Universuri paralele…
Postat: 20 iul. 2011 Înscris în: Cer, Curiozitati, Enigme, Pamant, Tehnologie 21 comentariiAceeasi echipa din clipul anterior si articolul dat link din https://georgevalah.wordpress.com/2011/07/18/stiri-scurte-18-07-2011/ a incercat un alt experiment de vizualizare in viitor: coordonate aeroportul int. Los Angeles (LAX) timpul, Iulie/August 2008. Rezultatul a fost vizualizarea aeroportului distrus de un mare cutremur, la sfarsitul Iulie/inceput August 2008! Cum acea data atrecut si nu s-a intamplat asa ceva, au constatat ca doar un cutremur mediu, fara urmari grave a avut loc in acea zona si timp! De unde eroarea?
In conceptia fizicianului Hugh Everett exista explicatie…
El a facut urmatorul experiment: printr-o fanta minuscula prin care putea trece doar cate un singur foton odata si numai unul, a lasat o raza de lumina. In spatele primului ecran cu fanta era un altul cu 2 fante asemanatoare apoi un ecran de proiectie, pe care lumina (raza de cate 1 foton) putea sa ajunga. El a obtinut pe acest ecran un sir de linii pararele. partile luminate si pauzele proveneau din interactiunea faza/faza sau faza/antifaza a doi fotoni care se insumau sau anihilau reciproc! Dar… „de unde provenea cel de-al doilea foton, cand prin fanta trecea doar…unul singur?!” Explicatia fizicianului a fost ca el provine din „universuri paralele”!
In experimentul „cutremurului devastator LAX” care n-a avut loc decat ca un cutremur fara urmari… se pare ca exista o distributie asemanatoare „clopotului Gauss”, in care cutremurul are intensitati diferite in universuri paralele, de la dezastru la „miscare minora”, depinzand in care univers „te afli” ca observator! Ori „universul nostru” s-a aflat undeva la 1/3 din baza „clopotului de distributie Gauss”, iar pentru alte universuri paralele, cutremurul a fost… „distrugator”! Problema clarvazatorilor este ca ei nu pot distinge corect intre universuri, percepand informatia care le vine!
NOTA: Mi se pare deosebit de interesanta aceasta constatare! Ea sustine teoria confom careia „ne putem influenta destinul propriu, prin gandurile, atitudinea si faptele noastre! Din multitudinea de universuri paralele, evenimentele se aseaza in variantele cele mai dramatice in universurile cele mai negative si invers! Cum in prezent asistam la o perioada in care negativul a avut o crestere masiva pe pamant, e de asteptat si urmarile corespunzatoare in destinul planetei! O revolutie in gandirea si simtamintele unor mase largi de populatii ar estompa aceste posibile catastrofe viitoare, ele intamplandu-se totusi in alte lumi paralele, care ar fi „mai negative” decat a noastra!
Deci ganduri GENERALE de iubire, intelegere, armonie, etc ar putea evita aceste catastrofe!
George Valah Blog 
deosebit clip-ul,deci aceste ipoteze sunt valabile ….aceeasi idee este subiectul filmului Avatar si alta ipoteza,precum recreearea realitatii in functie de evolutia individuala….,se pare ca viziunile (clarvazatorilor) sunt parte din realitatea ultima traita de ei,deci acele lucruri sunt valabile si se produc u exactitate in realitatea pe care tocmai au parasit-o….fiecare dimensiune are 7 trepte,la fiecare treapta se schimba si recreeaza „scene ” „familiare”…
Dacă există universuri paralele, alte dimensiuni înseamnă altceva, nu?
Fiecare univers paralel să ne reprezinte câte o alegere? Dar putem face atât de multe alegeri? Și-atunci, noi creăm Universuri? Sau, altcineva le creează pentru… ce? Și iarăși atunci, dacă facem combinări de n luate câte k, ajungem aproape de infinit??? Sper că nu.
Timp discontinuu
Universuri paralele
Dimensiuni pentru fiecare Univers
E clar că trebuie să trecem la altceva… ca entități.
