi-periferice (ulcere, calculi etc.). 3 – boala centripetă, fără nicio eliminare de suprafaţă, cu leziuni cel mai adesea ireversibile, atingând organele nobile (nervi şi ţesuturi celulare). În naturopatie, se încearcă de a se micșora această scară a morbidităţii, făcând în aşa fel încât pacientul să coboare de la gradul 3, ajungând în final la gradul 1. În cursul manevrelor naturopatice, se manifestă „crize curative”, semne ale acestei ascensiuni spre sănătate. Aceste crize sunt prevăzute şi stăpânite de către practicianul naturopat. Cu cât subiectul este mai în vârstă şi caracterizat prin surplus saturat, cu atât prudenţa în acţiune este mai mare. Criza curativă este provocată de stimularea emonctoriilor a căror acţiune este de a epura lichidele. Stimularea emonctorială operează graţie acţiunii agenţilor fizici existenți din mediul biologic uman. Această practică poartă numele de naturism. Agenţii fizici sunt grupaţi în 10 tehnici, care se aplică în cadrul a trei cure. Alopatul, fidel materialismului şi solidismului său, nu ne urmează exemplul pe acest teren. El caută remediul specific pe care îl oferă laboratoarele chimice. Acesta, probat experimental, este capabil de a readuce o aparentă ordine în dezordinea simptomatică. Chimismul are exclusiv acest scop. În tratamentul naturopat, prima cură, cea de dezintoxicare, are ca scop drenarea surplusurilor reziduale, prin deschiderea sistematică a celor 4 emonctorii (căi principale de eliminare). Cura de revitalizare are ca scop de umplerea carenţele, care comportă fazele următoare: – constituirea fondului nutriţional corect şi alegerea unor alimente tolerabile; – adăugarea de nutrienți şi evitarea hranei devitalizante; – stimularea fondului şi formei şi corectarea comportamentului cotidian. În final, cura de stabilizare are ca scop echilibrarea schimburilor, care se realizează prin următoarele manevre: – întoarcere integrală la regimul biologic uman, fără nici o abatere; – crearea unui habitat, a unor condiţii și a unui stil de viață cât mai apropiate de natură; – îndreptarea eventualelor erori de educație şi perfecţionarea în planul personalităţii. În cadrul acestei prezentări, ne vom mărgini la examinarea curei de dezintoxicare. Cele 10 tehnici şi cele 3 cure în naturopatie Acest ansamblu de mijloace reprezintă marea tehnică naturopatică, numită NATURISM, născut din UMORISM (ştiinţă naturopatică) şi din VITALISM (filozofie naturopatică). „Naturismul” este deci studiul practic al tuturor procedeelor de igienizare de care dispune naturopatia. Aceste procedee sunt extrase din elemente ale mediului uman, specific, originar şi natural, de unde vine și numele care le este dat, acela de agenţi fizici. Iată aici clasificarea lor în 10 grupe, sau tehnici particulare, în care fiecare este prevăzută cu zeci sau sute de mijloace speciale de aplicare. Cele 10 tehnici 1. Tehnica prin alimente (BROMATOLOGIA) – ansamblu de procedee de restricţie alimentară care utilizează alimentul (regimuri şi cure de orice formă). 2. Tehnica prin intermediul plantelor (FITOLOGIA) – ansamblu de procedee care activează drenajul emonctorial, suplinind carenţele prin intermediul plantelor netoxice, alimentare sau medicinale. 3. Tehnica exerciţiilor (KINESILOGIE) – ansamblu de procedee care abordează exercițiul sub toate formele lui, cu condiţia să vizeze în esență scopuri fiziologice, conforme cu sănătatea. 4. Tehnica cu ajutorul mâinilor (sau CHIROLOGIE) – ansamblu de procedee care folosesc mâna, masajul şi mobilizările variate, cu condiţia formală ca aceste practici să respecte imperativele naturopatice. 5. Tehnica băilor (HIDROLOGIE) – ansamblu de procedee folosind apa pe cale internă sau externă, local sau general, caldă sau rece. 6. Tehnica prin gaze (PNEUMOLOGIE) – ansamblu de procedee de ventilaţie pulmonară şi de aerare în mediu oxigenat, ozonat şi ionizat negativ (gimnastici respiratorii variate) 7. Tehnica prin reflexie (REFLEXOLOGIE) – ansamblu de procedee de stimulare bulbară şi simpatică, la nivelul pielii, al mucoaselor, al terminațiilor nervoase şi al tuturor zonelor sensibile (în context naturopatic). 8. Tehnica cu raze (ACTINOLOGIE) – ansamblu de procedee care utilizează soarele (şi toate sursele de lumină, calde sau reci) precum şi diverşi curenţi electrici care nu prezintă pericol. 9. Tehnica prin fluide (MAGNETOLOGIE) – Ansamblu de procedee care au suport magnetismul (mineral sau electronic, vital sau animal, fizic sau mental, mediumnic sau spiritual). 10. Tehnica prin idei (PSIHOLOGIE) – ansamblu de procedee care vizează eliberarea „creierului organic” (diencefalul) de influenţele cortexului (relaxare) pentru ca acesta ca să utilizeze energia corticală normalizată (sugestie sau hipnotism), şi reîncărcarea substanţei albe sub-corticale (energia nervoasă). Aceste tehnici particulare intră cu necesitate în curele naturopatice prin una sau mai multe din procedeele lor. Nu există aplicaţie tehnică izolată (dietetică, băi, reflexe, plante etc.), în afara sintezei, care reprezintă planul general al unei cure naturopatice. Pe de altă parte, orice procedeu trebuie să fie aplicat în locul său exact în acest plan general. Nu există aplicaţie tehnică juxtapunere a procedurilor, fără legătură între ele. Fiecare procedeu joacă un rol bine determinat în locul vizat. Acest lucru se poate denumi ierarhie între mijloace. Curele naturopatice sunt deci sintetice şi ierarhizate. Învăţământul naturopatic vine de foarte departe. El urcă până la începuturile umanităţii, dincolo de civilizaţia noastră, născută în Sumer cu 4000 de ani înainte de Hristos. Cunoaşterea şi înţelepciunea oamenilor antediluvieni (Atlantida şi Mu) a fost transmisă în cele patru colţuri ale lumi, după cataclisme, graţie coloniilor constituite. La începutul erei noastre, esenienii au învăţat acest sistem naturopatic pe lângă Regii divini ai Egiptului, moştenitori ai civilizaţiei Mu. Hristos frecventa preoţii egipteni şi a trăit pe lângă esenieni. El a primit de la ei arta îngrijirii naturale. Hipocrat însă (460- 377 î.Hr.) cunoștea deja aceste tradiţii orale înaintea lui Iisus. Cele trei cure După cum am spus, curele naturopatice sunt în număr de trei; ele reprezintă diferitele faze ale refacerii fiziologice. Să le amintim: Cura de dezintoxicare este aplicată obligatoriu la început. Scopul ei este de a drena suprasarcinile umorale, responsabile de boală. Cura de revitalizare trebuie să urmeze cu necesitate pe prima. Scopul ei este de suplinire a carenţelor morbide şi de drenaj naturopatic. Dezintoxicarea, după caz, durează de la câteva zile la câteva săptămâni. Revitalizarea care o urmează are întotdeauna o durată dublă. Este evident că înainte de a intra în cura a treia, cea de stabilizare, pacientul trebuie să fie în stare perfectă de echilibru umoral (fără deșeuri sau carenţe). Această stare nu se realizează în câteva zile. Refacerea profundă, la nivelul lichidelor fine cere uneori mai multe luni, chiar ani. Lichidele cele mai dificil de curăţat sunt cele mai puţin mobile – serumurile celulare. Știind că deşeurile de medicamente pot rămâne în corp și 20-30 de ani, mai ales în sistemul limfatic, veritabil depozitar organic, se poate calcula timpul necesar pentru a epura organismul. Cura de stabilizare este aplicată la finalul terapiei, atunci când subiectul şi-a regăsit echilibrul. O stabilizare grăbită este o greşeală de procedură. Scopul acestei cure terminale este de a normaliza schimburile, pentru a face imposibilă întoarcerea la boală. Această cură este dificil de atins şi de realizat. Am cunoscut, totuşi, câţiva subiecți de elită, mari naturopaţi care, prin înţelepciunea lor, au putut să ajungă la acest stadiu de autoperfecţionare şi să se menţină astfel. Toţi au trăit mai mult de 100 de ani, fără nici o boală. Marii duşmani ai „stabilizării” (în afară de supraalimentare și de proaste obiceiuri) sunt poluările de orice fel (de aer, de apă, de alimente) împotriva cărora, individual, nu putem nimic, şi marile stări de enervare (griji, emoţii etc.) pe care nu le putem evita dacă nu ne disciplinăm mental. Chimioterapia nu are timp pentru a aplica aceste stadii de vindecare. Ea utilizează metode drastice, agresive, risipind capitalul de sănătate al omenirii. Scurt istoric al naturopatiei Istoria naturopatiei (medicină prin intermediul agenţilor naturali), confundată uneori cu alchimia sau cu religia, urcă până la anul 400 î.Hr. Hipocrat rămâne nu numai „părintele medicinii”, ci și părintele naturopatiei şi cel mai mare medic al antichităţii. În scrierile sale, el insistă asupra efortului corpului uman de a se vindeca singur. „Majoritatea bolilor noastre, spune el, sunt simptome de apărare şi nu răul în sine”. Natura era pentru el vindecătoarea oricăror boli. După el, Galenus, apoi Paracelsus au continuat în bună măsură doctrina magistrului. Hipnotismul şi magnetismul au jucat întotdeauna un rol însemnat în artele curative naturale. Paracelsus, Cagliostro, Helmont, Mesmer au fost mari magnetoterapeuţi. Părintele hipnotismului modern a fost medicul britanic James Braid (1841). Azi Anglia şi SUA recunosc hipnotismul ca ştiinţă respectabilă, valabilă şi utilă. Priessnitz a fost fondatorul hidroterapiei moderne. În ciuda urmăririlor legale angajate împotriva lui, guvernul austriac i-a luat apărarea. El a cunoscut succesul. După el, Winternitz, medic din Viena, aplica curele de apă. Acum 75 de ani, doctorul Trall a scris prima enciclopedie de hidroterapie. Apoi au apărut Hahn şi Bilz, care vor populariza apa şi alte practici naturale. Mai menţionăm pe Rickli (1823-1926), Berg (dietetician), Coue (fizician) şi Schroth (1798-1856) autor al „dietei uscate” sau cura de îngrijire. Christian a fost unul din primii mari dieteticieni. Buckley a fost primul medic care a vorbit de dietoterapie în privința cancerului. Jennings a îndrăznit să combată alopatia şi va profesa deschis igienismul, preluat de la Shelton. Wilslatter a făcut primele studii asupra clorofilei şi va propune tratarea anemiei prin acest procedeu. MacFadden este inițiatorul culturii fizice, urmat de Desbonnet în Franța şi Sandow în Anglia. Cei trei mari promotori ai naturopatiei au fost Kneipp, Khune şi Lust. Pe lângă aceștia, s-ar cuveni să mai cităm pe doctorul Lehmann, pe Platen, Schmessle, Ehret, Heusel. Dacă aceşti pioneri al reveni în zilele noastre, ar fi surprinși să vadă strălucirea actuală a naturopatiei în lumea întreagă în faţa medicinii chimice alopate care, totuşi, prin descoperirile sale recente, s-a dovedit mai mult ca niciodată o concurentă acerbă. Putem spune că naturopatia, născută la începuturile umanităţii, s-a desprins treptat de practicile religioase, oculte (superstiţii şi chimie alopată) pentru a deveni o ştiinţă distinctă, cu finalitate şi metode proprii. Marea mişcare a renaşterii naturopatice se plasează în secolul al XIX-lea, mai întâi în Germania şi apoi în SUA. Germania a fost leagănul naturopatiei moderne, iar SUA pământul unde s-a dezvoltat liber. În prezent, naturopatia (medicina prin agenţi naturali) este recunoscută în America, Canada, Anglia, India, Africa şi în majoritatea ţărilor din Europa: Belgia, Elveţia, Austria, Spania, Portugalia şi mai ales în Germania, unde este oficială. Pionerii naturopați americani au fost Lust, Schultz, Lahn, Lindlahr, Bocricke, Dewey. Dar și alți practicieni americani au contribuit la promovarea naturopatiei. Cităm pe Still, părintele osteopatiei, Palmer care a creat chiropractica, Kellog fondatorul Sanatoriului Battle Creek și Lorenz, întemeietorul chirurgiei manipulatoare. Statisticile au arătat că în anul 1955 mai mult de 30 milioane de americani au recurs la medicina naturală pentru a se îngriji. În Statele Unite, forma foarte democratică a guvernării şi principiile liberale au făcut să se stipuleze prin lege că „orice om are dreptul să-şi aleagă medicul şi terapia. Totuşi, acolo ca şi oriunde, naturopatia trebuie să se apere de atacurile alopaţilor dogmatici şi invidioși. Noi ne dorim ca în toate ţările din lume, naturopatia să fie admisă ca o artă de a trăi, dublată de o artă medicală distinctă de alopatie, şi ca toţi naturopaţii din lume să se unească pentru a-și apăra mai bine idealul, iar drepturile lor să fie respectate în numele sănătăţii şi al regenerării fizice şi morale a rasei, pe care medicina medicamentoasă, toxică şi chimică, simptomatică, în opinia tuturor, chiar şi a propriilor ei practicieni, nu le poate asigura. Cele 5 surse de stres care ne omoară Societatea şi civilizaţia trebuie regândite în funcţie de specificul uman şi de înflorirea sa integrală; şi ele trebuie să înceteze de a fi în serviciul exclusiv al unui elan economic, fără limită, care se întoarce împotriva vieţii şi fericirii indivizilor, pe care o astfel de dezvoltare pretinde să o servească. Tuturor oamenilor de bună credință care citesc acesta şi sunt convinşi că noi avem dreptate, tuturor celor care vor să ne ajute pentru a repune umanitatea pe calea rezonabilă a perfecţionării integrale şi a evoluţiei naturale, noi le semnalăm marile surse de stres care ne uzează fără milă, pentru ca ei să ştie să le neutralizeze. Aceasta este prima condiţie a regenerării. Este raţiunea doctrinei noastre. Stres-urile majore sunt în număr de 5. Să le descriem pe scurt: Primul stres – poluările atmosferice Aerul marilor oraşe este supraîncărcat de impurităţi şi devine din ce în ce mai impropriu de respirat. Plămânii noştri au nevoie de oxigen şi nu de carbon, praf, uleiuri, gudron şi acizi, pe care le elimină în fiecare zi coșurile de fum, uzinele şi autoturismele. Pe de altă parte, radioactivitatea artificială ambiantă creşte periculos de mult din cauza experienţelor și centralelor nucleare, care nu mai ştie unde să-şi arunce deşeurile. Să ne amintim că redutabilul stronțiu este duşmanul oaselor şi chiar al genelor noastre, şi că el pregăteşte monştrii din viitor. Ar fi înţelept să degajăm oraşele, să dezvoltăm spaţiile verzi, să filtrăm gazele şi toxinele, să interzicem tehnicile atomice şi să ocrotim natura, pentru a ne bucura de vacanţe sănătoase, în aer liber. Al doilea stres – alimentele denaturate Se vorbeşte mult în acest moment de acest fapt în revistele medicale. Acum mai bine de 30 de ani noi semnalam acest pericol. Alimentele noastre sunt din ce în ce mai chimizate şi încetează a mai fi nutrimente, devenind otrăvuri. La fermă, la uzină, la magazin, randamentul şi productivitatea impun artificiul. Îngrăşăminte, insecticide, pesticide, hormoni, antibiotice, rafinare, sterilizare, conservare… denaturează până la moarte pâinea noastră, ouăle, vinul, carnea şi toate celelalte alimentele. Una dintre cauzele proliferării cancerului este această chimizare a hranei. Rare sunt alimentele care ajung pe masa noastră aşa cum le-a făcut natura. Este timpul să revenim la o alimentaţie naturală, să căutăm a consuma alimente sănătoase, să avem exigenţe faţă de producători în ceea ce priveşte garanţia alimentului nedenaturat, să interzicem prin intermediul autorităților publice orice produs chimic introdus în produsul alimentar şi să evităm rafinările abuzive şi metodele de conservare excesive. Al treilea stres – asfixia cutanee Pielea nu este un sac inert. Învelişul cutaneu, cu glandele sale sebacee şi sudoripare, pătura bazală epidermică şi capilarele sale, este un organ imens, cu funcţii multiple. Ea drenează organismul, colaborând cu vezica biliară şi plămânii, eliminând urina, mucusul și sebumul. Pielea neutralizează deşeurile, reziduurile şi toxinele. Ea secretă hormoni şi fabrică, graţie unei activităţi de auto-sinteză încă necunoscută, vitamine și minerale. Creează un întreg chimism de apărare, ce contribuie la salvarea edificiului celular pe care îl acoperă. Necazul este că purtarea de îmbrăcăminte interzice pielii de a-şi exercita în întregime funcțiile, şi această asfixie cutanee ne perturbă metabolismul. Pentru a se activa, pielea are nevoie de radiaţii solare şi luminoase, de căldură, de excitaţii variate venite din mediul exterior. Pielea celor civilizaţi nu primeşte nimic: ea moare. „Pentru a regenera omul, trebuie refăcută o piele care să trăiască cu adevărat”, spunea Riekli. Pentru a stimula pielea şi a-i aminti rolul, trebuie să facem băi de aer cu fiecare ocazie, să căutăm bronzarea solară integrală, stimularea epidermei prin frecții cu esenţe vegetale aromatice şi prin exerciţiu. În sfârșit, trebuie să uzăm de apă caldă şi rece şi să facem băi de vapori regulat. Al patrulea stres – carenţa musculară Uităm prea adesea să vorbim despre aceasta. Sportul este o activitate minunată pentru corp, dar practicat în exces devine dăunător. Totuși, nimic nu justifică lipsa de activitate musculară a marii majorități a oamenilor. Pierderea de volum şi de relief muscular pe care o constatăm la majoritatea oamenilor moderni antrenează o periculoasă atonie a organelor interne, mai ales pe osatura coloanei vertebrale şi a tubului digestiv. Circulaţia şi inima suferă de insuficienţa diafragmei şi a muşchilor periferici, care sunt pompe aspirante şi care mișcă lichidul sanguin. Muşchii sunt contraponderea fiziologică a nervilor. Femeia, mai mult decât bărbatul, suferă de carenţă musculară şi, mai mult decât el, este victima bolilor de nervi. Gimnastica musculară, sistematică, adică cultura fizică analitică, la haltere, ar trebui să fie cotidiană pentru toţi și la toate vârstele. Nu există excepţie, nu există contraindicaţie. Omul, animalul care este construit pentru a-și utiliza brațele prin excelenţă, îşi pierde sănătatea prin pierderea muşchilor proprii. Din fericire, prin lucrul cu halterele, mușchii brațelor se pot regenera. Braţele subțiri şi burţile lenevite ignoră legea activităţii musculare şi beneficiile care rezultă din aceasta. Sportul competitiv, cu specializările, antrenamentele adesea anti-fiziologice, campionatele şi recordurile sale nu este şcoala unei musculaturi sănătoase. Noi, bărbații, trebuie să practicăm exercițiul fizic regulat, acasă sau la sală (Edmond Desbonnet nu înceta să recomande asta) şi să ne virilizăm prin culturism cu greutăţi medii, cicloturism, mersul cu rucsacul pe umeri la munte şi atletism. Femeia va afla în dans o completare a activităţilor sale fizice, fără a mai vorbi de plimbarea în aer liber. Al cincilea stres – intoxicațiile medicamentoase Ele sunt reale şi adesea grave. S-a vorbit de pericolul sulfamidelor şi al antibioticelor care creează mătci de microbi rezistente. Pentru a vindeca un rău mic nu trebuie provocat un altul mai mare, prin abuzul de medicamente toxice. Doctorii Carton şi Durville au semnalat în scrierile lor pericolele medicaţiei chimice care naşte la 9 din 10 bolnavi o intoxicaţie ce se adaugă celei a bolii propriu-zise. Medicul George Rouhet spunea: „Medicamentul trebuie folosit în exclusivitate pentru cazurile de urgență – dureri insuportabile, simptome grave, infecții microbiene care pun viaţa pacientului în pericol. Atunci când ne arde casa, chemăm pompierii, dar toată lumea ştie că apa care stinge focul provoacă, la rândul ei, multe distrugeri”. În viaţa de zi cu zi, supra-medicaţia este opusul sănătăţii. Trebuie să reînvățăm să trăim natural, sănătos, fără a utiliza vreodată medicamente. Femeile însărcinate care iau tranchilizante (zise inofensive) riscă să aducă pe lume copii fără braţe sau picioare. Mii de mici monştri se nasc anual în lume. Am putea cita alte sute de exemple edificatoare. Reiterăm doar că mania medicamentelor zilnice este un obicei periculos, care aduce mari prejudicii echilibrului şi funcțiilor noastre. Sănătatea nu se cumpără cu pilule, aşa cum un fortifiant nu face un atlet. Înţelepciunea constă în a trăi sănătos, printr-o igienă activă, naturală, a ne vindeca prin agenţii vitalogeni, naturopatici şi a nu recurge la pastile decât în ultimă instanţă, când forţele vitale de autoapărare se relevă insuficiente. Concluzii Toate aceste principii ale unei vieţi optime nu se relevă din ştiinţă, ci din simplul bun simţ. Aplicate pe criteriul imperativelor de ordin social, ele pot salva rasa zisă civilizată de la degenerare ale cărei ravagii le vedem deja. A învăţa oamenii să respire un aer pur, să mănânce alimente sănătoase, specifice şi naturale, să profite de binefacerile soarelui pentru piele, să-şi cultive muşchii şi să se îngrijească natural este scopul fundamental ale acestei reforme a vieţii pe care o predicăm şi care poate face ca pământul să ni pară un paradis. Ziua în care guvernele, dincolo de certurile politice, vor înţelege aceast
  14. marylena spune:

