De rerum naturae: „Unitate-Dualitate-Multiplicitate-Unitate…”

Geometria Sacra, nu se invata in scoli.  De fapt, nici nu se aminteste de existenta ei in scolile de masa. Caci, daca s-ar invata, sau s-ar aminti doar de ea, atunci „raspunsurile” ar veni chiar inainte ca „intrebarile” sa fie puse.  Iar cand ai raspunsuri, cum sa mai alegi … ispita?


22 comentarii on “De rerum naturae: „Unitate-Dualitate-Multiplicitate-Unitate…””

  1. lili3d spune:

    Un punct este un univers, două puncte… o infinitate?
    Dar un punct nu se poate divide în mai mult de două?

    • George Valah spune:

      Doua punte: o „iluzie”… Al doilea punct e …”refelexia”!
      „Diviziunea” sau divizarea are loc atunci cand „puctul ia cunostinta de el insusi”. Aparent, apar doua: cel observat si observatorul. In fapt, e unul singur. „Rotirea” e… „luarea la cunostinta secvential” si nu in „ansamblu”.
      Infinit sau un punct e „unul” si acelasi lucru. 🙂

  2. eliza spune:

    „… pentru a o schimba in mai bine. Si, la drept vorbind, nimeni nu poate face acest lucru in afara de tine insuti.
    -Ma intreb daca e chiar asa, spuse Miss Marple.
    -Bineinteles, si aici exista o moda, la fel ca in vestimentatie.( Draga mea, ai vazut ce incearca Christian Dior sa ne faca sa purtam pe post de fusta?) Unde ramasesem? Oh,da,moda.Ei bine, exista o moda si in filantropie. Pe vremea lui Gulbrandsen era educatia. Dar asta nu mai e in tendinte acum. A intervenit statul. Toata lumea se asteapta ca educatia sa fie un drept fundamental si nu pun mare pret pe ea cand o primesc! Delicventa juvenila-asta e ultimul racnet acum. Tineri infractori si potentiali delicventi. Toata lumea e innebunita sa-i ajute. …
    Miss Marple se uita in sus si vazu urmatoarele cuvinte sculptate pe usa mare si boltita de la intrare:
    VOI, CE INTRATI AICI, REDOBANDITI-VA SPERANTA! ( Dante Aligheri-nota mea)
    -Nu e minunat? Nu-i asa ca e un punct de plecare? Nu vrem sa-i mustram sau sa-i pedepsim pe acesti baietandri. Dupa asta tanjesc de cele mai multe ori: sa fie pedepsiti. Noi vrem sa-i facem sa realizeze ca sunt baieti buni. …
    – Cu totii suntem nebuni, draga domnisoara! spuse el in timp ce o conducea spre usa. Acesta este secretul existentei. Suntem cu totii putin nebuni. …..
    – Timpul, spuse el, este foarte inselator. Cateodata ni se pare ca unele lucruri dureaza o vesnicie, dar nu este asa.
    – Nu, rosti Miss Marple.
    Reprezentand publicul, aceasta isi schimba pozitia. Decorul scenic era acum alcatuit dintr-un perete imens, acoperit cu un tapet care intuneca incaperea, avand in partea stanga un pian mare, iar in dreapta un scaun aproape de fereastra. Foarte aproape de acest scaun era usa de la biblioteca, iar taburetul de la pian se afla cam la doi metri si jumatate distanta de usa care dadea in hol. Doua iesiri foarte convenabile! Desigur, publicul avea o perspectiva foarte buna asupra acestor iesiri…. , publicul statuse cu spatele la aceasta scena….
    – Trebuie sa recunosc ca aceasta observatie a inspectorului a fost foarte inteligenta, interveni Alex. Cu privire la felul in care un decor scenic imita realitatea. Este facut din lemn si carton prinse la un loc, fiind real atat cand este privit din partea pictata, cat si din cea nepictata. ” Iluzia, a subliniat el, se creeaza in ochii spectatorilor.”
    -Cum fac iluzionisti, murmura vag Miss Marple. O fac cu oglinzi, cred ca asa se spune in limbaj argotic.”
    ….Acele observatii ii dadusera lui Alex o idee. Incepeau sa-i dea si ei una. Aceeasi idee? Sau una diferita?…. Acesta e un decor de scena….Apoi ii trecura prin minte fraze incoerente. ” Iluzie”, „in ochii spectatorilor”, „o fac cu oglinzi”…Boluri cu pestisori de aur…metri intregi de fundite colorate, domnisoare care dispar….toata recuzita si arta inducerii in eroare specifice unui iluzionist. Ceva se destepta in mintea ei…. Dintr-odata lucrurile luara o alta intorsatura in mintea ei. ” Desigur! isi spuse Miss Marple. Asa trebuie sa fie!” ( Agatha Christie-Jocuri de oglinzi)
    Nu-mi iau ramas bun, inca.