Lili,noi trebuie sa stim ca suntem un fel de „prelungiri” ale zeitatior creatoare,iar fiecare treapta contine un nivel educativ si evident un test de trecere,apoi de la capat dar in alta scoala,tot asa pana vom ajunge „pentru ceea ce am fost creati”….in finalul dimensiunii a treia ,omul fiind creat „din lut” si aici am un exemplu simpatic potrivit domeniului tau : un copil creeaza oameni din plastelina,evident nu toti vor iesi „perfecti”,copilul va pastra cei creeati bine iar din ceilalti va crea o gramada de polastelina din care va incerca sa creeze din nou,altii poate „mai buni” ca prima data,evident a doua oara ii vor iesi mai bine si tot asa……gramada de plastelina este „lutul” din care noi suntem creati,adica materialul genetic….niciodata nu-i vom putea reprosa nimic copilului pentru creatiile nereusite…..caci va veni si ziua in care va reusi sa creeze toti omuletii perfecti….doar ca in cazul omului real ,trupul reusit sau nu,este doar un vehicul obtinut pentru a putea experimenta dimensiunea materiala…materialul din care este creat spiritul uman este identic cu Elohim,EL insusi experimenteaza defalcandu-se in miliarde de parti ……toti suntem unul iar drumul pe care trebuie sa-l parcurgem ,este cumva destinat,insa depinde de alegerea noastra de cate ori vom ramane repetenti( aici intervine reincarnarea)…..deci spiritul este UNUL dar vehicolele in care este transportat spiritul in experimente detine puterea de alegere ,iar organul care defecteaza vehicolul,este MINTEA ,Ratiunea……
Mi-am imaginat c-ar putea fi astfel, dar parcă tot lipsește ceva.
Am citit o poveste într-o carte cu învățături de-ale părintelui Arsenie Boca. Acolo era o civilizație perfectă, așa cum a fost, poate, la început. Sau cum ar trebui să fie.
Și-atunci de unde vine răutatea? E creată special? Ca să nu ne plictisim? Căci și răul și binele trebuie să vină din același loc. Sau e altfel? Mă refer la entitatea supremă. În concepția mea, toate ființele (entitățile) au fost create de același Creator Suprem. Așa e?
În fine, mai am de studiat.
Ceea ce m-a „frapat” este ca IIsus s-a folosit in misiunea Sa pe Pamant NUMAI de bine, desi dusmanii voiau sa-l acuze ca foloseste „fortele raului”!
Pentru Dumnezeu … nu exista astfel de „bariere”: se foloseste de bine sau rau dupa caz, TOATE lucrand pentru a-i realiza …”planul”!
Aici e un paradox:
Nu exista „bine si rau” ci numai „noi” le interpretam astfel, din subiectivism!
Nu este „cale rea”, cea care te duce acolo unde doreai…
In fond, tot ceea ce exista sunt numai „evenimente” care intr-o anumita „proportionalitate” (nu exista „randament 100%”!) ne sunt favorabile sau defavorabile intereselor noastre. La un anumit nivel, „unii” sunt capabili sa ia NUMAI aspectele ce le sunt „favorabile” din TOATE intamplarile…. Pentru aceia, nu mai exista „bine/rau” ci numai „bine”!
„Eu sunt cale…” spunea Iisus… stiind !
O mama si-a aruncat copilul nou nascut in WC. Chiar putem separa asta de conceptele bine si rau? Daca da, atunci vor urma haosul si dezechilibrul. Acel „bine” pe care il ironizezi este ceea ce a permis vietii sa evolueze, caci raul inseamna distrugere, este energie pozitiva si vindecatoare. Incearca sa te gandesti negativ o saptamana in continuu, fii furios, gandeste urat despre toata lumea, accentueaza-ti resentimente, incearca si violenta chiar, mananca tot ce e daunator pentru organism…spune-mi dupa asta daca ce vei simti si ce vei fi devenit e o chestie de „interpretare”.
Sa gandesc negativ si etc. o saptamana, nu am sa incerc 😉 Daca insa ai sa incerci sa gandesti „numai” pozitiv o saptamana, ai sa gasesti „dezlegarea” la „problema” toxicologica de mai sus… care e veche de cand lumea! 🙂
Eu cred că una este să ți se întâmple răul și alta e să-l faci în cunoștință de cauză.
Din prima situație trebuie înveți prin suferință, a doua nu are justificare și va trebui plătită și de aici… lanțul slăbiciunilor, creat de noi înșine. Păcatul primordial.