    MAFIA ULEIULUI DE MĂSLINE

    Făcăturile chimice au penetrat adânc și piața uleiurilor de măsline. Într-un mod chiar foarte toxic. Într-o societate corectă, am vedea semne de avertizare în fiecare supermarket. Nu cu mesajul „Atenție! Cad prețuri”, ci cu „Atenție, uleiul de măsline poate dăuna grav sănătății”. Producătorii însetați de profit s-au prins că tot mai mulți oameni caută produse sănătoase, așa că și-au pus creativitatea la treabă, pentru a produce ulei de toxine, fără măsline, dar cu etichete și prețuri pe care doar originalul le-ar merita.

    Biochimiștii ne sfătuiesc să facem următorul test uleiului de măsline, ca să nu ne păcălim. E foarte simplu și relevant: Într-o farfurie, pui pe un șervețel o lingură de ulei. Aștepți 24 de ore. După aceea, îi dai foc și constați dacă miroase a măsline sau a… gudron!

    Website-ul newyorkez Business Insider a rezumat fața întunecată a acestei industrii în 20 de exemple grăitoare. Cea mai mare parte din mult uzitatul „ulei de măsline extravirgin originar din Italia” nu este ceea ce pretinde eticheta. Câteodată, acesta nu este extravirgin, alteori nici italian, iar alteori nici măcar făcut din măsline. Iată ce trebuie să știi despre una dintre cele mai profitabile afaceri din lume, care se poate compara ușor cu industria drogurilor.

    Fața ascunsă a industriei uleiului de măsline în 20 de istorioare

    1. Uleiul de măsline este mult mai scump decât alte soiuri de ulei, dar în același timp, în mod surprinzător, este foarte ușor de falsificat.
    2. Industria uleiului de măsline fals este la fel de veche ca și cea adevărată. În trecut, negustorii amestecau uleiul cu untură.
    3. În Roma Antică, consumul de ulei de măsline pe cap de locuitor era foarte ridicat (50 de litri pe an), datorită valorii nutritive mari a acestuia. La vremea aceea, oamenii erau dispuși să cheltuiască pe ulei aceeași sumă care se dă astăzi pe petrol.
    4. Romanii luau mult mai în serios problema uleiului de măsline fals decât se face astăzi. Containerele erau marcate cu greutatea uleiului, numele fermei unde s-au presat măslinele, comerciantul care a transportat uleiul și numele celui care a verificat aceste informații.
    5. Industria falsă a continuat în timpurile moderne. În romanul Godfather (Nașul), personajul Vito Corleone a întruchipat un mafiot real din industria uleiului de măsline, pe nume Joe Profaci.
    6. Domenico Ribatti, cândva cel mai mare comerciant de ulei de măsline contrafăcut, a fost condamnat la 13 ani de închisoare în anii ’90.
    7. Odată cu subvențiile Uniunii Europe, o dimensiune nouă s-a adăugat fraudei din industria uleiului de măsline. Curtea Europeană a Auditorilor a raportat că 87% din cazurile de delapidare a fondurile UE acordate pentru această industrie s-au înregistrat în Italia, în perioada 1985-2000.
    8. În același interval (1985-2000), consumul de ulei de măsline a crescut constant – cu 37% în sudul Europei și cu 100% în America de Nord.
    9. Se crede că în industria uleiului de măsline fals s-au infiltrat membri ai unor organizații mafiote. Ceea ce i-a atras în afacere pe aceștia a fost faptul că pedepsele pentru falsificare în domeniul food sunt la jumătatea celor din business-urile cu droguri.
    10. Profiturile sunt comparabile cu cele obținute din contrabanda cu droguri.
    11. În anul 2005, autoritățile italiene au spart o organizație criminală care deținea 100.000 de litri de ulei de măsline fals, valorând aproape 8 milioane de dolari!
    12. Mafia din domeniu a dezvoltat metode prin care uleiul fals trece ușor de testele chimice. Testul gustului este mai greu de păcălit, dar metoda de testare nu a fost susținută de Uniunea Europeană, din cauza costurilor ridicate ale acesteia.
    13. În aprilie 2007, ministrul italian al agriculturii a raportat că a investigat 787 de producători din branșă, dintre care 205 au fost găsiți vinovați de falsificare, etichetare falsă și alte infracțiuni.
    14. Tot în 2007 s-a raportat faptul că doar 4% din uleiul de măsline pe care îl exportă Italia este ulei de măsline pur, italienesc.
    15. Italia vinde de trei ori mai mult ulei de măsline decât produce!
    16. 70% din „uleiul de măsline extravirgin” care se comercializează este probabil fals.
    17. În SUA, o mare cantitate de ulei de măsline cu etichete ce spun ca e importat din Italia nu a fost făcut din măsline din Italia.
    18. SUA s-a aliniat standardelor de verificare în domeniu abia în anul 2011.
    19. De aceea, 50% din uleiul de măsline oferit la vânzare în magazinele din SUA este fals.
    20. Problema este una serioasă, având în vedere că în 1981, nu mai puțin de 600 de persoane au murit și alte 25.000 au fost spitalizate în urma afecțiunii denumită „sindromul uleiului toxic”.

    Citiți mai pe larg informații despre acest subiect pe Business
    Sursa: http://www.biorganica.ro/mancare/ulei-de-masline/

    Știre de ultimă oră: Jurnaliştii de la cotidianul italian La Repubblica arată faptul că 4 din 5 sticle de ulei de măsline extravirgin prezentat drept autentic italian conţin de fapt un amestec în care intră mult ulei ieftin, provenit din Maroc, Tunisia, Grecia, şi Spania. Fiscul italian şi autoritatea vamală au demarat o anchetă, în urma căreia a fost descoperită o companie puternică din sectorul alimentar care profită de incapacitatea autorităților de a urmări calitatea uleiului de măsline, pentru a face profituri ilegale enorme. „Există deja o mafie în acest domeniu”, a spus Stefano Massini, preşedintele celei mai mari organizaţii a agricultorilor din Italia. Articolul subliniază că una din problemele cu care se confruntă anchetatorii este aceea că producătorii şi exportatorii de ulei de măsline din străinătate sunt deseori filiale ale aceloraşi companii care importă şi vând ulei de măsline în Italia. „Ei controlează preţurile, ei controlează piaţa. Altădată, aceste societăţi italiene renumite erau și cele care presau măslinele; în prezent, au doar silozuri”, susţine La Repubblica, citat de Agerpres. Potrivit cotidianului, uleiul de măsline din străinătate este cumpărat cu 20 eurocenţi kilogramul şi revândut cu 4 euro kilogramul. De asemenea, etichetele care, conform legii, trebuie puse pe sticlele de ulei de măsline amestecat vândute în Italia sau exportate, sunt deseori ilizibile sau induc în eroare.

  15. marylena spune:

    CUM ERADICĂM O BOALĂ?
    SIMPLU! SCHIMBÂNDU-I NUMELE
    David Icke

    Ni s-a spus că poliomielita a fost „învinsă” în majoritatea țărilor cu ajutorul unui vaccin, când, de fapt, ceea ce au făcut ei a fost să dea un alt nume simptomelor. Cutremurător, dar adevărat. Hei, Rotary International! Cum de susții această scamatorie? Informează-te mai bine! Am tot scris de-a lungul anilor despre poveștile horror ale marii industrii farmaceutice (Big Pharma) care a provocat și continuă să provoace atâta moarte și suferință. Dar uneori, nici mie nu-mi vine să cred cât venin pot avea în ei acești oameni.

    Stăteam de vorbă recent cu prietenul meu, Mike Lambert, vindecătorul și omul de știință de la clinica Shen. Îmi spunea că a început să trimită informații membrilor organizației mondiale Rotary Inernational, dedicată, după cum ea însăși declară: „grupării unor lideri mondiali în afaceri și în politică, pentru a oferi servicii umanitare, a încuraja respectarea unor standarde înalte de etică în toate domeniile și a ajuta la crearea bunăstării și păcii în întreaga lume”. Sună bine și frumos, dar dacă nu verifici cu atenție aceste activități, poți crea un adevărat haos. Rotary International își mobilizează cele peste 32.000 de cluburi și cei 1,2 milioane de membri în eradicarea poliomielitei, prin imunizarea copiilor din întreaga lume.

    De când a început campania, se spune că incidența bolii a fost redusă cu 99%. Ultimul 1% se declară că se află numai în 4 țări: India, Pakistan, Afganistan și Nigeria, unde boala paralizantă este „endemică” [n.tr.: are cauze locale]. Mike Lambert a decis să alerteze organizația Rotary International, pentru că cele de mai sus sunt pur și simplu aberații. Simptomelor de poliomielită li s-a dat un alt nume, pentru a face ca vaccinul să pară eficient și pentru a ascunde adevărata cauză a bolii – insecticidele și alți poluanți chimici. Mike mi-a dat să citesc un excelent articol, scris de jurnalista și realizatoarea de film Janine Roberts, cu titlul: „Polio: virusul și vaccinul”, publicat în revista The Ecologist. Cercetările ei sunt excepționale și vă voi împărtăși unele dintre ele în acest articol.

    Versiunea oficială este aceea că incidența poliomielitei a început să scadă semnificativ după ce, pe la mijlocul anilor ‘50, a început imunizarea (și mie mi s-a făcut vaccinul, copil fiind) iar America a fost declarată „liberă de polio” în anul 1994. Povestea (pentru că, la urma urmei, e doar o poveste) continuă cu declarația că, grație efortului global de eradicare a poliomielitei, lansat în 1980 sub conducerea Organizației Mondiale a Sănătății, UNICEF și Fundației Rotary International, s-a ajuns la o eradicare de 99%, după cum am menționat mai sus. Adevărul este de fapt altul.

    Paralizia infantilă a fost identificată în secolul al XIX-lea și a explodat în prima jumătate a secolului XX, dar numai în țările industrializate. I s-a dat numele de poliomielită de la termenii grecești polio (cenușiu), myelos (măduvă) și itis (inflamare).

    În cazuri grave, poliomielita duce la o paralizie severă,
    care necesită „plămâni de oțel” pentru a putea respira

    La origine, se credea că otrăvuri precum plumbul, arsenicul și mercurul sunt cauza, iar dovezile, incluzând experiențe de laborator, confirmau această legătură. Când, în 1878, câțiva câini au fost expuși la plumb, celulele lor neuromotorii au suferit aceeași distrugere ca și la copiii cu paralizie infantilă. La fel s-a constatat și în 1883, experimentând cu arsenic. Ca o coincidență, după 1870, insecticidul pe bază de arsenic denumit „verde de Paris” a căpătat o largă utilizare la culturile de mere; apoi, din 1882, a fost înlocuit cu un insecticid și mai periculos: arseniatul de plumbul. În același timp, numărul cazurilor de polio a început să crească.

    Janine Roberts scrie în acel articol:
    Foarte repede, arseniatul de plumb a devenit pesticidul principal folosit la fructe și fructe de pădure în agricultura mondială. În 1907, a fost introdus arseniatul de calciu ca insecticid, mai ales în culturile de bumbac și în morile respective. Un an mai târziu, 69 de copii sănătoși au paralizat brusc în Massachusetts. Ei locuiau într-un oraș cu 3 mori de bumbac, în case situate mai la vale față de acele mori. De asemenea, în apropiere se aflau livezi în care, în mod sigur s-a folosit arseniat de plumb.

    Au urmat și alte epidemii, dar autoritățile nu au investigat niciodată legătura (care, de altfel, era clară) cu insecticidele, iar copiii nu au fost niciodată testați pentru aceste otrăvuri și nu au fost tratați cu antidoturile toxinelor respective. În schimb, „sistemul” a decis că vinovatul trebuie să fie un virus ori o bacterie și soluția era să se găsească… un vaccin.
    Toate acestea au fost orchestrate de diabolicul J.D Rockefeller (foto) și de rețeaua aservită familiei sale, care la rândul ei este subordonată Casei Rothschild. Rețeaua Rothschild – Rockefeller a creat un sistem de asociații medicale, ca Asociația Medicală Britanică (BMA) și Asociația Medicală Americană (AMA), pentru a controla profesia medicală la nivel global.

    Mulți oameni, cred că medicina alopată sau Big Pharma a existat mai întâi, iar alternativele, ca homeopatia, au apărut mai târziu. De fapt, a fost exact invers, iar clica Rothschild – Rockefeller a finanțat crearea concernelor medicale pentru a înlocui ceea ce noi acum numim „medicină alternativă”, cu medicina lor. AMA a fost înființată în 1847 și a început imediat să controleze școlile medicale și metodele de tratament care erau predate și aplicate pacienților.
    Această activitate a fost susținută de familia Rockefeller și de Fundația Illuminati „Carnegie”, care l-a însărcinat pe Abraham Flexner să viziteze instituțiile de învățământ medical și să raporteze dacă sunt apte să predea medicina sau nu. „Întâmplarea” face ca Abraham Flexner să fie fratele lui Simon Flexner (foto dreapta), care din 1903 până în 1930 s-a aflat în fruntea „cercetării” cauzelor și prevenirii bolilor la Institutul Rockefeller (în prezent, Universitatea Rockefeller). Raportul Flexner, publicat în 1910, cerea ca școlile medicale americane să impună standarde mai înalte la admitere și absolvire, iar predarea și tratamentele să adere numai la protocoalele din cadrul științei oficiale, aprobate. În ziua aceea s-a născut industria medicală așa cum o cunoaștem astăzi. Același om pus la înaintare de Rockefeller, Simon Flexner, împreună cu colegul lui de la Institutul Rockefeller, Paul Lewis, au fost direct implicați în răspândirea minciunii că poliomielita este cauzată de un virus și nu de chimicale otrăvitoare.

    În 1908, doi oameni de știință din Austria, Karl Landsteiner și Erwin Popper, au luat o probă din coloana vertebrală a unui bebeluș de 9 luni, care era o victimă a paraliziei infantile, și au injectat-o în creierul a două maimuțe. Una a murit, iar cealaltă a paralizat. S-a constatat că maimuțele au prezentat același tip de distrugere a țesutului nervos ca în cazul paraliziei infantile la om. Bineînțeles că trebuia să se întâmple așa, pentru că ceea ce a fost prelevat de la copilul de 9 luni conținea ceea ce cauza paralizia la copii. Dar ce anume? Landsteiner și Popper au susținut că trebuie să fie un „virus invizibil” – nu… pe bune! – pe care ei nu l-au găsit. Simon Flexner și Paul Lewis de la Institutul Rockefeller au repetat „experimentul” și au ajuns la aceeași concluzie. Ei au declarat:
    În mod clar, am eșuat în descoperirea unei bacterii… care ar putea provoca boala (paralizia)… Agentul infecțios al epidemiei de poliomielită aparține probabil unei clase de viruși foarte mici și filtranți, a căror existență nu poate fi demonstrată cu certitudine sub microscop.

    Cu alte cuvinte, au injectat o „supă” infecțioasă în maimuțe și ele s-au îmbolnăvit la fel ca și copilul de la care au prelevat această „supă”. Nu a fost izolat nici un singur „ingredient”, au injectat totul, făcând experimentul irelevant din punct de vedere științific. Dar trebuia spus că un virus este cauza și, chiar dacă nu-l vedem, el trebuie să fie acolo. Așa spune domnul Rockefeller. Atunci s-a născut nonsensul: disputa a luat sfârșit, adevărul științific a fost acela că poliomielita este cauzată de un virus, așa că s-a trecut la cercetări pentru găsirea unui vaccin.

    În 1938, președintele Franklin D. Roosevelt, care era controlat de Rockefeller, și el o victimă a paraliziei infantile, a lansat „Fundația națională împotriva paraliziei infantile” (NFIP). Aceasta a ignorat dovezile științifice privind cauzele reale ale bolii – toxinele – și a pornit o campanie de strângere de fonduri pentru cercetare, inducând frica în populație, pentru a vinde cât mai bine minciuna privind cauzele poliomielitei.