    • George Valah spune:

      „In mijlocul Neantului era doar Unul. N-avea forma, nume si nici timp: Unul, nu traia, exista. Cand a observat asta, Unul a luat cunostinta de existenta Sa. Asa s-a nascut „gandul”. Acest prim gand l-a divizat in Doi: Cel ce Exista si Cel ce Traieste. Apoi, Cel ce Traieste si Cel ce Exista s-au privit: asa s-a nascut Actiunea. Din Actiune s-a zamislit Timpul. Odata cu Timpul, toate lucrurile au capatat Nume.” (Tablitele Quiche – despre „Inceput”)

      • eliza spune:

        „-Vei da mai mult randament dupa ce te vei fi relaxat oarecum, ma asigura Poirot.
        M-am ridicat razand.
        -Ei bine, tu esti doctorul! am spus. Mai ai vreo vorba de duh pentru mine? Ce parere ai despre toata afacerea asta ciudata cu ceasurile?
        Poirot s-a lasat iarasi pe spate si a inchis ochii. Raspunsul lui a fost total neasteptat:
        – A venit timpul, spuse Morsa,
        Sa vorbim despre lucrurile toate.
        Despre potcoave, corabii, si despre ceara de sigiliu
        Si despre verze, si despre capete incoronate.
        Sa vedem de ce clocoteste marea,…
        Deschise apoi din nou ochii si dadu din cap in semn de incuviintare.
        -Intelegi? ma intreba el
        -E un citat din Alice in Tara Oglinzilor.
        -Exact. Deocamdata atat pot face pentru dumneata, mon cher. Mediteaza….” ( Agatha Christie-Ceasurile)
        „Timpul sterge…da, dar el stie sa pastreze-ca nimeni altul-ceea ce nu trebuie pierdut…” ( Amza Pellea)
        Ramas bun? Hmmm! Nu pot.

      • eliza spune:

        Dar, daca trebuie, atunci…ramas bun, iubire!

      • eliza spune:

        Despre Votan… despre Tiras…. despre „inceput”….

      • eliza spune:

        Trebuie sa faci si ce „trebuie”, ca sa se mearga inainte. Numai ca trebuie sa faci ce e corect. Sa fii corect cu tine insuti. Restul… vin si pleaca…. Mai saraci? Mai bogati? 🙂 E ok!