Întrebarea care rămâne este de ce am fost capabili de primul păcat? Din neștiință? Poate că da: nu ne puteam dezvolta altfel. Dar ce a fost de fapt: păcat sau curiozitate? 🙂
Desi „dilema” pare simpla si de bun simt, luata punct cu punct nu mai e neaparat asa…
Intradevar, una e sa „ti se intample” ceva, deci am numi asta „soarta” sau „lectii de invatat” si alta sa faci rau cu buna stiinta, ceea ce ar fi „pacat” si ar atrage dupa sine „noi lectii de la soarta” (karma negativa), sau cum spunea IIsus : „…daca n-ati fi stiut, nu ati fi facut pacat, dar pentru ca ati stiut, ati pacatuit”. Deci una din „conditii” este „sa sti” „ce e bine si ce e rau” si totusi „sa alegi” calea de „a face rau”.
„Pacatul primordial” care s-a intamplat in „gradina Raiullui” este ca li s-a spus ca „din toate fructele se pot atinge, dar nu si din fructele acestui pom (marul) si totusi su facut-o calcand astfel porunca”! Fructul respectiv era tocmai „cel al cunoasterii binelui si raului”! Foarte important! Deci, absolut toate faptele lor de dinainte, oricare au fost ele, nu au existat ca „bune sau rele” si nu au atras karma, iar „dupa” muscarea marului ele au fost impartite in „bine si rau”. Cu o logica simpla, e de banuit ca Adam si Eva se comportau la fel si inainte si dupa muscarea marului, facand aceleasi fapte din aceeasi fire, doar ca la „momentul T0” ei au inceput sa le categorizeze in „bine si rau”! Deci, „faptele” nu sunt bune sau rele prin ele inesele ci „devin asa” prin prisma diferentierii omenesti raportate la un „reper” oarecare „fictiv”, care poate fi „concept moral”, lege, propriile principii, etc. Culmea, chiar si reperul fata de care fapta e apreciata ca „bua-rea” este de multe ori variabil in functie de imprejurari! Orice „fapta” oricat de „abominabila” poate avea o incarcatura negativa si una pozitiva raportat la „reper” sau unghiul din care e privita, iar aceste puncte sunt INTODEAUNA mai multe si nu doar „unul sigur, absolut”! De aceea Iisus a spus: „nu judecati pe altii” pentru ca oricum ai judeca, ai gresi, deci „ai pacatui”!
Mai e ceva. Din start a existat o diferențiere: nu aveți voie să vă atingeți de… Deci, ,,răul” exista, deja. Și de aici, situația problematică, de ce asta? De ce nu altfel? Oare a fost programarea făcută de la început (sau înainte de început)? A fost creată situația alegerii. Lipsa încrederii în ceea ce a spus Dumnezeu a dus la ce știm… Poate că de aceea se insistă foarte mult pe ascultare, în interiorul instituțiilor monahale.
Sunt de acord cu existența punctelor de reper în stabilirea valorii binelui și a răului. Tot ce simțim că ne face (este) rău (sau bine) aparține mentalului dezvoltat în mii de ani.
Cea care și-a aruncat copilul, a făcut-o datorită ideilor societății în care trăim, a făcut așa cum a judecat, nu așa cum a simțit, a fost ghidată de frica indusă de sistem sau de unele proaste idei ale mentalității noastre actuale. A crezut că așa o să-i fie mai bine… 😉
Același lucru în orice simțim că ni se întâmplă rău sau bine! 😀 Sau, mai bine zis, gândim…
Multe idei, afirmatii, unele par a fi adevarate, altele…
Si mie imi pare ca „scenariul cu pomul interzis al cunoasterii” era pus la punct inca din faza de „proiect”! Cunoscand „omul” asa cum e el ca fire: curiozitate, activ, dorinta, etc era numai o chestiune de „moment” si nu de „decizie”, cand se va atinge de acel fruct! Atentie: aici nu e vorba de „a ispiti” ci de „liber arbitru” si „asumare”! pentru ca ceea ce a urmat nu cred ca a fost o „alungare” (din Rai, de ex) ci o… „trimitere” sau „incredintarea unei misiuni dureroase” prin „liber consimtamant”: aceea de „a experimenta prin propria traire viata la acest nivel al Universului, de a se autoperfectiona prin suferinta”! Ideea de „pacat originar” – mult rastalmacita si adaptata de biserica in a fi asociat cu „sexul” mai mult decat cu „incalcarea poruncii Divine despre fructul oprit al cunoasterii” tine de interese mult mai omenesti de „manipulare”! Simtamantele de „vina si acceptare” – fie ele si pentru un pacat primordial – conduc la „supunere si obedienta nechestionabila”, foarte folositoare daca e vorba sa fii „in varful unei piramide si vrei sa stapanesti baza ei”! Aici sunt doua directii:
1 Bineinteles, „pacat” a existat caci numai un caracter „slab” ar calca o porunca „absoluta” numai de dragul … „ispitei-curiozitatii”! Deci „desi suntem alcatuiti intr-un anume fel, avem obligatia sa ne autocontrolam pornirile, chiar daca ele tin de natura noastra”!