    Decenii întregi, legătura între muște și poliomielită a fost tema principală.
    Ilustrație din „Newark Evening News”, nr. 12, 12 iunie, 1916

    Pe la sfârșitul anilor ‘40, Jonas Salk (foto dreapta), un medic și virusolog american provenit dintr-o familie de ruși-evrei din New York, a declarat că a găsit „virusul polio” și pentru a crea un vaccin împotriva poliomielitei a folosit un virus care de fapt nu provoca această boală. Da, n-ați citit greșit, așa s-a întâmplat! Alt personaj cheie în „cercetările” pentru producerea vaccinului a fost Albert Sabin, de asemenea născut din părinți evrei stabiliți pe teritoriul Rusiei, angajat la „Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale”. Mai târziu, Sabin va dezvolta vaccinul oral al poliomielitei. Jonas Salk a început să testeze vaccinul pe la mijlocul anilor ‘50 și a afirmat că a omorât 17.000 de maimuțe în timpul testelor. Vaccinul folosea un „virus polio” care a fost omorât folosind o otravă – formaldehida. A fost un dezastru pe cale să se întâmple și… s-a întâmplat. Ce face sistemul în astfel de cazuri? Minte. 400.000 de copii americani au primit vaccinul, care a fost considerat un mare succes, pentru că „numai” 112 copii au contractat boala după ce au primit toate cele 3 doze de vaccin. Ceea ce autoritățile nu au spus, este faptul că acei copii care au paralizat după una sau două doze de vaccin sau la două săptămâni de la primirea celei de-a treia doze, nu au fost numărați. Mai grav, ei au fost numărați ca exemple de poliomielită care i-a afectat pe cei nevaccinați (deși fuseseră vaccinați).

    Dr. Bernice Eddy, cercetătoare și șefa laboratoarelor pentru siguranța testării a Guvernului american, spunea în 1954 că vaccinul Salk cauzează paralizie severă la maimuțe. A fost redusă la tăcere, iar după un an, când pericolele enunțate de ea au fost confirmate, i s-a refuzat dreptul de a mai face cercetări pe poliomielită. În anul 1955, când vaccinul Salk a fost lansat de „Fundația națională împotriva paraliziei infantile” controlată de Rockefeller, s-a anunțat că este sigur și că asigură o protecție completă împotriva poliomielitei. Lui Salk i s-a decernat Medalia Congresului iar clopotele bisericilor au sunat pentru a celebra câștigarea luptei împotriva poliomielitei. Numai că… nu era adevărat.

    Beddow Baily, un renumit medic britanic care se opunea vaccinărilor, scria:
    La numai 13 zile după ce s-a aclamat de către toată presa și radioul american că suntem martorii celei mai mari descoperiri medicale a secolului, și la 2 zile după ce ministrul britanic al sănătății a declarat că va începe imediat producerea vaccinului, au venit și primele știri despre dezastru. Copiii inoculați cu o anumită marcă de vaccin au contractat poliomielita! În zilele următoare au fost raportate din ce în ce mai multe cazuri de poliomielită, unele dintre ele induse și de alte mărci de vaccin.

    Numărul a continuat să crească și chirurgia generală a suspendat producția vaccinului în America. Au fost introduse reguli noi, pentru a face vaccinul mai „sigur” dar, după cum scrie Janine Roberts: …în Boston, deși au fost vaccinați 130.000 de copii, după 4 luni s-au înregistrat peste 2.000 de cazuri de paralizie infantilă. În anul precedent, s-au înregistrat doar 273 de cazuri. Numărul cazurilor s-a dublat în populația vaccinată din New York și Connecticut și s-a triplat în Vermont. Numărul a crescut de 5 ori în Rhode Island și Wisconsin. Mulți au paralizat la mâna la care li s-a injectat vaccinul.
    Autoritățile erau în panică, așa că au decis să reducă numărul de cazuri de polio în mod artificial, prin ajustarea cifrelor. Înainte de 1956, se considera caz de poliomielită dacă un copil era paralizat timp de 24 de ore. Acum au schimbat perioada la 60 de zile. Reducerile cazurilor în cifrele oficiale au apărut chipurile mulțumită „eficienței vaccinului” și noilor reguli, care spuneau că oricine contractează polio în timp de 30 de zile de la vaccin, va fi înregistrat ca având o condiție pre-existentă, fără nicio legătură cu vaccinul. Asta se întâmpla în ciuda faptului că în 1957, New York Times scria că jumătate din cazurile de paralizie infantilă la copiii între 5 și 14 ani au apărut după vaccinare. Această tehnică de ajustare a cifrelor este metoda prin care se ascunde adevărul în această mașinărie globală a industriei farmaceutice Big Pharma, cunoscută sub numele de medicină modernă.

    Dar ajustatorii nu-și terminaseră încă treaba. Ei au schimbat denumirea, așa încât boala care mai înainte era cunoscută drept poliomielită, a devenit „meningită aseptică”, iar în 1958 doctorilor li s-a spus să înregistreze cazurile de poliomielită nu pe baza simptomelor, ci numai dacă descopereau prezența așa-zisului virus polio. Având în vedere că „virusul” poliomielitei cauzează paralizie infantilă, existau nenumărate cazuri care erau diagnosticate drept poliomielită în care așa-zisul virus nu fusese identificat. Aceste cazuri au fost înregistrate drept „paralizie acută flacidă non-poliomielitică” și „sindromul Guillain-Barré”. Aceleași denumiri se folosesc și astăzi. Toate aceste scamatorii și altele au dus la scăderea remarcabilă a cifrelor oficiale pentru cazurile de poliomielită, iar vaccinul a fost creditat ca fiind de succes, în timp ce cazurile de paralizie infantilă erau în creștere rapidă, dublându-se între anii 1957 și 1959.

    Dr. Bernard Greenberg, șeful Departamentului de biostatistică al Universității North Carolina, a declarat în 1962, în cadrul unei audiențe în Congresul american, că paralizia infantilă a crescut cu 50% după introducerea vaccinului, între anii 1957 și 1958, iar între 1958 și 1959, aceasta a crescut cu 80%. Paralizia infantilă este cunoscută astăzi drept paralizie flacidă acuta (AFP) și în timp ce America este declarată „liberă de polio” mii și mii de copii contractează AFP, adică poliomielită sub alt nume. De asemenea, în SUA există mii de cazuri anuale ale sindromului Guillain-Barré (din nou polio sub o altă denumire) și la fel se întâmplă și cu meningita aseptică. Apoi mai sunt mii de americani care anual contractează o afecțiune cunoscută sub numele West Nile Fever (febra Nilului de Vest) care dă simptome similare cu cele ale poliomielitei, adică paralizie și insuficiență respiratorie.

    Dacă s-ar lua în considerare definiția poliomielitei așa cum a fost ea enunțată înainte de 1957, astăzi s-ar înregistra mult mai multe cazuri decât cele existente în timpul epidemiei din anii ’50, care chipurile a fost eradicată de un vaccin. În final, OMS, a ales să folosească vaccinul oral al lui Albert Sabin, care conține un polivirus viu, creat în laborator și care poate trece cu ușurință la persoanele nevaccinate. Acesta conține chiar codul genetic ARN care-i permite virusului să sufere rapid o mutație genetică. Exista temeri că virusul creat în laborator prezintă un potențial mult mai periculos decât cel din natură, deoarece se poate transforma continuu și Dumnezeu știe ce probleme poate crea. În tot acest timp, cauza reală a poliomielitei sau a paraliziei flacide acute a fost ignorată în mod sistematic. Această cauză o reprezintă insecticidele, pesticidele și alte toxine.

    Explozia de poliomielită corespundea cu introducerea de otrăvuri letale, împrăștiate în cantități mari pe culturi, boala fiind necunoscută în țări care nu utilizau agricultura chimizată. Era așa de evident, încât poliomielita devenise cunoscută și sub numele de „boala americană”. Prima epidemie de poliomielită într-o țară tropicală a coincis exact cu momentul în care s-a introdus nefastul insecticid DDT în Filipine, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, când campusurile militare americane au fost stropite cu DDT, pentru a scăpa de muște. Până și creatorul vaccinului oral, Albert Sabin (foto), a spus că poliomielita a fost cauza principală a morții soldaților americani staționați în acele campusuri, în timp ce oamenii care locuiau în zonele nestropite din Filipine nu au avut niciun caz.

    În 1944, s-a descoperit că DDT-ul afectează coloana vertebrală în același fel ca și în cazurile de paralizie infantilă. Deci, de ce l-au mai produs? După război, armata americană și-a vândut DDT-ul publicului, care l-a folosit în ciuda evidențelor. Un concentrat chiar mai periculos, cunoscut sub numele DDE, a fost de asemenea folosit pe scară largă. Mari cantități de DDT au fost găsite în laptele de vacă după ce vacile au fost spălate cu această substanță chimică, iar ceea ce a urmat, a fost o explozie de paralizie la copiii care au consumat acest lapte contaminat. Prin aceeași sursă, animalele de fermă și cele domestice au suferit aceleași simptome.

    Pare incredibil, dar oamenii erau chiar încurajați să-și stropească cu DDT casele, inclusiv dormitoarele copiilor, ca o protecție împotriva unei boli care în mod intenționat a fost pusă pe seama unui virus, și care de fapt era provocată de DDT, precum și de alte substanțe similare, toxice. S-a fabricat până și tapet impregnat cu DDT pentru camera copiilor, cu poze din personajele lui Disney. Ca rezultat, cazurile de poliomielită au crescut de 3 ori între anii 1940 și 1952. În perioada respectivă, endocrinologul dr. Morton Biskind își trata cu succes pacienții prin eliminarea din dietă a mâncărurilor contaminate cu pesticide, în special a laptelui. Alți doctori au avut rezultate similare.

    Biskind scria în American Journal of Digestive Diseases (Revista americană a bolilor digestive) din 1953: Prin 1945, era cunoscut faptul că DDT-ul se depozitează în corpul mamiferelor și se va regăsi în laptele lor, însă, departe de a recunoaște o relație cauzală între DDT și poliomielită, care este atât de evidentă, încât în alt domeniul al biologiei aceasta ar fi imediat acceptată, aproape tot aparatul de comunicare, atât cel profan , cât și cel științific, s-a dedicat negării, ascunderii, suprimării, distorsionării faptelor, încercând să mascheze orice dovadă edificatoare. Calomnia, defăimarea și boicotul economic definesc această campanie.

    Dovezile erau și sunt amețitoare. Copiii aveau simptome de poliomielită după ce mâncau fructe proaspete stropite, epidemia de paralizie apărând imediat după ce începeau stropirile. Când noile reglementari au redus stropirile și au interzis anumite substanțe chimice, numărul cazurilor de poliomielită a scăzut semnificativ. Dar insecticidele care în trecut au fost interzise, au fost reintroduse în zilele noastre, iar mediul înconjurător a fost îmbibat cu aceste toxine. Ca urmare, cazurile de paralizie infantilă sunt din nou în creștere – mai ales în țările care au ales soluția stropirii recoltelor cu insecticide în deceniile recente. Vaccinul poliomielitic nu este numai inutil, ci și o acoperire pentru un alt scop, iar Big Pharma, Big Biotech și Big Government știu acest lucru. Oare cei de la Rotary International a fost păcăliți și ei, sau cunosc adevărul? Oricare ar fi situația, susținerea vaccinării în masă contra poliomielitei trebuie să înceteze. Dacă în ciuda tuturor evidențelor acest lucru nu se întâmplă, atunci vom ști răspunsul la întrebarea de mai sus.

    Sursa: The David Icke Newsletter, February 28th, 2010
    http://ebookbrowse.com/how-to-eradicate-a-disease-hey-presto-change-its-name-david-icke-website-pdf-d375498153

  16. marylena spune:

    VIRUSURI, BACTERII ŞI MEDICINA „PASTEURIZATĂ”

    Evoluţia medicinii în direcţia falsă, de la Louis Pasteur până astăzi

    Ceea ce medicina oficială se străduiește să combată de peste 100 de ani prin toate mijloacele posibile, cât mai agresive cu putinţă, anume virusurile şi bacteriile „răufăcătoare”, sunt în realitate germeni vii, care trăiesc în simbioză cu noi, mediul lor nutriţional. Însă de peste 100 de ani medicina scolastică este orientată contra vieţii, ceea ce este poate cel mai bine oglindit în denumirea de antibiotic dată multor medicamente.

    De mult prea mult timp boala a fost considerată o problemă de destin. Soarta! Unul se îmbolnăveşte, altul nu. În timpurile vechi, existau demoni şi spirite rele; mai apoi, păcătosul era pedepsit cu o boală. Sau o societate păcătoasă era pedepsită cu o molimă. Apoi, închipuindu-ne că am devenit moderni şi deştepţi, am dat vina pe invadatorul din afară (pe microb, bacterie, virus). Ce nu mă mai surprinde de mult, şi în acelaşi timp e absolut tipic animalului superior denumit om, e faptul că întotdeauna altcineva a fost de vină, el însuşi niciodată.

    Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea tehnologică, a apărut şi ideea foarte periculoasă, dar repede îmbrăţişată de medicină, a doctorului salvator, care te ajută cu pilulele lui să învingi agresorul extern, demonizatul microb. De aproape 150 de ani, medicina se ţine cu dinţii de această idee, devenită deja de prea mult timp o dogmă împovărătoare. Ce este boala? Cauza ei se află înăuntrul sau în afara noastră? Întrebări pe care medicina atotştiutoare nu vrea să şi le pună! Medicii jură în mod reflex pe Hipocrate, dar i-au uitat învăţătura: „Boala este în noi şi prin noi provocată”. Medicina se cramponează să caute un anumit, singur vinovat, pentru o anumită, singură boală, uitând să privească în ansamblu, întregul. Iar atunci când altcineva o face, acela este un şarlatan. Acum, mă întreb şi vă întreb: De ce, după aproape 100 de ani, nu există în fapt o terapie vindecătoare a cancerului? Cine e şarlatanul? Logic, cel care vindecă are dreptate. Iar medicina alopată NU vindecă afecţiunea numită cancer. Deci?

    Un chimist pe nume Pasteur

    Există oameni care au rămas în istorie. Unii pe drept, alţii pe nedrept. Unii pentru fapte măreţe, alţii pentru crime monstruoase. Din ce categorie face parte Pasteur? S-a născut în 1822. A fost un cercetător celebru. Şi dacă e să ne luăm după cele ce se pot citi în însemnările lui de laborator, care de-abia prin anii ‘70 au putut fi citite și de altcineva în afara membrilor familiei, a mai fost și un escroc şi un plagiator la fel de celebru. Prea multă vreme ne-am iluzionat că a făcut descoperiri epocale. A recomandat fierberea laptelui pentru a omorî germenii. Astfel, laptele a devenit inutil florei intestinale. Metoda se numeşte azi pasteurizare şi, din câte ne spun nutriţioniştii, mă refer la cei adevărați, este o metodă mai mult păguboasă decât folositoare.
    Acum, să fi fost doar chestia cu laptele, şi tot era bine. Dar medicina s-a luat după un chimist. Aşa că astăzi ne prescrie numai chimicale. Ca microbiolog și chimist, Pasteur s-a ocupat mai ales cu bacteriile, cu procesele de fermentare, cu diferitele boli şi combaterea lor. Concepţia lui era aceea că bolile sunt provocate de agenţi patogeni proveniţi din afara corpului. Chestie care ne mai costă şi astăzi foarte mult. De unde veneau aceşti „duşmani”, Pasteur nu avea habar. Cert era că se aflau peste tot, în aer, în apă, în… fine. Într-un singur punct avea dreptate. Presupunea că aceşti germeni „sunt foarte vechi”.
    „Boala este întâmplătoare – susţinea el – iar omul trebuie să se apere contra loviturilor soartei. Contra agenţilor patogeni trebuie luptat cu orice mijloace”. O concepţie care se potrivea perfect unei epoci post-napoleoniene, în care Bismarck ataca şi biruia Franţa, în care totul se regla cu arma în mână. Pentru a preveni bolile, Pasteur recomanda „vaccinarea preventivă”. Vedem şi azi cât de bună e. Şi cât de rentabilă financiar: gripa porcină, gripa aviară… El mergea atât de departe, încât compara omul cu un butoi de bere sau vin, în care germenii pătrunşi dinafară provocau daune. (Deşi comparația cu butoiul la unii se potriveşte de minune). Asta le-a plăcut foarte tare unor medici, iar unor bancheri chiar şi mai tare. Aşa că medicina subvenţionată de oameni întreprinzători şi-a asumat misiunea de „a afuma butoiul cu pucioasă”. Omenirea trebuia să se ferească de bacterii. Faptul că avem în corp de câteva ori mai multe bacterii decât celule proprii, desigur că Pasteur încă nu ştia. Problema e că acum medicii ştiu asta, şi totuşi rămân chimişti depăşiţi de evenimente. Treptat, boala a devenit o chestiune politică. Sau mai bine zis o „afacere” politică. Iar mai nou, a devenit şi o armă folosită de militari. Aşa că în cercetare miliardele curg, iar milioanele de animale de experiență îşi dau viaţa pe altarul unor idei cel puţin incerte. Totul în numele teoriilor lui Pasteur. Dar scopul scuză mijloacele, nu? Iar duşmanul trebuie exterminat, oriunde ar apărea. Așa că acum avem mai multe medicamente decât agenţi patogeni pe cap de locuitor. Da, Pasteur a fost nu doar un cercetător, ci şi un bun om de afaceri. Iar industria farmaceutică, grație fricii induse de teoria lui, a devenit una dintre cele mai rentabile afaceri.

    Teoria germenilor a lui Pasteur nu a fost însă acceptată de toţi. Unul dintre contemporanii lui, Antoine Béchamp, susţinea o teorie diametral opusă. Şi, din păcate, total nerentabilă pentru industria farmaceutică. Béchamp era medic şi cercetător, una dintre minţile cele mai remarcabile ale sfârşitului de secol XIX. El nu considera germenii ca ceva străin şi separat de corpul uman, ceva duşmănos acestuia, care venea „din afară“, ci pur şi simplu ca pe o premisă a vieţii. În acea vreme, ştiinţa credea că viaţa este legată de celulă. Deoarece aceasta se divide, se considera că fiecare celulă provenea dintr-o altă celulă. Dar se ridicau două probleme: de unde a provenit prima celulă, cea care prin diviziune a dat naştere celorlalte? Și în ce mod s-au format, dintr-o celulă iniţială, diversitatea enormă de plante, insecte şi animale, mergând până la om? La aceste întrebări nu exista încă un răspuns. Cercetările lui Béchamp au arătat drumul de ieşire din această fundătură. El a respins ideea precum că celula ar fi cea mai mică unitate vie. Mai degrabă, spunea el, celula este ea însăşi formată din unităţi vii care „s-au adunat” împreună. Simbioza celulară a lui Kremer şi tot ce ştim astăzi din microbiologie confirmă pe deplin intuiţia lui Béchamp.
    Béchamp a denumit „microzimă” unitatea vie care stă la baza alcătuirii celulei. Ceea ce înseamnă organism de fermentare microscopic. Conform lui Béchamp, ea ar fi germenul vieţii. Microzimele sunt prezente în toate sectoarele unui corp viu. Ele livrează substanţe în sânge, sau, aşa cum spunea Béchamp: organizează materia. Sunt în permanentă mişcare şi formează „mediul hrănitor“ din care apar diferitele forme de viaţă şi în care acestea se reîntorc. Fără germeni, nu există viaţă! De la naştere până la moarte, germenii fac parte din corpul omenesc. Ei formează celule, se ocupă de aprovizionarea energetică şi îndepărtează celulele moarte. Germenii construiesc organismul, îl menţin şi îl descompun după moartea acestuia. Noi forme de viaţă se nasc şi dispar, dar germenii vii sunt nemuritori.
    Béchamp a susţinut în permanenţă faptul că organismul NU este pur, adică lipsit de germeni, aşa cum afirma chimistul Pasteur. Germenii există în corp și sunt poliformi (iau forme diferite), nu stau într-un anumit loc unde pot fi găsiți şi nu se comportă capricios, ci conform legilor universale ale vieţii. Înmulţirea lor nu se produce în niciun caz necontrolat, aşa cum susţine încă şi azi medicina „pasteurizată”.
    Béchamp denumea teoria lui Pasteur „monstruoasă“. Acceptarea teoriei lui Pasteur a făcut ca boala să se transforme în destin şi chiar și astăzi foarte mulţi oameni o percep astfel. Din păcate, concepţia lui Béchamp nu era rentabilă. Cu aşa ceva nu se puteau face bani. Aşa ceva nu băga frica în oasele nimănui. Cu o asemenea abordare, n-ar mai fi fost nevoie de medicamente, chimioterapii, antibiotice sau antivirale. Aşa că Béchamp nu-şi mai găseşte locul în manualele medicinii „pasteurizate”.