      • George Valah spune:

        ;„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru.
        Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat. ”
        Kahlil Gibran
        Dar ce te faci, cand esti la .. „ciclu”? 🙂

      • eliza spune:

        „Perplexitatea este inceputul cunoasterii” ( K. Gibran)
        ” Cand iubirea va face semn, urmati-i indemnul, chiar daca drumurile-i sunt grele si prapastioase, si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei, chiar daca sabia-i ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani, iar cand va vorbeste dati-i crezare, chiar daca vocea-i ar putea sa va sfarme visurile, asemenea vantului de miazanoapte care va pustieste gradinile.” ( K. Gibran )
        Cat despre … „ciclu” :
        ” Si, intradevar, era foarte posibil sa fie asa. Aceasta era cea mai fantasmagorica parte a iluziei-granita unde visul diurn si visul nocturn se contopeau intr-un crepuscul etern.” ( Dorothy Sayers-Reclama Ucigasa) 😀
        Vezi tu cum e George, ” bucuria si necazul sunt nedespartite. Ele vin impreuna, iar cand una sta langa tine, adu-ti aminte ca cealalta doarme in pat.” Ma contrazici? Te rog. 😀 😀

    • eliza spune:

      Ultimul citat tot K. Gibran. Scuze

  3. eliza spune:

    „… il opri si adauga ultima ei amagire, ca sa-si justifice zambetul:
    -N-am avut cu adevarat senzatia ca ma dezlipesc de pamant, decat in clipa cand am renuntat la zbor. Atunci am inteles ca oamenii pot sa zboare in o multime de chipuri!…..
    Desigur! Invinsii trebuie sa se caute in propria cenusa; lumea n-ar mai exista altfel!….
    Intreg orasul era alb, si oamenii care se incumetau sa mearga pe strada, cu troienele pana la genunchi, imbracati in fulgi, pareau oameni de zapada. ” Ninge”, isi spuse, cu o uimire de copil.
    Si privind strada alba, si vazduzul cenusiu, se gandea ca inca nu se scuturasera toti norii, si ca va mai ninge multa vreme. I se paru ca orasul va ramane pentru totdeauna ingropat in zapada. ” Si totusi, copacii trebuie sa infloreasca, se gandea. Nu-i zapada sa nu se topeasca odata.”
    Se tot topeau zapezile, de la era glaciara incoace, de milenii, de secole si decenii. Se topeau din patru in patru anotimpuri. dar treceau si anotimpurile cu ele, si niciunul nu semana cu altul, si nici nu puteau sa se mai intoarca.” ( Radu Tudoran – Anotimpuri )
    ” – Nu te descuraja! zise el. Trebuie sa-ti recastigi increderea.
    Il privi lung, apoi ii raspunse:
    -Am recastigat-o!
    Pleca singura. La jumatatea alei se simti obosita. Aerodromul nu se mai vedea; un avion decola peste salcami, dar nu-l auzi. Alaturi era o capita de fan; facu un pas si se aseza la umbra ei. Nu auzea motorul si auzea fanul fosnind. Vedea in fata, printre arbori, plugurile arand campul…. Fanul avea un miros dulceag si prafuit. Departe, pe sosea, treceau automobilele;nu le auzea.
    Se rezema in fan, cu ochii inchisi. Dupa atata timp se odihnea, in sfarsit, si era liniste in jur, o liniste universala, intinsa pe toate dimensiunile spatiului, pana la orizont si dincolo de el, pana la cer si mai sus.” ( Radu Tudoran-Anotimpuri)

    • George Valah spune:

      „Cam asa stateau lucrurile cu „petrecerea” lor cand deodata un luptator providential si de temut aparu din multimea adunata sarindu-le-n ajutor, racnind cu voce tunatoare:
      – Hei, talharilor! Ce-nseamna asta, o suta contra unu! Curaj Adriene!
      Si scotand confeti dintr-o punga cat toate zilele , porni singur o lupta in care bucatelele multicolore de hartie ajungeau uneori pe fetele asediatorilor odata cu palma lui grea – asta asa, ca din intamplare, fara sa vrea. Lovea cu o iuteala nemaipomenita, secera orbeste, pe cei mai indrazneti ii darama si intr-o clipa facu loc in jurul lui.
      Salvati, Adrian si Leana erau plini de recunostinta pentru acest barbat pe care nu-l cunosteau. Adrian isi amintea ca-l vazuse pe la ceainerie, seara”.
      Panait Istrati „Mihail”
      „O pasare care zboara intre doua lanturi de munti e ceva demn de mila. Pe Baragan, aceeasi pasare urca cu ea in zbor, pamantul si departatele lui zari. Intins pe spate , simti cum talerul pamantesc se inalta spre zenit . E cea mai frumoasa ascensiune ce poate s-o faca nevoiasul lipsit de toate.” Panait Istrati „Ciulinii Baraganului”.