2 Adevarata „cunoastere” a fost aceea ca … „de la inceputuri oamenii nu au fost perfecti”, adica de la un anumit prag in sus (sau mai degraba in jos) ei „cedeaza”!
Consecinta: problema trebuia „rezolvata” si „remediata”! Asa a aparut „viata ca suferinta, ca evolutie”, iar „tinta” apare a fi …”taria de caracter” (sau „credinta” cum a fost numita mai tarziu). Asa „a invins” Iisus, necedand nicun moment nici in fata ispitelor de la inceput, nici in fata „orgoliilor” de a vedea multimile urmandu-L, nici in fata amenintarilor si torturilor din final… La toate si-a pastrat neclintita increderea/legatura cu Tatal si „nu a facut voia Sa ci pe a Tatalui”… 🙂
Da, astfel se comportă sfinții. Ei mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce le-a dat. De fapt, așa spune și părintele Arsenie Boca: să mulțumim și pentru necazuri, căci acestea ne purifică. Dar e cam greu de făcut.
Cred ca sunt doua abordari diferite, care duc insa la acelasi rezultat:
– In „increderea” (diferita de „credinta”, care e cu totul altceva) ca tot ceea ce ti se intampla e spre binele tau, e nevoie de ‘generozitate, iubire si legatura cu ceea ce e divin, detasare de ego, etc…
– in „a cauta” latura favoranila a fiecarei „imprejurari” pentru a o folosi si a te plasa in aspectul convenabil, e nevoie de detasare, spitit analitic, rationament, etc…
In fond, fiecare alege calea care i se potriveste si in care are mai multi sorti de izbanda..
„Nu e drum gresit, acela care te duce la destinatie…” 🙂
Scuze că prelungesc discuția, dar mi-am mai amintit ceva. Cineva spunea că sunt trei căi: calea credinței, calea iubirii și calea cunoașterii. Și fiecare își alege sau merge pe cea care i se potrivește, într-adevăr.
Cred ca „de fapt” … sunt folosibile „toate caile” cand le e „momentul” dar si impreuna… Nu sunt in „contradictie”…
Ca sa ajungi la… „Paris” de ex., mergi pe jos, apoi iei metroul, apoi maxi-taxi, apoi avionul, apoi..un taxi pana la hotel!
Unii.. prefera sa mearga „pe jos” sau numai cu masina… din „consecventa”. Dar, ia ceva mai mult timp! 🙂
În privința notei finale: asta spune și Lazarov. Dacă am înțelege în profunzime de ce trebuie să ne schimbăm, am face-o fără întârziere.
Imda interesant …
Acel „quantum state”, in care au intrat fotonii…Deci asta e ceea ce le-a permis sa intreactioneze cu fotonii din alt unvers-daca e asa, inseamna, ca au descoperit o posibilitate tehnica prin care se poate interactiona cu universurile paralele. Acel „quantum state”, poate fi „indus” sau aplicat si pentru oameni, pana la urma, nu? Sigur, vorbim de alt nivel de eforturi si de risc, dar clar, este posibil, s-a gasit o „portita”. Daca oamenii de stiinta sunt atatde avizide progres precum pretind, este cat se poate de logic sa se inceapa experimente similare pe oameni. Cum se ajunge in acel quantum state ca sa putem interactiona cu alt univers. CIudat ca nu se gandesc la asta deloc…
Daca e asa cum zici, inseamna ca „posibilitatea aia de a interactiona cu universuri paralele” o …aveau deja demult! Caci dupa ce „au pierdut” statia cosmica de n-o mai gaseau – prin sistemele conventionale de monitorizare si control, le-au incercat si pe…”celelalte” si uite au gasit-o! 😉