    Lumea sănătoasă a microbilor

    Acolo unde există viaţă, germenii sunt și ei prezenţi. Numărul lor este infinit, iar funcţiile lor diferite. Ei se pot transforma, uni şi din nou despărţi pentru a se întoarce la forma ancestrală. Virusurile, bacteriile, fungii sunt diferite forme de dezvoltare ale germenilor. Aceasta este esenţa concepţiei lui Béchamp. Laptele este un mediu hrănitor, viu. Germenii se transformă în bacterii. După o oră, sunt deja zeci de mii, iar câteva ore mai târziu, sute de mii. Aceste bacterii acţionează, prin metabolismul lor, asupra fermentării laptelui. Or Pasteur susţinea tocmai contrariul. El spunea că laptele în starea lui naturală este lipsit de germeni. Conform lui, germenii s-ar afla în afara laptelui, în aer, de unde ajung în lapte sau în oricare alt aliment. Când laptele se acreşte, când mustul fermentează sau când marmelada face mucegai, înseamnă că germenii, bacteriile şi sporii s-au „strecurat“ din aer în aceste produse. Această teorie este susţinută atât de Pasteur, cât şi de adepţii lui şi din păcate mai este încă foarte răspândită în rândul oamenilor obişnuiţi. Béchamp nu împărtăşea această idee. El spunea că fiecare substrat nutritiv constă din germeni. Aceştia transformă substratul prin faptul că se hrănesc, deci digeră şi elimină resturile digestiei prin metabolism. Din permanenta grupare şi re-grupare a germenilor se formează noi forme de viaţă (comunităţi). Acestea au şi ele, la rândul lor, propriul metabolism, precum şi proprietatea de a se înmulţi şi transforma.

    Observaţiile lui Béchamp deschideau noi posibilităţi de înţelegere a apariţiei formelor superioare de viaţă: Prima fază a evoluţiei se desfăşoară în zona microscopică, şi deci nu poate fi observată cu ochiul liber. Din asocierea microbilor rezultă forme mai mari de viaţă, până când, treptat, devin destul de mari pentru a putea fi observate cu ochiul liber. Şi deodată observăm cu groază că anumite produse se alterează, iar în altele apar viermi. Acestea constituie produsele unui mediu hrănitor, viu şi treptele premergătoare insectelor. De îndată ce există condiţiile propice, apar şi organismele respective. N-aţi observat niciodată că vara, în fructele care intră în fermentație apar şi binecunoscutele musculiţe de oțet, Drosophila? Aţi observat vreodată aceste musculiţe la fructele tratate chimic sau modificate genetic? Nu, acestea putrezesc pur şi simplu (şi asta într-un mod anormal) fără a atrage din aer ouăle de musculiţe. În cele din urmă, Pasteur și-a recunoscut greșeala. Pe patul de moarte, el rostit o frază celebră, care însă nu s-a dorit a fi auzită de adepţii avantajelor economice ale teoriei sale: „Microbul nu este nimic, totul este substratul”, a spus el, referindu-se la mediul propice.

    Ce este boala?

    Pasteur credea iniţial că viaţa constă din procese „mecanice“. Iar aceste procese mecanice puteau fi dereglate prin pătrunderea din afară a germenilor. Astfel definea el boala. Şi astfel o mai defineşte şi azi medicina pasteurizată. Aceasta desparte germenii de mediul hrănitor, analizându-le separat. Béchamp şi adepţii săi interpretau germenii şi mediul hrănitor ca pe un singur şi unitar proces al vieţii. Fiecare fiinţă este transformarea în viaţă a unui anumit model şi rezultatul unui anumit teren hrănitor. Dar natura nu-şi risipeşte forţele. Astfel, pentru a nu se crea în permanenţă noi forme de viaţă, cele existente au capacitatea de a se reproduce. Principiul însă rămâne acelaşi: crearea unei fiinţe vii, sănătatea, precum şi înmulţirea ei depind de un teren fertil.

    Viaţa este un permanent schimb de substanţe, iar natura, într-un permanent echilibru. Totul serveşte individului şi fiecare individ serveşte întregului. Această lege este încălcată permanent de omul modern printr-un stil de viață și o alimentaţie nesănătoase: alcool, nicotină, droguri, medicamente chimice, toxine, zahăr, sare rafinată, conservanţi, coloranţi etc. Toate acestea provoacă un număr uriaş de boli, care sunt în fapt reacţia corpului în încercarea de a le elimina din el, de a se curăţa. Toate aceste otrăvuri afectează mediul hrănitor, deci implicit viaţa. De aici, boala. În organismele slăbite sau îmbătrânite eliminarea se încetineşte. Şi astfel, se adună depozite de otrăvuri şi toxine. Boala se manifestă prin epuizare, constipație, febră, inflamaţie, durere. Iar medicina pasteurizată sare în ajutor cu tabletele, pilulele şi injecţiile ei, prin care elimină doar simptomele, nu şi boala. Dereglările apar tot mai frecvent şi devin mai complexe. În cele din urmă, pacientul ajunge pe masa de operaţie, sau poate chiar pe o altă masă. Cinic, dar adevărat. Este anesteziat, radiat, chimioterapiat, hrănit artificial şi primeşte sânge străin (ceea ce înseamnă proteine străine, cu implicita contra-reacţie a sistemului imunitar). Medicul intern, propriu al corpului va fi redus la tăcere; iar cauzele bolii vor rămâne în continuare necunoscute.

    Oare când vom înţelege noi, oamenii obişnuiţi, cercul vicios, infernal, declanşat de medicina alopată în strânsă colaborare cu industria farmaceutică? În peste 90% din cazuri, medicina alopat-pasteurizată elimină simptome şi nu boli. Prin aceasta, medicul şi concernul farmaceutic îşi asigură o clientelă „pe viaţă“. Un simptom eliminat face din pacient un client permanent. Deci un plătitor permanent. Toate acestea sunt cunoscute de mult timp. De ce nu se schimbă nimic? Păi… cui i-ar servi? Să luăm industria alimentară, de exemplu. Ne otrăveşte cu tot felul de conservanţi, coloranţi şi adjuvanţi! Dar suntem deja aproape 8 miliarde de suflete, din care aproape un sfert flămânzeşte. Dacă s-ar schimba normele de nutriție, industria producătoare de alimente ar da faliment. Alimentele moderne sunt produse în mod artificial. Fructele, salata, legumele sunt cultivate chimic şi preparate industrial. Pasteurizăm, sterilizăm, rafinăm, fierbem, congelăm, stropim, radiem, aromatizăm, vitaminizăm… Toate aceste forme artificiale nu sunt recunoscute de organism şi, în consecinţă, nu sunt preluate şi prelucrate, ci depozitate în corp. Pe undeva, prin ficat, prin celulele grase, prin articulaţii… Pe vremuri, mâncarea venea pe masă direct din grădină. Astăzi, vine clonată, sterilizată, chimizată şi frumos împachetată de la supermarket.

    Alimentele prelucrate industrial sunt moarte. Germenii sunt distruşi sau deformaţi în aşa măsură, încât devin periculoşi. Laptele se împute, carnea congelată putrezeşte după decongelare într-un mod ciudat, margarina stă o lună pe masă şi nu se strică! Și noi le mâncăm, le mâncăm… până când corpul nostru nu mai poate face faţă toxinelor. Şi ne transmite semnale disperate de ajutor: dureri! Ne face atenți că avem o problemă! Și atunci noi ce facem? Dăm fuga la doctor. Și ce face el? Ne elimină semnalele date de organism, simptomele. Adică ne înşeală! De multe ori chiar noi suntem cei care vor să fie înşelaţi, să nu ne mai doară, și chiar asta-i cerem doctorului. În felul acesta, vina nu e în întregime a lui. Doar că el ştie, sau ar trebui să ştie adevărul. Şi ar mai trebui să ni-l şi spună. Dar e mai comod şi mai rentabil să tacă.

    Alimentele „modificate” perturbă echilibrul organismului. Apare un mediu hrănitor pentru bacterii, virusuri, ciuperci. Ele apar ca urmare a instaurării unui dezechilibru şi al unui teren propice, bolnav. La locul unui incendiu sosesc întotdeauna pompierii, ceea ce nu înseamnă că ei au provocat incendiul. Dar despre toate acestea, cercetarea medicinii pasteurizate nu vrea să ştie nimic. Microbii ticăloşi trebuie distruşi, trebuie să luptăm împotriva lor cu toate armele chimice din dotare! Şi să ne protejăm împotriva lor prin vaccinuri, care nu fac altceva decât să afecteze mediul hrănitor şi să stimuleze astfel apariţia microbilor. Un mediu sănătos şi corect întreținut nu are nevoie de virusuri care să-l cureţe, la fel cum o casă care nu arde nu are nevoie de pompieri. Acolo unde o comunitate întreagă trăieşte nesănătos, apar bolile epidemice. Aceleaşi obiceiuri de viaţă, acelaşi mediu deficitar, aceleaşi boli. Statisticienii cunosc acest adevăr de mult. Dar ei nu sunt medici…

    Privire asupra întregului

    Germenii care „ne îmbolnăvesc” sunt prezenţi peste tot, în aer, în apă, în alimente şi chiar şi în corpul nostru. Cu toate acestea nu suntem în permanenţă bolnavi. Dacă un copil la şcoală sau un coleg de birou se îmbolnăveşte, nu se îmbolnăveşte imediat toată clasa sau tot biroul. Deşi agentul patogen e acolo. La cei sănătoşi, microbii n-au găsit un mediu hrănitor propice lor. Iar mediul propice nu l-au creat microbii, ci noi. Microbii doar profită de el, pentru a se hrăni şi înmulţi. Este legea universală a vieții! Mediu deficient se află în strânsă legătură cu un sistem imunitar slăbit. Toxinele, ca și stresul, afectează, lucru dovedit de mult. Acest fapt le uşurează microbilor viaţa. Paraziţii apar şi se înmulţesc într-un mediu modificat artificial. Ei au rolul de a elimina structurile devenite incapabile de viaţă! Ceea ce medicina pasteurizată denumeşte agent patogen (dăunător) are o funcţie şi un sens. Natura nu lasă nimic la voia întâmplării. Sau, cum spunea cineva: „Dumnezeu nu dă cu zarul”.

    În organismul uman, germenii se pot transforma în agenţi patogeni ucigaşi. Ei „descompun” organismul din interior spre afară. Îl desfac în trepte, aşa cum înainte l-au construit tot în trepte, anume prin ciuperci, bacterii, virusuri. Omenirea se află în pragul distrugerii prin lumea artificială pe care ea însăşi și-a construit-o. Iar vindecarea poate veni doar printr-o schimbare de viziune asupra vieţii! Formele de gândire vechi şi depăşite trebuie înlăturate. Nu există alternative la legea naturii. Şi în nici un caz alternative chimice. Viitoarelor generaţii nu le va fi deloc uşor să corecteze monstruoasele erori ale chimiei totale, moderne. Natura funcţionează de miliarde de ani cu o exactitate şi o inteligenţă ce nu pot fi depăşite. Iar omul este doar o parte componentă a naturii, nicidecum stăpânul ei.

    Dr. P. Maas
    Sursa: http://www.quibono.net/virusuri_bacterii_35.html

  17. marylena spune:

    DIN ISTORIA SECRETĂ A MEDICINII
    TEORIA GERMENILOR

    Există cercetări ştiinţifice obiective care au fost ignorate, ascunse şi abandonate de către cei care obţin profituri uriaşe din bolile noastre. În ciuda faptului că sistemul medical actual ucide între 3 şi 6.000 de persoane pe săptămână, în ciuda faptului că acest sistem tratează doar simptomele şi nu bolile înseşi, în ciuda faptului că tratând o afecţiune în manieră proprie, acest sistem nu face decât să creeze noi afecţiuni, în ciuda tuturor acestor evidenţe, deşi destul de bine cunoscute oamenilor simpli, ne-specialişti), acest sistem medical numit medicina alopată se bucură încă de multă popularitate. De ce oare? Pentru că se bazează pe doctrine şi credinţe, şi nu pe fundamente ştiinţifice. Şi pentru că medicina alopată este îndrăgită de toţi cei care doresc soluţii rapide, imediate („să nu mă mai doară“) şi care nu vor să se confrunte cu propriile erori de comportament („am fost infectat cu un virus de alţii, eu nu am nici o vină, sunt o biată victimă, domnule doctor, scăpaţi-mă de aceste dureri ca să-mi pot trăi mai departe viaţa de până acum”). Simplu, mult prea simplu. Nu v-aţi gândit niciodată la acest lucru? Iei o pilulă, îţi trec durerile și poţi să faci mai departe totul ca şi până acum! Minunat! Dar şi adevărat?

    Louis Pasteur și teoria germenilor

    Toată lumea a auzit de Louis Pasteur. Este considerat părintele „teoriei germenilor” în medicină (deşi era calificat doar ca chimist!) şi inventatorul procedeului de pasteurizare. Lăsând la o parte faptul că teoria germenilor era cunoscută deja cu 100 de ani înainte de el (dar la acea vreme nu se născuse încă ideea de a obţine profituri uriaşe din această teorie), experiențele lui Pasteur, care doreau să „confirme” valabilitatea acestei teorii, l-au propulsat în poziţia de „piatră unghiulară” în istoria medicinii moderne. Ce păcat însă că munca sa nu era decât un plagiat nefundamentat ştiinţific. Ceea ce nu ştiu mulţi este faptul că Pasteur însuşi s-a îndoit ulterior în privinţa teoriei şi afirmaţiilor lui. Aflat pe patul de moarte, el şi-a exprimat părerea că teoria germenilor este eronată: „Vina pentru o boală o poartă terenul, şi nu germenii”. Dar ultimele lui cuvinte, ca de atâtea ori în istorie, au fost date la o parte. Pentru că existau interese concrete, care trebuiau apărate. De altminteri, ca şi ceea ce tot Pasteur în ultimii ani ai vieţii aflase, şi anume că germenii nu joacă niciun rol în cazul unui sistem imunitar sănătos şi aflat în echilibru. Astăzi ştim că sistemul imunitar, aşa cum era și este încă înţeles, are doar ca funcţie secundară apărarea de factorii patogeni externi. De fapt, atunci când sistemul nostru imunitar se luptă cu invadatorii, el folosiţi „o roată de rezervă”. Vom vorbi puțin mai târziu, detaliat, despre semnificaţia acestei „roţi de rezervă”.

    Terenul

    Ce se înţelege mai exact atunci când vorbim despre „terenul de sănătate”? Aţi auzit de Antoine Béchamp? Marea majoritate dintre dv. vor răspunde „Nu”. Şi nici nu-i de mirare. A fost doctor în ştiinţă, doctor în medicină și posesor de masterat în farmacie! A fost profesor de chimie medicală şi farmacologie la Montpellier, profesor de fiziologie şi toxicologie la Înalta Şcoală de Farmacie din Strasbourg, profesor de chimie la aceeaşi şcoală, profesor de biochimie şi Decan al Facultății de medicină din Lille, Cavaler al Legiunii de Onoare, Comandor al Rozei în Brazilia etc. Cu toate acestea, nu-i veţi găsi numele în cărţile de istorie a medicinii. Béchamp şi lucrările sale au fost „expulzate”. Ei bine, Louis Pasteur s-a inspirat (a se citi „a copiat fără jenă”) intens din lucrările domnului profesor Béchamp. Una dintre primele lucrări scrise de Béchamp pe care le-am citit este un studiu (mai bine zis un experiment) efectuat pe pisici. Béchamp a împărțit un grup de pisici în două. Prima jumătate a acestui grup a fost hrănită cu mâncăruri gătite cu multă grăsime. Cea de a doua a primit mâncare gătită cu foarte puţină grăsime. După o vreme, starea de sănătate a pisicilor din cel de-al doilea grup era evident mai bună decât a pisicilor din grupul hrănit cu mâncare grasă. La a treia generaţie, pisoii născuţi din pisicile primului grup, cel hrănit cu multă mâncare grasă, nu au putut supravieţui până la vârsta adultă! Se mai miră oare cineva astăzi că 70% din dietele contra cancerului au la bază „mâncare vie”, adică negătită şi cu foarte puţină grăsime?
    Antoine Béchamp a fost un critic sever al lui Pasteur. Iar acesta, evident, îl ura, mai ales pentru că Béchamp găsea consecvent erori în lucrările lui. De exemplu, experimentele lui Pasteur care „dovedeau” teoria germenilor erau mult prea puţin ştiinţifice. Pasteur injecta animalelor sănătoase sânge luat de la animale bolnave. Animalele sănătoase se îmbolnăveau şi ele. Béchamp a obiectat că există mult prea multe variabile într-o seringă cu sânge recoltat de la un animal bolnav, fapt care nu poate duce la concluzia că germenii unei anumite boli au îmbolnăvit animalele sănătoase. Béchamp considera că Pasteur otrăvea sângele administrat animalelor sănătoase, supuse experienţei.

    Medicul și fiziologul francez Claude Bernard, fondatorul medicinii experimentale, a fost şi el contemporan cu Pasteur. Înainte de a muri, Pasteur a recunoscut că a greşit şi că Bernard a avut dreptate. Oricum, şi lucrările şi contribuţia dr. Bernard în medicină au fost date uitării. Din nou o regretabilă scăpare? Sau o manipulare intenţionată? Să luăm un singur exemplu din concepţiile lui Bernard asupra bolilor. Aflându-se într-un grup de cercetători şi oameni de ştiinţă, el a făcut următoarea afirmaţie: «Terenul este totul, germenii nu sunt nimic». După care a dat pe gât un pahar cu apă infectată cu bacili de holeră. Să ştiţi că nici nu s-a îmbolnăvit şi nici n-a murit din această cauză. În orice caz, nu cred că există mulţi savanţi care să-şi asume un astfel de risc. Bernard însă și l-a asumat, pentru că era convins că avea dreptate. Şi chiar avea! Bernard, ca şi Béchamp de altfel, au fost savanţi fără egal în domeniul medicinii. Astăzi sunt complet daţi uitării. Nu pot crede că pur şi simplu din greşeală…

    Germenii nu provoacă boli

    Rudolph Virchow, considerat astăzi părintele patologiei, a afirmat la un moment dat: „Dacă mi-aş putea începe astăzi viaţa din nou, mi-aş dedica-o dovedirii faptului că germenii nu fac decât să-și caute habitatul lor natural – ţesutul bolnav – şi nicidecum că ei sunt cauzatorii unui ţesut bolnav. Ţânţarii caută bălţile cu apă stătută pentru a-şi depune larvele, dar nu ei sunt cauza pentru care există bălţi cu apă stătută”. Puteţi întrevedea importanţa extraordinară a acestei afirmaţii? Prima oară când am citit această frază am rămas perplex. Deci, asta înseamnă că tot ce-am învăţat în şcoală, tot ce-am citit prin ziare sau auzit prin mass-media nu face nici cât o ceapă degerată? Iniţial am crezut că prin „teren” se înţelege sistemul imunitar! Se pare însă că acesta îşi face probleme doar pentru un ţesut, adică intră în acţiune doar în cazul în care ţesutul n-o mai poate scoate la capăt singur. Ceea ce înseamnă că într-o primă fază, ţesutul afectat se vindecă singur. De aceea vorbeam mai înainte despre „roata de rezervă” adică sistemul imunitar! Acum înţeleg pe deplin reproşul pe care Béchamp i l-a adus lui Pasteur. Experimentul lui Pasteur nu dovedea nimic, căci acesta „otrăvea terenul” animalului supus experienţei şi în acest fel, permitea (provoca artificial) atacul germenilor asupra țesutului otrăvit.