  4. eliza spune:

    ” Cu tantarii e alta chestie, zise, aparandu-se de niste tantari prea indrazneti… Eram odata cu Zambilica langa Balta Brailei…, ne-au impresurat tantarii.La inceput se adunasera din aia marunti si nu i-am bagat in seama, aflandu-se ceva discutii intre mine si Zambilica. Dupa un timp, simt ca narodul de armasar nu ma mai asculta si o rupe la fuga de manca pamantul. Inserase. Nu se vedea prea bine, dar stii ca eu am ochiul ager. Ma uit indarat. Tantarii mici cat bobul de grau veneau dupa noi in linie de bataie, cu trompele ridicate ca niste ace. Nu m-am sinchisit de ei, insa bag de seama ca in spatele lor zburau altii cat graurii cand e coapta holda de grau. Mai la urma, se vanzoleau unii cat gainile crescute la boabe. Trompele astora ajungeau mai lungi de-un cot. Zic: „Zambilico, fa pasii mari, narodule! Daca ne apuca aia din spate, dracu e al nostru. S-a zis cu noi.” Primele roiuri trec pe deasupra fara sa ne atace. Apoi, ne ajung ceilalti. Scot maciuca, lovesc din toate puterile in norul din spate, dar mi se rupe maciuca in oasele lor. Zambilica lucra din picioare temeinic. Zic: Zambilico, baiatule, daca ne prind astia cu trompele , aleluia! De-acum ne-am ars.” Norocul nostru ca dibacim o casa parasita. Intram acolo ca turbatii si apucam sa inchidem usa dupa noi taman la vreme. Cand sa rasuflam usurati, bag de seama ca trompele lor intrau prin lemnul usii ca in branza. O vreme le-am rasucit trompele cu mana si le-am legat intre ele. Apoi, n-a mai fost chip. Erau prea multi. Daca nu gaseam ceva degraba, intrau peste noi. Ma sui in pod si dau foc acoperisului de stuf. La putina vreme toata casa era o mare de flacari. Mirosul de tantari prajiti se simtea cale de o posta. S-a facut casa scrum dimpreuna cu ei.
    -Si alde matale pe unde ati iesit? intreba Ciripoi-fiul.
    Ciripoi-tatal, care crapa de placere sa asculte povesti desuchiate, se rasti la el:
    -Taci dracului, narodule! Domnu Caravana e om cu scaun la cap. O fi stiutara dumnealui sa dibuiasca o iesire. Iar daca si-a facutara cruce cu limba…, putea sa ramana chiar acolo.
    Apoi se intoarse spre Costache:
    -Zi, bre, cum a fostara mai departe… ca nebunu de fi-miu…” ( Ioan Dan-Cavalerii)

  5. eliza spune:

    ” Pe marginea acoperisului vecin se sfadea un stol de vrabii gurese. Sima, asurzit pesemne de atata galagie, apuca un pietroi si-l arunca intr-acolo, graind pasnic:
    -Pace voua, fetelor!
    Lazar si Staicu, martori la scena de afara, se pornira pe ras.
    -Cuvioasa binecuvantare! zise Staicu.
    -Vai, domnule! murmura Lazar. Cu Sima te poti astepta la orice. Niciodata nu poti pricepe ce e in mintea lui nastrusnica. Catre invataturile sfinte se simte atras ca asinul spre bata. Da iama prin ele fara teama de pacat. Apoi, vorbeste cu atata siguranta, incat ai crede ca e toba de carte. De fapt, el e sarea si piperul Snagovului. El aduce putina veselie aici…..
    – Proorocul Isac l-a omorat pe Lot, Lot l-a omorat pe Avram, Avram pe Irod, Irod pe… Pilat, Pilat pe Noe, Noe pe Cain, Cain pe Isac, Isac pe Pilat, Pilat pe Lot si s-au sfarsit prima zi dupa facerea lumii.In cea de-a doua zi ridicatu-s-au evreii impotriva tatarilor si au scapatara din robie pe Marea Rosie. Marele vizir al evreilor lovit-au cu ghioaga in stanca si au cazutara mana pentru oameni si dobitoace, care mana imputinat-au viile. Pe urma s-au facut lumina si s-au despartit apele de uscat. Aleluiiia!
    Unul dintre ascultatori ii sopti ortacului sau;
    -Sfintia-Sa le cam incurca. Daca Isac l-a omorat pe Lot, Pilat ce i-a mai facut mortului?
    -Crede si nu cerceta, narodule! il domoli ortacul. Sfintia-Sa stie mai bine. Aud ca e calugar. Adica mai intelept ca un popa. Calugarii intotdeauna sunt toba de carte. De mult n-am mai ascultat o predica asa de frumoasa. E om subtire, mai frate-miu! Cand vom prinde ceva ragaz de timp, il rog sa ma spovedeasca. Sfintii calugari iarta pacatele mai adanc decat popii.” ( Ioan Dan- Cavalerii Ordinului Basarab)

  6. eliza spune:

    ” -…Am sa va arat eu cum trebuie sa va prezentati in fata stapanilor!
    Sari in picioare, se departata vreo zece pasi, se intoarse si porni indarat cu pasul apasat, cu privirea mandra, aruncata in sus catre cer, cu o mana in sold. Dupa cativa pasi se impiedica intr-o tufa de ciulini. Veni in nas, dar se sprijini cu mainile de pamant si scapa o injuratura apriga:
    -Pastele si grijania…
    Se ridica iute si pasi la fel de tantos. La trei pasi de Galusca se opri. Arunca stangul mult inainte, se culca pe el, invarti palaria peste maracini si spuse cu emfaza;
    -Sile Adormitu, monseniore, supusul vostru servitor.
    Cu un gest teatral, pasi mai la o parte si striga aspru:
    -Ati priceput? Galusca, ia treci si prezinta-te lui Toroipan, ca si cand el ar fi stapanul tau!
    Galusca se departa zece pasi. Duse o mana in sold, arunca ochii spre cer, veni pana la tufa de ciulini, se arunca peste ea asa cum facuse Adormitu si injura, cu fata stralucind de multumire:
    -Pastele si grijania…
    -Dobitocule!urla Sile. Pastele si grijania le-am spus eu fiindca m-am impiedicat in tufa.
    Galusca se lumina la fata si injura cu placere:
    -Arhanghelii si mormantu…
    Sile se lua cu mainile de par.
    -Doamne, il omor! Nu trebuie sa injuri, dobitocule! Toroipan, treci tu in locul lui!
    Magulit de atentie, Toroipan se ridica greoi, isi salta pantalonii cu coatele, scuipa printre dinti cam cat o bataie de pistol si se aseza in locul lui Galusca. Arunca mana in sold cu atata vigoare, incat il durura coastele doua zile dupa aceea, batu cu picioarele desculte peste maracini, in timp ce prin minte ii umblau niste injuraturi care ar fi pus pe goana o ceata de ucigasi, ajunse in fata lui Tufanel, se opri la trei pasi, intinse piciorul inainte, cazu cu stomacul pe genunchi si ramase lat, ca si cum l-ar fi pocnit cineva cu o maciuca in capul pieptului.
    -Eu sunt de vina!bombani Sile. Trebuie s-o iau cu binisorul.” ( Ioan Dan-Curierul Secret)


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.