    Înainte de a merge mai departe cu această poveste, trebuie să ne reamintim ceva. Am observat cu toţii acest lucru dar ne-am gândit rareori la el. Luaţi o bucată de banană și o bucată de brânză şi plasaţi-le sub un clopot de sticlă. Lăsaţi-le acolo câteva zile şi urmăriţi cu atenţie ce se întâmplă. După o vreme, ambele „produse” încep să se strice. Doar că banana putrezeşte şi în interior, în timp ce brânza se strică numai la exterior, miezul fiind neafectat. Ceea ce înseamnă că banana era „vie” în timp ce brânza, nu. Orice „lucru” viu există de la bun început echipat cu un „serviciu sanitar” care-şi începe treaba în momentul morţii. Acest „serviciu” este programat să cureţe ceea ce rămâne după încetarea vieţii. Acest lucru este foarte important şi va trebui să ni-l reamintim de mai multe ori pe parcursul explicaţiilor noastre.

    Terenul sănătos

    Prin urmare, ce determină un teren sănătos? Béchamp a început descrierea acestuia cu peste 100 de ani în urmă, iar Claude Bernard a fost cel care a finalizat problema. Este vorba despre doi factori interni: alcalinitatea și încărcătura electrică negativă. Conform părerii lui Bernard, există doi factori care contribuie la existenţa unui teren sănătos, şi anume nutriţia și toxinele. Ca să fii sănătos ai nevoie de o hrană adecvată ție şi de un organism liber de toxine. Studiile moderne mai adaugă, şi pe bună dreptate, un al treilea element necesar: emoţiile, adică sănătatea psihică (a nu se înţelege aici că vorbim despre dezechilibraţii psihic, ci despre ceea ce îndeobşte astăzi se numeşte stres). Stresul are o influenţă directă asupra echilibrului acid-alcalin din organism. Cu cât stresul este mai mare, cu atât aciditatea creşte, iar alcalinitatea scade. Iar acest lucru este valabil şi în cazul în care, din punct de vedere nutriţional, o persoană face totul corect, ca la carte. Pe de altă parte, am putea spune că stresul este o „toxicitate emoţională” şi deci că totuşi sunt doar două elemente importante, nutriţia şi toxicitatea. Situaţia în zilele noastre şi în societatea noastră nu este tocmai optimistă în ceea ce priveşte sănătatea. Trăim într-o societate toxică. Alimentele, apa, aerul sunt poluate. Pe deasupra, ne mai otrăvim şi singuri cu droguri, alcool, tutun sau prin modul în care ne pregătim mâncarea (grătare, mâncăruri grase, microunde etc.). Aproape toate medicamentele prescrise de medici (care sunt produse de sinteză chimică, artificiale) provoacă de asemenea creşterea acidităţii în organism.

    „Echipa de salubritate” interioară

    Béchamp a lansat o teorie conform căreia, în fiecare organism viu există un microorganism, o particulă, denumită microzimă. Şi alţi savanţi înaintea lui au văzut această mică „granulaţie moleculară”, dar n-au avut nicio idee asupra a ceea ce ar putea fi. Gaston Naessens a descoperit somatidele. Sunt acestea totuna cu microzimele lui Béchamp? Mulţi cred că da. Microzima face parte din „echipa de curăţare” care activează în interiorul fiecărui organism viu. Sângele nu este un lichid, ci este un ţesut mobil, în mişcare (Béchamp a fost primul care a descris astfel sângele). Componentele sângelui sunt vii. Şi un anumit lucru nu-l poate pricepe și nici accepta medicina modernă: anume că o bacterie se poate transforma într-o drojdie, după care într-un fung, după care într-o ciupercă. Acest proces poartă numele de pleomorfism, pleo însemnând „multe” iar morfis „corp”. Gaston Naessens a documentat pe larg ciclul de viaţă al somatidelor. Una dintre extrem de interesantele descoperiri ale lui Naessens în ceea ce priveşte somatidele este aceea că acestea sunt practic indestructibile. Ele rezistă la radiaţii, la temperaturi de până la 392° şi îşi râd de ce cei mai agresivi acizi! Naessens a cartografiat ciclul de viaţă pleomorfic al somatidelor (microzimelor). Printre altele, a documentat schimbările pleomorfice în bacterie, virus, fung şi ciupercă. Este într-adevăr ceva care te pune pe gânduri şi ridică enorm de multe întrebări. Şi dacă într-adevăr lucrurile stau aşa, iar ultimele cercetări aduc tot mai multe argumente în acest sens, atunci medicina alopată nu mai are nicio raţiune de a exista.

    Adevărata definiţie a bolii

    Când începe o boală? Care este momentul declanşării ei? Conform culturii şi concepţiilor noastre, o boală începe odată cu apariţia simptomelor. Aceasta, cu toate că un mic exerciţiu de logică ne spune că de fapt boala începe cu un oarecare timp înainte. Conform concepţiei medicinii chineze, boala începe cu mult timp înaintea apariţiei simptomelor. În orice caz, conform teoriilor lui Béchamp, verificate de către zoologul german prof. Günther Enderlein (care a demonstrat că, structural, toate teoriile lui Béchamp sunt corecte) avem o nouă definiţie a bolii. Boala începe atunci când ţesuturile noastre alcaline devin acide şi energia negativă se transformă în energie pozitivă. Acesta este momentul declanşării bolii. Poate că cel mai bine ar fi să dăm aici un citat din dr. Arthur C. Guyton, care scria în revista Medical Physiology: „Primul pas în menţinerea sănătăţii este acela de a păstra structura alcalină (bazică) a corpului (pH-ul sau balanţa acid/alcalin). Acesta este cel mai important aspect al homeostazei. Modificările în pH alterează virtual toate funcţiile corpului. Celulele unui corp sănătos sunt alcaline, în timp ce celulele unui corp bolnav sunt sub un pH de 7.0. Cu cât vom avea în corp mai multe celule acide, cu atât organismul nostru va fi mai bolnav. Dacă organismul nu poate alcaliniza celulele, acestea vor deveni acide şi se va declanşa starea de boală. Corpul nostru produce acid ca rezultat normal al metabolismului. Dacă el nu poate sintetiza alcalinitatea, suntem nevoiţi să apelăm la surse externe pentru a ne feri de ridicarea nivelului de aciditate şi astfel de boală şi, în cele din urmă, de moarte”.

    Puțină chimie

    Din punct de vedere chimic, apa este o moleculă de oxigen legată de două molecule de hidrogen. Ceva atât de simplu! Dacă „spargem” molecula de apă, obţinem pe de-o parte o moleculă de hidrogen, iar pe de alta, o moleculă de hidrogen legată de una de oxigen. Adică H + OH-. Molecula de hidrogen singură este acidă şi are polaritate energetică pozitivă. Molecula de hidroxil (adică OH) este alcalină şi are polaritate negativă. Ambele jumătăţi luate împreună dau un rezultat neutru: APA! Un pH de 2 este extrem de acid. Un pH de 11 este foarte alcalin (bazic). Este doar un număr, nu vă lăsaţi iritaţi de acest aspect. pH-ul poate fi denumit şi „potenţialul hidrogenului”. Am învăţat la școală că, cu cât avem mai mult hidrogen într-o soluţie, cu atât mai acidă va fi aceasta, şi cu cât avem mai mult oxigen, cu atât mai alcalină va fi soluția. Pentru a simplifica: oxigen înseamnă alcalinitate. Avem nevoie de oxigen pentru a trăi. Viaţa este oxigen iar oxigenul este viaţă, și nu limitați această afirmaţie numai la procesul respiraţiei!

    În rândurile de mai sus am menţionat des bacteriile, virusurile, ciupercile, celulele canceroase. Acestea NU au nevoie de oxigen pentru a supravieţui. Despre ele spunem că sunt existenţe anaerobe (trăiesc fără oxigen). Ele pot metaboliza fără oxigen, exact la fel ca în procesul de fermentaţie. Fermentaţia produce alcool (ca unul din produsele derivate) precum şi multe reziduuri, cunoscute sub numele de micotoxine. La fel ca în experimentul cu banana şi brânza.
    Atunci când devenim „acizi”, sistemul nostru imunitar intră în acţiune şi încearcă restabilirea echilibrului sau a homeostazei, respectiv readucerea noastră la alcalinitate. Sistemul nostru imunitar este în primul rând o „echipă de salubritate”, iar în al doilea rând, un „artist jongler”, care se concentrează asupra menţinerii echilibrului. Prima sarcină a sistemului imunitar este aceea de a elimina celulele moarte. Bilioane de astfel de celule sunt eliminate zilnic. În exact 7 ani, organismul nostru este înlocuit complet, cu celule noi. Aceasta este principala şi cea mai importantă misiune a sistemului imunitar!

    Dacă echilibrul pH-ului este rupt, jonglerul nostru încearcă să readucă echilibrul în sistem. Aceasta este ce-a de-a doua misiune a sistemului imunitar. De aici, rezultă că o boală se declanşează în momentul în care echilibrul acid/alcalin este rupt. Boala înseamnă că organismul nostru a devenit acid. Este important de menţionat că aici, acid înseamnă „lipsă de oxigen”. Deoarece bacteriile şi restul de „gângănii” adoră mediul acid, în cazul unui corp „acid” aceste microorganisme vor prolifera. Este absolut logic. Ele găsesc terenul pregătit, mediul ideal înmulțirii lor. Este deci absolut normal ca într-o „stare de boală” germenii să prolifereze, numărul lor să crească. Asta este ceea ce constată medicina alopată, care vine imediat cu medicamentele ei şi distruge bacteriile. Bun, în ordine, dar terenul rămânând acid, el este în continuare fertil pentru noi şi noi bacterii. Logic, rezultă că medicina alopată (deci cea care prescrie medicamente de sinteză chimică) nu rezolvă problema, nu vindecă boala, ci doar o amână, până când, într-un târziu… e prea târziu. Poate părea un pic macabru, dar, aduceţi-vă aminte ce se întâmplă cu bucata de banană din experimentul de mai sus. Când banana devine acidă (fermentează) „echipa de salubritate” (microorganismele specifice) încep curăţarea terenului, considerând că sistemul e mort, căci el a devenit acid. Mecanismul e stupefiant de simplu. Acid înseamnă lipsa vieţii. În prezenţa masivă a acidului „sanitarii”, fie că se numesc microzime (după Béchamp) sau somatide (după Naessens), încep să-şi facă treaba, să şteargă urmele a ceea ce a fost. Acesta este momentul în care apar primele simptome ale bolii, cele pe care le simţim noi efectiv (durerile). Nu pot crede că medicina alopată nu cunoştea toate aceste lucruri, care sunt în fond, în momentul în care ochii noştri le văd, extrem de simple şi logice. Dacă s-a făcut doar că nu le vede, în intenţia de a folosi simptomele şi boala în scop „financiar”, eliminând nişte bacterii fără a elimina şi mediul lor hrănitor, adică terenul fertil lor, atunci acest lucru este rău. Foarte rău. Căci sună a premeditare…

    Medicina chineză foloseşte ca metode de diagnostic semnele corporale externe ale pacientului – mirosul, gustul, forma unghiilor, culoarea pielii etc. – pentru a vedea ce se întâmplă în organism. Îmi revine mereu în minte o scenă din filmul „Ultimul împărat”, în care medicii personali ai acestuia îi miroseau în fiecare zi materia fecală, pentru a şti dacă organismul lui funcţiona corect. Astfel, un bun medic chinez ne poate spune dacă suntem bolnavi înainte chiar de a avea simptome de boală.

    Medicina europeană nu e capabilă de-aşa ceva. Ea are nevoie de sânge. De analiza sângelui. În ultimii ani, s-a vorbit tot mai des despre Candida. Aceasta este o componentă a „echipei de salubrizare”. Însă când această drojdie se transformă în ciupercă, ea îşi trimite miceliile subţiri în întreg organismul, atacând diferite organe. În cadrul activităţii ei, echipa de salubritate produce deşeuri, numite micotoxine. Unul dintre aceste deşeuri este acidul uric, altul este alcoolul, iar altul este aflatoxina, una dintre substanţele cele mai puternic cancerigene. Astfel, ficatul nostru începe să producă mai mult colesterol, pentru a ajuta la eliminarea micotoxinelor. Luaţi „Lipitor” (atorvastadin calcium), un medicament destul de cunoscut care scade colesterolul şi veţi permite micotoxinelor să producă din ce în ce mai multe prejudicii organismului dv. Despre „minciuna colesterolului” s-au scris deja sute de cărţi. Ele sunt ignorate cu bună știință de corpul medical. De ce? Pentru că medicii ştiu că medicamentele nu pot vindeca un teren bolnav. Ele pot doar suprima nişte simptome, și aceasta la un preţ foarte mare pentru… înghiţitorul de pilule. Numai hrana potrivită şi detoxifierea pot vindeca terenul bolnav.

    Să nu mai avem oare nevoie de medicină? Ba da, este încă necesară, dar nu lăsată de capul ei. În acelaşi timp, nici noi să nu ne mai facem de cap. După ce, într-un caz urgent, medicina alopată repară un pic situaţia, noi revenim la viaţa de dinainte, continuând să ne dezechilibrăm organismul cu prea mult acid. Medicina scolastică şi-a dovedit într-adevăr eficienţa în cazurile de prim ajutor. Problema principală este însă că această medicină este neputincioasă în privinţa afecţiunilor cronice; pentru că este structurată pe premise greşite.

    Bolile secundare

    Vă mai amintiţi de citatul din Rudolf Virchow? Odată ce sistemul este acid şi „echipa de salubritate“ a intrat în acţiune, se declanșează îmbolnăvirea ţesuturilor. Iar în momentul în care avem ţesuturi bolnave, germenii externi găsesc mediul favorabil dezvoltării lor. Ei inițiază astfel „faza secundară”, pe care în termenii şi conform îndoctrinării alopate o denumim boală sau afecţiune. Rezultă un fapt demn de luat în seamă şi o regulă importantă care trebuie reţinută: Germenii sunt atraşi de ţesuturile bolnave, dar nu ei sunt cei care au provocat îmbolnăvirea acestora! Acest nou fel de a vedea cauzalitatea și evoluţia bolilor răstoarnă complet atât teoriile pasteuriene, cât şi întregul eşafodaj al medicinii alopate.

    Ce se întâmplă în cazul cancerului? Cum se potriveşte cancerul în acest tablou? Un studiu al Şcolii Medicale din cadrul Universității din Minnesota (SUA) arată că fiecare pacient bolnav de cancer a fost găsit cu Candida în sânge. În același studiu, s-a mai constat că această Candida nu răspunde la terapiile medicamentoase. Certitudinea noastră este că o persoană care are cancer are o problemă sistemică cu drojdiile (fermenţii). Nu este vorba numai de o problemă de suprafaţă, secundară. Micotoxinele care rezultă în urma unei infecţii cu drojdii/fungi provoacă o aciditate şi mai ridicată în organism (deci, cu şi mai puţin oxigen).

    Otto Warburg (1883-1970) a primit Premiul Nobel pentru descoperirile sale în domeniul metabolismului cancerului. El a concluzionat că celulele – sănătoase în prezenţa oxigenului, deoarece metabolismul lor depinde de oxigen – în lipsa acestuia „se adaptează” şi devin anaerobe, adică nu mai au nevoie de oxigen pentru metabolismul propriu. Dacă aţi fi o celulă căreia îi lipseşte oxigenul (ca urmare a unei modificări a pH-ului în direcţia acidă) cum aţi putea supravieţui? Ce soluţie aţi adopta? Desigur, aceea de a vă adapta la mediu. Dar acesta este acid! Nu veţi încerca oare să vă transformaţi metabolismul, astfel încât să nu mai depindeţi de oxigen? Cancerul s-ar putea defini ca încercarea de supravieţuire a organismului nostru în condiţiile de mediu care-i produc deteriorarea. Cancerul este o formă de „adaptare la mediu”! El rezultă din încercarea de supravieţuire a celulelor în condiţii neprielnice, provocate.

    Simptomele acidozei

    Dacă primul pas, cel de modificare a pH-ului corpului nostru a fost făcut, apare acidoza, deci preponderenţa acidului în metabolism. Acidoza este cauza primară a unui foarte mare număr de afecţiuni! Dar, dacă aşa stau lucrurile, de ce nu testează medicina alopată pacienţii în direcţia stabilirii gradului de aciditate din organism? Păi de ce s-ar efectua teste într-o direcţie în care medicamentele de sinteză sau chirurgia n-ar avea niciun efect! Testele costă, iar rezultatele s-ar putea să fie… contra-productive (liniuţa de despărţire este intenţionată). Dr. Cochrain, un medic naturopat din St. Paul, Minnesota (și pe lângă el mulţi alţi medici), ne-a lăsat descrierea a trei trepte ale acidozei:

    1. Simptomele primei trepte sunt atât de comune, încât marea majoritate a oamenilor iau un analgezic sau un alt produs medicamentos fără a apela la consultul unui medic, care duce la ştergerea, ascunderea simptomelor: dureri de cap, alergii alimentare, balonări, acnee, atacuri de panică, oboseală, scăderea apetitului sexual, mâini şi picioare reci, agitație, insomnie, creşterea sensibilităţii la răceli şi gripă etc.
    2. Simptomele celei de a doua trepte ne duc adesea la medic, dar nu de puţine ori se apelează tot la automedicaţie: febră, guturai, depresie, migrenă, astm, infecţii ale tractului urinar (cistite), infecţii cu ciuperci, bufeuri, colite, urticarie, alopecie abundentă, osteoartrită şi ateroscleroză. Dacă aveţi o infecție cu ciuperci la unghiile de la degetele picioarelor, trebuie să ştiţi că această infecţie merge mult mai adânc decât pare la prima vedere. Şi niciun medicament nu va elimina această infecţie, în ciuda rezultatelor aparent bune de la nivelul unghiei. În acest caz, este din nou vorba despre o suprimare temporară a simptomelor.
    3. Treapta a treia și ultima a acidozei este alcătuită din afecțiunile cronice: sindromul Cohn, scleroza multiplă, leucemia, toate formele de cancer, afecţiunile Hodgkin, schizofrenia, lupus, artrita reumatoidă şi tuberculoza sunt doar câteva nume din categoria acestor boli.

    Bolile de inimă şi alcalinitatea

    Dr. Fred Kaufman, cercetător şi nutriţionist, punea următoarea întrebare: „De ce tocmai arterele din jurul inimii se înfundă, iar celelalte vene şi capilare nu? Răspuns: Pentru că inima este un muşchi care, la fel ca orice muşchi, produce energie. Iar în acest proces apar produse secundare cum ar fi acidul lactic sau deşeuri. După cum ştiţi, orice acid poate arde (degajare de energie) iar acidul lactic produce niște „găuri” în artere, pe care ficatul încearcă să le peticească folosind colesterol. Inima este un muşchi, prin urmare produce acid lactic. Cu cât mai mult acid lactic este în sângele dv., cu atât mai înfundate vă vor fi arterele”.
    De aceea, Omega-3 este un acid gras esenţial care are o importanţă deosebită pentru sănătatea noastră. Omega-3 inhibă producerea de acid lactic. Dr. Johanna Budwig, o biochimistă germană expertă în grăsimi și uleiuri, a descoperit şi faptul că aceste uleiuri sunt încărcate negativ, ceea ce face ca Omega-3 să menţină corpul nostru la starea de încărcătură negativă şi la un pH alcalin. La vremea respectivă, Johanna Budwig a trebuit să înghită tone de ironii, batjocuri şi insulte, pentru ca acum, foarte des şi cu o mândrie subliniată şi colorată în roşu, să găsim tot mai multe produse alimentare ce menţionează pe etichetă că în componenţa lor intră uleiurile nesaturate Omega-3.

    Concluzie: Acum ştim. Comunităţile noastre ştiinţifice şi medicale s-au vândut celor doritori de profituri (dacă nu cumva ele însele urmăresc aceste profituri) şi au şters pur şi simplu din istoria noastră o mare parte din faptele ştiinţifice cunoscute. Rezultatul? Unii sunt bolnavi, alţii bogaţi. Democraţie curată… ambele cuvinte încep cu „bo…”.

    Sursa: http://www.mnwelldir.org/articles.htm

  18. marylena spune:

    DIN ISTORIA PIERDUTĂ A MEDICINII

    UIMITOARELE DESCOPERIRI ALE LUI GASTON NAESSENS

    La un moment dat, peisajul ştiinţei medicale a fost „în pericol” de a suferi o schimbare radicală, ca urmare a descoperirii somatoscopului! Dr. Gaston Naessens pusese la punct un microscop denumit de el somatoscop, care avea o putere de mărire de până la 6-7.000 de ori, ceea ce era cu mult peste 2.500 de ori, cât poate mări un microscop universal standard. Veţi spune: „Ei şi ce, microscopul electronic măreşte şi mai mult!”. Adevărat, doar că, din cauza procedurii de mărire prin electroni, materialul cercetat este „omorât”, astfel că la microscopul cu electroni nu putem observa procese vii, „în desfăşurare”, ci doar, ca să spunem aşa, „cadavre”. Pe deasupra, microscopul electronic NU FACE FOTOGRAFII COLOR! Asta pentru toţi cei care văd prin reviste poze ale unor imagini obținute la microscop, frumos colorate de către dibaci graficieni şi designeri. Cu somatoscopul se puteau vedea procese vii, în desfăşurare, şi asta la o rezoluţie remarcabilă!

    Mulţi cercetători s-au îndoit la început când au auzit vestea perfecţionării unui microscop cu astfel de performanţe, ce par a încălca legile fizicii. De aceea, unii au considerat această veste ca o încercare de fraudă. Pe de altă parte, întotdeauna, atunci când un domeniu al ştiinţei devine „dogmă”, cum este astăzi cazul medicinii şi al biologiei, numărul descoperirilor, al progreselor este substanţial redus. De ce? Păi… să ne întrebăm: Qui bono – Cui îi folosește? În cazul medicinii alopate, incapacitatea de a accepta noi descoperiri a dus şi va duce la multe vieţi pierdute inutil. Exact la fel stau lucrurile şi în cazul somatoscopului, precum şi al descoperirilor lui Béchamp, Rife sau Naessens. Căci o dogmă se caracterizează în primul rând prin legea conform căreia: „ceea ce nu corespunde dogmei, nu poate fi decât o erezie”. Nimic nou sub soare. Şi acum 500 de ani pământul era tot rotund, dar pentru o astfel de „erezie” era să fie ars pe rug Galileo. Medicina dogmatică nu are niciun interes în somatoscop, deoarece acest aparat ar putea aduce obştescul sfârşit teoriei germenilor, elaborată de Pasteur-Koch. Iar dacă această teorie a germenilor se dovedeşte falsă, toată medicina alopată, inclusiv concernele farmaceutice, îşi vor da şi ele obştescul sfârşit. Deci din nou, cui i-ar folosi?

    Puțină istorie

    În anii ‘30 ai secolului trecut, un cercetător pasionat dar necunoscut, pe numele său Royal Raymond Rife, a pus la punct cu succes un microscop universal, care era capabil să mărească de până la 60.000 de ori, fără a ucide specimenele observate! Uau!, veţi spune, grozav! Nici un uau, căci acest microscop a dispărut fără urmă, la fel ca şi invenţiile lui Nicola Tesla. Rife a fost capabil să observe cu ajutorul invenţiei sale reacţiile microorganismelor (numiţi-le virusuri, microbi, bacterii sau cum vreţi) la influenţa anumitor stimuli externi. El a observat că bacteriile se puteau transforma în virusuri iar aceştia îşi schimbau forma şi culoarea, permiţându-şi astfel să încalce «dogmele» medicinii, respectiv postulatele lui Koch şi mai ales legile lui Crohn, care stau cam de mult la baza teoriei germenilor, presupusa cauză principală a bolilor. Încă o dată, astfel de observaţii NU SE POT FACE CU UN MICROSCOP CU ELECTRONI, care ucide materialul de observaţie viu! În 1934, după ce a învăţat să vindece şi să distrugă «virusul» cancerului, Rife a deschis o clinică în care a vindecat 16 pacienţi din 16 (100% succes) în doar 3 luni. Lucrând cot la cot cu câţiva dintre cei mai recunoscuţi cercetători americani ai vremii, Rife a terapiat electronic pacienţii în scopul distrugerii «virusului» cancerului şi susţinerii sistemului imunitar, în acţiunea de restabilire a echilibrului organismului.

    [NOTĂ: În lumina actualelor cercetări, şi mai ales a experienţelor efectuate după anul 1980 cu câmpurile electrostatice şi magnetice, personal, presupun că, fără a fi realizat conştient despre ce este vorba, prin acţiunea „electronică” Rife nu a făcut altceva decât să influenţeze prin câmp electric ADN-ul celulelor bolnave, readucându-le în starea de sănătate].

    Multe instituţii competente şi serioase au verificat şi confirmat rezultatele obţinute de Royal Raymond Rife în anii ‘30. Doar că cercetările lui veneau într-un moment nepotrivit, atunci când Rockefeller şi I.C. Farben puneau bazele industriei farmaceutice americane. Iar când este vorba de bani, de foarte mulţi bani, astfel de cercetări sunt total neavenite. Ceea ce Rife a simţit pe propria-i piele. Probabil că a aplicat principiul QUI BONO greșit, asupra bolnavului, în loc să-l aplice concernelor farmaceutice. Că doar ele cu ce se mai aleg, dacă pacienţii sunt vindecaţi atât de uşor şi ieftin de cancer?

    Dar să ne întoarcem înapoi la istoria nescrisă a medicinii! Alţi medici, independent de Rife, au folosit aceeaşi procedură, reuşind performanţa de a vindeca… 40 de pacienţi pe zi! Minciuni? Verificaţi ziarele şi presa americană de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Nu numai atât, dar şi alte afecţiuni teribile, cum ar fi cataracta, herpesul sau tuberculoza s-au dovedit a fi reversibile prin terapia cu tehnologia lui Rife. Toate acestea au fost documentate în numeroase reviste medicale, precum şi în magazinele ştiinţifice şi rapoartele anuale ale Smithsonian Institute.
    Desigur că toate aceste rezultate spectaculoase au atras atenţi AMA (American Medical Association) şi a puternicelor concerne farmaceutice, care au organizat imediat o puternică opoziţie. Dar, deşi realizările lui Rife erau în contradicţie cu ortodoxia medicală a vremii, el era totuşi susţinut de un număr mare de medici americani cunoscuţi şi apreciaţi din acea vreme. Documentările atent sistematizate ale acestor medici, precum şi mărturiile a sute de pacienţi vindecaţi vin să confirme fără putință de tăgadă teoria lui Rife. Multe dintre aceste documente şi mărturii pot fi găsite în cartea The Cancer Cure that Worked! de Barry Lynes. Oricum însă, EI s-au ocupat de această problemă rapid şi eficient. Fascinanta muncă a lui Rife a fost denigrată şi suprimată, iar Rife – la fel ca şi Tesla înaintea lui – a fost dat uitării. Abia în ultimii ani, şi mai ales datorită Internetului, Rife a început din nou să fie cunoscut de publicul larg. În ultimii 10 ani, oamenii au început să-şi pună din ce în ce mai multe întrebări şi să constate tot mai des că ceva nu e în regulă cu medicina alopată.

    Microscopul universal modern

    Ceea ce reușise Rife prin anii ‘30 cu microscopul lui universal, a fost încă o dată realizat de Gaston Naessens, prin anii ‘40, cu al său somatoscop, o combinaţie între microscopul optic tradiţional şi părți de electronică.

    Gaston Naessens s-a născut în Roubaix, Franţa, la data de 16 martie 1924. De mic copil, a avut o înclinaţie deosebită pentru invenţii. Student fiind la universitatea din Lille, Naessens a fost nevoit să-şi întrerupă studiul în timpul invaziei naziste în Franţa. Din fericire, împreună cu alţi câţiva studenţi, a reuşit ajungă la Nisa, unde şi-a continuat studiile. La vârsta de 21 de ani, frustrat de limitările impuse de microscopul convenţional, Gaston Naessens a început să cerceteze posibilităţile de realizare a unui microscop mai eficient, cu o rezoluţie mai mare. După ani de muncă, a apărut somatoscopul.

    Stomatoscopul foloseşte ca lumină două surse ortogonale, una de la o lampă cu mercur, și alta de la o lampă cu halogen. Cele două surse de lumină pătrund într-un tub cilindric de sticlă la un unghi de 90° una faţă de cealaltă. La trecerea prin acest tub, lumina este filtrată printr-un filtru monocromatic care o condensează într-un fascicul monocromatic. Acest fascicul este la rândul său trecut printr-un inel magnetic ce desparte fasciculul luminos într-o serie de raze paralele ce trec mai departe printr-o celulă Kerr care măreşte frecvenţa fasciculelor înainte de a fi «injectate» specimenului. Această lumină, care este în fond rezultatul unei combinații de diferite raze UV cu diferite spectre, stimulează materialul biologic în somatoscop până la punctul la care materialul respectiv începe să emită propria-i lumină (luminescenţă).

    Desigur că este practic imposibil de descris în doar două fraze întregul principiu de construcţie şi funcţionare a somatoscopului. Cert însă rămâne faptul că microscopul convenţional lasă să treacă fasciculul de lumină prin materialul biologic, limitându-se la rezoluţia optică a lungimii de undă respective. Cel mai perfecţionat microscop optic are o putere de mărire de 2.500 de ori. Peste această rezoluţie, puterea de mărire depinde de lungimea de undă a fasciculului luminos. Microscopul convenţional „trece” lumina prin materialul de observaţie, ceea ce limitează puterea de mărire la lungimea de undă respectivă a fasciculului luminos. Peste o mărire de 2.500 de ori imaginea devine neclară. O putere de mărire mai crescută se poate realiza prin tehnici care nu mai folosesc lentile. Un astfel de microscop, realizat la Cornell University, a obţinut o rezoluţie de 400 angstromi, în timp ce somatoscopul atinge o putere de 150 de angstromi. În esenţă, somatoscopul stimulează specimenul supus observaţiei până la punctul în care acesta degajă propria-i luminescenţă. Iar somatoscopul detectează această luminescenţă, realizându-se astfel o rezoluţie de 500 de ori mai mare, deci dublă faţă de un microscop optic clasic.
    Naessens a continuat cercetările şi perfecţionarea somatoscopului, fiind în final capabil să atingă rezoluţii de 6.000-7.000 de ori mai mari. Un alt aspect important este acela că somatoscopul a permis cercetătorilor să descopere importanţa culorii materialului observat. Lungimea de undă a luminii emise este astfel corelată cu mărimea obiectului studiat şi cu „starea de sănătate” a acestuia. De exemplu, celulele roşii din sânge variază între galben/verde până la portocaliu (540 nm – 580 nm) iar cele albe sunt intens albastru/violet (490 nm – 510 nm). Expunerea acestora la un material toxic, doar şi pentru câteva minute, provoacă importante modificări ale coloritului. Chiar şi substanțe considerate „sigure”, cum ar fi mercurul sau aluminiul din pasta de dinţi, produc importante degradări în celulele roşii, după cum s-a putut constata cu ajutorul somatoscopului.

    Ciclul somatidelor

    În istoria medicinii, un important capitol a fost complet înlăturat, astfel încât astăzi, foarte puţini mai știu ceva despre violenta controversă dintre Louis Pasteur, un chimist care nu avea prea multe în comun cu biologia şi deci cu medicina, şi Antoine Béchamp, un eminent profesor de fizică, toxicologie, chimie medicală şi biochimie. Cercetările l-au dus pe Béchamp la descoperirea „microzimelor” (fermenţi minusculi). După ani de studii şi cercetări, Béchamp a ajuns la concluzia că aceste microzime stau la baza vieţii, înaintea celulelor. Chiar şi cu dotarea tehnică modestă a acelui timp, Béchamp a putut constata că microzimele suferă modificări «dramatice» pe parcursul ciclului lor evolutiv. Ca urmare, el a ajuns la concluzia că sursa, cauza primordială a bolii se află ÎN INERIORUL ORGANISMULUI, iar nu în afara lui, ca un factor invaziv asupra organismului, aşa cum susţinea Pasteur cu a sa teorie a germenilor.

    O sută de ani mai târziu, Gaston Naessens a descoperit cu ajutorul somatoscopului său un organism microscopic subcelular pe care l-a denumit „somatidă”. Această particulă poate fi cultivată în afara corpului-gazdă. Naessens a observat că somatida are un ciclu de viaţă pleomorfic (îşi modifică forma pe parcursul existenţei) şi 16 trepte evolutive. Doar primele trei forme ale ciclului de viaţă al somatidelor sunt normale. Naessens a descoperit că atunci când sistemul imunitar este slăbit sau compromis, somatidele trec prin celelalte 13 stări. Slăbirea imunității poate avea diferite cauze, cum ar fi poluarea chimică, radiaţiile, câmpul electric, nutriţia deficitară, accidentele, şocurile, depresia, stresul şi multe, multe altele.
    Incredibil poate, dar cercetările lui Naessens în legătură cu afecţiunile degenerative (cum ar fi artrita reumatoidă, scleroza multiplă, lupusul sau cancerul) au arătat că toate aceste afecţiuni sunt legate de ce-a de a 16-a treaptă evolutivă a ciclului patologic al somatidelor. Capacitatea de a asocia anumite afecţiuni cu aceste trepte evolutive i-au permis lui Naessens să pre-diagnosticheze apariţia clinică a anumitor boli.

    De bună seamă că toate aceste cercetări şi descoperiri ale lui Naessens l-au adus în total conflict cu medicina academică alopată şi cu influentele concerne farmaceutice. Oricum, teoria germenilor a lui Pasteur, cea care, din păcate, stă încă la baza medicinii alopate, este complet desființată prin descoperirile lui Naessens, devenind nulă şi neavenită. Or acest lucru ar da peste cap 100 de ani de medicină alopată, de dogme şi credinţe împietrite. Aşa ceva nu se poate accepta prea ușor! Prin urmare, dacă în fond doar factorii nutriţionali sau cei psihici sunt în principal vinovaţi pentru marea majoritate a bolilor, atunci, pur şi simplu, printr-un mod de viaţă corect, s-ar putea evita foarte multe boli cronice. Şi aici se ridică din nou întrebarea: Qui bono? Cui i-ar servi? Într-o astfel de situaţie, în nici un caz medicinii alopate și industrie farmaceutice.
    De altminteri, în paranteză fie spus, ultimul congres al cancerului care a avut loc la Paris a acceptat ca fapt fără echivoc realitatea că boli precum cancerul apar din cauza nutriţiei deficiente, a stresului psihic sau a toxinelor. Oncologii de renume mondial întruniţi la acest congres au trebuit să consimtă la acest adevăr, ca urmare a publicării constatărilor finale ale studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigația prospectivă europeană privind cancerul și alimentația), studiu ce s-a desfăşurat pe o perioadă de 35 de ani şi în care au fost monitorizate peste 500.000 de persoane din spaţiul european. Acest studiu a arătat clar că un consum alimentar bogat în vegetale (legume, fructe) reduce drastic probabilitatea apariţiei unui cancer.

    Dar să ne reîntoarcem la Gaston Naessens. Descoperirea sa nu înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât că microbiologia, aşa cum era ea văzută până acum câţiva ani, trebuie rescrisă. Naessens spunea: „Am reuşit să stabilesc un ciclu de viaţă al unor «forme» în sânge care face posibilă o percepere complet nouă a bazelor vieţii. Vorbim aici despre o biologie complet nouă”.

    Enzima 714X

    Cercetările lui Gaston Naessens au culminat cu descoperirea unei enzime, numită de el 714X, care ajută sistemul imunitar să-şi desfăşoare importanta sa activitate. Enzima 714X este un derivat al camforului şi poate fi injectată interlimfatic, un procedeu care era considerat de comunitatea medicală ca fiind imposibil. Adevărul este că mulţi au învăţat între timp cum se poate administra o medicaţie prin nodulii limfatici. Prin administrarea de 714X, sistemul imunitar este fortificat şi devine stabil, ceea ce-i permite să-şi desfăşoare în mod optim activitatea şi să restabilească starea de sănătate în organism. La fel ca şi Béchamp şi Rife înaintea lui, Gaston Naessens este lipsit de echivoc: «Germenii nu sunt cauza, ci rezultatul unei boli». 714X însă nu poate ajuta pe oricine, şi aici ne referim îndeosebi la cei care au suportat deja o terapie prin radiaţii sau o chimioterapie intensă.

    O a doua şansă

    Între anii 1970 şi 1986 cancerul a făcut 6 milioane de victime! Din păcate, terapia convenţională (chimioterapia şi/sau radiaţiile) nu fac decât să amâne «sentinţa la moarte» şi să îmbogăţească industria farmaceutică. Posibilele terapii miraculoase sunt imediat calomniate şi desfiinţate de autorităţile responsabile cu producerea şi administrarea medicamentelor. Şi e trist să constaţi că în ţări care se consideră democratice, ai căror cetăţeni sunt liberi, pacienţii care suferă de boli incurabile nu au posibilitatea de a se informa şi libertatea de a alege o terapie sau alta. În prezent, 714X poate fi găsit pe pieţele americane dar, fiind un medicament injectabil, el trebuie să fie prescris de un medic.

    Steven R. Elswick

    Sursa: http://www.quibono.net/uimitoarele_minuni_g.html

  19. marylena spune:

    Interviu cu Daniel Reid, maestru taoist

    American de origine, Daniel Reid s-a stabilit de mai mulți ani în Bali, unde ține prelegeri despre programele de detoxifiere împreună cu soția sa, Snow, o vindecătoare taiwaneză, la hotelul Bale, din zona Nusa Dua. Americanul de 64 de ani, care locuiește acum în Australia, și-a petrecut copilăria în Africa și cea mai mare parte a vieții în Asia. Este un pasionat al conceptului „ești ceea ce mănânci” și îndeamnă oamenii să postească periodic, pentru a elimina toxinele și a ajunge la restabilirea sănătății optime. Daniel Reid, care în anul 2006 tocmai își publicase ultima carte, Tao pentru dezintoxicare, i-a acordat în același an un interviu directorului ziarului The Bali Times, William J. Furney. Iată câteva extrase interesante din interviul respectiv:

    În prezent, cercetătorii blamează regimul alimentar ca fiind una dintre principalele cauze ale producerii cancerului. Ce să însemne asta? Că pe oameni îi omoară ceea ce mănâncă?

    Daniel Reid: Nu e neapărat din cauza alimentelor în sine. E vorba de ceea ce se întâmplă în corpul nostru. În urma digerării și metabolizării hranei, se acumulează deșeuri acide. Pentru că mâncăm alimente nepotrivite cu natura noastră și nu le eliminam corect, se creează o acumulare de deșeuri acide. Cauza principală a cancerului a fost descoperită în 1931 de către dr. Otto Warburg, un om de știință german care a primit premiul Nobel pentru medicină. El a descoperit că apariția cancerului presupune, fără excepție, două condiții de bază: prea mult acid în țesuturi și insuficient oxigen. Știm cu toții ce se întâmplă cu deșeurile produse prin respirație: se produce arderea oxigenului, din care rezultă bioxidul de carbon. În procesul de metabolizare, se arde zahărul, se ard proteinele, se ard grăsimile. Care este deșeul rezultat? Acidul. E atât de simplu! E știință pură. Așadar, atunci când ingerăm alimente care produc mult prea mult acid – zahăr, cărnuri, produse lactate, precum și orice fel de chimicale – conservanți, pesticide, aditivi alimentari, coloranți, medicamente, aspartam – se produce o mare cantitate de acid. Prin urmare, devine evident că, din cauza modului în care ne hrănim astăzi (la care putem adăuga și poluarea) se produc o mulțime de reziduuri acide în corpul nostru și nu mai absorbim o suficientă cantitate de oxigen.

    Vreți să spuneți că oamenii nu știu ce ar trebui să mănânce pentru a fi sănătoși?

    Daniel Reid: Da, pentru că nu li se spune. De fapt, li se spune exact contrariul. Nu există sfaturi reale, totul e doar publicitate. În prelegerile și cărțile mele eu tot dau vina pe companiile de produse alimentare. Dar dacă oamenii sunt liberi de orice îngrădire să-și înceapă o afacere din care să iasă bani, ei vor face orice pentru a face bani, îți vor vinde și arsenic frumos ambalat, dacă sunteți dispuși să plătiți pentru el. Pe lângă acești producători, eu acuz în același timp iresponsabilitatea agențiilor guvernamentale care nu protejează oamenii, ci corporațiile. Doar în cele din urmă îl învinuiesc pe individ. E ca atunci când te duci la tribunal pentru încălcarea legii și judecătorul îți spune: „Ignoranța nu e o scuză când afirmi că nu ai știut că ceea ce ai făcut era împotriva legii”.
    Haideți să ne întrebăm: De ce în prezent un om din trei face cancer, în loc de unul din 100, ca în 1913? S-au cheltuit multe miliarde de dolari în „războiul contra cancerului” și lucrurile merg tot mai rău. Niciun tratament nu merge. Chimioterapia? Să fim serioși! Nu e nimic mai otrăvitor, nu exista producător mai mare de acid decât chimioterapia, care contribuie și mai mult la cauza principală a cancerului.

    Așadar, dacă un medic îi spune unui pacient cu cancer să facă ședințe de chimioterapie și el nu vrea, care ar fi alternativele lui?

    Daniel Reid: Oh, Doamne! Pot să vă dau o duzină de alternative, iar prima este dezintoxicarea. Opțiunile sunt foarte simple: în primul rând, informați-vă care sunt cauzele apariției cancerului. Din cauza toxicității acumulate în corp de-a lungul timpului, cancerul ajunge în faza finală. Ceea ce se întâmplă în esență este că țesuturile dv. fermentează, producând o înmulțire rapidă a celulelor canceroase, cu formare de tumori. Cum funcționează acest proces? La fel ca la fermentarea berii, vinului, iaurtului, brânzei. Puteți întreba pe oricine care produce aceste lucruri: Cum faci? Mai întâi, ai nevoie de un mediu acid. Cum îl obții? Închizi containerul, astfel încât să nu intre aer, oxigen. Apoi începe fermentarea. Deci, ceea ce se întâmplă în țesuturile canceroase este că ai prea mult acid și o totală lipsă de oxigen, țesuturile fermentând și producând astfel cancerul.

    Cunoașteți cazuri de suferinzi de cancer care au refuzat chimioterapia în favoarea detoxifierii și s-au vindecat?

    Daniel Reid: Absolut!

    Deci, dacă detoxifierea este calea de urmat, de ce nu o urmează toată lumea?

    Daniel Reid: Să-ți spun de ce. Statisticile arată – și este sută la sută adevărat, și spun acest lucru în toate cărțile mele – că oamenii care se îmbolnăvesc de cancer și nu fac absolut nimic să-l trateze trăiesc mai mult decât cei care merg la medic și le urmează tratamentul. Mă refer aici la fumătorii care nu se lasă de fumat, la băutorii care nu se opresc din băut, la oamenii care mănâncă zahar și carne și nu renunță la aceste alimente. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece tratamentul oficial al cancerului amplifică de fapt factorii care stau la baza producerii bolii. Temporar merge, deoarece omoară celulele canceroase, dar mai apoi omoară și ficatul și orice altceva. Prin urmare, atunci când ați încheiat tratamentul, sunteți într-o stare chiar mai proastă.

    Atunci, de ce nu procedează oamenii la detoxifiere?

    Daniel Reid: Oamenii sunt speriați cu perspectiva morții iminente de către medicii lor. Ei merg la medicul specialist și acesta le spune: „Într-o lună vei muri dacă nu faci asta și încerci altceva”.

    Ce credeți despre creșterea alarmantă a obezității în țări precum Statele Unite, Marea Britanie și Australia?

    Daniel Reid: Oamenii aceștia mor de foame. Oamenii grași mor de foame. Vrei să știi ce vreau să spun când afirm că mor de foame? Ei nu-și procură elementele nutritive adecvate organismului. Creierul are un centru de control al apetitului. Nu ți-e este foame neapărat când nu ai ce mânca – omul poate trăi și 60 de zile fără să mănânce – ți-e foame numai atunci când corpul tău are nevoie de anumiți nutrienți, deci când nu ai proteine, vitamine sau minerale, ca să poți funcționa normal. Atunci începe să-ți fie foame și vei începe să mănânci. În cazul în care consumi alimente care nu au nici un fel de valoare nutrițională (junk food: chips-uri, pâine albă, prăjiturele… toate acele lucruri frumos ambalate) vei continua să mănânci fără încetare. Oamenii obezi mănâncă o cantitate enormă de alimente. Te uiți la ei și-ți spui: Cum intră atâta mâncare în stomacul lor? Creierul lor însă le spune: „Hei, nu am de ajuns din nutrienții de bază, așa că nu te opri din mâncat!”.

    Susțineți că giganții producători de alimente acționează de capul lor, chiar dacă produsele lor sunt dăunătoare pentru sănătatea omului? Dacă e așa, cum se poate scăpa de ei? Eu știu că publicul e protejat de agențiile guvernamentale.

    Daniel Reid: Din păcate, autoritățile protejează giganții alimentari. Organizația cea mai coruptă din guvernul american este FDA (Food and Drug Administration – Administrația pentru Alimente și Medicamente). Ei decid ce alimente vă este permis să consumați și ce medicamente trebuie să vă fie prescrise. Ei permit ca aspartamul să fie folosit pe piață. Această substanță chimică pusă în Coca Cola dietetică este o otravă mortală. Este cauzatoare de cancer la creier și nu numai.

    Bine, dar n-am văzut oameni să moară fiindcă au băut Diet Coke…

    Daniel Reid: Ba da, mor, dar încet. Cunosc cazul a doi bărbați care au murit de cancer la creier. Erau surferi în Australia. Făceau sport, stăteau la soare în fiecare zi și considerau că se hrănesc sănătos. Tipii ăștia erau dependenți de Diet Coke (beau 8-9 cutii pe zi). Chiar au recunoscut asta și au declarat că nu se pot opri să bea. Dar și Coca-Cola obișnuită are probleme: conține 9 lingurițe de zahăr alb la sticla de 500 de ml iar acidul fosforic e ingredientul ei de bază. Consumul de Coca-Cola produce cel mai mult acid posibil. Prin aceasta, se creează condițiile fundamentale de apariție a oricărui tip de cancer.

    Ce părere aveți despre regimul pe bază de carne?

    Daniel Reid: Azi am recomandat la seminarii ca persoanele care nu pot renunța la carne să mănânce măcar un singur fel de carne, și anume de miel. Carnea de porc e greu de digerat și produce foarte mult acid. Dar în general vorbind, problema cu carnea din ziua de azi e modul în care e crescut animalul – cu hormoni, antibiotice, steroizi și cu hrana improprie care i se administrează.

    Multe medii sunt poluate cu emisiile provenite de la vehicule, centrale electrice și alte surse, care în mod inevitabil duc la problemele de sănătate. Dar există și o altă formă de poluare, cea pe care dv. o numiți „poluare invizibilă”: TV și transmisii de radio, turnuri de microunde pentru folosirea celularelor. Sunt acestea într-adevăr atât de periculoase?

    Daniel Reid: Mortale, aș putea spune. Port în permanență în jurul gâtului un produs Tesla, o placă cu molecule de titan, singurul produs pe care l-am găsit și care chiar te protejează (schimbă configurația undelor de energie electromagnetică). Compania producătoare (www.teslas.us) face de asemenea butoane pentru telefoanele mobile și calculatoare. Telefoanele mobile slăbesc sistemul imunitar, dau probleme ale sistemului nervos și produc cancere.

    Bine, dar toată lumea are azi un telefon mobil…

    Daniel Reid: Eu nu.

    … chiar și în țările în curs de dezvoltare oamenii sunt dependenți de celulare…

    Daniel Reid: Se sinucid lent. Oriunde unde te-ai afla la distanță de un metru față de un telefon mobil, obții aceleași radiații , așa că nu contează dacă scrii un mesaj la el, dacă ai telefonul la ureche sau folosești hands-free. E chiar de zece ori mai rău într-o mașină, pentru că rama metalică acționează ca un amplificator.

    Ce fel de probleme medicale legate de celular vă așteptați să vedeți în următorii 10-15 ani?

    Daniel Reid: Prevăd o explozie a cazurilor de cancer la creier. Garantat! Companiile de telefonie mobilă vor fi acționate în justiție, iar poziția lor va fi: „Ei bine, guvernul le-a permis la momentul respectiv, iar standardele au fost stabilite de către guvern”. Vor arăta cu degetul la guvern, iar guvernul va arăta cu degetul la studiile care au spus că totul e în regulă, studii finanțate chiar de industriile respective și astfel totul se va învârti în cerc și oamenii vor continua să moară de cancer. Poate că telefoanele mobile vor fi interzise. Sau le vor face să respecte normele de siguranță.

    Să ne întoarcem la dietă. Ce mâncați de obicei?

    Daniel Reid: Eu am renunțat la cereale, deoarece consider că nu sunt alimentele cele mai potrivite pentru ființele umane. Pentru a testa un produs alimentar, ca să vezi dacă îi e indicat omului sau nu, trebuie să-l mănânci crud. Nu poți mânca orez sau grâu ca atare.

    Dar sute de milioane de oameni din Asia trăiesc cu orez. Nu poate fi așa de rău…

    Daniel Reid: Au și ei o mulțime de probleme de sănătate. Când oamenii au renunțat a mai fi vânători-culegători și nomazi și s-au stabilit pe un anumit teritoriu, singura modalitate de a hrăni o populație numeroasă a fost cultivarea cerealelor. Dar boabele sunt necomestibile dacă nu le gătești. Eu nu le recomand oamenilor să nu mănânce cereale, ți-am răspuns doar ce nu mănânc eu. Am descoperit acum doi ani, după ce am făcut o dezintoxicare puternică, că nu mai pot mânca cereale. M-au făcut să vomit. Corpul meu nu le-a mai acceptat. De altfel, cerealele sunt mari producătoare de acid. Soția mea, Snow, și cu mine mâncăm nuci și semințe, în special migdale și semințe de floarea soarelui. Pe acestea nu le poți digera uscate. Secretul de a le transforma în cel mai bun aliment de pe planetă e să le înmoi în apă peste noapte. Devin un alimentar viu, și este cea mai bună mâncare din lume. În afara de asta, mănânc legume, fructe, pește, carne de miel și ouă ecologice.

    Spuneți că postul face parte din programul dv. de dezintoxicare. Cât timp ar trebui să postim?

    Daniel Reid: Dezintoxicarea ideală prin post, pentru curățarea corpului este de 7 zile. Este timpul de care are nevoie corpul nostru pentru a-și purifica complet fluxul sanguin. Dar pentru că majoritatea oamenilor nu au timp și pentru că în 3 zile se eliberează suficiente toxine, o putem face în 3 zile, cu irigații ale colonului. Postul periodic este felul în care organismul este proiectat de natură pentru a se curăța și vindeca singur. Societățile primitive aveau ceea ce se numea casa bolnavului. Când te îmbolnăveai, erai dus la casa bolnavului și nu aveai voie să mănânci până când nu te făceai bine. Este un mecanism natural, dar oamenii de azi spun „Oh, nu pot sta nici măcar o jumătate de zi fără mâncare” și eu îi înțeleg. Cu toate acestea, cine urmează programul nostru se simte mult mai bine după 3 zile; iar când vede ce iese din corpul lui, e șocat…

    Ce părere aveți despre băuturile alcoolice? Sunteți total împotrivă?

    Daniel Reid: Eu nu sunt un puritan sau un călugăr. Îmi place să beau puțin uneori; și un trabuc din când în când. Vinul roșu și berea nu sunt bune, deoarece fermentează. Sunt mari producătoare de acid. Cei care spun că vinul roșu are antioxidanți folosesc o scuză pentru a bea vin roșu. Există mulți alți antioxidanți în natură. Ca băuturi, vi le recomand pe cele distilate: vodcă, rom, gin.

    Ce spuneți despre cei care iau produse contra îmbătrânirii? Această practică devine din ce în ce mai răspândită. Oamenii folosesc hormoni de creștere umană, injecții cu Botox etc. Dar despre toate celelalte metode pentru a-și prelungi viața?

    Daniel Reid: Nu există nici o metodă pentru prevenirea îmbătrânirii. Tot ce se poate face este de a încetini procesul. Ce se întâmplă azi e doar o cosmetizare. Să-ți spun despre hormonul de creștere: da, este remarcabil. Bărbații de 75 de ani au brusc prietene de 20 și le crește părul la loc. Plătești 10.000-15.000 $ pe an pentru injecții. Oprești injecțiile, te întorci imediat înapoi, la starea în care ai fost. Știi ce declanșează în mod natural producerea hormonului de creștere în glanda pituitară? Postul! Postul este un fenomen de auto-vindecare, nu numai de detoxifiere. Când te oprești din mâncat, glanda pituitară primește un semnal și se activează hormonul de creștere… gratuit. Deci, dacă postiți în mod regulat, se secretă hormonul de creștere, încep să se repare toate daunele în organismul dv. și se inițiază procesul de anti-îmbătrânire. Dar oamenii nu vor s-o facă în acest fel. Ei vor să tragă o dușcă după-amiază și apoi să iasă la o cină de lux la un Steakhouse noaptea. Pur și simplu, nu vor să renunțe la stilul lor de viață. Botox-ul este nesănătos. Să ne uităm chiar la cuvânt: -tox. E o toxină bacteriologică. Acționează prin paralizarea mușchilor. Să-ți injectezi fața cu o otravă care-ți paralizează mușchii, asta numești tu anti-îmbătrânire? De fapt, îți scurtezi viața. Și pentru ce?

    Una din învățăturile Tao este aceea că femeile sunt sexual superioare bărbaților, care sunt percepuți ca partea slabă a sexelor, buni doar pentru a fertiliza ovulele femeilor. Unii văd în aceasta un paradox, având în vedere că bărbații au încercat întotdeauna să-și afirme superioritatea în competiția dintre sexe. Să fie aceasta o evaluare justă?

    Daniel Reid: Din punct de vedere sexual, e absolut corect. Natura ne-a construit în acest fel: bărbatul asigură semințele și devine dispensabil. Femeia rămâne însărcinată, așa că nu mai poate face sex, iar în acest timp bărbatul păzește gura peșterii de colții tigrilor. Și apoi, dacă el piere, nu contează; femeia a procreat deja. Asta e natura. Femeile sunt mai puternice, prin natura lor, deoarece ele sunt cele care trebuie să îngrijească copiii și să perpetueze specia. Și să nu uităm că, datorită hormonilor lor specifici, femeile au un sistem imunitar mult mai bun; de aceea, de regulă, trăiesc mai mult decât bărbații. Natura a construit femeia mai puternică. Că ele ne sunt superioare și în alte privințe – în valori sau morală – face obiectul unui alt tip de discuție. În orice caz, dacă există bărbați misogini, care disprețuiesc sau asupresc femeile, aceasta se întâmplă pentru că în subconștientul lor, ei simt că femeile le sunt superioare.

    Vreți să spuneți că de aceea femeile sunt tratate ca cetățeni de categoria a doua în unele țări, iar în mai toate societățile sunt dominate de bărbați?

    Daniel Reid: Femeile au avut întotdeauna mai multe responsabilități, și bărbații au devenit geloși. Fiind mai puternici, le-au supus fizic. Bărbații au inventat căsătoria ca un drept de a spune: Această femeie îmi aparține. Asta nu l-a oprit pe bărbat să aibă și alte femei, ele îi aparțin. Cu cât ești mai puternic și mai bogat, cu atât mai multe femei poți avea, dar nu asta e calea naturii.

    Ce părere aveți despre modul în care sunt tratate femeile în Arabia Saudită?

    Daniel Reid: Este un exemplu extrem de șovinism masculin, în care bărbații se cred superiori. De fapt, nu sunt. Bărbații au câteva avantaje față de femei: sunt mai creativi, mai inventivi. Lasă femeia să se ocupe de casă și pune-l pe bărbat într-o colibă cu o grămadă de obiecte și el va inventa aproape orice. Bărbații au o capacitate remarcabilă de a-și concentra mintea asupra unui singur lucru. În acest sens, sunt superiori femeilor. Ce-aș mai putea spune e că bărbatul trebuie să învețe să respecte energia feminină, să respecte femeile pentru ceea ce sunt și să beneficieze de aceasta – mai ales în timpul actului sexual.

    Care sunt cele trei lucruri esențiale pe care le-ați spune cuiva care citește acest interviu și care nu se află într-o perfectă stare de sănătate?

    Daniel Reid: Bea apă alcalină (apa îmbuteliată nu este alcalină). Oprește-te din mâncat alimente care putrezesc. Postește periodic.

    Articol publicat în ziarul The Bali Times, în 2006.

    Sursa: http://www.danreid.org/daniel-reid-interviews-articles-bali-times.asp

  20. marylena spune:

    O ÎNDREPTARE ISTORICĂ: NIKOLA TESLA A FOST ROMÂN!

    Îl consideră de-al lor și sârbii, și croații, și americanii, și românii. Căci cine nu s-ar mândri cu un geniu despre care se spune că a fost cel mai mare inventator al veacului 20? S-a născut acum 155 de ani, într-un sat, azi, croat, dar locuit secole de-a rândul de vlahi. Ascunsă îndărătul unui cimitir vlăhesc, la umbra unei superbe biserici ortodoxe, casa copilăriei lui Tesla își aștepta demult adevărata poveste. V-o spunem noi. Am fost pe urmele ei și am aflat adevărul: Marele Tesla a fost român.
    Începuse să se însereze. Potop de nori se adunaseră peste biserica „Sf. Petru și Pavel” din Smiljan. Stârnit pe neașteptate, un vânt cumplit părea să rupă temeliile lumii. Să tot fi trecut de 10 seara, când fulgerele prinseră a tăia cruci de foc prin desișul nopții. Trăsnetele luminau turla bisericii și ferestrele casei preotului Tesla, acoperind cu sunetul lor suspinele de suferință ale Gicăi. Căci sus, la etaj, într-o odăiță din vreme pregătită, nevasta preotului Milutin Tesla se zbătea în chinurile facerii. Dăduse deja viață la trei copii, dar nașterea asta era mai chinuitoare decât toate. Stătea să bată de miezul nopții și toate sforțările Gicăi se dovediseră în zadar. În zadar se ruga preotul Milutin, în zadar erau îndemnurile pricepute ale moașei: „Încă o dată, Gica, scumpa mea!”. Într-un târziu, exact la miezul nopții, un fulger lumină fereastra ca ziua în amiaza mare, apoi un tunet strașnic zgudui clopotul bisericii, ce prinse a bate îndelung. Gâtuită de emoția grelei nașteri, moașa Jasna tremura toată când, printre tunete și fulgere, i-l aduse Gicăi la piept pe micul Nikola: „Tare mă tem că va avea o viață zbuciumată, la ce vreme e afară, scumpa mea. Să ne rugam pentru el! Va fi un fiu al furtunii…”, rosti femeia șoptit, pentru ca vorbele să nu-i fie auzite de preot. „Nu, Jasna! Nikola va fi un fiu al luminii!”, i-a răspuns Gica, privindu-și fericită mândrețea de băiețel.

    Și, într-adevăr, un fiu al luminii avea să fie Nikola Tesla. Invențiile lui au uimit lumea. Încă de tânăr, a adus contribuții colosale în domenii ca electricitatea, radioul, motoarele și alte tehnologii fără de care lumea de azi ar fi de neînchipuit. Cât despre experimentele legate de comunicarea la distanță, fără fir, rezultatul lor ne e acum la îndemână, când vorbim la telefonul mobil, trimitem un fax, ascultăm radioul sau butonăm telecomanda televizorului. La baza acestor ingenioase invenții stau intuiția și munca istovitoare a lui Nikola Tesla. Lista invențiilor lui e atât de lungă, iar efectele lor asupra vieții omului modern atât de răspândite, încât atunci când discută despre realizările lui, biografii spun simplu: „Nikola Tesla a inventat secolul XXI”.

    I s-a oferit Premiul Nobel, dar l-a refuzat. Gloria deșănțată a epocii interbelice i-a fost, desigur, la îndemână, dar Nikola a preferat asceza în chiar inima tumultuoasă a Americii, la New York. Putea deveni un magnat, cele 700 de brevete de invenție l-ar fi îndreptățit la huzur financiar, dar a trăit simplu, singur și modest, la etajul 33 al hotelului New Yorker din Manhattan, umplându-și liniștea cu ideile lui revoluționare sau cu viziunile acelea teribile, copleșitoare.

    Când nu muncea, gândul îi stătea numai la porumbei. Era deja octogenar în anii ’40, dar nu era zi să nu iasă în parc și să stea cu porumbeii lui dragi, să le vorbească, să-i mângâie, să-i hrănească. Când, după un grav accident de mașină, nu s-a mai putut mișca multă vreme, nu era zi de la Dumnezeu ca un curier să nu bată timid la ușa de hotel a marelui Tesla, pentru a lua semințele pregătite, să le ducă porumbeilor din parc. Iubea porumbeii ca pe ochii din cap. Acolo, în îndepărtata Americă, erau singurele fapturi care-i mai aminteau de anii copilăriei, de la Smiljan. Smiljanul vlăhesc din Croația de azi, cu casa părintească din spatele bisericii ortodoxe, cu pârâul șiroind chiar pe sub gardul grădinii sale, Smiljanul copilăriei sale, plin de oi, de găini și de gâște. Și de nelipsiții porumbei, care-l așteptau pe malul apei în fiecare dimineață, când se pregătea să pornească spre școală.

    Smiljanul lui Tesla se deschide ca un paradis pe dreapta autostrăzii, imediat ce ieși din nesfârșitul cordon de tuneluri ce traversează munții sărăcăcioși – numai piatră seacă – ai Croației. Dar Smiljanul e altceva! Un paradis rătăcit între munți. Un spațiu verde și mănos, aurit de lumina toamnei, înconjurat de dealuri line. Și casele sunt altfel, înalte, solide, cu acoperișuri țuguiate de țiglă, cu multă lucrătură de lemn și cu șure acoperite cu sită. Gospodării țărănești ca-n Vrancea sau Apuseni, imagini familiare, care fac să-ți bată inima mai tare în piept. Și curțile satului sunt altfel, doldora de animale, cum nicăieri nu mai vezi prin Croația cea înconjurată de mări albastre și invadată de turiști. Și soarele e altfel, mai prietenos și mai strălucitor.
    Turla bisericii ortodoxe din Smiljan ne îndrumă pașii spre casa copilăriei lui Nikola Tesla. Azi, biserica e catolică și are clopote noi, înălțate după Al Doilea Război Mondial, singurele lucruri ce nu cadrează cu peisajul. Căci dacă n-ai ține în mână pliante scrise în limba croată, ai putea crede foarte bine că ești într-un sat din România. De acolo, din cimitirul în care își duc somnul de veci vlahii cei uitați și șterși de pe fața pământului, se vede întreaga splendoare a Smiljanului. Cirezi de vaci și turme de oi pasc pe pășunile dintre nesfârșitele lanuri de porumb. Ogoarele oamenilor sunt desenate frumos. În acest rai a copilărit Nikola Tesla, fiul preotului Milutin de la biserica ortodoxă din sat.

    Despre prezența străveche a vlahilor prin părțile Smiljanului afli de cum intri în muzeul amenajat în casa în care, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a născut Nikola Tesla. Înfrățită cu o fosta șură care mai miroase încă a fân, locuința e la doi pași în spatele vechii biserici ortodoxe. O casă frumoasă, vopsită într-un alb luminos, de o simplitate ce transmite o căldură aparte. Un ghid croat așteaptă la intrare și, în cuvinte puține, îți explică pașii de parcurs prin labirintul ingenios gândit al muzeului. „E un muzeu modern, mai special. Cred că așa i-ar fi plăcut lui Nikola Tesla să fie amenajat aici, la Smiljan”, spune.
    Cum intri pe dreapta, în prima încăpere, un panou mare în limba engleză vorbește despre locurile în care s-a născut și a copilărit genialul inventator. Textul spune, savant, despre organizarea, „la finele secolului al XVI-lea a unei zone de graniță în zona Smiljanului, menită să apere actualul teritoriu croat și alte teritorii aparținând Imperiului Austro-Ungar de frecventele incursiuni otomane”. Zona era locuită de o populație „cu o dezvoltare socială distinctă de restul provinciei austro-ungare”, spune textul care te întâmpină în casa copilăriei lui Nikola Tesla. Același text informează cum intențiile militare ale austriecilor au fost blocate de populația vlahă, care locuia de când lumea în zona insulară a Croației. Cunoscuți ca un neam dârz, izolat și veșnic nesupus, vlahii ortodocși le-au cerut austro-ungarilor să le fie respectat „Jus Vlahorum”, „Dreptul vlah”, pe care însuși Imperiul Otoman l-a instituit în favoarea lor. Austro-ungarii n-au avut încotro: le-au reconfirmat drepturile, în schimbul satisfacerii serviciului militar în armata imperială și astfel, zona Smiljanului a devenit o zonă grănicerească, cum sunt multe și-n România, deosebită de restul zonelor locuite de croați.
    Detaliile „sălii biografice” a lui Tesla ne încurcă. Nici un cuvânt despre descendența marelui geniu: „Această prezentare în imagini, cuvinte și sunete vorbește despre viața și mintea strălucitoare a marelui inventator Nikola Tesla (Smiljan, Croația, 1856 – New York, SUA, 1943)”. Atât! Două localități, două țări, doi ani! Pentru ca, mai jos, să fie împachetată în cuvinte dichisite o justificare stângace: „Personalitatea lui Tesla a atras mereu atenția ca un magnet, dar se știu foarte puține despre el. (…) Dincolo de toate, Tesla a fost autorul unor invenții excepționale, un inventator. Un geniu al electricității și luminii”.
    Permanent subiect de controversă în ultimul secol, descendența lui Nikola Tesla, pe care și-o asumă și sârbii, și croații, dar despre care nu există îndoială ca e vlahă, nu a fost nici azi clarificată. Iar muzeul din Smiljan nu face nici cel mai mic efort s-o elucideze. Există însă un amănunt relevant: pe certificatul de naștere, prezentat pe unul dintre uriașele monitoare din muzeu, scrie clar că Nicolae Tesla a fost botezat în sânul bisericii ortodoxe. Biserica cea sfântă a vlahilor, care, în imaginile proiectate pe un alt ecran din aceeași cameră apare, în jurul anului 1930, cu turla ei ortodoxă, distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și refăcută în forma actuală în 2001, după ce întreg complexul memorial Tesla a fost ras de pe fața pământului în timpul sângerosului război sârbo-croat de la începutul anilor ’90. Turla veche a bisericii ortodoxe arată în imaginile de epoca mai semeață decât însuși dealul Bogdanic, la poalele căruia a fost construită. Cu vârful ei țuguiat, înălțat peste un turn zdravăn, seamănă leit cu biserica de lemn din Albac – Munții Apuseni. A fost construită pe la 1700, dacă e să dau crezare monografiei satului Smiljan, scrisă în croată, pe care, înainte de plecare, vânzătoarea de la magazinul de suveniruri de la Memorialul Tesla m-a îmbiat s-o iau, dacă vreau să văd și să citesc mai multe despre istoria vlahilor de prin părțile Croației. Vlahii au fost cei care au adus în zona Smiljanului credința ortodoxă, dar despre străvechile lor biserici nu se știe absolut nimic, se scrie în monografie, lăsând să se înțeleagă că biserica „Sfinții Petru și Pavel” a fost ridicată de vlahi. Ies din muzeu, răsfoind monografia. Dau pagină după pagină și tresar de fiecare dată când, printre atâtea cuvinte croate necunoscute, dau peste câte un „vlasi”, „vlahe” sau „vlahinja”.

    La doi pași de cimitirul cu vlahi e statuia lui Nikola Tesla. O statuie stilizată, frapant de mică pentru omul de aproape 2 metri care a fost Tesla, ca și cum sculptorul ar fi încercat să prindă în trăsăturile și hainele elegante de savant new-yorkez ale inginerului emigrat în Statele Unite, trupul firav al copilului Nikola, de pe vremea când descoperea, în grădina casei natale, miracolele lumii acesteia. Miracole pe care, mai apoi, avea să le transforme în invenții de secol XXI. Întocmai așa mi-l imaginez pe Nikola, mic și firav, la vremea primelor lui viziuni, înainte chiar să meargă la școală. Erau viziuni teribile, dese și violente, apărute din senin, pe fondul unei sensibilități aparte, pe care nimeni n-a putut-o explica nici până în ziua de azi. Uneori avea viziunea obiectelor din casă, chiar în fața ochilor, deși era la kilometri distanță de locuința părintească din Smiljan. Iar obiectele acestea erau atât de clare, încât cu greu își putea da seama micul Nikola dacă sunt reale sau nu. Cel mai greu îi era însă să scape de aceste imagini, care persistau minute întregi. Alteori, stând precum statuia de azi în fața casei, micul Nikola avea viziunea materialității aerului, simțea energia divină a acestuia sub forma unor limbi de foc. Încet-încet, cu multă răbdare, Nikola a reușit să devină prietenul propriilor viziuni chinuitoare. A înțeles că ceea ce pentru lumea din jur părea o boală ciudată, nu era decât un dar de la Dumnezeu. Și astfel, ideile și viziunile lui au devenit una.

    La maturitate, ajunsese deja să-și controleze mental imaginea propriilor invenții. Rotea cu mintea imaginile din fața ochilor, până când motoarele sau dispozitivele de telecomandă erau perfecte. „Toate invențiile i s-au derulat mental, le-a previzualizat. De asemenea, toate au fost perfecționate, corectate într-o proiecție mentală atât de reală, încât niciodată un aparat imaginat de el nu a dat greș. Totul a funcționat perfect, fără corecții ulterioare, totul a fost construit fără experimente preliminare. Tesla a făcut cunoștință cu tehnica în eter, tehnică pe care a văzut-o, descompusă în detalii, în funcțiune”, spunea celebrul inventator român Henri Coandă despre Nikola Tesla, despre care nu avea nici o îndoială că era „român de-al nostru”. Tatăl lui Coandă era, se pare, un cunoscut al lui Nikola Tesla, astfel că micul Henri a avut plăcerea să-l cunoască în copilărie pe marele inventator, față de care a avut toată viață un mare respect.

    A urmat în Smiljan primul an de școală elementară, după care familia s-a mutat în orașul Gospic, din imediata apropiere, la dorința expresă a preotului Tesla, după moartea fratelui mai mare al lui Nikola, Dane, un băiat de o inteligență ieșită din comun și cu calități extrasenzoriale mai dezvoltate chiar decât cele ale mezinului. Moartea lui Dane a fost o lovitură grea pentru Gica și Milutin și avea să se răsfrângă dureros și asupra lui Nikola, care a trăit toată copilăria și adolescența cu obsesia că nu se va putea ridica niciodată în ochii alor săi la înălțimea lui Dane. Deși, după cum mărturisește într-un volum autobiografic, trecea încă de mic în lumea satului drept un băiat deștept. „Tu nu primești nimic, pentru că ești prea deștept!”, i-a spus într-o zi lui Nikola un bogătan din Smiljan ce se oprise pe ulița satului să împartă câte un bănuț copiilor care se jucau. Toți și-au primit banul, mai puțin Nikola.

    Dar răsplata inteligenței avea să i se întoarcă însutit. La Gospic, pe când era elev, i-a uimit pe toți, scoțându-i de la strâmtoare pe pompierii care tocmai inaugurau o instalație de scoatere a apei din râu. În mijlocul pompoasei demonstrații publice, la care asista tot orașul, pic de apă nu curgea prin furtunurile trupelor de intervenție! Fără să fi știut nimic despre mecanismul de funcționare, Nikola a mers direct la furtunul de aspirare, pe care l-a găsit căzut în apă. A intrat în râu și l-a aranjat, iar apa a țâșnit pe dată prin furtunurile pompierilor, „stropind nu puține haine de duminică din public”, după cum își amintește Tesla cu umor. „Arhimede, alergând gol pe străzile Siracuzei și strigând Eureka! cât îl țineau plămânii, nu a făcut o impresie mai mare decât am făcut eu. Am fost luat pe sus de lumea entuziastă. Am fost eroul zilei!”, povestește Tesla despre unul dintre semnele precoce ale spiritului său tehnic și inovator.

    Nu încape îndoială că spiritul acesta inovator l-a moștenit de la mama sa, extraordinara Gica Tesla. O femeie fără carte, dar de o inteligență sclipitoare, creativă și spontană în tot ce făcea prin gospodărie. A inventat ea însăși numeroase instrumente utile în bucătărie sau prin gradină, iar Nikola spunea că ideile ei ar fi avut un destin fantastic dacă n-ar fi trăit atât de departe de tumultul și oportunitățile lumii moderne, pe care Nikola avea să o înfrunte pieptiș. Graz, Maribor, Praga, Budapesta și Paris au fost reperele devenirii sale, până când, în 1884, a luat drumul Americii, recomandat să lucreze pentru uzinele lui Thomas Edison. S-a certat la scurt timp cu marele inventator și a pus bazele propriei companii, după care, în 1891, la 35 de ani, a primit cetățenia americană și s-a stabilit la New York. Acolo, avea să și moară, singur și sărac, considerat de mulți un geniu nebun, animat doar de dragostea pentru porumbeii din Central Park, pe care-i îngrijea zi de zi și pe care, dacă erau bolnavi, îi doftoricea în camera sa de hotel de la etajul 33. Doar ei îi mai aminteau bătrânului Tesla de zilele luminoase ale celor 6 ani petrecuți în copilărie, la Smiljan. Smiljanul vlăhesc, pe care îl evoca atât de cald în memoriile sale, când scria despre momentul mutării familiei la Gospic: „Schimbarea asta a fost ca o calamitate pentru mine. Mi s-a rupt inima când m-am despărțit de porumbei, de găini, de oi și de turma noastră magnifică de gâște, care se ridicau spre zări, dimineața devreme, și se mai întorceau abia la apusul soarelui de pe câmpurile mănoase ale Smiljanului”.
    Smiljanul lui Nikola e și acum un loc magic. Simți spiritul lui Tesla plutind pe deasupra lucrurilor, asemeni porumbeilor care sunt și azi, după un veac și jumătate, nelipsiți din curtea vechii biserici ortodoxe. Totul e la fel ca în anii aceia solari din monografia de la muzeu, când vlahii gătiți de sărbătoare stăteau sfioși la poze, în fața bisericii. Înainte de plecare, mai fac doi pași prin cimitir, căutând parcă pe crucile de piatră chipurile grănicerilor vlahi din monografia satului. Cobor apoi din nou spre statuia lui Tesla, cât să mai privesc o clipă peste sat. E o liniște dumnezeiască, iar aerul strălucește cu solzi de aur, întocmai ca-n viziunile din copilărie ale lui Nikola.

    Sursa: Formula AS

  21. marylena spune:

    http://www.vplay.ro/watch/feurf1v8/

    Criminali de război în slujba CIA (The CIA and the Nazis) (RO)

  22. marylena spune:

    Mass-media – complice a regimurilor politice agresoare(Documentar)

    http://www.trilulilu.ro/video-politica/mass-media-complice-a-regimurilor-politice-agresoa


Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s